Obligatia de a face in spete comerciale. Decizia 62/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 596/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ
DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 62
Ședința publică de la 10 Februarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Roxana Popa
JUDECĂTOR 2: Maria Cristina Scheaua
GREFIER - -
Pe rol fiind soluționarea cererii de apel formulată de apelanta - LINE SRL împotriva sentinței comerciale nr. 212 din data de 07.01.2009 pronunțată de Tribunalul București Secția a VI-a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - H SRL.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că prin rezoluția din data de 14.01.2010 cauza a fost repusă pe rol în vederea discutării perimării.
Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare pe aspectul perimării.
CURTEA
Deliberând asupra apelului comercial d e față, reține următoarele:
Prin sentința comercială nr. 212 din 7 ianuarie 2009 judecătorul fondului din cadrul Tribunalului București Secția a VI-a Comercială a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamanta - SRL în contradictoriu cu pârâta - H SRL.
În considerentele sentinței, judecătorul fondului a reținut că între părți a fost încheiat un contract de închiriere prin care reclamanta a dobândit dreptul de folosință asupra unui spațiu comercial din cadrul Complexului comercial Huedin, părțile stabilind ca reclamanta să aibă exclusivitate în domeniile de activitate desfășurate în acest complex. Pârâta a încheiat ulterior cu - SRL un contract de închiriere prin care a transmis acestei societăți dreptul de folosință asupra unui spațiu comercial din același complex. Judecătorul a reținut că - SRL are același obiect de activitate cu cel al reclamantei, constatând astfel încălcarea de către pârâtă a obligației de a nu face asumată prin contractul încheiat cu reclamanta.
Judecătorul a apreciat ca neîntemeiată acțiunea reclamantei care viza obligarea pârâtei la denunțarea contractului încheiat cu - SRL, reținând că pentru încălcarea de către pârâtă a obligației de a nu face avea posibilitatea de a solicita plata unor despăgubiri, conform art. 1076.civ. A mai precizat că denunțarea unilaterală a contractului constituie un drept al pârâtei, neputând fi obligată la exercitarea acestuia.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamanta - SRL, solicitând admiterea apelului și schimbarea sentinței apelate în sensul admiterii cererii astfel cum a fost formulată.
În motivare, apelanta a arătat, după expunerea situației de fapt, că cererea sa este întemeiată, raportat la restrângerea din proprie voință a intimatei a libertății de a dispune cu privire la societățile care urmau să închirieze spațiile din complexul comercial. În consecință, apreciază că prin acceptarea clauzei de exclusivitate, pârâta a acceptat și limitarea dreptului său de a încheia contracte de închiriere cu deplină libertate de voință.
A mai arătat că în mod greșit a apreciat judecătorul fondului că are dreptul doar la despăgubiri, ignorând prevederile legale care reglementează în principal executarea în natură, executarea prin echivalent fiind prevăzută doar în subsidiar.
Totodată, arată că art. 1076.civ. text legal reținut de judecătorul fondului, se aplică doar obligațiilor de a nu face constând în abținerea de la săvârșirea unor fapte materiale, nu și la încheierea unor acte juridice.
În ședința publică din data de 29 aprilie 2009, i s-a încuviințat apelantei administrarea probei cu înscrisuri.
La termenul din data de 10 iunie 2009, cauza a fost suspendată în temeiul art. 242 alin. 1 pct. 2.pr.civ. având în vedere lipsa părților la acel termen, precum și faptul că nu s-a formulat nicio cerere de judecare a cauzei în lipsă.
Cauza a fost repusă pe rol la data de 10.02.2010, pentru a se verifica incidența art. 248.pr.civ.
Sub aceste aspect, Curtea reține că potrivit art. 248.pr.civ. orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, dacă a rămas în nelucrare, din vina părții, termenul de perimare fiind de 6 luni, conform alineatului 3 al articolului pre-citat.
Având în vedere că, în speță, au trecut mai mult de 6 luni de la data rămânerii cauzei în nelucrare, iar apelanta nu a făcut dovada intervenirii unui caz de suspendare ori întrerupere a cursului perimării, Curtea va constata perimat apelul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Constată perimat apelul declarat de apelanta - SRL, cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură ca Curtea de Apel București Secția a VI-a Comercială. Av., din B, bd. - nr. 71, -C,. 2,. 62, sector 3 în contradictoriu cu intimata - H SRL, cu sediul în B,-, sector 4 împotriva sentinței comerciale nr. 212 din 7 ianuarie 2009 pronunțată de judecătorul fondului din cadrul Tribunalului București Secția a VI-a Comercială în dosarul nr-.
Cu drept de recurs în 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică azi, 10.02.2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
GREFIER
Red. RP/2ex.
09.03.2010.
Jud. fond
Tribunalul București Secția a VI-a Comercială.
Președinte:Roxana PopaJudecători:Roxana Popa, Maria Cristina Scheaua
