Obligatia de a face in spete comerciale. Decizia 90/2009. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 90/2009
Ședința publică din 01 iunie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Mihaela Sărăcuț
JUDECĂTOR 2: Augusta Chichișan
GREFIER: - -
S-a luat în examinare, pentru pronunțare, apelul declarat de pârâta - SRL împotriva sentinței comerciale nr. 1107 din 19.05.2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Comercial Cluj, cauza privind și pe intimata - SRL, având ca obiect obligația de a face.
În data de 29 mai 2009, părțile au depus la dosarul cauzei concluzii scrise.
dezbaterilor, susținerile și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 25 mai 2009, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
CURTEA
deliberând reține că,
Prin sentința comercială nr. 1107 din 19 mai 2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Comercial Cluj s-a admis în parte acțiunea reclamantei SRL împotriva pârâtei - SRL CÂMPIA, iar pârâta a fost obligată să efectueze la imobilul situat în comuna,-, județul C, lucrările descrise În raportul de expertiză tehnică judiciară efectuat de către experții și (filele 86-92), în caz contrar urmând a fi autorizată reclamanta să le efectueze, pe cheltuiala pârâtei, lucrările având o valoare totală de 324.361,14 lei.
De asemenea, pârâta a fost obligată să predea reclamantei toate documentele pe care le deține pentru lucrările efectuate, fiind obligată să plătească reclamantei suma de 4.041,6 lei cheltuieli parțiale de judecată.
Pentru a dispune astfel, instanța a reținut, în esență, că la data de 14 noiembrie 2005, între părți a fost încheiat contractul nr. 2 (filele 14-22), prin care pârâta s-a obligat să execute în favoarea reclamantei mai multe lucrări de construire și remediere la două hale de producție și anexele acestora, situate în comuna, județul Durata de execuție a lucrărilor a fost stabilită la 110 zile, începând cu data de 25 noiembrie 2005, cu excepția zilelor în care temperatura scade sub - 5 grade. Prețul lucrărilor a fost stabilit conform devizului depus de către pârâtă, urmând a fi achitat eșalonat, la recepția fiecărei faze a lucrărilor efectuate. U să fie încheiate procese-verbale de recepție parțială și unul la recepția finală.
Pentru a lămuri în ce măsură lucrările efectuate corespund cantitativ și calitativ celor convenite de către părți și în ce măsură pârâta a întârziat cu executarea acestora și din vina cui s-a produs această întârziere, în cauză s-a dispus efectuarea unei expertize tehnice în specialitatea construcții, expert tehnic judiciar fiind, ambele părți propunându-și și câte un expert asistent.
Prin raportul de expertiză tehnică efectuat în cauză de expert tehnic ing. (filele 86-92, 120, 121, 127), s-a arătat că halele noi au lungimea de 73,66 și lățimea de 9,30, în urma calculelor rezultând faptul că suprafața desfășurată este de 1.370 mp, suprafața construită de 1.370 mp și suprafața utilă de 1.317 mp. Noile hale au fost executate din structură metalică constituită din profile metalice 1 16 care se susțin pe paharele din beton armat ale vechilor grajduri, iar acoperișul este din ferme metalice peste care s-a montat plăci din policarbonat. . halei la coamă este de 6,34, iar planșeul este la înălțimea de 5,22. La aceste hale s-a prevăzut a se executa în exterior un sort din tablă având în interior spuma pentru a izola hala de pătrunderea apelor meteorice precum și montarea unui jgheab la nivelul streșinei, iar la îmbinarea halei noi cu grajdul vechi s-a prevăzut executarea unui nou jgheab montat prin intermediul unor șuruburi de prindere care sunt chituite la partea spre hală și etanșate la partea de la grajduri care are învelitoarea din plăci de azbociment. În interior s-a prevăzut o pardoseală din beton sclivisit având înălțimea de 14 cm beton, care este turnat peste un de balast compactat.
Lucrările efectuate la Hala 1 sunt următoarele: (asim) - sgariat fata beton pentru aderență - 4.007 lei; - pardosea cim sclivisit - 14.899 lei; - transport cu roaba la 40 - 5.139 lei; - rost dilatație - 799 lei; - demontat ferestre - 282 lei; (asim) - montat ferestre termopan - 24.324 lei; - montat sistem de deschidere - 8.780 lei; - montat sort tablă - 11.084 lei; - montatjgheaburi (vechi) - 5.240 lei; - montat jgheaburi noi (între grajd și hală) 14.617 lei; - preparat beton - 5.513 lei; - transport beton - 4.430 lei; - panouri termoizolante tristrat - 91.858 lei; (asim) - 7.535 lei:TOTAL 198.507 lei.
Lucrările efectuate la Hala 2 sunt identice cu cele efectuate la Hala 1 și au aceeași contravaloare.
Lucrările efectuate la fosa septică sunt următoarele: 1 O - beton - 102 lei; - armături - 89 lei; - transport cu roaba - 5 lei; TOTAL 196 lei.
Lucrările efectuate la magazie sunt următoarele: - demontat plăci azbociment - 155 lei; - plăci învelitoare azbociment - 3.611 lei; 140 - montat sort tablă - 1.431 lei; - transport materiale cu mijloace auto - 854 lei; - transport materiale manual- 3 lei; TOTAL 6.054 lei.
Lucrările efectuate la cabina poartă sunt următoarele:
. centrală: microcentrala - 2.256 lei; calorifere - 1.107 lei; materiale încălzire - 1.193 lei; manopera - 707 lei; cronotermostat - 104 lei; materiale gaz - 585 lei;TOTAL 5.952 lei.
Alte lucrări ce au fost efectuate sunt revizuit învelitoarea - 17 reparații învelitoare țiglă - 1.473 lei.
În consecință, s-a arătat că lucrările de construcții efectuate se ridică la suma totală de 419.530 lei din care manopera este de 87.018 lei, iar cota pentru handicapați, sănătate, șomaj, învățământ se ridică la suma de 14.793 lei.
Prin raportul de expertiză tehnică întocmit în cauză de către expertul tehnic asistent ing., propus de către pârâtă (filele 114-119, 133, 134), se precizează care sunt lucrările ce mai trebuie efectuate de către pârâtă și contravaloarea acestora, respectiv: Hala nr. 1 și Hala nr. 2: - pardoseala din ciment sclivisit - 10.206,75 lei; - tăiere rost dilatație în pardoseală - 682,50 lei; 33 - demontat ferestre - 141 lei; (asimilat) - montat ferestre termopan - 1.050 lei; - montat sistem de deschidere - 4.386 lei; - montat sort tabla - 2.220 lei; - montat jgheaburi vechi - 1.036 lei; - montatjgheaburi noi - 2.516 lei;TOTAL 22.238,25 lei pentru fiecare din cele două hale, respectiv hala nr.l +2 - 44.476,50 lei,
Magazie: - demontat plăci azbociment - 15,46 lei; 15 - plăci învelitoare din azbociment - 420 lei; - montat sort tablă - 513 lei; - transport materiale - 100 lei;TOTAL 1.048,46 lei.
S-au arătat că lucrările care trebuie efectuate la fosa septică sunt cele indicate în expertiza întocmită de expertul principal în cuantum de 196 lei..
În consecință, totalul valorii lucrării de executat de către pârâtă se ridică la suma de 45.720,96 lei, TV A fiind în cuantum de 8.686,98 lei, totalul general fiind 54.500 lei.
În fine, expertul tehnic judiciar asistent, propus de către reclamantă (filele 143, 144), sub forma unor obiecțiuni la expertiza initială cu care de altfel a fost de acord, a arătat că valoarea lucrărilor de investiții ce mai trebuie efectuate la cele două hale, fosa septică, cabina de la poartă și magazie ce mai trebuie efectuate se ridică la suma de 355.989 lei, la care urmează să se adauge și fondurile ce trebuie achitate pentru handicapați, sănătate, șomaj și învățământ. În urma aplicării coeficienților de corecți, totalul lucrărilor de remediere neexecutate se ridică la suma de 322.421 lei.
Instanța, la pronunțarea hotărârii a ținut seama în principal de rapoartele de expertiză întocmite de către experții și, acestea fiind foarte asemănătoare.
Astfel, contravaloarea lucrărilor de investiții ce mai trebuie efectuate la hala 1 sunt în sumă de 182.308,245 lei, articolul având o suprafață de 658,5 mp,la fel ca și articolul, articolul având o valoare de 141 lei mp, trebuind demontate doar J din ferestre, pentru a fi intercalate ferestrele cu deschidere interioară cu cele fixe, la fel și articolul, având doar valoarea de 12.162 lei, doar la J din ferestre trebuind montat geam termopan și în fine, articolul AS urmând a fi eliminat, ferestrele având J dintre ele sisteme de închidere.
În ceea ce privește lucrările ce mai trebuie efectuate la fosa septică, magazie și cabina de la poartă, au fost corect calculate și evidențiate în expertiza tehnică principală(fila 127).
Contravaloarea lucrărilor ce poate fi pretinsă de către reclamantă se ridică la suma de 372.339,49 lei, la care aplicând coeficienții de inflație, suma finală este de 324.361,14 lei, fără a mai fi necesară achitarea unor sume suplimentare pentru handicapați, șomaj, învățământ, șomaj și alte cheltuieli, acestea fiind deja cuprinse în suma menționată, ele trebuind plătite ca procente din valoare lucrărilor și nu calculate ca TV A de exemplu, separat și adăugate ulterior.
S-a stabilit că pentru ca halele să poată fi folosite în scopul în care au fost construite mai trebuie efectuate lucrările menționate, pardoseala nefiind executată conform înțelegerii inițiale, J dintre ferestre trebuind demontate și re montate pentru a se intercala cele cu deschidere cu cele fixe, trebuie montat un șort de tablă la hale și jgheaburi noi pentru ca să nu mai plouă în ele, precum și montarea unor panouri termoizolante tristrat. La fel, fosa septică trebuie realizată conform înțelegerii inițiale ca și învelirea magaziei cu plăci de azbociment și sistemele de încălzire la cabina de la poartă. Astfel, cu titlu de exemplu, nu au fost respectate dimensiunile jgheaburilor la hale, apa pătrunzând înăuntru, îmbinările acestora nu asigură etanșarea lor corespunzătoare și nici panta nu este cea normală, nu s-a realizat racordarea jgheaburilor la burlanele de scurgere, peretele pe care acestea sunt montate nu a fost reparat, învelitoarea de azbociment este necorespunzătoare, inclusiv la magazie, având fisuri (chiar dacă a fost realizată din plăci vechi ele trebuind îmbinate etanș), unele geamuri nu pot fi deschise deși au sisteme de închidere și deschidere, panourile montate în hale sunt vechi și nu noi, triplustrat așa cum s-a convenit, fosa septică nu a fost finalizată, cabina de la poartă nu a fost zugrăvită etc. De altfel, lucrările la cabina de la poartă ce mai trebuie efectuate pârâta a recunoscut că nu le-a realizat, susținând că mai trebuie să primească bani pentru acestea.
că în condițiile în care multe lucrări au fost executate necorespunzător, reclamant nu avea de ce să mai plătească bani pârâtei, neavând garanția unei munci corespunzătoare calitativ și cantitativ. Aceste lucrări executate necorespunzător au fost constatate atât prin rapoartele de expertiză aflate la dosar cât și din declarațiile martorilor audiați în cauză (filele 149, 150, 160).
Chiar dacă părțile s-au înțeles în sensul refolosirii unor materiale vechi, pârâta avea obligația să realizeze lucrările pe care s-a obligat să le execute în condiții de calitate corespunzătoare. În situația în care ar fi considerat că nu se puteau respecta aceste condiții de calitate datorită materialelor proaste ce urmau a fi încorporate în construcții, ar fi trebuit să atragă atenția reclamantei asupra acestui aspect și să obțină acordul ei pentru neasigurarea garanției.
Contravaloarea reparațiilor efectuate de către reclamantă la acoperișul clădirilor și a rășinilor epoxidice pentru repararea unor părți din pardoseală nu a fost dovedită, oricum aceste lucrări fiind cuprinse în cele ce trebuie refăcute, conform dispozitivului hotărârii. Faptul că reclamanta a încercat să repare ea ce nu a executat necorespunzător pârâta o privește, neputând să obțină dublă despăgubire prin obligarea acesteia odată la achitarea contravalorii lucrărilor și materialelor cumpărate de către reclamantă pentru executarea reparațiilor și din nou, la refacerea întregii lucrări.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâta - SRL solicitând admiterea acestuia, schimbarea hotărârii atacate în sensul respingerii în totalitate a acțiunii formulate de reclamantă ca neîntemeiată, cu obligarea reclamantei-intimate la suportarea cheltuielilor de judecată ale apelantei din fond și din apel.
În dezvoltarea motivelor de apel, pârâta arată că în întreaga motivare a hotărârii atacate, precum și soluția în sine a instanței se bazează într-o proporție covârșitoare pe concluziile raportului de expertiză întocmit în cauză de expert.
Arată că expertiza nu precizează punctual care sunt lucrările neexecutate și care sunt remedierile ce trebuie executate de apelanta pârâtă, ținând cont de devizele de lucrări anexate contractului de antrepriză nr. 2 din 14 noiembrie 2005; nu precizează pentru fiecare lucrare în parte care este necesarul de materiale, muncă, transport, pentru a putea efectua o verificare a calculelor; nu explică ce semnifică fiecare dintre codurile utilizate în cuprinsul devizului din expertiză, deoarece reprezentanții părților și instanța de judecată nu au cunoștințe tehnice în domeniul construcțiilor; nu răspund la anumite obiective dintre cele formulate de părți și încuviințate de instanța de judecată, respectiv obiectivul 4 formulat de pârâtă "să stabilească dacă folosirea rășinilor epoxidice pentru pardoseala era absolut necesară sau se putea alege o soluție mai puțin costisitoare" și la obiectivele 1,2, și 3 din obiectivele propuse de reclamantă.
În privința codurilor utilizate de expert în cuprinsul devizului pe care îl întocmește este de remarcat faptul că instanța de fond a preluat în cuprinsul motivării acest deviz, în integralitatea sa, copiind efectiv codurile respective, fără însă ca acestea să fie pentru apelantă la fel de clare cum sunt pentru cei ce au cunoștințe de specialitate în domeniul construcțiilor.
Consideră că degradarea pardoselilor se datorează culpei beneficiarului în exploatarea halei, iar nu proastei execuții din partea apelantei.
Expertul susține că la pardoseli " nu s-a respectat cantitatea de ciment, motiv care a dus la distrugerea feței acestora, precum și neexecutarea rosturilor de dilatație precum și neexecutarea scliviselii pardoselii".
Așa cum rezultă din devizele anexate contractului de antrepriză, nu există specificație că anumite ferestre să fie prevăzute cu sisteme de închidere, astfel că atât susținerile experților - în cele două variante cât și reținerea instanței de fond sunt eronate.
În cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă nu există nici o solicitare de montare, demontare sau înlocuire a ferestrelor termopan, ca atare instanța în mod evident a dat mai mult decât s-a cerut.
În ceea ce privește jgheaburile noi care trebuiau montate la îmbinarea noi cu vechile grajduri, martorul arată că jgheaburile au fost montate și toate reparațiile solicitate ulterior de către reclamantă au fost efectuate de muncitorii pârâtei. Se susține că chiar și peretele pe care s-a scurs apa a fost reparat. La fel, martorii și menționează faptul că s-a efectuat montarea jgheaburilor conform înțelegerii părților, iar ulterior, la solicitarea reclamantei, s-au făcut unele remedieri la acestea, după care reclamanta s-a declarat mulțumită.
Cu privire la același aspect, expertul asistent face o notă prin care arată că "soluția prevăzută de jgheaburi între hala nouă și peretele grajdului nu este practică. Datorită lungimii mari a clădirilor nu se poate asigura panta necesară. Fiind o soluție de compromis, vor fi întotdeauna infiltrații. Proiectantul ar trebui să găsească o altă soluție, mai costisitoare pentru beneficiar, dar eficientă".
O altă reținere a instanței este aceea că "Nu au fost respectate dimensiunile jgheaburilor la hale, apa pătrunzând înăuntru, îmbinările acestora nu respectă etanșarea lor corespunzătoare și nici panta nu este cea normală. Nu s-a realizat racordarea jgheaburilor la burlanele de scurgere. pe care acestea sunt montate nu a fost reparat".
Instanța a mai reținut că "fosa septică nu a fost finalizată". Acest lucru nu este adevărat, de altfel nici nu s-a susținut astfel de către reclamantă, ci aceasta a solicitat doar reparații la platformă septică exterioară în zona de pozare a conductei de canalizare de la grupurile sanitare la fosa septică.
Instanța nu putea să oblige reclamanta la efectuarea unor lucrări cuprinse în raportul de expertiză și care nu au fost solicitate de către reclamantă prin cererea de chemare în judecată, aflându-se în situația în care instanța a dat mai mult decât s-a cerut.
Instanța nu a analizat în nici un fel excepția de neexecutare a contractului invocată și nici probele cu înscrisuri depuse la dosarul cauzei de pârâtă la termenul din 12 mai 2008, respectiv situația plăților efectuate de reclamantă în contul contractului de antrepriză și factura proforma pentru diferența de preț.
Din aceste probe reiese care este motivul pentru care pârâta a sistat lucrările, rămânând unele lucrări neexecutate.
Intimata - SRL prin întâmpinarea depusă la dosar solicită respingerea apelului formulat în cauză cu obligarea apelantei la plata cheltuielilor de judecată în apel (13).
Analizând apelul declarat de către pârâta - SRL prin prisma motivelor de apel și a dispozițiilor art.292 pr.civ, Curtea constată că este nefondat pentru următoarele considerente:
La data de 14 noiembrie 2005, între reclamanta - SRL și pârâta - SRL a fost încheiat contractul nr. 2 (filele 14-22), prin care pârâta s-a obligat să execute în favoarea reclamantei mai multe lucrări de construire și remediere la două hale de producție și anexele acestora, proprietatea reclamantei, situate în comuna, județul Durata de execuție a lucrărilor a fost stabilită la 110 zile, începând cu data de 25 noiembrie 2005, cu excepția zilelor în care temperatura scade sub - 5 grade. Prețul lucrărilor a fost stabilit conform devizului depus de către pârâtă, urmând a fi achitat eșalonat, la recepția fiecărei faze a lucrărilor efectuate când trebuia să fie încheiate procese-verbale de recepție parțială și unul la recepția finală.
Pentru a lămuri în ce măsură lucrările efectuate corespund cantitativ și calitativ celor convenite de către părți și în ce măsură pârâta a întârziat cu executarea acestora și din vina cui s-a produs această întârziere, în cauză s-a dispus, de către instanța de fond, efectuarea unei expertize tehnice în specialitatea construcții, expert tehnic judiciar fiind, ambele părți propunându-și și câte un expert asistent.
După cum în mod corect a reținut instanța de fond, raportul de expertiză inițial, efectuat de către expertul, descrie și evaluează lucrările executate necorespunzător, precum și cele care nu a fost executate, iar în răspunsul la obiecțiuni expertul a precizat din nou care sunt lucrările neexecutate sau executate necorespunzător. Totodată, prin răspunsul la obiecțiuni, expertul a menționat că toate lucrările atât cele necorespunzătoare cât și cele care trebuiau executate sunt cuprinse în devizul din expertiza tehnică, fac parte din categoria lucrărilor contractate de părți, iar valoarea lucrărilor ce mai trebuie efectuate la cele două hale, fosa septică, cabina de la poartă și magazie se ridică la 355.989 lei.
Din lucrările întocmite de cei doi experți rezultă că nu s-au executat sau s-au executat necorespunzător lucrările menționate de reclamanta intimată în acțiune, aspect care a fost constatat anterior și de către expertul tehnic, care a efectuat o expertiză înaintea formulării acțiunii în justiție, rolul acestei expertize fiind de a determina punctual, pe baza contractului și a ofertei făcute de pârâta apelantă, lucrările neexecutate ori executate necorespunzător.
Pârâta a apreciat, însă, că raportul de expertiză întocmit nu a răspuns tuturor obiectivelor stabilite și, ca atare, a solicitat efectuarea unei noi expertize tehnice.
Prin raportul de expertiză întocmit de către expertul, răspunzând obiectivelor încuviințate de către instanță, se constată că concluziile acestuia nu diferă de cele cuprinse în raportul întocmit în fața primei instanțe. Astfel, prin concluziile sale ( 80-82) expertul conchide că o serie de lucrări efectuate de către pârâtă sunt necorespunzătoare calitativ (cap.VII.2.1-2.6, VII.3-VII.5), că unele nu au fost executate deși au fost contractate de părți iar cantitativ ele sunt identice cu cele relevate în expertiza anterioară.
Se poate conchide, așadar, că probele administrate în cauză evidențiază temeinicia acțiunii reclamantei în sensul că lucrările pretins a fi neexecutate de către pârâtă se confirmă iar cele executate necorespunzător, de asemenea; mai mult, se confirmă și statuările instanței de fond cu privire la angajarea răspunderii contractuale a pârâtei pentru neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a lucrărilor contractate de aceasta, susținerile contrare ale pârâtei fiind nefondate, astfel că
Referitor la predarea documentelor tehnice necesare construcției în vederea întocmirii cărții tehnice a acesteia, se poate observa că expertizele tehnice efectuate, la fond și în apel, confirmă împrejurarea că executantul lucrărilor nu a pus la dispoziția beneficiarului documentația de bază și centralizatorul cu părțile componente (anexa 6), și, ca atare, obligarea acesteia de către instanță pentru a pune la dispoziția beneficiarului aceste înscrisuri este întemeiată.
Susținerile pârâtei privind excepția de neexecutare a contractului ca mijloc de apărare relativ la pretențiile reclamantei este nefondată.
Este cunoscut faptul că excepția de neexecutare a contractului este un mijloc de apărare aflat la dispoziția uneia dintre părțile contractului sinalagmatic în cazul în care i se pretinde executarea obligației ce-i incumbă, fără ca partea care pretinde această executare să-și execute propriile obligații.
În speță se poate observa că plățile efectuate de către beneficiarul lucrărilor au fost periodice, conform înțelegerii existente între părți iar sistarea lor urmare a neefectuării unor lucrări sau executarea lor necorespunzătoare este justificată.
Pentru toate aceste considerente, Curtea va aprecia apelul declarat de către pârâta - SRL ca fiind nefondat, iar în temeiul art.292 pr.civ. îl va respinge și va menține în întregime hotărârea atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul declarat de pârâta - SRL cu sediul în Câmpia-- județul C împotriva sentinței civile nr. 1107 din 19.05.2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Comercial Cluj pe care o menține în întregime.
Decizia este definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 1 iunie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER
- - - - - -
Red./
5 ex./30.06.2009
Jud.fond.-
Președinte:Mihaela SărăcuțJudecători:Mihaela Sărăcuț, Augusta Chichișan