Obligatia de a face in spete comerciale. Decizia 484/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A VI A COMERCIALĂ
DECIZIA COMERCIALĂ NR.484
Ședința publică de la 24 noiembrie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Liliana Crîngașu
JUDECĂTOR 2: Mioara Badea
GREFIER - - -
Pe rol soluționarea apelului formulat de apelanta ASOCIAȚIA GENERALĂ A VÂNĂTORILOR ȘI PESCARILOR SPORTIVI DIN ROMÂNIA împotriva sentinței comerciale nr.4990/26.03.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata AGENȚIA DOMENIILOR STATULUI.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă apelanta prin avocat cu împuternicirea avocațială nr.-/2009 aflată la fila 24 dosar, lipsind intimata.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează faptul că intimata a depus întâmpinare prin fax într-un singur exemplar.
Apelanta, prin avocat, arată că nu solicită termen pentru a lua cunoștință de întâmpinare și de asemenea, nu solicită probe, iar cele susținute în întâmpinare pot fi luate în considerare ca note scrise.
Nemaifiind cereri de formulat și probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul apelantei.
Apelanta, prin avocat, solicită admiterea apelului, schimbarea în tot a hotărârii atacate, în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată, întrucât hotărârea este contrară situației de fapt și de drept recunoscută de părți - folosința luciului de apă de către un terț confirmând îmbogățirea fără justă cauză a pârâtei.
CURTEA
Deliberând, constată că:
Pin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a VI - a Comercială sub nr- reclamanta ASOCIAȚIA GENERALĂ A VÂNĂTORILOR ȘI PESCARILOR SPORTIVI DIN ROMÂNIA a chemat în judecată pe pârâta AGENȚIA DOMENIILOR STATULUI, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată să-i predea în posesie liberă de orice sarcini suprafața de 113 ha teren, așa cum s-a obligat prin contractul de concesionare nr.35/7.11.2000 și să se dispună obligarea pârâtei către reclamantă la restituirea sumei de 109.989,16 lei cu TVA și 57.968,45 lei penalități calculate până la 25.06.2007, bani încasați de pârâtă în mod nejustificat.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că între părți s-a încheiat contractul de concesionare nr.35/13.07.2000 pentru suprafața de 113 ha, din care suprafața exploatată piscicol 81 ha și suprafața neexploatată piscicol 32 ha. Cu ocazia inventarierii suprafețelor de teren aflate în administrarea SC C SA s-a procedat la predarea primirea scriptică a suprafeței de 113 ha situată în tarlaua nr.55 HB nr.432 conform planurilor cadastrale neaduse la zi ale OCAOT Pârâta nu a adus la cunoștința reclamantei că terenul era grevat de contractul de folosință piscicolă nr.784/1999 încheiat între SC C SA și SC -, că pentru intrarea în posesie a promovat împreună cu ADS acțiune judecătorească pentru constatarea nulității absolute a contractului de folosință piscicolă nr.784/1999 și a contractului de asociere în participațiune nr.62/2002 și s-a acționat împotriva reconstituirii abuzive a dreptului de proprietate al numitului G, astfel că reclamanta a refuzat să mai achite facturile emise de ADS până la intrarea în posesie efectivă.
Reclamanta a mai arătat că odată cu intrarea în vigoare a Legii nr.190/2004 se impunea încheierea unui act adițional, acesta încheindu-se la 20.01.2005, iar contractul de concesiune nu constituie titlu executoriu, nu există o hotărâre irevocabilă care să stabilească valoarea reală a prejudiciului, iar penalitățile nu pot depăși cuantumul sumei dacă părțile nu au stipulat o clauză în acest sens față de disp.art.4 alin.3 din Legea nr.469/2002.
Pârâta a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând că prin procesul verbal din 13.11.2000 s-a procedat la predarea-primirea suprafețelor de teren după planurile cadastrale puse la dispoziție de C si la identificarea terenului, suprafață exploatată de reclamantă încă dinante de 1956, în baza Legii nr.12/1974 primind aceeași amenajare piscicolă în folosință în temeiul contractului nr.1/1982, astfel cum rezultă din sentința civila nr.1306/24.09.2002, că recalcularea redevenței și penalităților datorate în baza contractului de concesiune nu contravine hotărârii Consiliului de Administrație al ADS nr.77/30.07.2003 art.33, prin care s-a decis încheierea unui act adițional la contract care să prevadă obligația concesionarului la plata redevenței de la data punerii în posesie și întrucât nu s-a încheiat un astfel de act până la 31.12.2004, obligația de plată este conform contractului.
Pârâta a mai susținut că afirmația reclamantei conform căreia nu a obținut venituri din suprafețele concesionate și astfel nu există justificare pentru plata redevenței, nu poate fi luată în considerare, având în vedere că prin hotărâre judecătorească s-au obținut despăgubiri de peste 6 miliarde lei, iar debitul datorat pârîtei era de 1.099.891.553 lei, că lipsa diligenței din partea reclamantei în vederea recuperării acestei sume nu poate fi imputată ADS în sensul scutirii de plată a redevenței, că art.3 din Legea nr.190/2004 nu distinge în raport de momentul în care a luat naștere raportul juridic, contractul intrând sub incidența acestei legi în vigoare la 24.05.2004, întrucât la această dată el iși produce efectele și constituie titlu executoriu.
Prin sentința comercială nr.4990/26.03.2009 Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială a respins acțiunea ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că la data de 7.11.2000 între pârâtă, în calitate de concedent și reclamantă în calitate de concesionar a intervenit contractul de concesionare nr.35 având ca obiect exploatarea terenului aflat permanent sub de apă 113 ha, din care suprafața exploatată 81 ha și suprafață neexploatată piscicol 32 ha din perimetrul localității județul C, că durata contractului era de 49 ani cu obligația concesionarului ca pentru terenul respectiv să achite o redevență în modalitatea convenită la art.5.1 din contract, că identificarea terenului și predarea acestuia s-a realizat prin procesul verbal din 13.11.2000 în funcție de planurile cadastrale puse la dispoziție de reprezentanții C, amenajarea piscicolă respectivă aflându-se în folosința reclamantei în baza contractului nr.1/1982 în baza Legii nr.12/1974 încheiat cu SC C în perioada 1982-7.11.2000, astfel cum s-a reținut în sentința civilă nr.1306/24.09.2002, așadar anterior încheierii contractului de concesiune, aspect necontestat de reprezentanții legali ai reclamantei și prin urmare susținerea acesteia în sensul că nu i s-a pus la dispoziție suprafața de teren nu poate fi reținută, reclamanta a semnat însușindu-și procesul verbal de predare primire.
S-a mai reținut că acest contract de concesionare este valabil încheiat între părți și trebuie executat, că nu a avut loc o recalculare a redevenței într-un act adițional, pârâta contestând că dreptul de proprietate asupra întregii cantități de supusă executării silite aparține SC - care avea contractul de inchiriere nr.784/1999 constatat nul absolut, aspecte necombătute cu probe de către reclamantă, că prin hotărâre judecătorească, așa cum susține ADS, s-au obținut despăgubiri, existând obligația de plată a redevenței, iar punerea în executare depinde de acțiunea creditorului.
Cu privire la suma datorată cu titlu de penalități, tribunalul a arătat că nu s-a precizat modalitatea de calcul, referitor la incidența art.4 alin.3 din Legea nr.469/2002 în raport de data încheierii contractului 7.11.2000, anterior apariției legii acestea sunt calculate potrivit clauzei penale din contractul de concesionare valabil, a cărui desființare nu s-a dovedit și potrivit legislației în vigoare la momentul încheierii acestuia.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel, legal timbrat, reclamanta Asociația Generală a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi din România, solicitând admiterea acestuia, schimbarea în tot a hotărârii atacate, în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată și precizată.
În motivarea apelului, apelanta a arătat următoarele:
Instanța a schimbat înțelesul vădit neîndoielnic al actului juridic dedus judecății, respectiv contractul de concesiune nr.35/07.11.2000. Obligația prevăzută la art.7.22.1 și 7.22.2 din contract (completată de dispozițiile art.1420 alin.1-3 Cod civil) obligă intimata să asigure deplina folosință a obiectului contractului și să notifice apelanta în legătură cu apariția unor cauze menite să împiedice derularea contractului, că se susține eronat că obligația se realizează printr-un singur act de predare a terenului, ignorându-se că aceasta este perpetuă pe toată durata existenței contractului, că intimata avea cunoștință de imposibilitatea exploatării terenului ca urmare a unui contract de închiriere cu același obiect de activitate încheiat în prealabil de predecesoarea sa și a folosinței terenului de către un terț (recunoscând expres prin întâmpinare că predarea s-a făcut scriptic pe baza planurilor cadastrale, fără a se preda efectiv terenul și limitele sale).
Hotărârea nu este motivată în privința capătului unu de cerere și nici dispozitivul nu conține referiri la respingerea fiecărui capăt de cerere, instanța dispunând respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Instanța nu s-a pronunțat cu privire la capătul doi de cerere, descriind o împrejurare fără legătură cu cauza și confundând calitățile de creditor într-o altă cauză cu cea de creditor în prezenta cauză, că dată fiind existența altei cauze prin care un terț a fost obligat la plata de daune ca urmare a folosinței fără drept a terenului, confirmă îmbogățirea fără justă cauză, intimata urmând să încaseze contravaloarea folosinței terenului de la respectivul terț conform hotărârii judecătorești și nu de la apelantă.
Hotărârea este lipsită de temei legal, fiind contrară situației de fapt și de drept recunoscute de părți (folosința luciului de apă de către un terț), instanța reținând că obiectul contractului a fost folosit de un terț fără drept, menționând și hotărâri prin care terțul a fost obligat la plata de daune, care însă nu au fost încasate, terțul sustrăgându-se de la executarea silită, fără a preciza dacă acesta a predat folosința efectivă a terenului.
Intimata a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat.
Examinând, în ansamblu, criticile formulate în raport de actele și lucrările dosarului, Curtea apreciază că apelul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Astfel cum a reținut și prima instanță, identificarea și predarea terenului s-au realizat după planurile cadastrale puse la dispoziție de către reprezentanții C și ADS C, fapt ce rezultă din procesul-verbal de predare-primire încheiat la 13.11.2000, însușit și semnat de către reprezentanții legali ai apelantei. În cuprinsul procesului-verbal de predare-primire se mai menționează că suprafața predată ca urmare a concesionării efectuate este de 113 ha - tarlaua nr.55 HB nr.432 (fila 15 dosar fond).
Faptul că ulterior predării efective a terenului și nu scriptice, apelanta a constatat că suprafața de teren este ocupată de un terț, nu înseamnă că acțiunea astfel cum fost formulată poate fi admisă.
Este adevărat că potrivit art.7.22.1 și 7.22.2 din contractul nr.35/2000 intimata s-a obligat să asigure deplina folosință a obiectului contractului și să notifice apelanta în legătură cu apariția unor cauze menite să împiedice derularea contractului.
Se impunea, însă, ca apelanta să învestească instanța cu o acțiune care să lămurească, pe baza unei expertize de specialitate, eventuala suprafață de teren ocupată de către terț și în funcție de concluziile acesteia, să solicite obligarea intimatei la plata eventualelor sume încasate nejustificat. Pe baza acestei expertize de specialitate, apelanta ar fi avut posibilitatea să probeze dacă a fost sau nu tulburată în folosința sa, precum și suprafața pentru care intimata era îndreptățită să solicite redevența.
Astfel cum s-a arătat mai sus, obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie obligarea intimatei de a-i preda apelantei, în posesie liberă de orice sarcini, suprafața de 113 ha, precum și obligarea acesteia la restituirea sumei de 109.989,16 lei cu TVA și 57.968,45 lei penalități. În raport de acest petit al cererii de chemare în judecată și de situația de fapt expusă în motivarea acesteia, Curtea apreciază că soluția pronunțată de instanța de fond este legală și temeinică.
Obligația de predare a terenului se realizează, indiscutabil, printr-un singur act, astfel cum, de altfel, s-a și procedat de către ambele părți. Însă, obligația contractuală a intimatei de a asigura deplina folosință a obiectului contractului pe toată durata existenței acestuia și de a notifica apelanta în legătură cu apariția unor cauze menite să împiedice derularea contractului, dă posibilitatea apelantei să invoce excepția de neexecutare a contractului și să refuze plata redevenței, sau să solicite, pe calea unei alte cereri, constatarea suprafeței de teren efectiv folosite, cu consecința reducerii, în mod corespunzător a cuantumului redevenței, nicidecum să solicite obligarea intimatei la predarea terenului în cauză, cu atât mai mult cu cât se susține că terenul se află în posesia unui terț, nu a intimatei.
Curtea mai constată că intimata nu a recunoscut prin întâmpinare, astfel cum susține apelanta, că predarea s-ar fi făcut scriptic pe baza planurilor cadastrale, fără a se preda efectiv terenul și limitele sale.
Dimpotrivă, în cuprinsul întâmpinării depusă la instanța de fond, intimata a arătat că prin procesul verbal încheiat la data de 13.11.2000 semnat de ADS, C și însușit de AGVPS România, s-a procedat la predarea, respectiv primirea de către societate a suprafețelor de teren după planurile cadastrale puse la dispoziție de către reprezentanții C și ADS C, precum și la identificarea în teren a suprafețelor de 113 ha ( 55 HB, nr.432). De asemenea, intimata a mai arătat și că nu poate fi reținută susținerea AGVPS că predarea-primirea nu s-a fi făcut faptic, că nu s-ar fi parcurs perimetrul concesionării și că nu s-ar fi identificat structura suprafeței concesionate.
Nu în ultimul rând, faptul că acțiunea a fost respinsă în tot nu înseamnă că instanța nu s-a pronunțat pe ambele capete de cerere. Capătul doi de cerere fiind accesoriu primului, respingerea acestuia din urmă a determinat respingerea celui de-al doilea capăt de cerere și pe cale de consecință, respingerea în totalitate a acțiunii.
Față de toate aceste considerente, în urma reanalizării probelor administrate în cauză și potrivit art.295-296 Cod procedură civilă, Curtea va respinge apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, apelul formulat de apelanta ASOCIAȚIA GENERALĂ A VÂNĂTORILOR ȘI PESCARILOR SPORTIVI DIN ROMÂNIA cu sediul în B Calea nr.128, sectorul 2 împotriva sentinței comerciale nr.4990/26.03.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata AGENȚIA DOMENIILOR STATULUI cu sediul în B-, sector 1.
Definitivă. Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 24.11.2009.
Președinte, Judecător,
- - DR.- -
Grefier,
- -
Red./tehnored.Jud. 23.12.2009
Nr.ex.: 4
Fond: Jud. Tribunalul București -Secția a VI-a Comercială
Președinte:
Președinte:Liliana CrîngașuJudecători:Liliana Crîngașu, Mioara Badea
