Obligatia de a face in spete comerciale. Decizia 65/2008. Curtea de Apel Alba Iulia

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA COMERCIALĂ

Dosar nr-

DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 65/

Ședința publică de la 16 Mai 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Nicolae Durbacă

JUDECĂTOR 2: Marius Irimie

Grefier - -

Pe rol se află soluționarea apelului declarat de reclamanta - - S împotriva Sentinței civile nr. 313/C/2008 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică s-a prezentat consilier juridic pentru apelantă, lipsă fiind pârâta intimată - SRL.

Procedura îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, constatându-se că la dosar s-a înregistrat, în copie și original, o adresă din partea reclamantei apelante prin care se arată că înțelege să renunțe la apelul formulat în cauză.

S-a înregistrat totodată, o cerere din partea pârâtei intimate prin care solicită un nou termen de judecată în vederea pregătirii apărării și angajării unui apărător.

Reprezentantul reclamantei apelante susține și oral cererea de renunțare la apel.

Instanța, în deliberare, față de cererile formulate în cauză, respinge cererea de amânare și lasă cauza în pronunțare.

CURTEA DE APEL

Asupra apelului de față:

Prin Sentința civilă nr. 313/C/18.02.2008 pronunțată de Tribunalul Sibius -a respins cererea de chemare în judecată formulată de - -, privind obligarea pârâtei - reclamante reconvențională la încheierea contractului de vânzare cumpărare pentru cota parte ce-i revine din terenul înscris în CF 2350, nr. top 712/2/1/8, parcare și căi de acces.

S-a admis cererea reconvențională formulată de - SRL.

S-a constatat nulitatea absolută parțială a contractului de vânzare cumpărare nr. 2202/27.11.2006, autentificat de Biroul Notarului Public, în ceea ce privește clauza privind obligația de vânzare cumpărare a cotei părți din terenul înscris în CF 2350, nr.top. 712/2/1/8;

Reclamanta - pârâtă reconvențională - - a fost obligată la plata sumei de 9520 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această sentință tribunalul a reținut că:

Prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 2589/C/10.12.2007 la BNP, vânzătoarea - - a înstrăinat către cumpărătoarea - SRL imobilele înscrise în CF 2350, nr.top. 712/2/1/5/XX, 712/2/5/XXII, 712/2/1/5/XXI/I, în favoarea acestor imobile fiind notat un drept de servitute de trecere cu auto și piciorul, asupra imobilului cu nr.top. 712/2/1/4.

Printr-o clauză formulată generic în contract se prevede că societatea cumpărătoare se obligă ca ulterior datei la care se finalizează vânzarea și a celorlalte imobile din incinta fostei secții, să cumpere cota parte din imobilul cu nr.top.712/2/1/8, cota care se va stabili în funcție de suprafața obținută în proprietate.

Prin cererea reconvențională formulată în dosarul nr-, ulterior disjungerii, vânzătoarea a solicitat obligarea cumpărătoarei la încheierea contractului de vânzare cumpărare pentru cota parte din terenul înscris în CF 2350, nr.top. 712/2/1/8, la prețul de 105 Euro/mp.

Cumpărătoarea a solicitat să se constate nulitatea absolută parțială a contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr.2202/27.11.2006, în ceea ce privește clauza ce reprezintă vânzarea cumpărarea cotei părți din terenul cu nr. top.712/2/1/8, pentru lipsa unor elemente esențiale ale actului juridic, respectiv prețul și cauza, precum și respingerea acțiunii ca inadmisibilă, în lipsa unei promisiuni valide de vânzare cumpărare.

Analizând cererea pârâtei - reclamante reconvenționale - SRL, din cererea disjunsă, instanța constată că aceasta este întemeiată și urmează a fi admisă, iar acțiunea - -, referitoare la obligarea la încheiere contract respinsă, pentru motivele ce vor fi prezentate mai jos.

Potrivit dispozițiilor art. 948.civ. condițiile existente pentru validitatea unei convenții sunt: capacitatea de a contracta, consimțământul valabil al părții care se obligă, un obiect determinat, o cauză licită, iar potrivit dispozițiilor art.1303 din cod prețul vânzării trebuie să fie serios și determinat de părți.

Clauza contractuală pe care reclamanta o apreciază ca fiind promisiune bilaterală de vânzare, cuprinsă în contractul autentificat sub nr. 2.202/27.11.2006, nu îndeplinește condițiile de valabilitate susamintite.

Convenția nu are obiect determinat, însușit de cumpărătoare, ea referindu-se generic "la cota parte din imobilul cu nr. top. 712/2/1/8."

Suprafața terenului nu a fost determinată și însușită de cumpărătoare, lipsind unul dintre elementele de valabilitate a convenției.

Pe de altă parte, prin clauza a cărei nulitate se invocă, nu a fost determinat prețul vânzării și nici nu s-a specificat că acesta va fi determinat de oat reia persoană, potrivit dispozițiilor art. 1034.civ.

Lipsa elementelor susamintite au permis vânzătoarei să stabilească unilateral prețul (mai mare decât pentru construcții) și suprafața care face obiectul vânzării.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta - -

La 29.04.2008 s-a înregistrat la dosar o cerere din partea reclamantei, prin care solicită să se ia act de renunțarea la judecarea apelului.

Având în vedere dispozițiile art. 298 raportat la art.246 pr.civ. curtea de apel urmează să ia act de renunțarea la judecarea apelului făcută de reclamantă.

Pentru aceste motive,

În numele legii

DISPUNE:

Ia act de renunțarea la judecarea apelului formulat de reclamanta - - S împotriva Sentinței civile nr. 313/C/2008 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosarul nr-.

Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 16.05.2008.

Președinte Judecător

- - - -

Grefier

- -

Red.

Th.

Ex.2/11.06.2008

Jud. fond.

Președinte:Nicolae Durbacă
Judecători:Nicolae Durbacă, Marius Irimie

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Obligatia de a face in spete comerciale. Decizia 65/2008. Curtea de Apel Alba Iulia