Somație de plată. Decizia 663/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECTIA COMERCIALA, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILA NR.663/2008
Sedința publică din data de 13 martie 2008 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Liviu Ungur
JUDECĂTORI: Liviu Ungur, Lucia Brehar Delia Marusciac
- -
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul formulat de reclamanta - C-N împotriva încheierii comerciale FN din data de 23.01.2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Comercial Cluj, având ca obiect recurs împotriva încheierii de suspendare.
La apelul nominal, la a doua strigare, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este îndeplinită.
Recursul este legal timbrat cu 4 lei taxă judiciară de timbru și 0,15 lei timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei după care, se constată că recurenta a solicitat în scris judecarea cauzei în lipsă, potrivit art. 242 alin.2 Cod pr.civ.
Curtea, apreciază ca fiind suficiente probele administrate în cauză și în baza actelor de la dosar, reține cauza în pronunțare.
CURTEA:
Prin încheierea comercială din 23 ianuarie 2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Comercial Clujs -a dispus suspendarea judecării cauzei, privind pe creditoarea - - și pe debitoarea având ca obiect emiterea ordonanței conținând somația de plată cu privire la suma de 87360,24 euro, din care 85176 euro avans achitat și nerestituit și 2184,24 euro penalități contractuale de întârziere, cu cheltuieli de judecată, pentru neîndeplinirea de către creditoare a obligațiilor de a depune la dosar cererea de chemare în judecată și actele anexate în traducere în limba farsi, pentru a fi comunicate debitoarei prin intermediul Ministerului Justiției, pe cale diplomatică, eventual în temeiul reciprocității, conform art. 1 alin 3, art. 3 alin 1, art. 5 alin 1 și 2 și art. 7 lit b din Legea nr. 189/2003.
Pentru a dispune astfel, instanța a reținut următoarele:
Instanța a pus în primul rând în vedere reprezentantului creditoarei faptul că, și în eventualitatea soluționării cererii sale de a se lua act de renunțarea la judecată în sens pozitiv, hotărârea care s-ar pronunța ar fi supusă recursului, conform art. 246 alin 2 Cod procedură civilă, fapt care determină subzistența obligației sale de a efectua demersurile impuse de Legea nr. 189/2003, în vederea comunicării hotărârii către debitoare.
În al doilea rând, a reținut neîndeplinirea procedurii de citare cu debitoarei, din culpa creditoarei, care nu și-a îndeplinit obligațiile stabilite de instanță prin încheierea pronunțată în ședința publică din 19 decembrie 2007 (de a depune la dosar cererea de chemare în judecată și actele anexate în traducere în limba farsi, pentru a fi comunicate debitoarei prin intermediul Ministerului Justiției, pe cale diplomatică, eventual în temeiul reciprocității, conform art. 1 alin 3, art. 3 alin 1, art. 5 alin 1 și 2 și art. 7 lit b din Legea nr. 189/2003).
În acest context, instanța a apreciat ca lipsită de temeinicie susținerea reprezentantului creditoarei potrivit căreia s-ar impune constatarea cu prioritate a renunțării creditoarei la judecarea cererii, deoarece, chiar dacă actul de dispoziție al creditoarei de a renunța la judecată este un act procesual unilateral, valabil și irevocabil exprimat prin simpla manifestare de voință a creditoarei, constatarea producerii efectelor sale, conform art. 246 alin 2 Cod procedură civilă se face printr-o hotărâre judecătorească- o încheiere nesupusă apelului.
Or, neîndeplinirea procedurii de citare împiedică, conform art. 107 Cod procedură civilă, sub sancțiunea nulității, efectuarea vreunui act de procedură, cum este și cazul constatării renunțării la judecată.
În ceea ce privește suspendarea în temeiul art. 1551Cod procedură civilă, această măsură cu caracter sancționar poate fi luată de instanță, în pofida nelegalei îndepliniri a procedurii de citare cu debitoarea, deoarece desfășurarea normală a procesului a fost împiedicată de creditoare (partea reclamantă) prin chiar neîndeplinirea obligațiilor ce îi reveneau în vederea legalei citări a debitoarei, mai sus arătate.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs reclamanta - - solicitând admiterea acestuia, dispunerea reluării judecării procesului în soluționarea cererii de renunțare la judecată formulată de către reclamantă în fața instanței de fond.
În dezvoltarea motivelor de recurs, reclamanta-recurentă arată că în mod nelegal instanța de fond a făcut aplicarea art. 1551Cod procedură civilă dispunând în consecință suspendarea judecării cauzei câtă vreme anterior termenului de judecată fusese depusă la dosar cererea de renunțare la judecată personal de către creditoare.
Atâta vreme cât reclamantul renunță la judecarea cererii instanța de judecată este împiedicată la a dispune sau aplica alte măsuri pentru că desfășurarea procesului civil este marcată de principiul disponibilității, iar investirea instanței de judecată este strict dependentă de formularea și menținerea de către persoana având calitate procesuală activă a cererii de chemare în judecată.
S-a mai relevat faptul că renunțarea la judecată determină doar efecte de ordin procedural, iar odată cu pronunțarea încheierii procesul civil se consideră stins, părțile aflându-se în situația în care nu ar fi exercitat niciodată acțiunea în justiție.
Recurenta consideră că principiul disponibilității în procesul civil este un principiu de bază care nu poate fi condiționat de alte incidente procedurale și nici subordonat altor rațiuni, aplicarea acestui principiu primând.
Orice excepție sau manifestare de voință care fac de prisos cercetarea în fond a cauzei primează și trebuie soluționate cu precădere.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate, Curtea de apel constată că este fondat pentru următoarele considerente:
Problema de drept ridicată în speță și cu care s-a confruntat instanța de fond este aceea de a ști care este soarta unei cereri de chemare în judecată față de care reclamantul a declarat expres că renunță a mai fi judecată în ipoteza în care se apreciază că este incident și art. 1551Cod procedură civilă, mai precis dacă în cauză operează cu prioritate acest din urmă text de lege sau trebuie să se țină seama mai întâi de manifestarea de voință a reclamantului.
În general, procesul civil poate fi pornit la cererea celui interesat sau, în cazurile anume prevăzute de lege, la cererea altei persoane ori a unei autorități sau instituții publice. Aceasta nu semnifică altceva decât că, în regulă generală, acțiunea civilă se pune în mișcare la cererea persoanei interesate, materializând astfel principiul disponibilității care guvernează dreptul procesual civil.
Aceste rațiuni stau și la baza reglementării instituțiilor procesuale care consacră regimul juridic al actelor procedurale de dispoziție ale părților. Altfel spus, în conținutul principiului disponibilității intră și dreptul părților de a face acte procedurale de dispoziție, care nu sunt altceva decât manifestări de voință ale părților cu privire la drepturile subiective deduse judecății sau a mijloacelor procedurale prin care se pot recunoaște ori stabili aceste drepturi.
Între aceste manifestări de voință, se detașează oarecum, instituția renunțării la judecată guvernată de prevederile art. 246.pr.civ.
În esență, actul de dispoziție prin care se renunță la judecată provine de la reclamant și poate fi determinat de ivirea în viitor a unor împrejurări mai favorabile pentru poziția sa procesuală.
Trebuie notat că renunțarea la judecată poate fi făcutăoricândîn cursul procesului, fie verbal în ședință când manifestarea de voință se consemnează în procesul-verbal al ședinței (încheiere), fie prin cerere scrisă.
Cu referire la dreptul discreționar al reclamantului de a renunța la judecată, literatura, practica și legea arată explicit că dacă renunțarea la judecată s-a făcut după comunicarea cererii de chemare în judecată, instanța poate obliga pe reclamant la plata cheltuielilor de judecată iar dacă renunțarea s-a făcut când părțile au intrat în dezbaterea fondului, renunțarea nu poate produce efectele scontate decât cu învoiala pârâtului.
Curtea reține că legea nu reglementează expres ce efecte produce renunțarea la judecată a cererii deduse judecății înainte de comunicarea acesteia cu pârâtul.
Mai precis se poate statua asupra renunțării făcute în acest moment chiar dacă pârâtul nu a fost încă citat și nu i s-a comunicat cererea de chemare în judecată, ori este neapărat necesar a se lua act de renunțarea la judecată cu procedura completă după citarea pârâtului conform procedurii prevăzute la art. 85.pr.civ. instanța fiind împiedicată astfel să ia act de renunțare dacă procedura de citare cu toate părțile nu este legal îndeplinită.
Altfel spus, în legătură cu viciile cererii de chemare în judecată, prin ipoteză neasanate, se poate aplica cu prioritate dispoziția de sancționare consfințită de art. 1551Cod procedură civilă sau se poate lua act de renunțarea la judecată.
Curtea reține că potrivit dispozițiilor art. 1551Cod procedură civilă atunci când instanța constată cădesfășurarea normală a procesuluieste împiedicată din vina părții reclamante, prin neîndeplinirea obligațiilor prevăzute de lege ori stabilite în cursul judecății, instanțapoatesuspenda judecata, arătând în încheiere care anume obligații nu au fost respectate.
Acest text instituie o normă de disciplină procesuală care se impune prin prisma dispozițiilor de principiu ale art. 129 alin. 1 corelat cu art. 723.pr.civ.
Cu toate acestea, instanța are un rol decisiv pentru a aprecia în ce măsură conduita procesuală culpabilă a părții reclamante este de natură să împiedice desfășurarea normală a procesului și dacă o atare conduită este imperios necesară să fie sancționată cu suspendarea judecății.
Curtea reține că în speță instanța de fond a statuat că manifestarea de voință a reclamantei de a renunța la judecata cererii nu poate produce efectele prevăzute de lege deoarece în cauză instanța este împiedicată să efectueze vreun act de procedură, cum este cazul constatării renunțării la judecată, de vreme ce procedura de citare nu este legal îndeplinită, deoarece respectivul act de procedură ar fi lovit de nulitate, sancțiune impusă de art. 107.pr.civ.
A considerat așadar că primează în cauză reținerea că desfășurarea normală a procesului a fost împiedicată de partea reclamantă prin chiar neîndeplinirea obligațiilor ce îi reveneau în vederea legalei citări a pârâtei.
Este real că potrivit art. 107.pr.civ. judecătorul are obligația să amâne judecarea pricinii ori de câte ori constată că partea care lipsește nu a fost citată cu respectarea cerințelor prevăzute de lege sub pedeapsa nulității.
Această sancțiune însă nu intervine decât dacă procesul a fost legat, când instanța a fost învestită legal cu soluționarea cauzei și orice act de procedură nu s-ar putea face decât după citarea legală a părților conform art. 85.pr.civ.
Numai că în speță procesul nu a fost legat pe deplin, mai precis pârâtului nu i s-a comunicat cererea de chemare în judecată, acesta nu a fost citat în cauză și astfel se poate concluziona că acesta nici măcar nu știe de existența acestui litigiu, încât nu ar putea invoca nicio vătămare a drepturilor sale care le-ar putea dobândi doar după ce ar fi avut calitatea de parte în proces.
Așa fiind, Curtea constată că sancționarea reclamantei cu suspendarea judecării cauzei conform art. 1551Cod procedură civilă pe considerentul că aceasta a împiedicat desfășurarea normală a procesului în condițiile în care pârâtul nu a fost citat și acesta și-a exprimat fără echivoc voința de a renunța la judecată, este o măsură procesuală excesivă, menită a împiedica valorizarea actului de dispoziție al reclamantei și a știrbi principiul disponibilității.
Împrejurarea că instanța de fond ar fi putut aprecia că desfășurarea normală a procesului nu ar fi fost împiedicată de reclamant în condițiile în care acesta a renunțat la judecată nu încalcă nici ordinea de drept în materie procesuală și nici ordinea privată, în cauză nefiind afectată în substanță nicio normă imperativă și nici vreo altă normă care să fi ocrotit drepturile ori interesele celui chemat în judecată.
Din această perspectivă și pe baza acestor considerente Curtea reține că instanța de fond a interpretat și aplicat greșit dispozițiile art. 1551Cod procedură civilă, astfel încât conform art. 304 pct. 9 corelat cu art. 2441alin. 2 art. 312 alin. 1 din același Cod se va admite recursul, se va casa încheierea comercială din data de 23 ianuarie 2008 și ca o consecință, având în vedere dispozițiile art. 316 alin. 5.pr.civ. se va trimite cauza aceleași instanțe de fond în vederea continuării judecății sub aspectul soluționării cererii de renunțare la judecată în condițiile art. 246.pr.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanta - - C- împotriva încheierii comerciale FN din 23 ianuarie 2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Comercial Cluj pe care o casează și trimite cauza pentru soluționarea cererii de renunțare la judecată formulată de către reclamantă.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 13 martie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - - -
Red./
3 ex./18.03.2008/Jud.fond.-
Președinte:Liviu UngurJudecători:Liviu Ungur, Lucia Brehar Delia Marusciac
