Spete evacuare in dreptul comercial. Decizia 91/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 91/2009
Ședința publică din 01 iunie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Mihaela Sărăcuț
JUDECĂTOR 2: Augusta Chichișan
GREFIER: - -
S-a luat în examinare, pentru pronunțare, apelul declarat de pârâta SC POST SA - SUCURSALA S-M, împotriva sentinței comerciale nr. 4312 din 26.11.2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalul Comercial Cluj în contradictoriu cu intimații JUDEȚUL S-M PRIN CONSILIUL JUDEȚEAN S-M, STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL JUSTIȚIEI, BANCA NAȚIONALĂ A ROMÂNIEI și PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL SATU MARE, având ca obiect evacuare.
În data de 29.05.2009 s-au înregistrat la dosarul cauzei concluzii scrise din partea intimatului Județul SMp rin Consiliul Județean S - M și a apelantei.
dezbaterilor, susținerile și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 25 mai 2009, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
CURTEA
Prin sentința comercială nr. 4312/26.11.2008, pronunțată de Tribunalul Comercial Cluj în dosar nr-, a fost respinsă ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului JUDEȚUL SMp rin CONSILIUL JUDEȚEAN S
A fost respinsă ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei POST SA Sucursala S
A fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamantul JUDEȚUL SMp rin CONSILIUL JUDEȚEAN SMî mpotriva pârâtei SC Post SA Sucursala S
Pârâta a fost obligată la plata, în favoarea reclamantului, a sumei de 758.701 lei, despăgubiri.
A fost respinsă ca rămasă fără obiect cererea privind evacuarea pârâtei din imobilul situat în localitatea S M, - nr. 9.
A fost admisă în parte cererea reconvenționala formulată de pârâta - reclamanta reconvențională POST SA Sucursala SMî mpotriva reclamantului pârât reconvențional Județul SMp rin Consiliul Județean S
Pârâtul reconvențional JUDEȚUL SMp rin CONSILIUL JUDEȚEAN SMa fost obligat la plata, în favoarea reclamantei reconvenționale SA Sucursala S M, a sumei de 193.991 lei, îmbunătățiri aduse imobilului.
Au fost compensate sumele datorate de părți până la concurența sumei de 193.991 lei.
A fost obligată pârâta SA SUCURSALA S M la plata, în favoarea reclamantului Județul SMp rin Consiliul Județean S M, a sumei de 564.710 lei, despăgubiri.
A fost respinsă ca rămasă fără obiect cererea formulată de pârâta reclamanta reconvențională SA Sucursala SMî mpotriva reclamantului pârât reconvențional Județul SMp rin CONSILIUL JUDETEAN SMp rivind instituirea dreptului de retenție asupra imobilului.
Au fost compensate cheltuielile de judecată avansate de părți.
A fost respinsă cererea formulată de reclamantul pârât reconvențional JUDEȚUL SMp rin CONSILIUL JUDETEAN SMî mpotriva chematei în garanție BNR B, ca fiind introdusă față de o persoană lipsită de calitate procesuală pasivă.
A fost respinsă cererea formulată de pârâta reclamanta reconvențională SA Sucursala SMî mpotriva pârâților Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, Statul Român prin Ministerul, Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL SATU MARE ca fiind introdusă față de persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
Pentru a dispune astfel, instanța a reținut că a data de 9.01.2003, între SA, în calitate de locatar si Banca Națională a României, în calitate de locator, a fost încheiat contractul de închiriere nr. 1, având ca obiect imobilul situat în S M, P-ța - nr. 9.
In conformitate cu dispozițiile art. 5 din contract, locațiunea a fost încheiata pe o durată de 5 ani, cu posibilitatea prelungirii acestuia, prin acordul părților, încheindu-se în acest scop un act adițional. în temeiul art. 1 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 51/12.06.2003 privind reglementarea situației juridice a unor bunuri imobile nr.OUG 51/12.06.2003), imobilul a fost transmis fără plată din patrimoniul BNR în proprietatea publică a Statului și în administrarea Regiei Autonome Administrația Protocolului de Stat (), figurând în anexa 1 la poziția nr. 9.
Ulterior, în baza art. 1 alin. (3) din nr.OUG 51/12.06.2003, prin art. 1 din Hotărârea de Guvern nr. 109/05.02.2004 privind reglementarea situației juridice a unor imobile ( nr. 109/05.02.2004), a fost aprobată trecerea unor imobile din domeniul public al Statului și din administrarea în domeniul public al unor județe și în administrarea directă a Consiliilor județene, cu destinația de sedii de muzee județene, printre care și imobilul în discuție, acesta figurând în anexa 1, la poziția nr. 10.
în conformitate cu dispozițiile art. 4 din nr.HG 109/05.02.2004, prin Protocolul de predare-primire încheiat la 03.03.2004 între și Consiliul Județean S M, Imobilul s-a predat de și, respectiv, s-a preluat de Consiliul Județean S M, în administrarea acestuia.
Ca urmare a încheierii acestui Protocol, prin adresa nr. 1687/25.03.2004, Consiliul Județean SMa adus la cunoștință locatarului schimbarea titularului dreptului de închiriere, anunțând totodată ca "de la comunicarea prezentei curge termenul de preaviz de 120 de zile pentru rezilierea unilaterală a locațiunii, urmând ca la expirarea acestui a să fie încheiat un nou contract de închiriere cu clauze renegociate".
Întrucât discuțiile dintre părți nu au condus la încheierea unui nou contract, prin adresa nr. 6090 emisă de Consiliul Județean S M la data de 05.11.2004 și expediată pe data de 16.11.2004, SA fost informata că ii vor fi restituite sumele plătite cu titlu de chirie începând de la data de 30.07.2004, pe motiv că nu mai exista nici un raport contractual între părți.
Prin Hotărârea nr. 80/18.05.2004 emisă de Consiliul Județean S M, în baza art. 1 se constituie dreptul de administrare" asupra Imobilului în favoarea Parchetului de pe lângă TRIBUNALUL SATU MARE.
La data de 22.02.2006, a fost încheiat Protocolul de predare-primire în administrarea imobilului intre Parchet si Consiliul Județean.
La data de 12.09.2006, este semnat procesul verbal de predare-primire a imobilului intre SA si Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL SATU MARE.
Conform art. 1436 alin. 2 Cod civil, "dacă părțile și legea n-au determinat durata locațiunii, contractul ia sfârșit prin denunțarea unilaterală de către oricare din părți, cu condiția respectării dreptului de preaviz".
Denunțarea unilaterală a contractului reprezintă astfel manifestarea de voință de a desface contractul.
Adresa nr. 1687/25.03.2004 emisa de Consiliul Județean reprezintă înștiințarea pârâtei cu privire la încetarea contractului astfel încât nu se poate reține aserțiunea potrivit căreia contractul inițial de închiriere este in continuare valabil.
Returnarea, de către locator, a sumelor achitate de către chiriaș, începând cu 30.07.2004, constituie o dovada in plus a intenției neîndoielnice a Consiliului Județean de a denunța contractul.
De altfel, chiar atitudinea extraprocesuală a pârâtei SA conduce la aceeași concluzie, ea predând, așa cum s-a arătat anterior "cheile si situația consumatorilor de apa, gaz, curent precum si starea clădirii" la data de 12.09.2006, în favoarea Parchetului.
Față de aceste împrejurări, tribunalul a apreciat că, începând cu data de 30.07.2004, SA nu a mai deținut nici un drept locativ propriu asupra imobilului obiect al contractului de închiriere, ocupând acest spațiu fără titlu.
Faptul că, în prezent, beneficiar al acestui drept este Parchetul de lângă TRIBUNALUL SATU MARE, nu influențează asupra calității procesuale active a reclamantului de a solicita evacuarea paratei întrucât, la data introducerii acțiunii, 18.11.2004, folosința legitima a imobilului era exercitata de Județul S M, hotărârea nr. 80/2004 fiind atacata in instanță (dosar nr. 2140/18.06.2004 al Tribunalului Satu Mare ), iar efectele sale suspendându-se.
Concluzionând asupra acestui aspect, reclamantul îndeplinea, la data promovării acțiunii, toate condițiile prevăzute de lege pentru a solicita evacuarea paratei respectiv: calitate procesuală, capacitate procesuală, interes legitim, drept subiectiv.
Cu toate acestea, instanța a subliniat un aspect anterior menționat, si anume, acela ca, la data de 22.02.2006, a fost încheiat Protocolul de predare-primire în administrarea imobilului intre Parchet si Consiliul Județean, iar la data de 12.09.2006, este semnat procesul verbal de predare-primire a imobilului intre SA și Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL SATU MARE.
Acest aspect prezintă importanta sub aspectul caracterului actual al pretențiilor reclamantului, de evacuare a pârâtei. În condițiile în care cheile imobilului au fost predate de către pârâta, o eventuala evacuare a acesteia apare, în prezent, ca lipsita de obiect.
Simplul fapt ca, potrivit susținerilor reclamantului, in imobil ar mai fi rămas unele piese de mobilier aparținând acesteia nu justifica pronunțarea unei hotărâri in sensul dorit de acesta, neimpunându-se obținerea unui titlu executoriu cu privire la o stare de fapt deja rezolvata.
de către SA a imobilului închiriat, s-a realizat in momentul semnării procesului verbal din 12.09.2006, predarea cheilor reprezentând actul material confirmativ in acest sens.
Cu privire la bunurile mobile aparținând pârâtei, abandonate sau lăsate intenționat in spațiu, modalitățile procedurale lăsate la dispoziția reclamantei sunt altele, nicidecum o cerere in evacuare.
Acesta este motivul pentru care cererea reclamantului, privind evacuarea SA, a fost respinsa, ca rămasă fără obiect.
În aceeași ordine de idei, pârâta nu poate să solicite, pe calea cererii reconvenționale, instituirea unui drept de retenție asupra acestuia, cererea fiind respinsa, ca rămasă fără obiect.
Dreptul de retenție este un drept real de garanție imperfect, opozabil erga omnes, o garanție pur pasivă care nu conferă atributul de urmărire, indivizibil, conferind o simpla detenție precară.
El se prezintă ca un adevărat drept real de garanție imperfect în virtutea căruia cel ce deține un bun mobil sau imobil al altcuiva, pe care trebuie să-l restituie, are dreptul să țină lucrul respectiv, să refuze deci restituirea lui, până ce creditorul titular al bunului îi va plăti sumele de bani pe care le-a cheltuit cu conservarea, întreținerea ori îmbunătățirea acelui bun. Elementul de bază pe care se întemeiază facultatea conferită creditorului este conexitatea obiectivă dintre un lucru și o datorie, astfel spus, să existe undebitum cum reiunctum.
Astfel, acest drept este conferit locatarului sau chiriașului prin art. 1444. civil.
În condițiile în care pârâta SA nu mai deține bunul nici faptic (predând cheile) nici in baza unui titlu valabil (locațiunea încetând la 30.07.2004), condițiile impuse pentru invocarea retenției sunt neîndeplinite.
Cu privire la pretențiile formulate de către reclamanta, constând în despăgubiri pentru ocuparea abuzivă a imobilului începând cu 31.07.2004, instanța a reținut următoarele:
Cererea privind acordarea de despăgubiri reprezintă o cerere în angajarea răspunderii civile delictuale, fiind necesară îndeplinirea condițiilor cerute de lege pentru sancționarea persoanei vinovate de săvârșirea unei fapte ilicite.
Așa cum s-a arătat anterior, de la data de 31.07.2004, pârâta ocupa imobilul în lipsa unui titlu valabil, în ciuda solicitărilor venite din partea reclamantei de a-l părăsi. Este evidentă în acest sens atitudinea culpabilă a pârâtei.
La data de 22.02.2006, imobilul a fost predat, pe baza de proces verbal, Parchetului de pe lângă TRIBUNALUL SATU MARE.
Expertiza contabilă efectuată în cauză de expert (var. II) a concluzionat asupra faptului că "ținând seama de chiria medie lunară estimată în funcție de imobiliară în zona situării imobilului . pentru perioada 31.07.2004-22.02.2006. cuantumul total al despăgubirilor este de 758.701 lei".
Raportul de cauzalitate între faptă și prejudiciu poate fi cu ușurință stabilit, refuzul de părăsire a imobilului împiedicându-l pe reclamant să-și exercite prerogativele drepturilor conferite prin lege în plenitudinea lor.
Prin urmare, fiind îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, instanța a obligat pârâta, în baza art. 998. civil, art. 1073 si urm. civ. la plata, în favoarea reclamantului, a sumei de 758.701 lei, despăgubiri.
Îmbunătățirile aduse imobilului au făcut obiectul analizei în raportul de expertiza judiciară întocmit de expert. Valoarea totală a acestora a fost stabilită la 345.793 lei, din care: lucrări de construcții, instalații, mobilier - 126.923 lei; investiții incorporate în structura construcției și care nu pot fi ridicate: 193.991 lei.
In privința celor dintâi, se constată că lucrările de construcții și instalații pot fi cu ușurință ridicate de către pârâtă, tavanul fals și tâmplăria antiglonț, rețeaua de date voces și instalația de securitate bancară fiind realizate pentru a se asigura specificul activităților economice ale pârâtei, neprofitând proprietarului și neputându-i-se impune plata lor.
Investițiile incorporate în structura construcției și care nu pot fi ridicate de pârâta se ridică, așa cum a indicat expertul, la suma de 193.991 lei, constând în: tâmplărie termopan, instalații electrice, pardoseli, tencuieli, zugrăveli, placaje de faianță, reparații acoperiș, instalații sanitare.
Toate acestea profita imobilului și sunt necesare și utile conservării și administrării lui astfel încât, având în vedere principiul restituirii prestațiilor ca urmare a îmbogățirii fără justă cauză (prin asimilare cu art. 992.civ. plata nedatorată), instanța a obligat pârâtul reconvențional Județul SMp rin Consiliul Județean S M la plata, în favoarea reclamantei reconvenționale SA Sucursala SMa sumei de 193.991 lei, îmbunătățiri aduse imobilului.
În baza art. 1143 si urm. civil, instanța a dispus compensarea sumelor datorate de părți până la concurența sumei de 193.991 lei și a obligat pârâta SA Sucursala S M la plata, în favoarea reclamantului Județul SMp rin Consiliul Județean S M, a sumei de 564.710 lei, despăgubiri.
Întrucât pretențiile părților au fost admise doar în parte, față de dispozițiile art. 276. proc. civ. instanța le-a acordat doar proporțional cu admiterea acestora, ținând seama de culpa procesuală a fiecăreia.
De asemenea, instanța a apreciat că se impune compensarea lor, în condițiile tezei a II-a a textului de lege menționat.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta SC SA Sucursala S M, solicitând admiterea apelului, schimbarea în parte a hotărârii atacate în sensul respingerii capătului de cerere privind obligarea sa la plata despăgubirilor, admiterii cererii reconvenționale, așa cum a fost formulată și precizată, precum și obligarea reclamantului-intimat la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de desfășurarea prezentei cauze.
Motivarea apelului SC SA SUCURSALA S s-a realizat prin invocarea la data de 9.01.2003 s-a încheiat Contractul de închiriere nr. 1 ("Contractul") între subscrisa, în calitate de locatar și Banca Națională a României - Sucursala M (în continuare "BNR M") în calitate de proprietar-, având ca obiect imobilul situat În S M, libertății nr. 9 (în continuare "Imobilul").
În conformitate cu dispozițiile art. 5 din Contract, acesta a fost încheiat pe o durată de 5 ani, cu posibilitatea prelungirii sale, prin acordul părților, încheindu-se în acest scop un act adițional.
Acest Contract reprezintă fundamentul convențional care a stat la baza transmiterii dreptului de folosință asupra imobilului către.
În temeiul art. 1 din OUG nr. 51/12.06.2003 privind reglementarea situației juridice a unor bunuri imobile, imobilul a fost transmis fără plată din patrimoniul BNR în proprietatea publică a Statului și în administrarea Regiei Autonome Administrația Protocolului de Stat (în continuare ), figurând în anexa 1 la poziția nr. 9.
Ulterior, în baza art. 1 alin. 3 din nr.OUG 51/12.06.2003, prin art. 1 din HG nr. 109/05.02.2004 privind reglementarea situației juridice a unor imobile, a fost aprobată trecerea unor imobile din domeniul public al Statului și din administrarea în domeniul public al unor județe și în administrarea directă a Consiliilor județene, cu destinația de sedii de muzee județene, printre care și imobilul în discuție, acesta figurând în anexa 1, la poziția nr. 10.
În conformitate cu dispozițiile art. 4 din nr.HG 109/05.02.2004, prin Protocolul de predare-primire încheiat la 03.03.2004 între și Consiliul Județean S M, imobilul s-a predat de și, respectiv, s-a preluat de Consiliul Județean S M, în administrarea acestuia.
Ca urmare a încheierii acestui Protocol, prin adresa nr. 1687/25.03.2004, Consiliul Județean S M ne-a adus la cunoștință că va fi noul locator al Imobilului. În plus, prin aceeași adresă, Consiliul Județean SMa anunțat subscrisa și faptul că "de la comunicarea prezentei curge termenul de preaviz de 120 de zile pentru rezilierea unilaterală a locațiunii, urmând ca la expirarea acestuia să fie încheiat un nou contract de închiriere cu clauze renegociate".
Reprezentanții apelantei s-au prezentat la sediul Consiliului Județean S M, așa cum se solicitase, în vederea discutării posibilității de a fi renegociate unele clauze contractuale și am și prezentat un proiect de Adițional în acest sens în cadrul ședinței Direcției tehnice din cadrul Consiliului. Pe tot parcursul acestei întâlniri, a fost informată că nu se pune problema rezilierii contractului de închiriere urmând însă a fi discutate aspecte legate de un cuantum mai ridicat al chiriei.
Ulterior, prin Hotărârea nr. 80/18.05.2004 emisă de Consiliul Județean S M, în baza art. 1 "se constituie dreptul de administrare" asupra imobilului în favoarea Parchetului de pe lângă TRIBUNALUL SATU MARE.
Consiliul Județean SMa evitat cu rea-credință să pună în executare Hotărârea nr. 80/18.05.2004, prin amânarea încheierii Protocolului de predare-primire cu Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL SATU MARE până pe data de 22.02.2006, deci cu aprox. un an și zece luni întârziere, încălcând astfel termenul imperativ de 30 de zile prevăzut de art. 2 din această hotărâre.
În aceste condiții, Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL SATU MAREa fost nevoit să acționeze Consiliul Județean S M în instanță, astfel încât abia la data de 22.02.2006 a fost încheiat Protocolul de predare-primire, administrarea imobilului către aceasta instituție.
Între instituțiile publice implicate au fost discuții în legătură cu legalitatea acestui act, Prefectura comunicând chiar că va ataca în contencios administrativ Hotărârea nr. 80/18.05.2004 în cazul în care aceasta nu va fi revocată. Ulterior, actul a fost atacat în instanță, dar prin încheierea nr. 6/19.01.2005 s-a luat act de renunțarea la judecată.
Deși apelanta a respectat cu bună-credință toate obligațiile derivate din Contract, inclusiv sub aspectul plății chiriei, prin adresa nr. 6090 emisă de Consiliul Județean S M la data de 05.11.2004 și expediată pe data de 16.11.2004 a fost informată că vor fi restituite sumele plătite de sucursala sa cu titlu de chirie începând de la data de 30.07.2004, pe motiv că nu ar mai exista nici un raport contractual între aceasta și Consiliul Județean S
Așadar, într-un mod cu totul inexplicabil și lipsit de orice fundament juridic, deși Consiliul Județean SMa cceptase toate plățile efectuate de subscrisa cu titlu de chirie, folosindu-se de respectivele sume de bani, și-a schimbat radical poziția adoptată inițial.
Acest fapt a fost de natură să deruteze reprezentanții care au înțeles că acceptarea plăților a echivalat cu admiterea valabilității Contractului, astfel încât a făcut investitii în spatiu și nu a căutat un alt spațiu adecvat activității sale. Este cert că nu își putea înceta activitatea de pe o zi pe alta, având în vedere pe de-o parte faptul că acest lucru i-ar fi produs grave prejudicii, precum și faptul că ar fi afectat nenumărați agenți economici care își bazează activitatea pe funcționarea fără oprire a sucursalei noastre.
Apelanta a criticat hotărârea invocând lipsa calității procesuale active a Județului S M, prin Consiliul Județean, pretențiile formulate de reclamantul-intimat se circumscriu dreptului de administrare, a cărui titular este Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL SATU MARE.
Dreptul de administrare este un drept real, derivat din dreptul de proprietate publică, având în principiu aceleași caracteristici ca și acesta din urmă.
Potrivit art. 12 pct. 4 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, "n litigiile privitoare la dreptul de administrare, în instanță titularul acestui drept va sta în nume propriu, iar În litigiile referitoare la proprietatea asupra bunului, titularul dreptului de administrare are obligația să arate instanței pe titularul dreptului de proprietate". Conform art. 6 din aceeași lege, dispozițiile art. 4 invocat mai sus se aplică și în litigiile privitoare la dreptul de concesiune, închiriere sau dreptul de proprietate.
Coroborarea prevederilor legale menționate conduce la necesitatea distincției între litigiile care pun în discuție dreptul de proprietate, unde calitatea procesuală revine proprietarului (în speță, județul S M, prin Consiliul Județean) și litigiile privitoare la dreptul de administrare, unde titularul acestuia va sta în nume propriu. Aceasta întrucât dreptul de administrare presupune posesia (elementul material al stăpânirii bunului), folosința (care permite titularul bunului să-și realizeze scopul pentru care își desfășoară activitatea) și dispoziția (care are în vedere o dispoziție materială asupra bunului ce constituie obiect al dreptului de administrare, utilizat conform destinației acestuia).
Mai mult, în virtutea atributului de folosință, titularul dreptului de administrare poate culege fructele produse, drept instituit și de art. 16 din Legea nr. 213/1998.
Având în vedere că obiectul acțiunii îlconstituie evacuarea chiriașului (capăt de cerere respins de prima instanță ca rămas lipsit de obiect) și plata unor despăgubiri care vizează perioada 31.07.2004 - 22.02.2006, punându-se astfel în discuție dreptul de folosință (și nicidecum dreptul de proprietate) pretențiile invocate se circumscriu exercitării dreptului de administrare, care în speță aparține Parchetului de pe lângă TRIBUNALUL SATU MARE.
Faptul că Protocolul de predare-primire a Imobilului s-a încheiat la un moment ulterior, respectiv pe data de 22.02.2006 (cu încălcarea termenului imperativ de 30 de zile prevăzut de art. 2 din Hotărârea nr. 80/18.05.2004), nu are relevanță întrucât dreptul de administrare a intrat în patrimoniul Parchetului de pe lângă TRIBUNALUL SATU MARE încă de la momentul adoptării Hotărârii nr. 80/18.05.2004. Protocolul de predare-primire nu are ca efect transmiterea dreptului de administrare însuși, ci numai punerea efectivă în posesie asupra imobilului, ceea ce reprezintă numai unul din atributele dreptului de administrare.
Astfel, începând cu data de 18.05.2004 Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL SATU MARE este cel care deține calitatea de administrator al imobilului.
În aceste condiții, având în vedere că acțiunea vizează plata unor despăgubiri raportate la perioada 31.07.2004 - 22.02.2006 și a fost formulată de Consiliul Județean S M, care nu mai deținea calitatea de administrator încă din 18.05.2004, nu există identitate între persoana reclamantului-intimat și persoana care este titularul dreptului în raportul juridic dedus judecății.
Instanța de fond a admis acest capăt de cerere reținând că, atâta timp cât Hotărârea nr. 80/18.05.2004 a Consiliului Județean SMa fost atacată în contencios administrativ de Prefectul Județului S M, intervine suspendarea de drept a acesteia și astfel este lipsită de efecte juridice până la soluționarea irevocabilă a acțiunii; în aceste condiții, dreptul de administrare nu fusese încă transferat Parchetului de pe lângă TRIBUNALUL SATU MARE, reclamantul-intimat păstrându-și calitatea de administrator al imobilului.
Considerentele instanței de fond sunt greșite, întrucât efectele hotărârii nr. 80/18.05.2004 (prin care s-a constituit dreptul de administrare a imobilului în favoarea Parchetului de pe lângă TRIBUNALUL SATU MARE ) nu au fost suspendate de drept pentru perioada 31.07.2007- 22.02.2006 (perioada 31.07.2007- 22.02.2006 este perioada pentru care, conform hotărârii instanței de fond, post datorează despăgubiri).
Apelanta mai arată că În mod greșit, subscrisa a fost obligată la plata despăgubirilor către Consiliul Județean SMp entru perioada respectivă, atâta vreme cât, în litigiul privind anularea hotărârii in discuție (dosar nr. 2140/2004 al Tribunalului Satu Mare ) reclamantul a renunțat la judecată: acțiunea în contencios administrativ formulată de Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL SATU MARE ce a făcut obiectul dosarului nr. 2551/2004 al Tribunalului Satu Mare, a fost respinsă ca inadmisibilă (s-a solicitat pe calea contenciosului administrativ constatarea faptului că imobilul a trecut din domeniul public al Județului S M în domeniul public al Statului). Prin urmare, hotărârea a fost în vigoare pe toată această perioadă, de vreme ce, prin această acțiune, reclamantul nu a solicitat anularea acesteia, pentru a fi aplicabile dispozițiile din Legea nr.554/2004, privind contenciosul administrativ, cu privire la suspendarea actului administrativ; art. 3 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 prevede că suspendarea actului administrativ atacat durează până la soluționarea cauzei. Atâta timp cât legiuitorul nu s-a referit la soluționarea irevocabilă a cauzei, rezultă că soluționarea cauzei poate viza soluționarea în primă instanță, cu atât mai mult cu cât reclamantul a renunțat la judecată. În plus, până la momentul atacării ei, hotărârea în discuție a produs efecte, chiar dacă s-ar ignora argumentele de mai sus și s-ar reține că efectele Hotărârii nr. 80/2004 au fost suspendate pe toată perioada dosarului/ dosarelor de contencios administrativ, precizăm că hotărârea privind menținerea legalității hotărârii nr. 80/2004 a devenit irevocabilă în septembrie 2005 (prin decizia civilă nr. 1183/CA/2005 a Curții de Apel Oradea ). Prin urmare, nici în această situație nu este incidentă suspendarea pe perioada 31.07.2007- 22.02.2006, întrucât după septembrie 2005, subscrisa nu puteam datora despăgubiri.
Nu sunt îndeplinite condițiile angajării răspunderii civile delictuale, conform art. 998 cod civil mai susține apelanta arătând că apreciază că, cererea privind acordarea de despăgubiri reprezintă o cerere în angajarea răspunderii civile delictuale, fiind necesară îndeplinirea condițiilor cerute de lege pentru eventuala sancționare în legătură cu săvârșirea unei așa-zise fapte ilicite cauzatoare de prejudicii.
Conform art. 1436 alin. 2 Cod civil, "dacă părțile și legea n-au determinat durata locațiunii, contractul ia sfârșit prin denunțarea unilaterală de către oricare din părți, cu condiția respectării dreptului de preaviz".
Denunțarea unilaterală a contractului reprezintă manifestarea de voință de a desface contractul (numită de lege "concediu").
Consiliul Județean SMa preciază că adresa nr. 1687/25.03.2004 ar reprezenta înștiințarea sa cu privire la încetarea contractului. Astfel, prin această adresă, Consiliul Județean SMa rată, pe de o parte, că "începând cu data de 01.03.20041 toate obligațiile decurgând din contractul de închiriere nr. 1/2003 să fie achitate către noul locator până la data de 10 fiecărei luni pentru luna precedentă în contul - deschis la Trezoreria S M" și pe de altă parte, că "de la comunicarea prezentei curge termenul de preaviz de 120 de zile pentru rezilierea unilaterală a locațiunii, urmând ca la expirarea acestuia să fie eventual încheiat un nou contract de Închiriere cu clauze renegociate".
Având în vedere adresa nr. -.3.204 care face referire la "rezilierea unilaterală a Contractului, noțiune care nu este reglementată de niciun text de lege, Consiliul Județean SMn eexprimându-și în mod expres voința de a anunța "concediul" subscrisei, adică de a "denunța" unilateral Contractul, ci dimpotrivă de a renegocia Contractul; acceptarea de către Consiliul Județean SMa plăților efectuate de subscrisa cu titlu de chirie pentru încă aproximativ patru luni începând cu data de 30.07.2004, dată la care, în opinia Consiliului Județean S M, ar fi încetat Contractul; adresa nr. 6090 expediată pe data de 16.11.2004, prin care Consiliul Județean SMm enționează că începând cu data de 30.07.2004 între Consiliul Județean S M și Bank Post SA S M nu mai există un raport juridic prin încetarea, prin ajungere la termen a actului juridic ce l-a generat, făcându-se, astfel o gravă confuzie între modalitățile de încetare a Contractului de locațiune, respectiv prin: "ajungere la termen", "denunț unilateral" sau "reziliere" (toate aceste trei noțiuni sunt complet diferite, producând efecte juridice distincte, neputând fi astfel asimilate),rezultă fără îndoială că adresa nr. 1687/25.03.2004 nu poate fi asimilată unui "denunț unilateral", ci, cel mult a unei exprimări a voinței Consiliului Județean S M de a renegocia clauzele Contractului, cu încheierea unui act adițional corespunzător.
Practic, prin această adresă s-a comunicat schimbarea locatorului, fapt pentru care a înțeles că după 120 de zile se va încheia un nou contract de închiriere cu clauze renegociate, motiv pentru care a și propus o variantă de act adițional. Nu există nici un dubiu cu privire la intenția noului locator de la acea dată (Consiliul Județean S M) de a reînnoi contractul de închiriere.
Mai mult decât atât, după emiterea Hotărârii nr. 80/18.05.2004 (prin care s-a instituit dreptul de administrare în favoarea Parchetului de pe lângă TRIBUNALUL SATU MARE ), precum și după data expirării termenului de 120 de zile (31.07.2004), a fost lăsată în liniștită posesie asupra imobilului, Consiliul Județean SMî ncasând în continuare chiria aferentă.
Prezenta acțiune a fost inițiată la data de 08.11.2004, după ce chiria percepută de reclamantul-intimat achitată până la această dată a fost returnată prin nr. 695/10.11.2004. Reclamantul-intimat a motivat acest fapt invocând inexistența unui raport juridic contractual, ocuparea spațiului fiind abuzivă.
Prin fapta sa, reclamantul-intimat încearcă să creeze premisele unei legitimități ale acțiunii sale. Or, conform principiului"nemo auditur propriam turpitudinem allegans",nimănui nu îi este îngăduit să se prevaleze de propria incorectitudine pentru a obține protecția unui drept.
Mai mult decât atât, fapta reclamantului-intimat este un abuz de drept. de specialitate definește abuzul de drept ca reprezentând exercitarea unui drept subiectiv civil dincolo de limitele sale firești, adică în alt scop decât cel în vederea căruia este recunoscut de lege.
În vederea identificării abuzului de drept, s-a stabilit că pot fi utilizate două criterii, și anume: deturnarea dreptului de la scopul pentru care a fost, recunoscut prin lege (elementul obiectiv) și exercitarea cu rea credință a dreptului subiectiv civil (elementul subiectiv).
Astfel, reclamantul-intimat a înapoiat chiria plătită de subscrisa în valoare de 206.586.722 lei pentru a crea condițiile exercitării unei acțiuni în daune, care, pe lângă faptul că este neîntemeiată pe motivul neîndeplinirii condițiilor răspunderii civile delictuale, este și abuzivă. Caracterul abuziv reiese atât din contextul arătat, cât și din faptul că reclamantul-intimat, prin exercitarea unei astfel de acțiuni a preferat obținerea unor foloase pecuniare nejustificate, în detrimentul unei obligații legale, îndeplinite cu bună-credință. Reclamantul-intimat s-a folosit de sumele achitate cu titlu de chirie si nu le-a returnat decât atunci când s-a decis să ne acționeze în judecată, ceea ce reprezintă o încălcare gravă a dispozițiilor art. 723. proc. civ. Prejudiciul pretins de reclamantul-intimat nu a fost dovedit.
Dreptul la despăgubiri se naște numai în momentul în care prejudiciul poate fi determinat în funcție de împrejurările de fapt ale cauzei și de probele aduse de reclamantul-intimat. Reclamantul-intimat nu precizează care este cuantumul prejudiciului pretins a fi suferit, ci se limitează să arate generic că pârâta trebuie obligată la repararea prejudiciului material.
Mai mult decât atât, așa cum am arătat, prejudiciul pretins a fi suferit este cauzat de însuși reclamantul-intimat, prin restituirea către subscrisa a chiriei în cuantum de 20.658.672 RON.
Vinovăția presupune ca autorul faptei sa aibă o culpă atunci când a săvârșit o faptă ilicită sau fapta să-i fie într-un fel imputabilă prin atitudinea subiectivă avută.
În speță, argumentele privind inexistența culpei vizează în primul rând, îndeplinirea obligațiilor legale de către subscrisa. Nu există nici o dovadă privind atitudinea culpabilă a subscrisei. Dimpotrivă, din probele existente la dosar, rezultă că subscrisa ne-am îndeplinit obligațiile contractuale asumate.
Așadar, acțiunea reclamantului-intimat ar trebui respinsă ca neîntemeiată cu atât mai mult cu cât prevederile legale impun îndeplinirea cumulativă a condițiilor analizate (faptă ilicită, prejudiciu, vinovăție), pentru angajarea răspunderii civile delictuale.
Apelanta mai învederează că pe cale reconvențională este îndreptățită la contravaloarea lucrărilor de îmbunătățire aduse imobiului în cuantum de 251.497 ron
Raportul de expertiză efectuat de expertul tehnic judiciar ing. și expertul tehnic asistent MGa rată că subscrisa am efectuat începând din 12.05.2003 lucrări de amenajări și reparații la imobilul . valoarea totală a investițiilor fiind de 345.793 RON.
Apelanta a solicitat contravaloarea investițiilor realizate, cu excepția unor investiții care au fost realizate exclusiv în vederea desfășurării activității bancare, respectiv: lucrările de instalații rețea date voces (24. 988 RON), instalații de securitate bancară (69.308 RON), scăzând sumele menționate din totalul sumei de 345.793 RON, diferența este de 251.497 RON, sumă pe care a solicitat-o pe calea cererii reconvenționale.
În mod greșit, instanța de fond a stabilit că lucrările de construcții, instalații, mobilier (in cuantum de 126.923 lei), îndeplinesc cumulativ condițiile de a fi realizate pentru a se asigura specificul activității bancare și de a putea fi ridicate de subscrisa. În speță însă, condiția ca lucrările să poate fi ridicate și să nu profite reclamantului-intimat sunt doar lucrările de instalații, respectiv lucrările de instalații rețea date voces (24. 988 RON) și instalații de securitate bancară (69.308 RON).
Analiza apelului promovat prin prisma motivelor de apel formulate în verificarea modalității de stabilire situției de fapt și aplicarea legii de prima instanță relevă următoarele
Consiliul Județean SMp rin acțiunea înregistrată la data de 08.11.2004, a solicitat evacuarea pârâtei și pretenții împotriva pârâtei SC SA Sucursala nefiind cuantificate pretențiile, acțiunea fiind întemeiată pe dispozițiile art. 998-999 Cod civil solicitându-se atragerea răspunderii civile delictuale pentru prejudiciul creat prin ocuparea abuzivă a spațiului, începând cu data de 31.07.2004 și până la evacuarea efectivă din spațiu, cu cheltuieli de judecată.
Apelanta formulat cerere reconvențională prin care a solicitat să se constate și să se dispună atribuirea unui drept de retenție în favoarea sucursalei băncii la achitarea de către reclamant a sumei de 321.733,279 RON, reprezentând valoarea lucrărilor investițiilor capitale efectuate în imobil.
Cu privire la această cerere, reclamantul-intimat a formulat o cerere de chemare în garanție a BNR solicitând despăgubiri în limitele sumelor eventual admise de către instanța de judecată, pe motiv că BNR a dat acordul pentru efectuarea modificărilor la sediul închiriat.
Prin încheierea nr. 1366/25.02.2005, ICCJ a dispus strămutarea dosarului la Tribunalul Cluj, cauza înregistrându-se sub nr. de dosar 2506/2005.
Prin sentința civilă nr. 1079/19.10.2005 a Tribunalului Cluj, s-a declinat competența de soluționare în favoarea Judecătoriei Cluj -N, iar prin sentința civilă nr. 11214/15.12.2005 a Judecătoriei Cluj -N, pronunțată în dosar nr. 17209/2005 s-a dispus declinarea competenței de soluționare în favoarea Tribunalului Comercial Cluj, cauza înregistrându-se sub nr. 1285/2006.
Prin sentința nr. 4460/17.10.2006, pronunțată în dosarul 24/2006, Tribunalul Comercial Cluja respins excepția lipsei calității procesuale active invocată de apelantă și a admis acțiunea, dispunând evacuarea din imobil, precum și obligarea subscrisei la plata către reclamant a sumei de 758.701 RON, reprezentând despăgubiri pentru ocuparea abuzivă a spațiului pentru perioada 31.07.2004 - 22.02.2006. De asemenea, instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a chematei în garanție BNR, reținând că a preluat și contractul de închiriere cu, deci inclusiv obligațiile ce decurgeau din această convenție, inclusiv aceea privitoare la investițiile făcute în spațiu de către subscrisa.
Curtea de APEL CLUJa admis apelul formulat de SC SA și a trimis cauza spre rejudecare către prima instanță. A reținut astfel că instanța de fond avea obligația să soluționeze prin aceeași hotărâre toate cele trei cereri cu care a fost investită:cererea principală, cererea reconvențională formulată de și o cerere de chemare în garanție formulată de reclamant împotriva BNR. De asemenea, instanța de apel a considerat că În minuta Încheiată cu prilejul deliberării și pronunțării hotărârii cât și în corpul dispozitivului hotărârii apelate nu se regăsește soluția dată asupra cererii reconvenționale, deși se face o analiză a temeiniciei acesteia, în considerentele sentinței aplicate.
În rejudecare, prin sentința comercială nr. 4312/26.11.2008 pronunțată în dosarul nr. 2794/11285/2007, Tribunalul Comercial Cluja admis în parte acțiunea formulată de reclamanta Consiliul Județean S M si a admis parțial cererea reconvențională formulată de subscrisa. De asemenea, instanța a respins cererea de evacuare a, formulată de reclamantă, ca rămasă fără obiect.
Referitor la excepția lipsei calității procesuale active a Județului S M, prin Consiliul Județean, Instanța de fond a reținut că această excepție nu este întemeiată și pe cale de consecință admis cererea reținând că, atâta timp cât Hotărârea nr. 80/18.05.2004 a Consiliului Județean SMa fost atacată în contencios administrativ de Prefectul Județului S M, intervine suspendarea de drept a acesteia și astfel este lipsită de efecte juridice până la soluționarea irevocabilă a acțiunii.
Prima instanță a reținut în mod corect că efectele hotărârii nr. 80/18.05.2004 nr 50/2004 au fost suspendate până la data de 22.02.2006 prin interpretarea coroborată a prevederilor art 50 din Legea nr 215/2001 și art 26 din Legea nr 340/2004 și al prevederilor art 3 alin 3 din Legea nr 554 /2004.
Susținerea apelantei potrivit căreia, hotărârea a fost în vigoare pe toată perioadă, de vreme ce, prin acțiune, reclamantul nu a solicitat anularea acesteia, pentru a fi aplicabile dispozițiile din Legea nr.554/2004, privind contenciosul administrativ, cu privire la suspendarea actului administrativ, întrucât art. 3 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 prevede că suspendarea actului administrativ atacat durează până la soluționarea cauzei, și întrucât legiuitorul nu s-a referit la soluționarea irevocabilă a cauzei, rezultă că soluționarea cauzei poate viza soluționarea în primă instanță, cu atât mai mult cu cât reclamantul a renunțat la judecată nu poate fi primită
Prefectul poate ataca direct în fața instanței de contencios administrativ actele emise de autoritățile administrației publice locale, dacă le consideră nelegale; acțiunea se formulează în termenul prevăzut la art. 11 alin. (1), care începe să curgă de la momentul comunicării actului către prefect și în condițiile prevăzute de prezenta lege. Acțiunea introdusă de prefect este scutită de taxa de timbru. Până la soluționarea cauzei, actul atacat potrivit alin. (1) și (2) este suspendat de drept.
Interpretarea lipsei mențiunii din textul legal a etapei procesuale până la care este suspendat de drept actul administrativ atacat nu poate fi realizată în sensul că acesta vizează doar etapa judecării cauzei în fața instanței de fond întrucât atunci când durata suspendării a fost raportată la etapa procesuală ca în ipoteza prevăzută de art 14 și 15 din Legea contenciosului administrativ legiuitorul a menționat distincția ceea ce în textul legal analizat nu este cuprins.
Apelanta mai învederează că nu sunt îndeplinite condițiile angajării răspunderii civile delictuale, conform art. 998 cod civil susținând ca fiind necesară îndeplinirea condițiilor cerute de lege pentru eventuala sancționare în legătură cu săvârșirea unei așa-zise fapte ilicite cauzatoare de prejudicii.
Denunțarea unilaterală a contractului reprezintă manifestarea de voință de a desface contractul, numită de lege "concediu" iar adresa în care se face referire la "rezilierea unilaterală a contractului, deși potrivit susținerilor apelantei această noțiune nu este reglementată de niciun text de lege, Consiliul Județean S M și-a exprimat în mod expres voința de a anunța "concediul", astfel că apărările apelantei apar ca fiind nefondate.
Apelanta mai susține și inexistența faptei ilicite arătând că reclamantul-intimat a motivat acțiunea invocând inexistența unui raport juridic contractual denunțat unilateral care a determinat ocuparea abuzivă a spațiului, ceea ce din perspectiva sa apare ca fiind un abuz de drept.
Definiția dată de literatura de specialitate abuzului de drept ca reprezentând exercitarea unui drept subiectiv civil dincolo de limitele sale firești, respectiv în alt scop decât cel în vederea căruia este recunoscut de lege, nu poate fi identificată ca prezentă în cauză nefiind dovedită nici deturnarea dreptului de la scopul pentru care a fost, recunoscut prin lege, acela de ocrotire a dreptului și nici exercitarea cu rea credință a dreptului subiectiv civil, care nu poate prezumată ci trebuie dovedită ori în cauză nu s-a realizat.
Dreptul la despăgubiri a izvorât din fapta prejudiciabilă dovedită prin înscrisurile prezentate iar cuantificarea s-a realizat prin luarea în considerare a unor elemente obiective de natură a acoperi integral prejudiciul creat de faptă.
Vinovăția presupune ca autorul faptei sa aibă o culpă atunci când a săvârșit o faptă ilicită sau fapta să-i fie într-un fel imputabilă prin atitudinea subiectivă avută, susțineri care nu pot fi înlăturate însă atitudinea apelantei așa cum a reținut-o prima instanță, în mod corect, justifică reținerea existenței elementului subiectiv ca o condiție a răspunderii.
Critica reclamantei referitoare la modalitatea de soluționare cererii reconvenționale de prima instanță a vizat susținerea împrejurării că În mod greșit, instanța de fond a stabilit că lucrările de construcții, instalații, mobilier, îndeplinesc cumulativ condițiile de a fi realizate pentru a se asigura specificul activității bancare și de a putea fi ridicate ori, condiția ca lucrările să poate fi ridicate și să nu profite reclamantului -intimat sunt doar lucrările de instalații, respectiv lucrările de instalații rețea date voces și instalații de securitate bancară.
Aplicând în mod corect principiile răspunderii și determinând în mod corect care din lucrările realizate profita imobilului și sunt necesare și utile conservării și administrării lui astfel încât, instanța a obligat pârâtul reconvențional Județul SMp rin Consiliul Județean S M la plata, în favoarea reclamantei reconvenționale SA Sucursala SMa sumei de 193.991 lei, îmbunătățiri aduse imobilului.
Considerentele evidențiate au evidențiat că prima instanță a determinat corect starea de fapt și a aplicat corect dispozițiile legale incidente susținerile apelantei apărând ca fiind nefondate astfel că în temeiul dispart 296 și urm C pr civ Curtea va espinge apelul declarat de pârâta SA - Sucursala SMî mpotriva sentinței civile nr. 4312 din 26.11.2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Comercial Cluj pe care o menține în întregime.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul declarat de pârâta SA - Sucursala S M, cu sediu procesual ales la & Asociații, șos. -, nr. 4-8,. 8, House, împotriva sentinței civile nr. 4312 din 26.11.2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Comercial Cluj pe care o menține în întregime.
Decizia este definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 01.06.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER
- - - - - -
red.AC/dact.
10 ex./11.06.2009
Jud.fond:
Președinte:Mihaela SărăcuțJudecători:Mihaela Sărăcuț, Augusta Chichișan
