Obligatia de a face in spete comerciale. Decizia 662/2008. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECTIA COMERCIALA, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILA NR.662/2008
Sedința publică din data de 13 martie 2008 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Liviu Ungur
JUDECĂTORI: Liviu Ungur, Lucia Brehar Delia Marusciac
- -
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul formulat de reclamanta SRL com. împotriva încheierii comerciale nr.5176 din data de 28.11.2007 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Comercial Cluj, în contradictoriu cu pârâtele-intimate SRL și SA C-N, având ca obiect obligația de a face.
La apelul nominal, la a doua strigare, se prezintă avocat avocat, din cadrul Baroului C, cu delegația la dosar, în reprezentarea intereselor intimatei SC SRL, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este îndeplinită.
Recursul este legal timbrat cu 4 lei taxă judiciară de timbru (fila 4) și 0,3 lei timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei după care, se constată că în data de 10.03.2008 s- primit la dosar răspunsul la adresa emisă la termenul anterior către Tribunalul Comercial Cluj ( fila 16 ).
De asemenea, se constată că în data de 12.03.2008 s-a înregistrat la dosar din partea intimatei SRL întâmpinare.
Curtea din oficiu, pune în discuția părții prezente incidența prevederilor art. 3021lit. c Cod proc.civ. raportat la art. 306 alin.3 Cod pr.civ.
Reprezentanta intimatei SRL solicită în baza art. 306 alin.1 Cod pr.civ. a se dispune anularea recursului ca nefiind motivat în termenul prevăzut de lege, cu cheltuieli de judecată reprezentând onorar avocațial, potrivit chitanțelor anexate.
CURTEA:
Prin încheierea comercială nr. 5.176 din data de 28.11.2007, pronunțată în dosarul nr. 3.450/1.285/2007 al Tribunalului Comercial Cluj, în temeiul art. 246.pr.civ. s-a luat act de renunțarea la judecată a acțiunii formulate de către reclamanta "", sat V în contradictoriu cu pârâtele "", sat V și "" C, având ca obiect obligația de a face.
Împotriva acestei soluții a declarat recurs la data de 14.12.2007 reclamanta "", solicitând admiterea recursului, casarea în totalitate a încheierii atacate.
Totodată, reclamanta a precizat că încheierea atacată este nelegală în condițiile în care consemnează o pretinsă renunțare la judecată din partea sa, fără ca acest act de renunțare să reprezinte o manifestare de voință obiectivă și fără echivoc din partea societății reclamante.
Curtea, în temeiul prevederilor dispozițiilor art. 306.pr.civ. din oficiu, a invocat excepția nulității recursului, motivată pe faptul că, memoriul de recurs nu conține motivele de nelegalitate ale hotărârii de fond,
Totodată, la data de 10.03.2008, prin Serviciul registratură al Curții de Apel Clujs -a înregistrat la dosarul cauzei răspunsul la adresa emisă la termenul anterior de către Curtea de Apel Cluj Tribunalului Comercial Cluj prin care se învederează că ultima înregistrare la acest dosar a fost recursul reclamantei înregistrat la data de 14.12.2007, iar recipisa poștală din data de 28.12.2007 (11) relevă că expeditor este Tribunalul Comercial Cluj care a trimis recomandata cu nr. 10.425 la sediul reclamantei destinatare "" ( 16).
În urma examinării cauzei, Curtea constată că recursul este nul.
Potrivit art. 303.pr.civ. recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs sau în termen de 15 zile de la comunicarea motivării hotărârii atacate.
Exprimarea nemulțumirii față de soluția pronunțată, fără indicarea unor motive concrete de netemeinicie care să poată fi încadrate în motivele de recurs instituite de disp. art. 304.pr.civ. nu poate echivala cu motivarea recursului.
Pe de altă parte, depunerea memoriului cuprinzând motivele de recurs direct în fața Curții fără a fi înregistrate în termenul prevăzut la art. 306 alin. corelat cu art. 303 alin. 1.pr.civ. echivalează cu nemotivarea recursului.
Astfel, Curtea va constata nul recursul declarat de reclamanta " și va menține în întregime sentința atacată.
Totodată, în temeiul art. 274.pr.civ. reclamanta va fi obligată să achite pârâtei "", sat V, suma de 600 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Constată nul recursul declarat de reclamanta "", jud. împotriva încheierii comerciale nr. 5.176 din 28 noiembrie 2007, pronunțată în dosarul nr. 3.450/1.285/2007 al Tribunalului Comercial Cluj pe care o menține în întregime.
Obligă reclamanta să achite pârâtei "", sat, 600 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 13.03.2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
- - - - - - -
Red.
Dact./2 ex/07.04.2008.
Jud.fond:.
Președinte:Liviu UngurJudecători:Liviu Ungur, Lucia Brehar Delia Marusciac