Obligatia de a face in spete comerciale. Decizia 88/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA nr. operator 2928
SECȚIA COMERCIALĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 88
Ședința publică din 30 aprilie 2009
Completul de judecată compus din:
PREȘEDINTE: Marian Bratiș
JUDECĂTOR 2: Dorin Ilie Țiroga
GREFIER: - -
S-a luat în examinare apelul declarat de pârâta - Distribuție SA T, împotriva sentinței civile nr. 2322/16.12.2008, pronunțată de Tribunalul C- în dosar nr-, în contradictoriu cu reclamanta - SRL Reșița, având ca obiect obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă consilier juridic pentru pârâta apelantă și consilier juridic u în reprezentarea reclamantei intimate.
Procedură legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, după care, reprezentatul pârâtei apelante depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 10 lei și timbru judiciar de 0,30 lei.
Nemaifiind alte cereri de formulat se acordă cuvântul părților asupra dezbaterii apelului.
Reprezentantul pârâtei apelante solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat și motivat în scris, cu cheltuieli de judecată.
Reprezentantul reclamantei intimate pune concluzii de respingere a apelului ca nefondat, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra apelului de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 2322/16.12.2008, pronunțată de Tribunalul C- în dosar nr- s-a admis acțiunea comercială formulată de reclamanta. " împotriva pârâtei. " - Sucursala Reșița și în consecință a fost obligă pârâta să încheie cu reclamanta Convenția - Cadru conform art. l6(5) și (6) din Legea nr.l3/09.01.2007 privind energia electrică.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul C- sub dosar nr-, reclamanta. " Reșița a chemat în judecată pe pârâta. DISTRIBUȚIE " T, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei să încheie cu reclamanta Convenția - Cadru conform art.l6(5) și (6) din Legea nr. 13/09.01.2007 privind energia electrică; obligarea pârâtei în baza art. 1075 cod civil la plata a 100 RON/zi penalități de întârziere de la pronunțarea hotărârii și până la executarea obligației de către pârâtă; cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că la data de 20.05.2008, conform prevederilor art.7201Cod procedură civilă a fost notificată pârâta prin adresa nr.1187, obligație stabilită prin efectul Legii nr. 13/09.01.2007, art. 16(5) și (6), de a se prezenta la sediul reclamantei în data de 16 iunie 2008, ora 1000, pentru a încheia convenția cadru, privitor la condițiile, termenii, durata, conținutul și limitele de determinare a dreptului de uz și servitute exercitat de pârâtă asupra suprafeței de 1500. din terenul proprietatea reclamantei, aferent culoarului de trecere a liniei de înaltă tensiune și a terenului ocupat de aproximativ 5 stâlpi ai rețelei electrice a pârâtei, cât și a cuantumului indemnizației cuvenite reclamantului și a modului de plată.
La data de 16 iunie 2008, ora 1000, pârâta nu a dat curs notificării și nu s-a prezentat la locul, data și ora stabilită prin notificare, deși potrivit prevederilor art. 16(7) pârâta este obligată ca în termen de 30 de zile de la solicitarea proprietarilor afectați să procedeze la încheierea convențiilor cadru.
În drept, au fost invocate disp.art.l6(5) și (6) din Legea nr.13/9 ianuarie 2007 și art. 1075 Cod civil.
Acțiunea a fost timbrată cu suma de 8 lei taxă timbru și cu 0,3 lei, timbru judiciar.
In ședința publică din 18.11.2008 reprezentantul reclamantei, consilier juridic, a învederat instanței că renunță la petitul 2 al acțiunii formulate (privind obligarea pârâtei la plata a 100 lei RON/zi întârziere de la pronunțarea sentinței și până la executarea obligației de către pârâtă, astfel că instanța, prin încheierea din 18.11.2008, a luat act, în baza art.246 alin. l Cod procedură civilă, de renunțarea reclamantei la judecarea petitului 2 al acțiunii.
Pârâta. DISTRIBUȚIE " Taf ormulat întâmpinare (filele 5-7 dosar) prin care a solicitat respingerea acțiunii cu motivarea că pretențiile pârâtei. " Reșița sunt nelegale, întrucât dispozițiile art. 16 alin.5 din Legea nr. 13/2007 se aplică doar capacităților energetice care se vor realiza după intrarea în vigoare a legii iar terenul pârâtei este afectat de instalații energetice edificate în anul 1966.
Pârâta. " a arătat că nu este de acord cu plata nici unei chirii invocând art. 16 alin.4, din Legea energiei electrice nr. 13/2007 "exercitarea dreptului de uz și servitute asupra proprietăților afectate de către capacitățile energetice. Se realizează cu titlu gratuit pe toată durata existenței acestora. Dacă, cu ocazia intervenției pentru retehnologizări, reparații, revizii, avarii, se produc pagube proprietarilor din vecinătatea capacităților energetice, titularii de licență au obligația să plătească despăgubiri în condițiile prezentei legi.
În drept, au fost invocate disp.art.16 alin.4 și ale art.26 alin.5 din Legea nr. 13/2007.
În cauză au fost administrate probe cu înscrisuri, a fost conexat dosarul nr- al Tribunalului C-S, din a căror analiză instanța a reținut următoarea stare de fapt:
Conform extrasului nr.1220 din 23.01.2008 (fila 6 dosar nr- al Tribunalului C-S), reclamanta. " Reșița este proprietara suprafeței de 9300 mp. "arabil în pârloage", înscrisă în nr.5786 al, nr. top. 1140/11-1140/12, nr. cadr. 2303, dobândit prin cumpărare, conform actului nr.170/2008 și a încheierii de nr.1220/16.01.2008.
Așa cum rezultă din schița topografică întocmită de "-PLAN SERV" (fila 26 dosar), terenul proprietatea pârâtei este străbătut de 3 culoare de linii electrice aeriene (două de înaltă tensiune și unul de tensiune joasă), firele electrice fiind susținute de 7 (șapte) stâlpi electrici, care afectează o suprafață de aproximativ 1500 mp. din terenul reclamantei.
Așa cum rezultă din schița topografică întocmită de "-PLAN SERV" (fila 26 dosar), terenul proprietatea pârâtei este străbătut de 3 culoare de linii electrice aeriene (două de înaltă tensiune și unul de tensiune joasă), firele electrice fiind susținute de 7 (șapte) stâlpi electrici, care afectează o suprafață de aproximativ 1500 mp. din terenul reclamantei.
Drepturile de uz și de servitute au ca obiect utilitatea publică, au caracter legal, iar conținutul acestora este prevăzut la art.19 și se exercită pe toată durata existenței capacității energetice.
Conform art.16 alin.4 din Legea nr.13 din 09.01.2007 a energiei electrice exercitarea drepturilor de uz și servitute asupra proprietăților statului și ale unităților administrativ-teritoriale afectate de capacitățile energetice se realizează cu titlu gratuit pe toată durata existenței acestora.
Potrivit alineatului 6 al aceluiași articol proprietarii terenurilor afectate de exercitarea drepturilor de uz și de servitute de către titularii de licențe și autorizații pot solicita încheierea de convenții, conform prevederilor alin.5 iar titularii de licențe și autorizații sunt obligați să procedeze la încheierea convențiilor-cadru prevăzute la alin.5 în termen de maximum 30 de zile de la solicitarea proprietarilor afectați.
Art.16 alin.5 din Legea nr. 13/2007 prevede și procedura pentru determinarea cuantumului despăgubirilor pentru exercitarea drepturilor de uz asupra proprietăților private afectate de capacități energetice, aceasta fiind comună atât pentru proprietarii afectați de folosința proprietății lor după intrarea în vigoare a Legii nr. 13/2007 dar și pentru proprietarii a căror proprietate era afectată de capacități energetice înainte de intrarea în vigoare a acestei legi (acest aspect rezultă din interpretarea alin.6 și 7 al art. 16, care fac trimitere la proceduraprev.dealin.5 al art.16 din Legea nr. 13/2007).
Astfel, potrivit art.16 alin. 5 din Legea nr. 13/2007 exercitarea drepturilor de uz și de servitute asupra proprietăților private afectate de capacitățile energetice, care se vor realiza după intrarea în vigoare a prezentei legi, se face în conformitate cu regulile procedurale privind condițiile și termenii referitori la durata, conținutul și limitele de exercitare a acestor drepturi, prevăzute într-o convenție-cadru, precum și centru determinarea cuantumului indemnizațiilor și a despăgubirilor și a modului de plată a acestora, care se aprobă, împreună cu convenția-cadru, prin hotărâre a guvernului, la propunerea ministerului d e resort, în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a prezentei legi.
Din interpretarea gramaticală a dispozițiilor art.16 alin.5 din Legea ir. 13/2007 rezultă faptul că acest text legal se referă la exercitarea drepturilor de uz și de servitute asupra proprietăților private afectate de capacitățile energetice, după intrarea în vigoare a Legii nr. 13/2007, iar nu la "capacitățile energetice care se voredificadupă intrarea în vigoare a Legii nr. 12/2007", așa cum susține pârâta " DISTRIBUȚIE " în întâmpinarea depusă la filele 5-6 dosar.
Conform art. 136 alin.5 din Constituția României, proprietatea privată este inviolabilă, fapt consacrat și de prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și a practicii
Față de aceste dispoziții, instanța a constatat că proprietarii proprietăților private au dreptul de a încheia o convenție cadru cu titularii licențelor de furnizare a energiei electrice, dar cuantumul despăgubirilor nu îl stabilește instanța de judecată ci guvernul României, prin Hotărâre de Guvern.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâta - Distribuție SA solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a Sentinței Civile nr. 2322 din 16 decembrie 2008, în sensul respingerii acțiunii reclamantei-intimate.
În motivare se arată că prin Sentința Comercială atacată, Tribunalul C-S a interpretat în mod eronat prevederile Legii 13/2007, în speță, prevederile art. 16 al. (5) si (6) ale acestei legi.
Învederează faptul că, pe terenul, situat în extravilanul orașului, în vecinătatea Fermei Avicola, arabil în, înscris în CF nr. 5786, având nr. topo 1140/11-1140/12, nr. cadastral 2303, în suprafața de 9.300 mp. intrat în proprietatea reclamantei-intimate prin vânzare - cumpărare, în anul 2008, sunt amplasați doi stâlpi de susținere ai rețelei electrice aeriene de 20KV - FNC, nu șapte cum a fost menționat de către reclamant în cererea de chemare în judecată și în Sentința Comerciala nr. 2322 Tribunalul C-S, situați la limita proprietății, așa cum lesne se poate observa pe schița depusă de către reclamanta-intimată la dosarul cauzei și care, este imposibil sa ocupe o suprafața de teren de 1.500 mp. așa cum arată reclamanta-intimată și judecătorul care s-a pronunțat prin sentința atacată.
Tot pe acest teren, așa cum rezultă din desen, traversează alte două linii electrice, fără însa a avea amplasați stâlpi de susținere în acest perimetru, terenul fiind afectat doar de culoarul de trecere al liniilor.
În cuprinsul documentului desenat la care s-a făcut referire anterior, intitulat "Plan de Amplasament și Delimitare a Imobilului", stâlpii de susținere sunt reprezentați prin doua cerculețe cu săgeți care reprezintă direcția conductoarelor.
După cum ușor se poate constata, celelalte două culoare de trecere ale rețelelor nu au reprezentați stâlpi de susținere care să fie amplasați pe terenul în cauză, în vecinătatea unuia dintre aceste culoare existând traseul unui curs de apă.
Tribunalul C-S nu a ținut cont de nici unul dintre aceste aspecte în momentul pronunțării hotărârii.
Apelanta solicită Curții să constate că, așa cum rezultă din dovezile anexate la întimpinarea depusă la dosar în faza judecării de către Tribunalul C-S, (fisele mijloacelor fixe), capacitățile energetice despre care se face vorbire în acțiune, au fost construite în anul 1966 și respectiv 1972, cu ocazia electrificării zonei și racordării numărului mare de consumatori pentru care s-a realizat rețeaua de distribuție.
Situația juridica a acestui teren proprietate a - SRL fiind cea descrisă mai sus, se poate lesne observa buna - credință a societății apelante pe care cere Curți să o constate.
Legea energiei electrice stabilește cadrul de reglementare pentru desfășurarea activităților în sectorul energiei electrice.
Articolul 41 al. (4) din aceasta lege stipulează faptul ca:
Terenurile pe care se situează rețelele electrice de distribuție existente la intrarea în vigoare a prezentei legi sunt și rămân în proprietatea publica a statului.
Din economia dispozițiilor art. 4lai. (4) rezultă faptul că, terenurile pe care se găsesc amplasate rețelele electrice existente la data intrării în vigoare a Legii Energiei, nr. 13/2007, sunt și rămân în proprietatea publica a statului, adică aceste terenuri sunt scoase din circuitul civil, sunt inalienabile.
Aceste susțineri sunt în conformitate și cu deciziile Curții Constituționale pronunțate în cauzele în care a fost ridicata excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 37 al. 4 din Legea nr. 318/2003 decizii cu nr.72/2004, 168/2004, 232/2005. 203/2005 si nr.300/2007, prin care Curtea s-a pronunțat asupra textului art. 41 al. 4 din actuala Lege a energiei electrice, nr. 13/2007, care este o sinteză a celor anterioare și în care Curtea retine "prin textul legal criticat nu se dispune exproprierea și nici transferul dreptului de proprietate în vreun alt mod, ci doar se constată că terenurile pe care se situează rețelele electrice existente la intrarea în vigoare a legii sunt și rămân în proprietatea publica a statului".
Apelanta Consideră că se păstrează un just echilibru între cele doua interese, cel public - privind realizarea distribuției energiei electrice și cel privat - privind exercițiul dreptului de proprietate, instituindu-se limitarea dreptului de proprietate sub condiția plații unor despăgubiri echitabile, pe care trebuie să le achite operatorul de distribuție proprietarilor de terenuri, dacă, cu ocazia intervenției la capacitățile energetice, aceștia suferă prejudicii, iar nu pentru lipsirea de folosința așa cum solicită reclamanta-intimată
În aceste condiții, pe cale de excepție, invocă lipsa calității procesuale active a - SRL pentru promovarea unei acțiuni în justiție care are ca obiect obligația de a face în legătură cu terenuri proprietate publică.
Prin articolul 16, la aliniatul (5) prevede ca: "Exercitarea drepturilor de uz și de
servitute asupra proprietăților private afectate de capacitățile energetice, care se vor realiza după intrarea în vigoare a prezentei legi, se face în conformitate cu regulile procedurale privind condițiile și termenii referitori la durata, conținutul și limitele de exercitare a acestor drepturi, prevăzute într-o convenție cadru, precum și pentru determinarea cuantumului indemnizațiilor și a despăgubirilor, și a modului de plată a acestora, care se aprobă, împreună cu convenția cadru, prin Hotărâre a Guvernului, la propunerea ministerului d e resort, în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a prezentei legi".
Menționează faptul că această Convenție - Cadru nu a fost elaborată nici până în prezent iar obligarea pârâtei la încheierea ei este inadmisibilă.
În cuprinsul al (6) al acestui articol se stabilește că proprietarii terenurilor afectate de exercitarea drepturilor de uz și de servitute de către titularii de licențe și autorizații pot solicita încheierea de convenții, conform prevederilor alin. (5), adică, aceștia au posibilitatea de a încheia acte juridice referitoare la aceste drepturi pe care le au operatorii de distribuție, în conformitate cu prevederile Convenției - Cadru aprobată prin hotărâre a Guvernului, cu stabilirea duratei pentru care se încheie aceasta convenție precum și ce acțiuni întreprinde operatorul de distribuție, pentru care este obligat sa plătească indemnizație.
La aliniatul (3) al articolului 16 este prevăzut că "drepturile de uz și de servitute au ca obiect utilitatea publică, au caracter legal, iar conținutul acestora este prevăzut la art. 19."
De aici rezultă faptul necesitații încheierii convențiilor, în baza Convenției -Cadru elaborate de Guvern, ori de cate ori este necesar a se efectua lucrări la rețelele electrice de distribuție a energiei electrice.
In consecință, aceste convenții, pe care este obligat să le încheie DISTRIBUȚIE SA cu proprietarii de terenuri afectate, au caracter temporar, ele încheindu-se de fiecare dată când se impune necesitatea unor lucrări de genul celor amintite mai sus, strict pentru termenul necesar executării acestor operații.
Exercitarea drepturilor de uz și servitute în baza unei convenții cadru se face doar pentru capacitățile nou construite după data intrării în vigoare a legii, dar, chiar și în situația în care interpretarea instanței de fond s-ar dovedi corectă, sentința este nelegală datorită faptului că nu exista încă Hotărârea de Guvern referitoare la elaborarea și aprobarea convenției, aceasta vizând doar exercitarea acestor drepturi pe o perioadă de timp limitată pentru realizarea intervenției la rețea și se raportează doar la terenurile și bunurile din vecinătatea capacităților energetice - conform art. 16 al. 2 din Legea energiei și nu la suprafața de teren efectiv ocupată al cărei regim juridic este reglementat la art. 41 al. 4.
În prezent, - DISTRIBUȚIE SA nu intenționează să realizeze nici un fel de lucrări asupra rețelelor electrice amplasate pe terenul proprietate a - SRL, situat în extravilanul orașului, arabil în pârloage, iar obligarea pârâtei apelante la încheierea unei convenții pe perioadă nedeterminată este total lipsită de temei legal.
Solicită să se constate că nu exista la dosar nici o dovada din care să rezulte că pârâta apelantă ar fi executat vreo lucrare asupra capacităților energetice, de când reclamanta-intimată este proprietară, în urma căreia să fi suferit vreun prejudiciu pe care pârâta apelantă ar fi refuzat sa-l acopere, așa cum prevăd dispozițiile art. 16 aliniat 9 din Legea nr. 13/2007.
În momentul în care se va impune realizarea oricărui gen de activități asupra acestor capacități, se va proceda conform dispozițiilor legale în vigoare.
În concluzie, conform dispozițiilor Legii energiei electrice nr. 13/2007, cu modificările și completările ulterioare, asupra terenurilor și bunurilor proprietate publică sau privată, concesionarii și titularii autorizațiilor de înființare și titularii licențelor beneficiază, pe durata efectuării lucrărilor de realizare și retehnologizare, respectiv de funcționare a capacității, de drepturi de uz și de servitute care au un caracter legal și au ca obiect utilitatea publica.
Lucrările de realizare și retehnologizare ale capacităților din domeniul energiei electrice pentru care se acordă autorizații, precum și activitățile și serviciile pentru care se acordă licențe sunt de interes public. Dispozițiile art. 44 alin. (1) teza a doua din Constituția României, republicată, prevăd că limitele și conținutul dreptului de proprietate sunt stabilite de lege iar cele ale art. 136 alin. (5) din același act normativ consacră caracterul inviolabil al proprietății private, "în condițiile legii organice".
Potrivit acestor dispoziții, legiuitorul este, așadar, competent să stabilească cadrul juridic pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate, în accepțiunea principala conferita de Constituție, în așa fel încât să nu vină în coliziune cu interesele generale, instituind astfel niște limitări rezonabile în valorificarea acestuia.
În acest sens, Curtea Constituțională a reținut că exercitarea drepturilor de uz și servitute asupra terenurilor și bunurilor afectate de capacități din sectorul energiei electrice, are un caracter legal, fiind determinată de un interes general de ordin public. Chiar dacă, prin instituirea drepturilor de uz și servitute, titularul dreptului de proprietate suferă o îngrădire în exercitarea atributelor dreptului său, având în vedere că pe această cale se asigură valorificarea fondului energetic, bun public de interes național, prevederile Legii energiei electrice nr. 13/2007 nu conțin nici o contradicție cu cele art. 44 alin. (2) din Constituția republicată referitor la garantarea proprietății private. Astfel, exercitarea drepturilor de uz și servitute asupra proprietăților afectate de capacitățile din domeniul energiei electrice, cu titlu gratuit, pe toata durata existentei acestora, deși are ca efect lipsirea celor interesați de o parte din veniturile imobiliare, nu se traduce într-o expropriere formala și nici într-o expropriere de fapt, ci răspunde unei cauze de utilitate publica și se limitează la un control al folosirii bunurilor, ceea ce nu contravine art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, referitor la protecția proprietății private. În vederea realizării scopului ei legitim, măsura privativă parțial de proprietate trebuie să păstreze un echilibru just între exigentele interesului general și apărarea drepturilor fundamentale ale individului, din acest punct de vedere, legea respectă exigențele impuse de prevederile Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Reclamanta intimată a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea, ca nefundat, a apelului declarat împotriva Sentinței Civile nr. 2322 pronunțată în data de 16.12.2008 de Tribunalul C-
În motivare arată că, referitor la excepția lipsei calității procesuale active invocată de apelantă precizează că reclamanta-intimată este proprietara suprafeței de teren situată în CF nr. 5786 "arabil în pârloage", situație care o îndreptățește să se adreseze instanței de judecată pentru a clarifica situația juridică a terenului sus-menționat. Față de cele de mai sus, solicită respingerea excepției lipsei calității procesuale active.
Societatea intimată deține în deplină proprietate terenul situat în, CF nr. 5786 "arabil în pârloage". Din acest teren, o suprafață de 1500 mp din totalul de 9300 mp este grevată cu un drept de servitute și un drept de uz în favoarea - Distribuție SA. În consecință, proprietara tabulară - SRL nu își poate exercita atributele dreptului de proprietateius fruendișiins utendi,fiind în imposibilitate de a cultiva suprafața de teren de 1500 mp plus zona adiacentă, teren care nu poate fi folosit potrivit destinației. De asemenea, intimata nu poate nici construi pe suprafața sus-identificată și, în consecință, nu se poate bucura de pașnica și deplina proprietate a terenului său.
Astfel, deși - SRL este proprietara suprafeței de teren, aceasta îi este complet inutilă, și mai mult, societatea este și obligată să plătească impozitul aferent terenului, teren pe care îl folosește netulburat șiîn mod gratuit- Distribuție SA.
Situațiade factoprezentată mai sus, deosebit de împovărătoare pentru fondul aservit (deținut de intimată), tulbură în mod iremediabil raporturile juridice dintre părți și face să persiste ostare gravă de inechitate fapticăși deinegalitate a drepturilor și obligațiilor părțilorcare sunt ținute în mod perpetuu într-un raport juridic născut din lege, până la demolarea stâlpilor din cele trei culoare de tensiune care brăzdează terenul intimatei. Drepturile și obligațiile părților rezultate de acest raport juridic sunt interdependente - apelanta se bucură de folosința terenului aflat în proprietatea intimatei, iar intimata suferă o încălcare a dreptului de proprietate aferent suprafeței folosită de apelantă. Această grevare de sarcini cu titlu gratuit și fără niciun fel de despăgubire, constituie o privare de proprietate contrară art. 1 Protocolul 1 Ia CEDO așa cum corect a reținut și instanța fondului în motivarea sentinței apelate, situație față de care instanța a obligat apelanta la încheierea convenției-cadru prevăzute de lege.
"Coliziunea cu interesele generale " pe care o invocă apelanta-pârâtă în apelul formulat este complet desprinsă din context. Trebuie subliniat faptul că apelanta exploatează rețelele de distribuție a energiei electrice care într-adevăr servesc unui interes general, dar aceasta realizează oactivitate comercială, mercantilădin care dezvoltă profituri uriașe, în timp ce proprietarii terenurilor grevate de culoarele de trecere sunt obligați (în accepțiunea apelantei) să sufere o privare gratuită de proprietate și să aștepte fără discuții "elaborarea de către Guvern a Hotărârii de Guvern referitoare la elaborarea și aprobarea convenției."
În virtutea justului echilibru dintre părțile raportului juridic, încălcarea corelativă de proprietate de către apelantă dă naștere dreptului la despăgubire al intimatei, acest drept la despăgubire se materializează prin încheierea convenției-cadru prevăzută la art. 16 al. 5 din Legea 13 /09.01.2007 și, în consecință, prin plata sumelor aferente către intimată.
Reclamanta intimată redă în acest sens și practica constantă a CEDO conform căreia privarea de proprietate ".însoțită de lipsa totală de despăgubiri, se analizează într-o privare de bunuri. O astfel de privare, combinată cu absența totală a unși despăgubiri,este contrară art. 1 din Protocolul nr./"-(cauza Rateanu c/a României).
Apărarea apelantei conform căreia Guvernul nu a adoptat Hotărârea de Guvern care să conțină și prevederile referitoare la convenția - cadru este neîntemeiată, deoarece prin aceasta puterea executivă încalcă dreptul de proprietate al intimatei, care, în virtutea liberului acces la justiție s-a adresat instanței de judecată pentru obligarea apelantei la încheierea convenției susmenționate.
Chiar dacă convenția-cadru nu a fost elaborată până în prezent, obligația de aoî ncheia își are izvorul în lege - doar forma nu este reglementată, iar pasivitatea puterii executive duce la încălcarea flagrantă a proprietăților afectate de culoarele de trecere a capacităților energetice.
Examinând apelul astfel declarat, prin prisma motivelor invocate, a apărărilor arătate prin întâmpinare, precum și potrivit dispozițiilor art. 294 -298 Cod procedură civilă, Curtea de Apel constată că apelul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
În primul rând, este de necontestat că pârâta-apelantă deține 3 rețele aeriene de distribuție energie electrică transpuse pe suprafața de teren de 1500 mp. a reclamantei intimate. A se vedea în acest sens, extrasul nr. 5786 nr. top 1140/11-1140/12 (fila nr. 6 dosar nr-) precum și schița de amplasare a terenului la fața locului, întocmită de proiectantul - - Plan Serv SRL (fila 26, dosar nr-).
Prin faptul obiectiv al amplasării celor 3 linii de transport și distribuție energie electrică, pârâta - apelantă folosește două culoare de trecere a liniei electrice.
Potrivit art. 3 pct. 20 din Legea nr. 13/2007 a energiei, prin culoar de trecere a liniei electrice se desemnează suprafața terestră situată de-a lungul liniei electrice și spațiul aerian de deasupra sa în care se impun restricții din punctul de vedere al coexistenței liniei cu elementele naturale, obiectele, construcțiile, instalațiile etc; culoarul de trecere include zona de protecție și zona de siguranță.
Conform art. 20 alin. 1 din aceeași lege, zonele de protecție și de siguranță sunt instituite pentru protecția și funcționarea normală a capacităților energetice și anexelor acestora, precum și pentru evitarea punerii în pericol a persoanelor, bunurilor și mediului.
Legea energiei electrice reglementează în amănunt categoriile și conținutul drepturilor titularului de licență sau autorizație asupra capacităților energetice, cu privire la culoarele de trecere a liniei electrice, a zonelor de protecție și zonelor de siguranță ce afectează suprafețele terestre și spațiul aerian de expunere.
Astfel, exceptând ipoteza dreptului de proprietate asupra terenului deținut de însuși titularul de licență sau de autorizație, acești titulari, fie că sunt operatori de sistem energetic, fie transportatori, fie distribuitori de energie electrică se bucură, potrivit Legii energiei electrice, de dreptul de uz și de servitute, pentru realizarea și retehnologizarea capacităților energetice, precum și pentru activitățile și serviciile pentru care se acordă licență de interes public, în ipoteza în care terenul este proprietatea unor terți (art. 16 alin. 1-3). Prin capacitate energetică, în sensul legii, se înțelege instalație de producere a energiei electrice, dar și rețelele electrice sau alte echipamente electroenergetice (art. 3 pct. 5).
Tot astfel, asupra terenurilor aflate în proprietatea terților, cuprinse în zonele de protecție și de siguranță, legea stabilește un drept de servitute (art. 20 alin. 3).
Exercitarea acestor drepturi de către titularii lor se subordonează respectării principiului echității, a dreptului de proprietate și a minimei afectări a acestuia ( art. 16 alin. 10).
Curtea de Apel, concluzionează că pârâta-apelantă nu deține un drept discreționar asupra suprafeței de teren de 1500 mp. deținute de reclamanta-intimată, ci are numai dreptul de uz și dreptul de servitute asupra acestei suprafețe, în raport cu cele trei culoare de trecere a liniilor electrice și zonele de protecție și de siguranță adiacente.
În acord cu această concluzie, Curtea statuează că pârâta-apelantă nu se află în exercițiul drepturilor de uz și de servitute asupra unui teren aflat în dreptul proprietății publice, iar dispozițiile art. 41 alin. 4 din Legea nr. 13/2007 (conform cărora terenurile pe care se situează rețelele electrice de distribuție existente la intrarea în vigoare a acestei legi sunt și rămân în proprietatea publică a statului), nu primesc incidență în prezenta cauză. Astfel, Legea energiei electrice dispune, fără echivoc, că terenul necesar pentru înființarea și funcționarea capacităților energetice este fie proprietatea privată a unui terț, fie a titularului autorizației, fie proprietate publică (art. 21 alin. 1). Sintagma folosită de legiuitor se referă, așadar, la ipotezele variate în care se poate înfățișa dreptul de proprietate asupra terenului, de unde rezultă că acest drept nu poate privi numai caracterul său public.
De asemenea, Legea energiei electrice prevede că în ipoteza în care terenul este proprietate privată a unui terț, solicitantul autorizației de înființare a capacității energetice are ca opțiune fie cumpărarea terenului, fie inițierea procedurii de expropriere a terenului pentru cauză de utilitate publică, cu despăgubirea proprietarului, și obținerea concesionării terenului (art. 21 alin. 2). Dacă la intrarea în vigoare a Legii nr. 13/2007 toate terenurile afectate de capacități energetice ar fi, de iure, în proprietatea publică a statului, rațiunea legiuitorului pentru reglementarea situațiilor în care dreptul de proprietate poate avea și alt titular decât statul, ar fi lipsită de consecvență reglementară.
În fine, Curtea statuează că nu poate fi primită nici critica potrivit căreia convenția la care face referire reclamanta-intimată este prevăzută de legea energiei electrice numai pentru situația înființării de noi capacități energetice.
În primul rând, Legea energiei electrice nu face nici o deosebire între drepturile deținătorilor de terenuri în raport de data intrării în vigoare a acestei legi.
Astfel, după ce în conținutul art. 16 alin. 5 legea se referă la condițiile exercitării drepturilor de uz și de servitute asupra proprietăților private afectate de capacitățile energetice ce se vor realiza după intrarea în vigoare a legii energiei, inclusiv necesitatea încheierii unei convenții-cadru cu deținătorii de proprietăți private, în continuare, în cuprinsul art. 16 alin. 6, aceeași lege conferă proprietarilor de terenuri afectate de exercitarea drepturilor de uz și de servitute de către titularii de licențe și autorizații, dreptul de a solicita acestora din urmă încheierea de convenții, conform alin. 5, iar titularii de licențe și autorizații sunt obligați să încheie aceste convenții în termen de 30 de zile de la solicitarea proprietarilor afectați.
Curtea concluzionează că în categoria proprietarilor ce pot solicita încheierea Convenției-cadru se includ atât proprietarii terenurilor pe care se realizează noi capacități energetice, inclusiv noi tehnologizări și retehnologizări, cât și proprietarii terenurilor pe care se află, la data intrării în vigoare a legii, capacitățile energetice.
Aceasta întrucât: legea nu îndepărtează pe unii deținători privați de dreptul lor de proprietate; legea nu creează inechități; acolo unde legea constituie pentru titularii de licență sau autorizație dreptul de uz și dreptul de servitute, conferă titularului dreptului de proprietate privată mijloacele juridice de apărare și de dezdăunare; pentru soluția extremă a exproprierii, legea oferă și mijloacele juridice prin care se poate realiza aceasta; în fine, Legea nr. 13/2007 nu este o lege a exproprierii cu titlu gratuit, nici a constituirii unor drepturi de uz și de servitute cu titlu gratuit.
În aprecierea Curții de Apel, dispozițiile art. 41 alin. 1 din Legea nr. 13/2007 se interpretează în sensul că terenurile aflate în proprietatea statului la data intrării în vigoare a legii energiei, precum și cele ce vor intra în proprietatea statului, ca urmare a unor acte de expropriere, potrivit legii, fac parte din domeniul proprietății publice a statului.
Pentru considerentele mai sus expuse, privind recunoașterea dreptului de proprietate al reclamantei-intimate asupra terenului ce face obiectul acțiunii în obligația de a face, Curtea respinge excepția privind lipsa calității procesuale active a reclamantei-intimate de a cere încheierea Convenției-cadru asupra unui teren proprietate publică.
Astfel, considerând că reclamanta-intimată deține, potrivit extrasului de carte funciară, un drept de proprietate asupra terenului pe care sunt amplasate cele două rețele electrice, în sens de capacități energetice, și că exploatarea acestora prin intermediul drepturilor de uz și de servitute recunoscute de lege în favoarea pârâtei apelante, dreptul de proprietate privată al reclamantei intimate asupra suprafeței de 1500 mp de teren este afectat, Curtea statuează că reclamanta are un interes născut, actual, direct și recunoscut de Legea energiei electrice pentru a solicita încheierea Convenției-cadru cu pârâta apelantă, titulară a drepturilor de uz și de servitute. Prin consecință, reclamanta are deplină legitimitate procesuală activă.
Referitor la critica adusă de pârâta apelantă cu privire la nelegala sa obligare la încheierea unei convenții-cadru, pe temeiul că o astfel de convenție ar avea caracter temporar, iar nu nedeterminat în timp, și că sarcina încheierii acestei convenții cade în sarcina Guvernului, potrivit art. 16 alin. 5 din Legea energiei electrice, Curtea de Apel urmează a înlătura și această critică nefondată, astfel: prima instanță a obligat pârâta la încheierea unei convenții-cadru, potrivit prevederilor art. 16 alin. 5și 6 din Legea nr. 13/2007, fără a indica durata determinată sau nedeterminată a unei atari convenții, întrucât termenii convenției-cadru nu cad competența instanței; art. 16 alin. 5-7 din Legea nr. 13/2007 reglementează încheierea convenției-cadru în două etape, după cum urmează: în prima etapă, titularul de licență sau autorizație este obligat să încheie Convenția-cadru în termen de 30 de zile de la solicitarea proprietarilor afectați ( art. 16 alin. 7), convenția urmând să cuprindă elementele și procedura prevăzute de art. 16 alin. 5. Această etapă desemnează proiectul convenției-cadru; în doua etapă, are loc aprobarea, pe cale normativă, a convenției-cadru de către Guvern, prin hotărâre, la propunerea ministrului de resort. Aceasta este convenția-cadru, adoptată prin hotărâre a Guvernului, convenție ce urmează a produce efecte între părți (art. 16 alin. 5).
Prin urmare, convenția-cadru se încheie pentru fiecare caz în parte, iar nu în mod nedeterminat pe baza unui formular aprioric aprobat de Guvern, așa cum susține pârâta apelantă. De asemenea, încheierea acestei convenții cade în sarcina titularilor de licențe și autorizații în domeniul operațiunilor cu energie electrică, cum este și pârâta-apelantă în cauză, iar nu în sarcina Guvernului. Așa cum s-a arătat, Guvernul are în competență aprobarea acestor convenții, sens în care emite o hotărâre de guvern, prin care adoptă condițiile și termenii convenției-cadru.
În ceea ce privește ultima critică, referitoare la necesitatea recunoașterii caracterului legal al drepturilor de uz și de servitute exercitate în interes public, de către titularii de licențe și autorizații asupra terenurilor proprietate privată, invocându-se dispozițiile art. 44 alin. 1 și 2, respectiv art. 136 alin. 5 din Constituția României, în acord cu prevederile art. 1 din Primul Protocol al Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Curtea de Apel precizează, mai întâi, că nici prima instanță, nici instanța de apel, nu au contrazis caracterul legal al dreptului de uz și dreptul de servitute constituite în favoarea pârâtei-apelante,ope legis;în al doilea rând, Curtea subliniază, încă o dată, că Legea energiei electrice este în acord cu dispozițiile Legii fundamentale, referitor la ocrotirea și garantarea proprietății, indiferent de titularul acesteia. Prin urmare, dispozițiile art. 44 alin. 1 și 2, precum și cele ale art. 136 alin. 5 din Constituția României rămân neatinse de Legea nr. 13/2007, și tot astfel rămân neatinse prevederile Protocolului nr. I al Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Ceea ce nici Tribunalul, nici Curtea de Apel nu au temei a reține este apărarea pârâtei apelante prin care susține că, atât Constituția, cât și Legea nr. 13/2007, îi permit să își exercite cele două drepturi, de uz și de servitute, asupra terenului proprietatea reclamantei, fără nici un fel de obligații juridice față de titularul dreptului de proprietate. Una dintre aceste obligații, atribuită de lege în sarcina titularului de licență sau autorizație, este și aceea a încheierii unei convenții-cadru cu proprietarul terenului, în scopul de a stabili termenii și condițiile exercitării drepturilor de uz și de servitute. Această obligație constituie una dintre componentele cadrului juridic prin care legea organică, în speță Legea energiei electrice, precizează conținutul dreptului de proprietate privată afectat prin exercițiul a două dintre dezmembrămintele sale - dreptul de uz și dreptul de servitute - de titularii de licențe și autorizații în domeniul energiei, pentru punerea în funcție și/sau exploatarea, tehnologizarea, retehnologizarea unor capacități energetice, considerate de legiuitor ca fiind de utilitate publică. În acest sens s-a pronunțat, de altfel, și Curtea Constituțională prin Decizia nr. 72/26.02.2004, în soluționarea contenciosului constituțional evocat pe temeiul neconstituționalității prevederilor art. 16 și 37 din Legea nr. 318/2003 (legea anterioară a energiei electrice) față de dispozițiile art. 44 și 136 din Constituția României.
Curtea de Apel relevă, însă, că mai sus enunțata decizie a Curții Constituționale s-a pronunțat asupra textului art. 16 din Legea nr. 318/2002, text care nu a prevăzut obligativitatea încheierii convenției-cadru pentru titularii de licență sau autorizație, nici dreptul de a solicita încheierea acestei convenții de către deținătorii de terenuri proprietate privată. Actualul text al art. 16, conținut de noua Lege a energiei electrice, nr. 13/2007, se referă explicit în alin. 5-7 la această convenție-cadru. În fine, asupra noului text al art. 16, precum și al art. 41 alin. 4 din Legea nr. 13/2007 Curtea Constituțională, nu s-a pronunțat, Decizia nr. 300/2007 invocată de pârâta apelantă, nefiind pronunțată asupra fondului contenciosului constituțional aceste prevederi ale legii și cele ale art. 44 alin. 1-2, respectiv ale art. 136 alin. 5 din Constituția României, ci prin considerarea de către Curtea Constituțională că nu se află în prezența unui contencios de această natură.
Astfel fiind, se va respinge apelul pârâtei - Distribuție SA T, împotriva sentinței civile nr. 2322/16.12.2008, pronunțată de Tribunalul C- în dosar nr-.
Văzând și prevederile art. 274 Cod procedură civilă, și faptul că pârâta-apelantă se află în culpă procesuală,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE
Respinge apelul pârâtei - Distribuție SA T, împotriva sentinței civile nr. 2322/16.12.2008, pronunțată de Tribunalul C- în dosar nr-.
Respinge cererea pentru cheltuieli de judecată formulată de pârâta apelantă.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 30.04.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
Dr. - - - - -
GREFIER
- -
RED./22.05.2009
Tehnored. /28.05.2009
4 ex./ 2 com.
Prima instanță - Trib. C-
Judecător -
Președinte:Marian BratișJudecători:Marian Bratiș, Dorin Ilie Țiroga
