Obligatia de a face in spete comerciale. Decizia 82/2009. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ
DECIZIA NR.82/
Ședința publică de la 09 octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Sarmisegetuza Tulbure dr. - -
JUDECĂTOR 2: Alexandrina Zaharia dr. - -
Grefier- - -
-.-.-.-.-.-.-.-.-.-
Pentru astăzi fiind amânată judecarea apelului declarat de reclamantul, cu domiciliul in C,-, împotriva sentinței comerciale nr.62/ din 20.03.2009 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata SC SA, cu sediul in B, b- -, -.5, parter,.14, având ca obiect obligație de a face.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 30 septembrie 2009 și consemnate în încheierea de ședință din aceeași zi care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța având nevoie de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea la data de 9 octombrie 2009, când:
CURTEA
Asupra apelului de față;
Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Brăila, secția comercială și de contencios administrativ, sub nr- reclamantul a chemat în judecată pe pârâta C " " ABp entru a fi obligată să înainteze Registrului Independent A documentația necesară efectuării înregistărilor pentru actualizarea registrului acționarilor acestei societăți, incluzându-l pe reclamant care prin cesionarea unor acțiuni a devenit acționar; obligarea pârâtei la plata daunelor cominatorii de 50 lei până la efectuarea mențiunilor și cheltuieli de judecată.
Tribunalul Brăila, prin sentința nr.62/ din 20martie 2009 a respins ca fiind nefondată acțiunea formulată de reclamantul.
Ca parte căzută în pretenții, în temeiul art.274 proc.civ. reclamantul a fost obligat să plătească pârâtei suma de 5.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că acel contract de prestări servicii nr.2/2007 încheiat între pârâtă și Registrul Independent pentru păstrarea și actualizarea registrului Acționarilor acestei societăți nu este opozabil reclamantului, deoarece reclamantul nu este parte în contract și nu poate invoca încălcarea lui de către pârâtă și implicit nu poate invoca în susținerea acțiunii sale nici unul dintre articolele acestui contract. Prima instanță a reținut că reclamantul, ca dobânditor al acțiunilor pârâtei, poate să invoce doar prevederile actului constitutiv, care la art.8 precizează că acțiunile emise de societate pot fi cesionate sau gajate în conformitate cu dispozițiile legale aplicabile și care conform art.98 din Legea nr.31/1990 dreptul de proprietate asupra acțiunilor emise în formă materială se transmite prin declarație făcută la registrul acționarilor și prin mențiune făcută pe titlu, semnată de cedent și cesionar sau de mandatarii lor. S-a mai reținut că pârâta nu este în culpă față de cererea reclamantului referitoare la neînregistrarea acțiunilor acestuia și că nu a încălcat nicio atribuțiune a acesteia legată de întocmirea și transmiterea vreunei documentații la Registrul Independent ""
Împotriva menționatei hotărâri, în termen legal, reclamantul a declarat apel, criticând-o pentru următoarele motive;
- în mod greșit prima instanță a reținut că nu-i este opozabil apelantului-reclamant contractul de prestări servicii nr.2/2007, fiindcă acesta nu este parte în contract. Deși nu este parte în acel contract terțul suportă efectele contractului asemenea părților contractante;
- în temeiul art.177 alin.1 lit.a din Legea nr.31/1990, " în afară de evidențele prevăzute de lege, societățile pe acțiuni trebuie să țină: cod numeric personal, denumirea, domiciliul sau sediul acționarilor cu acțiuni normative, precum și vărsămintele făcute în conturile administrative", iar potrivit art.180 allin.1 din aceeași lege "Societatea comercială poate contracta cu o societate de registru independent privat ținerea registrului acționarilor în sistem computerizat și efectuarea înregistrărilor și a altor operațiuni legate de acest registru".
Cum apelantul reclamant este acționar al intimatei pârâte este îndreptățit să invoce nerespectarea obligațiilor prevăzute în contractul încheiat de către societatea la care deține acțiuni -contractul de prestări servicii de registru nr.2 din 11.04.2007, încheiat între intimată, în calitate de beneficiar și Registrul Independent ""A, are ca obiect:
a) păstrarea în siguranță și actualizarea "Registrului Acționarilor" Beneficiarului prin înregistrarea transferurilor dreptului de proprietate asupra acțiunilor emise de beneficiar și prin menținerea la zi a evidenței exacte a acționarilor Beneficiarului;
f) efectuarea transferurilor dreptului de proprietate asupra acțiunilor emise de Beneficiar, pe baza instrucțiunilor scrise primite de la beneficiar, în vederea respectării prevederilor actului constitutiv al acestuia referitoare la transferul dreptului de proprietate asupra acțiunilor"; Potrivit art.4 din contractul de prestări servicii nr.2 din 11.04.2007, obligațiile și garanțiile beneficiarului sunt următoarele:
- beneficiarul se obligă să furnizeze registrului toate datele necesare prestării serviciilor enumerate la art.1, existente în Registrul Comerțului și/sau la beneficiar, la zi, precum și cele care intervin ulterior pe toată durata valabilității prezentului contract, să pună la dispoziția Registrului toată documentația necesară desfășurării activității ce face obiectul prezentului contract. Așadar, ori de câte ori acțiunile beneficiarului urmează a fi emise, transferate sau anulate prin intermediul Registrului, beneficiarul se obligă să furnizeze Registrului documentația ce se impune.
În concluzie, apelantul reclamant a susținut că intimata deși are obligația de a transmite contractele de cesiune de acțiuni către Registrul Independent "" A, refuză în mod nejustificat îndeplinirea acestei obligații.
Prin întâmpinare, intimata pârâtă a solicitat respingerea apelului motivând că apelantul reclamant nefiind parte în contractul nr.2/2007, nu-i este opozabil; dispozițiile art.4.5. din contractul de prestări de servicii nu sunt incidente în speță, deoarece nu se referă la cesiunile de acțiuni. Aceste dispoziții se referă la art.4.5 nu privesc cesiunile de acțiuni. Dispozițiile respective privesc situațiile în care dreptul de proprietate se înregistrează ca efect al dobândirii de acțiuni în cazul majorărilor de capital, fuziunilor sau altor operațiuni de capital. În mod evident în aceste cazuri, neexistând un act de cesiune între părți (care, se poate înregistra fără ca subscrisa să intervină în vreun fel), subscrisa trebuie să furnizeze societății de registru toate documentele relevante care constituie baza legală a dobândirii de acțiuni nou emise de către acționarii subscrisei. În speță, nu se impune predarea niciunei documentații de către societatea emitentă, fiind suficient ca cesionarul să respecte dispozițiile art.98 din legea nr.31/1990 pentru înregistrarea valabilă a dreptului său de proprietate asupra acțiunilor ce fac obiectul celor 8(opt) contracte de cesiune.
Apelul este fondat;
Este de necontestat că apelantul reclamant a devenit acționar la intimata pârâtă C "" B ca urmare a încheierii următoarelor contracte de cesiune de acțiuni:
- la data de 28.05.2007 cu Generale, în calitate de cedent, pentru un număr de 16936 acțiuni cu valoare nominală de 0,1 lei la prețul total de 10.161,6 lei;
- la data de 30 mai 2007 cu, în calitate de cedent, pentru un număr de 12910 acțiuni cu o valoare nominală de 0,1 lei, în valoare de 6.455 lei;
- la data de 31 mai 2007 cu, în calitate de cedent, pentru un număr de 30952 acțiuni cu o valoare nominală de 0,1 lei, in valoare totală de 21.666,4 lei;
- la data de l iunie 2007 cu, în calitate de cedent, pentru un număr de 22593 acțiuni cu o valoare nominală de 0,1 lei, in valoare totală de 13.555,8 lei;
- la data de 18 iunie 2007 cu, în calitate de cedent, pentru un număr de 1020 acțiuni cu o valoare nominală de 0,1 lei, în valoare totală de 1071 lei;
- la data de 8 iunie 2007 cu, în calitate de cedent, pentru un număr de 865 acțiuni cu o valoare nominală de 0,1 lei, la prețul de 908,25 lei;
- la data de 8 iunie 2008 cu C - Computers L, în calitate de cedent, pentru un număr de 74892 acțiuni cu o valoare nominală de 0,1 lei/acțiune, la prețul total de 78.636,6 lei;
- la data de 18 mai 2007 cu, în calitate de cedent, pentru un număr de 35231 acțiuni cu o valoare nominală de 0,1 lei/acțiune la prețul total de 24.661,4 lei.
Corect a reținut prima instanță că intimata pârâtă în calitate de beneficiar a încheiat cu Registrul Independent ""A, contractul de prestări servicii de registru nr.2 din 11.04.2007, ce are ca obiect servicii de registru constând în "păstrarea în siguranță și actualizarea Registrului Acționarilor" beneficiarului prin înregistrarea transferurilor dreptului de proprietate asupra acțiunilor emise de beneficiar și prin menținerea la zi a evidenței exacte a acționarilor beneficiarului (art.1, 1.1, lit.a).
Însă, în referire la obiectul acestui contract de prestări servicii prima instanță a făcut o interpretare eronată. Deși la art.1 pct.1.1 lit.f părțile contractante au prevăzut prestarea ca serviciu: "efectuarea transferurilor dreptului de proprietate asupra acțiunilor emise de beneficiar, pe baza instrucțiunilor scrise primite de la Beneficiar, în vederea respectării prevederilor actului constitutiv al acestuia referitoare la transferul dreptului de proprietate asupra acțiunilor", prima instanță în mod greșit a reținut că efectele acestui contract nu-i sunt opozabile apelantului reclamant. Din conținutul textului mai sus-citat, cât și din conținutul adresei nr.2354/23 septembrie 2009 emisă de Registrul Independent "" A (fila 23 dosar apel), rezultă că sarcina înaintării documentației necesare în vederea efectuării înregistrărilor pentru actualizarea registrului acționarilor, ca urmare a cesiunii acțiunilor prin cele "opt" contracte de cesiune, revine intimatei pârâte.
Prin urmare, în cauză, greșit prima instanță a reținut și a aplicat prevederile art.98 din Legea nr.31/1990, modificată.
În raport de cele expuse mai sus, apelul declarat de reclamant fiind fondat, urmează ca în temeiul art.296 proc.civ. să fie admis cu consecința schimbării sentinței apelate. În rejudecare, Curtea urmează să admită acțiunea formulată de reclamantul și să o oblige pe pârâta C " " A B să înainteze Registrului Independent "" A documentația necesară în vederea efectuării înregistrărilor pentru actualizarea registrului acționarilor în urma cesiunilor de acțiuni, prin care reclamantul a devenit acționar la " "
Față de refuzul nejustificat al pârâtei de a-și îndeplini obligația ce rezultă din contractul de prestări servicii nr.2/2007 (fila 29 dosar fond) pârâta urmează să fie obligată la plata daunelor cominatorii în cuantum de 50 lei pentru fiecare zi de întârziere calculate de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri și până la transmiterea documentației în vederea efectuării mențiunilor în registrul acționarilor.
Ca parate căzută în pretenții, în temeiul art.274 proc.civ. pârâta va fi obligată să plătească reclamantului suma de 30,90 lei reprezentând cheltuieli de judecată în ambele instanțe, constând în taxa de timbru și timbrul judiciar.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată constând în onorariu de avocat, Curtea constată că apelantul reclamant nu a făcut dovada acestora cu acte în original, situație în care cererea sa este neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de către reclamantul-apelant, cu reședința în C,-, județul C, împotriva sentinței comerciale nr.62//20 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Brăila.
Schimbă sentința nr.62/ din 20 martie 2009 a Tribunalului Brăila, în sensul că admite acțiunea formulată de reclamantul împotriva pârâtei C " " A B, cu sediul in B, b- -, -.5, camera 14, județul B și în consecință:
Obligă pe pârâtă să înainteze Registrului Independent SA documentația necesară în vederea efectuării înregistrărilor pentru actualizarea registrului acționarilor în urma cesiunilor de acțiuni prin care reclamantul a devenit acționar la " "
Obligă pe pârâtă la plata daunelor cominatorii în cuantum de 50 lei pentru fiecare zi de întârziere calculate de la data prezentei hotărâri și până la transmiterea documentației pentru efectuare mențiuni în registrul acționarilor.
Obligă pe pârâtă la plata sumei de 30,90 lei cheltuieli de judecată către reclamant în ambele instanțe.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 09 octombrie 2009.
Președinte, dr.- - | Judecător, dr.- - |
Grefier, - - |
Red.
Tehno.O/22.10.2009/4 ex.
Fond-
Președinte:Sarmisegetuza TulbureJudecători:Sarmisegetuza Tulbure, Alexandrina Zaharia