Obligatia de a face in spete comerciale. Decizia 67/2008. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECTIA COMERCIALA SI DE contencios ADMINISTATIV
Dosar nr-
DECIZIA NR.67
Ședința publică din data de 26 martie 2008
PREȘEDINTE: Preda Popescu Florentina
JUDECĂTOR 2: Chirica Elena
Grefier: - -
Pe rol fiind judecarea apelului declarat de pârâta SOCIETATEA COMERCIALA -, prin reprezentanții săi legali, cu sediul în Mun. P,- județ P, cod poștal -, împotriva sentinței civile nr. 1759 din 5 decembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimata reclamantă SOCIETATEA COMERCIALA - ICERPSA, cu sediul în P,- A, județ P, cod poștal -.
Cererea de apel fiind timbrată cu timbre judiciare de 0,15 lei, taxă judiciară în valoare de 10 lei, potrivit chitanței nr. 38447 din 29 ianuarie 2008, aflată la fila 11, ce au fost anulate la dosar.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns apelanta pârâtă - - P, reprezentată de avocat din cadrul Baroului P, potrivit împuternicirii avocațiale din 26.03.2008, intimata reclamantă - - - P reprezentată de consilier juridic.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că prin Serviciul Registratură s-a depus la dosar de intimata reclamantă - - - Poî ntâmpinare, proces verbal de delimitare încheiat astăzi 12.02.1993, o schiță de plan.
S-a înmânat apărătorului apelantei pârâte - -, întâmpinarea formulată de intimata reclamantă - -
Avocat pentru apelanta pârâtă - - P, depune la dosar un borderou cu înscrisuri în copii xerox certificate respectiv: fișa mijlocului fix, contract de leasing imobiliar încheiat la 5.01.2000, contract de vânzare cumpărare nr. 14175/24.12.2004, încheiat cu - -, fiind înmânat un exemplar intimatei reclamante - - P, prin consilier juridic.
Consilier juridic, pentru intimata reclamantă - - P, depune la dosar un certificat de informații nr. 19720 din 24.03.2008 emis de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Prahova din care rezultă că - - a fost radiată din data de 29.05.2006.
Avocat pentru apelanta pârâtă - - P, având cuvântul, declară că nu mai are alte cereri de formulat.
Consilier juridic, pentru intimata reclamantă - - P, precizează că nu mai are alte cereri de formulat.
Curtea, ia act de declarațiile părților, constată cauza în de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea apelului.
Avocat pentru apelanta pârâtă - - P, având cuvântul în susținerea apelului, dezvoltă oral motivele aflate în scris la dosar, susținând că hotărârea pronunțată este nelegală și netemeinică interpretând greșit întreg probatoriu administrat în cauză din care rezultă faptul că modulul metalic a cărui ridicare s-a solicitat nu aparține acesteia, ci societății - P, ce a fost pus la dispoziție în baza contractului de leasing, înregistrat sub nr. 3/C/5.01.2000.
De asemenea la cererea instanței apărătorul apelantei, arată că modulul metalic era folosit pentru a fi expusă mobilă, în prezent liber.
Solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat și susținut. Cu cheltuieli de judecată.
Consilier juridic, având cuvântul pentru intimata reclamantă - - P, solicită respingerea apelului ca nefondat, sub toate aspectele invocate.
Susține faptul că modul metalic este ocupat și în prezent de apelantă, fiind ocupat cu mobilă. Deși i-au fost comunicate apelantei 3 notificări în vederea eliberării modulului metalic și ridicării lui, reprezentantul societății și-a luat angajamentul verbal că își va ridica mobila. De asemenea precizează faptul că societatea cu care s-a încheiat contractul de leasing nu mai există, - - P fiind radiată de la. de pe lângă Tribunalul Prahova.
Totodată, menționează că apelanta pârâtă - - P, în prezent folosește atât modulul metalic, cât și terenul proprietatea intimatei.
In consecință, solicită respingerea apelului ca nefondat.
CURTEA
Asupra apelului de față:
Prin sentința nr. 1759 din 5 decembrie 2007, Tribunalul Prahova, Secția Comercială și de Contencios Administrativ, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâta - SRL P, a admis acțiunea formulată de reclamanta - - P, în contradictoriu cu pârâta - SRL P, obligând pârâta la ridicarea modulului metalic amplasat pe terenul proprietatea reclamantei situat în P,- A, iar în caz de refuz a abilitat reclamanta să-l ridice pe cheltuiala sa, obligând pârâta la 20 de lei, cheltuieli de judecată, către reclamantă.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că din notificările emise de reclamată rezultă că pârâta este titularul dreptului pretins încălcat, considerente pentru care instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de pârâtă și, pe fond, s-a reținut că la data de 27.06.1994, reclamanta a dobândit certificatul de atestare a dreptului de proprietate Seria M 03/1883 pentru terenul în suprafață de 71.715. situat în P,- A și din schița de plan a imobilului aflată la fila 7 dosar, reiese că modulul metalic a fost amplasat de societatea pârâtă între punctele 127-128-100-99 și prin amplasarea fără drept a unei construcții metalice pe terenul unei alte persoane, fără acordul acesteia, se încalcă dreptul de folosință al imobilului care reprezintă un atribut esențial al dreptului de proprietate, considerente pentru care a admis acțiunea și a obligat pârâta să ridice modulul metalic amplasat pe terenul proprietatea reclamantei.
Împotriva sentinței a declarat apel pârâta - - P, criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând în esență, că cererea de chemare în judecată a fost formulată împotriva unei persoane care nu are calificare procesuală pasivă și care nu poate fi obligată la nicio prestație, deoarece apelanta nu este titularul dreptului pretins încălcat, bunul a cărei ridicare s-a solicitat nu aparține apelantei, ci societății - - P, care a pus la dispoziția apelantei modulul metalic printr-un contract de leasing înregistrat sub nr.3/C/5.01.2000, contract care însă, nu a fost finalizat în sensul predării dreptului de proprietate, așa cum prevăd dispozițiile art. 3.3 din contract.
Se solicită admiterea apelului, desființarea sentinței cu trimiterea cauzei spre rejudecare.
În susținerea motivelor de apel, apelanta-pârâtă a depus la dosar contractul de leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare nr.3/C/5.01.2000, fișa mijlocului fix și contractul de vânzare-cumpărare nr.14175 din 24 decembrie 2004 încheiat între - - și - SRL
Intimata-reclamantă cu actul nr.1317 din 24 martie 2008, formulat întâmpinare solicitând respingerea apelului ca nefondat, deoarece, prin afirmația pârâtei că modulul metalic aparține - - P, aceasta arată de fapt, titularul dreptului în discuție, ori, potrivit art. 65 alin.1 pr.civilă, cererea privitoare la arătarea titularului dreptului va fi motivată și se va depune odată cu întâmpinarea, iar dacă aceasta nu este obligatorie, cel mai târziu, la prima zi de înfățișare, ori apelanta nu a formulat o atare cerere în termenul legal, iar interpretarea schiței depuse la dosar pe care o face instanța de fond, în sensul că, modulul metalic este amplasat pe terenul reclamantei, este greșită.
În susținerea motivelor din întâmpinare, intimata-reclamantă depune la dosar procesul verbal de delimitare însoțit de schița privind vecinătățile încheiat la data de 12 februarie 1993 și actul nr.19720 din 24 martie 2008 al Oficiului Registrului Comerțului, din care rezultă că firma - a fost radiată din data de 29 mai 2006.
Curtea, examinând sentința prin prisma criticilor de apel, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale ce au incidență în cauză, constată că apelul este fondat pentru considerentele următoare:
Din actele noi depuse în apel și anume, din contractul de leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare nr.3/C/ 5.01.2000 și din fișa mijlocului fix, rezultă că, apelanta pârâtă a preluat folosința și posesia modulului metalic, ce a făcut obiectul litigiului, în baza contractului de leasing imobiliar și, potrivit dispozițiilor art. 3.3 din contract s-a prevăzut că, la expirarea contractului de leasing imobiliar, părțile contractante aveau posibilitatea să convină asupra vânzării-cumpărării bunului, însă aceasta nu s-a mai întâmplat, bunul rămânând în proprietatea finanțatorului proprietar - -
Pe de altă parte, din actul emis de către Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Prahova, nr.19720/24.03.2008, rezultă că - - a fost radiată la data de 29 mai 2006, schimbându-și sediul în alt județ, respectiv în Municipiul C-
Față de aceste acte pe care instanța de fond nu le-a putut avea în vedere la darea soluției, fiind depuse abia în apel, nu s-a făcut o cercetare amănunțită a fondului, în raport de aceste acte trebuie stabilit cine este titularul dreptului pretins și care sunt succesorii firmei proprietare a modulului metalic, pentru a se putea pronunța o soluție dreaptă și corectă între părțile care au drepturi și obligații reciproce, considerente pentru care Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 297 pr.civilă va admite apelul, va desființa sentința și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de pârâta SOCIETATEA COMERCIALA -, prin reprezentanții săi legali, cu sediul în Mun. P,- județ P, cod poștal -, împotriva sentinței civile nr. 1759 din 5 decembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimata reclamantă SOCIETATEA COMERCIALA - ICERPSA, cu sediul în P,- A, județ P, cod poștal - și în consecință:
Desființează sentința apelată nr.1759 din 5 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Prahova și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 26 martie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
- - - - -
GREFIER,
- -
Red.
Tehnored.
5 ex./27.03.2008
f- Tribunalul Prahova
-
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120
Președinte:Preda Popescu FlorentinaJudecători:Preda Popescu Florentina, Chirica Elena