Obligatia de a face in spete comerciale. Decizia 59/2008. Curtea de Apel Oradea

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

Secția Comercială și de Contencios

Administrativ și Fiscal

Dosar nr. -

DECIZIA nr. 59/2008 - A/

Ședința publică din 6 mai 2008

PREȘEDINTE: Blaga Gabriela

JUDECĂTOR 2: Rițiu Roxana

Grefier: - -

Pe rol fiind pronunțarea asupra apelului comercial d eclarat de apelanta reclamantă - cu sediul în S M Drumul nr. 154 județul S M în contradictoriu cu intimatul intervenient domiciliat în S M-, cu intimatul pârât MUNICIPIUL SMR EPREZENTAT PRIN PRIMAR cu sediul în S M 25 octombrie nr. 25 județul S M și cu intimatul intervenient cu domiciliul în S M- împotriva sentinței nr. 1647/LC/2007 pronunțată de Tribunalul Satu Mare în dosarul nr-, având ca obiectobligație de a face.

La apelul nominal făcut în ședința publică de azi nu se prezintă nicio parte.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei în sensul celor de mai sus, învederându-se instanței că apelul este legal timbrat cu 5718,26 lei taxă de timbru - OP nr. 2/15.01.2008 și OP nr. 9/20.03.2008 - plus 2,60 lei timbru judiciar, cererea de intervenție este legal timbrată cu 5726 lei taxă de timbru - chitanța nr. -/28.01.2008, chitanța nr. 85-1-11/25.03.2008 și chitanța nr. 85-1-23/25.03.2008 plus 0,15 lei timbru judiciar.

Judecarea în fond a cauzei a avut loc în data de 22.04.2008 când părțile prezente au pus concluzii asupra fondului, ce au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată și când, având nevoie de timp în vederea deliberării și pentru a da părților posibilitatea de a depune concluzii scrise, s-a amânat pronunțarea.

CURTEA D APEL

DELIBERÂND

Asupra apelului comercial d e față, constată următoarele:

Prin sentința nr. 1647/LC/2007 Tribunalul Satu Marea respins cererea formulată de reclamanta - " "- cu sediul în S M, Drumul, nr.154, jud. SMî mpotriva pârâtei Municipiul S M, reprezentat prin primar, cu sediul în S M, P-ța 25 Octombrie, nr. 25, jud. SMp entru pronunțarea unei hotărâri care tine loc de act autentic de înstrăinare (contract de vânzare-cumpărare) a imobilului căruia în natură îi corespunde spațiul comercial în suprafață de 173,01 mp. și subsol în suprafață de 222,20 mp. situat în S M, P-ța -, nr.14, înscris în CF nr.4488 sub nr. cadastral 761/2.

Pentru a pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Prin petitul acțiunii, dezvoltat ulterior în motivare, se solicită pronunțarea unei hotărâri judecătorești care să țină loc de act autentic de înstrăinare, după ce în prealabil completul de contencios administrativ a Tribunalului Satu Marea hotărât că reclamanta are vocație de a cumpăra imobilul, urmând să se încheie și un contract de vânzare-cumpărare. Nu s-a prevăzut în această sentință respectiv sent.civ.nr.122/12.06.2006 prețul imobilului, acesta urmând să fie stabilit în condițiile prevăzute de lege.

Se depune într-adevăr de reclamantă o expertiza extrajudiciară în care se stabilește un preț estimativ de 825.000 RON, ce are doar o valoare orientativă, neînsușită de pârâtă, reține prima instanță. Ulterior, reclamanta a avut mai multe litigii privind acest spațiu întrucât presupușii proprietari tabulari respectiv au depus cerere de restituire a imobilului din litigiu, respectiv și imobilul din P-ța -, nr.14, în condițiile Legii 10/2001. Această plângere în condițiile Legii 10/2001 face obiectul dosarului nr- neputându-se bineînțeles anticipa finalitatea cererii, însă reclamanta în mod prematur a solicitat vânzarea spațiului comercial d e la parterul imobilului din S M, P-ța -, nr.14, reține prima instanță.

Prin dec.civ.67/26.01.2007 Curtea de APEL ORADEAa soluționat recursul la cererea de ordonanță președințială a numiților, și Primarul Municipiului S M și a dispus suspendarea procedurilor de înstrăinare a imobilului arătat mai sus.

Decizia curții, chiar dacă este referitoare la procedura ordonanței președințiale, are autoritate de lucru judecat asupra tuturor persoanelor și în special a celor din acest dosar, în consecință nu se va putea da vreo soluție contrară, reține prima instanță.

Cu privire la celelalte motive invocate de fond, respectiv prev.art.1073 și 1077 civ. prima instanță a apreciat că prevederile acestor texte legale nu se aplică în prezenta speță, aceste texte legale urmând să fie coroborate și cu prevederile Legii 10/2001. Reclamanta nu este o creditoare în sensul acestor texte legale, prin sentința civilă nr.122/2007 a Tribunalului Satu Mare, reclamanta are doar o vocație ulterioară de a încheia contract de vânzare-cumpărare, însă această vocație este suspendată printr-o hotărâre judecătorească, hotărârea Curții de APEL ORADEA care suspendă toate actele de înstrăinare.

Prezentul dosar este strâns legat de soluția ce se va da în dosarul - al Tribunalului Satu Mare, unde se soluționează cererea de restituire a mai multor imobile în condițiile Legii 10/2001. Legea 10/2001 este o lege specială, derogatorie de la dreptul comun, prin care se restituie de regulă în natură imobilele vechilor proprietari și a urmașilor acestora. În condițiile pronunțării premature a unei hotărâri judecătorești de înstrăinare, s-ar încălca dreptul de proprietate al persoanelor îndreptățite la restituire, drept care urmează să fie stabilit prin procedura prevăzută în această lege, reține prima instanță.

Prima instanță a apreciat că nu sunt îndeplinite condițiile art.1077 civ. și art.16 și următoarele din Legea 550/2002 invocată, dreptul de proprietate al Municipiului SMn efiind încă stabilit definitiv, fiind încă în curs de judecată, motiv pentru care nu se poate pronunța o hotărâre judecătorească care să țină loc de act autentic de înstrăinare.

Împotriva acestei sentințe, în termen și legal timbrat, a formulat apel reclamanta - - solicitând modificarea ei în parte în sensul admiterii acțiunii introductive cu păstrarea celorlalte dispoziții ale hotărârii.

În drept sunt invocate art. 282 și 297 Cod de Procedură Civilă.

Hotărârea este criticată ca fiind nelegală și netemeinică în primul rând pentru că instanța a calificat greșit actul juridic dedus judecății - susține apelanta - atunci când expertiza depusă la dosar de către reclamantă a fost calificată ca una extrajudiciară și nu ca un raport de evaluare întocmit în temeiul dispozițiilor art. 6 din Legea 550/2002. Valoarea stabilită prin acest raport a fost însușită de pârât câtă vreme nu a procedat la efectuarea unui alt raport de evaluare.

Mai arată că privitor la acest spațiu nu a mai avut litigii cu intimatul pârât astfel că reținerile în acest sens ale instanței de fond sunt nereale. În apărarea intereselor Municipiului SMî ntr-o altă cauză aflată pe rolul Curții de APEL ORADEA, apelanta a făcut doar o cerere de intervenție accesorie în favoarea pârâtului, aceasta însă nu poate fi considerată ca un litigiu între părți.

Invocând dispozițiile art. 1077 Cod Civil, deoarece deși stabilită printr-o hotărâre judecătorească, obligația de a face a pârâtului intimat nu a fost îndeplinită de acesta, apreciază că greșit instanța de fond a reținut că acest text de lege nu este incident în cauză, motivat de faptul că dreptul de proprietate al municipiului S M nu a fost stabilit în mod definitiv.

Susține apelantul că este greșită poziția instanței deoarece obiectul material al Legii 550/2002 este vânzarea spațiilor comerciale aflate în proprietatea privată a statului, respectiv în administrarea și nu proprietatea consiliilor județene sau locale.

Nelegalitatea hotărârii atacate este subliniată și prin aceea că s-a respins cererea de intervenție în interes propriu ca urmare a neîndeplinirii condițiilor de valabilitate prevăzute de legea taxelor de timbru.

Apreciază ca fiind o eroare soluția respingerii cererii câtă vreme prin încheierea de ședință din 01.10.2007 instanța a constatat nulitatea acesteia.

În ce privește decizia nr. 67/26.01.2007 - R pronunțată de Curtea de APEL ORADEA, se arată că aflându-ne în materia ordonanței președințiale aceasta nu are autoritate de lucru judecat. Pe de altă parte interdicția impusă în această decizie vizează pe primarul Municipiului SMa stfel că ea nu poate fi extinsă și asupra pârâtului Municipiul S M, cele două noțiuni neconfundându-se. Ca atare această hotărâre nu poate să împiedice îndeplinirea executării titlului pe care reclamanta apelantă îl deține, neexistând identitate de persoană între debitorul obligației de a nu face și debitorul obligației de a face.

Pe de altă parte, această soluție încalcă dreptul reclamantei apelante de a avea acces efectiv la justiție, exigență a Convenției pentru apărarea drepturilor omului, ratificată și de către statul nostru. În sprijinul acestei idei, apelanta exemplifică cu soluții pronunțate de

Prin cererea de intervenție în interesul pârâtei intimate formulată de către numiții și, se solicită respingerea ca nefondat a apelului reclamantei. Se arată că până la soluționarea irevocabilă a dosarului nr. - al Tribunalului Satu Mare, Curtea de APEL ORADEAa dispus prin Decizia nr. 67/2007 pronunțată în dosarul nr- suspendarea oricăror proceduri de înstrăinare, cesionare, locație de gestiune, ipotecare, privitor la spațiul comercial din litigiu.

Totodată arată că nu se opune la suspendarea judecării apelului în temeiul art. 244 pct. 1 Cod de Procedură Civilă până la soluționarea dosarului susmenționat.

Intimatul Municipiul SMd eși legal citat nu a formulat întâmpinare în cauză.

Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de apel invocate, a cererii de intervenție accesorie precum și a actelor de la dosar, Curtea de APEL ORADEA constată că este legală și temeinică, apelul fiind nefondat.

Chiar dacă o parte din criticile aduse de către apelantă hotărârii primei instanțe, vizând expertiza sau raportul de evaluare ori neincidența în speță a dispozițiilor art. 1077 Cod Civil, sunt justificate, esența problemei însă se concentrează în jurul deciziei nr. 67/26.01.2007 a Curții de APEL ORADEA.

Este adevărat că în materia ordonanței președințiale hotărârea pronunțată nu are autoritate de lucru judecat cu privire la fondul problemei, în speță însă din această decizie nu s-a atins fondul cauzei ci s-a admis o cerere de ordonanță președințială, dispunându-se suspendarea oricărei proceduri de înstrăinare, concesionare, locație de gestiune, ipotecare privind imobilele din S M-,- și-.

Cum potrivit sentinței civile nr. 122/CA din 12 iunie 2006 pronunțată de Tribunalul Satu Mare în dosarul 2274/2006 obligația de a face respectiv de a vinde născută în sarcina debitorului Municipiul SMv izează imobilul spațiu comercial situat în - nr. 14 din S M, în suprafață de 173 mp, Curtea de Apel reține că imobilul din litigiu se regăsește printre imobilele față de care s-au dispus interdicțiile prin decizia de admitere a ordonanței președințiale mai sus menționate.

Hotărârea judecătorească la care am făcut referire este executorie și își produce efecte, iar instanța de fond în mod corect a ținut cont de aceasta atunci când a pronunțat hotărârea atacată prin prezentul apel.

Chiar dacă potrivit Deciziei nr. 67/2007 - R parte în cauză a fost Primarul Municipiului S M și nu debitorul obligației de a face, respectiv de a vinde potrivit Sentinței civile nr. 122/CA/2006, Municipiul S M, câtă vreme, această unitate administrativ teritorială prin care se exercită autonomia locală,este reprezentată în justiție și de Primar(art. 21 alin. 2 din Legea 215/2001) ca autoritate executivă, nu pot fi reținute alegațiile apelantului cu privire la lipsa de identitate dintre debitorul obligației de a face și debitorul obligației de a nu face.

Accesul la justiție al apelantului nu a fost încălcat și nici măcar îngrădit, deoarece ordonanța președințială prin caracterul ei este. Dreptul la acțiune al apelantei a fost doar temporizat până la soluționarea irevocabilă a dosarului nr. - al Tribunalului Satu Mare.

Se mai impune a se menționa faptul că motivul susținut de apelant cu privire la soluția dată cererii de intervenție în interes propriu formulată în primă instanță de intervenienții în interesul intimatei din faza de apel nu poate fi reținută, câtă vreme părțile interesate și nu apelanta, ce nu justifică nici un interes, nu au înțeles să critice sentința sub acest aspect.

Așa fiind, instanța va respinge apelul în temeiul dispozițiilor art. 296 și 298 Cod de Procedură Civilă.

Reținând aceleași considerente, va admite cererea de intervenție accesorie ca urmare a soluției de respingere a apelului pronunțată.

Cheltuieli de judecată nu au fost solicitate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat apelul comercial d eclarat de - - în contradictoriu cu intimatul MUNICIPIUL SMR EPREZENTAT PIN PRIMAR și cu intervenienții și împotriva sentinței nr. 1647/LC din 15.10.2007 pronunțată de Tribunalul Satu Mare, pe care o menține în totalitate.

Admite cererea de intervenție accesorie în favoarea intimatului formulată de și.

Fără cheltuieli de judecată în apel.

DEFINITIVĂ.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 6 mai 2008.

Președinte Judecător Grefier

- - - - - -

Red. dec. /05.06.2008

Judecător fond

6 ex./05.06.2008

apelanta reclamantă - cu sediul în S M Drumul nr. 154 județul S M intimatul intervenient domiciliat în S M-, intimatul pârât MUNICIPIUL SMR EPREZENTAT PRIN PRIMAR cu sediul în S M 25 octombrie nr. 25 județul S M intimatul intervenient cu domiciliul în S M-

Astăzi, ___06.2008

Președinte:Blaga Gabriela
Judecători:Blaga Gabriela, Rițiu Roxana

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Obligatia de a face in spete comerciale. Decizia 59/2008. Curtea de Apel Oradea