Obligatia de a face in spete comerciale. Decizia 91/2008. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ

DECIZIE Nr. 91A

Ședința publică de la 22 Octombrie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Valentina Vrabie

JUDECĂTOR 2: Rodica Dorin

GREFIER: - -

.-.-.-.-.-.-.-.-.-.

La ordine fiind soluționarea apelurilor formulate de pârâtele ASOCIAȚIA SA jud.V și - SA, jud.V, împotriva sentinței civile nr.77/13.06.2008 pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - CENTRAL SA B, cu sediul în B, sect.1,-, și, toți domiciliați în mun.F,- jud.V, având ca obiect obligație de a face.

La apelul nominal a răspuns intimatul, lipsă fiind celelalte părți.

Procedura completă.

S-a făcut referatul cauzei, în sensul că apelanta nu a depus la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru de 12 lei și timbrul judiciar în valoare de 0,15 lei, așa cum i s-a pus în vedere prin citația emisă pentru termenul de astăzi.

Intimatul depune la dosar o listă însoțită de înscrisuri ce emană de la Central, precum și extras de la Registrul Comerțului.

Curtea, din oficiu, pune în discuție excepția netimbrării prezentului apel și acordă cuvântul intimatului în legătură cu aceasta.

Intimatul solicită admiterea excepției de netimbrare invocată și respingerea apelului declarat de pârâta - SA.

CURTEA:

Asupra apelului civil de față:

Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Vrancea sub nr- reclamanții, ȘI au chemat în judecată pe pârâtele: Asociația " Programul Acțiunilor Salariaților" ( ), și CENTRAL B pentru:
- pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de Hotărâre AGA a Asociației privind distribuirea acțiunilor deținute de reclamanți, în calitate de membrii ai asociației;

- obligarea și CENTRAL B să înscrie în registrul acționarilor acțiunile reclamanților;

- dizolvarea Asociației pentru îndeplinirea scopului pentru care a fost înființată.

Au solicitat reclamanții și obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii reclamanții au arătat că sunt ii, iar prin Sentința civilă nr.390/17.07.2000 Tribunalul Vranceaa dispus la cererea autoarei lor înscrierea acesteia în registrul propriu al Asociației cu cele 2135 acțiuni.

Au mai arătat reclamanții că prețul integral al acțiunilor a fost achitat motiv pentru care AVAS B cu adresa nr.14167/24.05.2007 a comunicat faptul că a încetat monitorizarea post privatizare a contractelor de vânzare cumpărare acțiuni nr.1368/1996 și 450/1998.

S-a mai arătat că nu s-a reușit înscrierea acțiunilor pe numele reclamanților deoarece la Central se cer documente pe care Asociația trebuia să le prezinte: cererea de transfer acțiuni în contul membrilor persoane fizice; copie statut, Hotărâre AGA prin care se decide transferul acțiunilor; dovada înregistrării acestei hotărâri în Registrul Special al Asociațiilor și Fundațiilor etc.

Față de inactivitatea în această privință s-a solicitat admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.

Prin Întâmpinarea depusă la dosar ( filele 33 și respectiv 54 ) pârâtele ASOCIAȚIA și - SA au învederat instanței că în cauză cadrul legal este asigurat de OUG nr.88/11997 privind privatizarea societăților comerciale, act normativ care atrage competența materială a Judecătoriei și nu a Tribunalului.

S-a invocat excepția inadmisibilității cererii prin care se solicită pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de hotărâre AGA privind distribuirea acțiunilor, motivat de faptul că instanța de judecată nu se poate substitui voinței membrilor Adunării Generale și nu poate hotărî în numele acestora oportunitatea dizolvării Asociației.

În ceea ce privește capătul al doilea de cerere s-a invocat excepția prematurității motivat de faptul că înscrierile în registrul acționarilor se pot realiza doar după distribuirea acțiunilor deținute către membrii asociației, iar în cauză nu s-a pronunțat o Hotărâre a Adunării Generale de dizolvare a Asociației.

S-a invocat excepția de necompetență materială a Tribunalului Vrancea și în ceea ce privește capătul de cerere privind dizolvarea Asociației, deoarece potrivit dispozițiilor art.56 aliniat 2 din OG nr.26/2000 instanța competentă să hotărască dizolvarea asociației este Judecătoria în circumscripția căreia asociația are sediul.

La data de 10.03.2008 reclamanții au renunțat la judecarea acestui capăt de cerere privind dizolvarea Asociației.

La termenul din 2 aprilie 2008 s-au pus în discuția părților excepțiile invocate de pârâte prin întâmpinare.

Prin Încheierea din 9 aprilie 2008 ( fila 83 dosar ) Tribunalul respins ca neîntemeiată excepția de necompetență materială a Tribunalului în soluționarea acțiunii, a respins ca neîntemeiată excepția de prematuritate a capătului de cerere privind obligarea pârâtelor - și - CENTRAL B de a înscrie pe reclamanți în calitate de acționari și s-a admis excepția de inadmisibilitate a cererii de pronunțare a unei hotărâri care să țină loc de hotărâre AGA.

La termenul din data de 11.06.2008 pârâtele ASOCIAȚIA și - S- prin apărător au formulat însă cerere de suspendare a judecării cauzei, cerere întemeiată pe dispozițiile art.244 punct 1 cod procedură civilă.

Reclamanții s-au opus cererii de suspendare arătând că declararea acțiunilor ca fiind sechestrate s-a făcut în baza unei sentințe care nu avea caracter de titlu executoriu, că nu le-a fost comunicată o somație de plată, că acțiunile se cuvin tuturor în calitate de i ai nu numai lui, precum și faptul că procesul verbal de executare silită este contrar legii.

Tribunalul Vrancea, prin sentința nr.77/13 iunie 2008, respins, ca neîntemeiată, cererea de suspendare judecății cauzei, formulată în baza art.244 alin.1 pct.1 pr.civ.

A admis acțiunea.

A obligat pe pârâtele - SA și Central SA să înscrie reclamanții în registrul acționarilor cu un număr de 2135 acțiuni.

A luat act că reclamanții nu au solicitat cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, a reținut, în esență, următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr- pe rolul Judecătoriei Focșani, Asociația a chemat în judecată pe pârâții, și, solicitând anularea hotărârii nr.1/25.01.2008, hotărâre prin care s-a numit un nou consiliu de administrație al asociației și s-a dispus distribuirea acțiunilor către membrii acesteia și lichidarea asociației.

În executarea sentinței nr.2381/12.05.2008, prin care, s-a admis acțiunea sus arătată, au fost declarate sechestrate acțiunile deținute de, și. Instanța de fond a reținut că tranșarea litigiului judiciar sus arătat nu are nicio influență asupra cauzei de față. În mod asemănător nici sechestrarea acțiunilor nu impietează asupra judecății cauzei de față, câtă vreme obiectul acțiunii de față îl formează constatarea existenței sau inexistenței dreptului de proprietate al reclamanților asupra acestor acțiuni.

Ca atare, a reținut că nu sunt întrunite condițiile prev. de art.244 pct.1 pr.civ.

Pe fondul cauzei a reținut că, în baza sentinței civile nr.390/17.07.2000 a Tribunalului Vrancea, numita a fost înscrisă în registrul propriu al Asociației cu un număr de 2135 acțiuni, în valoare de 55.508.346 lei (ROL), iar reclamanții au calitatea de i ai acestui acționar decedat la data de 25.02.2004.

A reținut, de asemenea că în registrul acționarelor - SA, ținut de - Central SA B, figurează înscris ca acționar Asociația

Or, potrivit art.21 din OUG88/2007, acțiunile dobândite conform acestui text de lege se înscriu în registrul acționarilor societății privatizate pe numele Asociației numai până la plata integrală a prețului. Conform alineatului 2 al aceluiași text după plata integrală a prețului, acțiunile sunt transmise membrilor asociației.

În cauză, prețul acțiunilor a fost integral plătit, împrejurare confirmată prin adresa nr.14167/24.05.2007 a B și necontestată de pârâte.

Ca atare, a constatat instanța de fond că după achitarea integrală a prețului, transmiterea acțiunilor către membrii asociației operează în virtutea legii (ope legis), nefiind necesară dizolvarea Asociației

A mai reținut că, a condiționa înscrierea reclamanților în registrul acționarilor de procedura de dizolvare a Asociației (procedură ce nu poate fi deocamdată parcursă așa cum rezultă din sentința nr.2381/2008 a Judecătoriei Focșani ) ar însemna o încălcare a dreptului de proprietate asupra acțiunilor legal moștenite, drept garantat prin art.1 al Protocolului nr.1 anexă la Convenția Europeană Drepturilor Omului.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal au declarat apel pârâtele Asociația " SA " și - SA, apeluri înregistrate sub nr- pe rolul Curții de APEL GALAȚI - secția comercială, maritimă și fluvială.

Sentința apelată a fost criticată sub aspectul nelegalității, pentru următoarele motive:

În mod greșit instanța de fond a respins excepția necompetenței materiale a Tribunalului Vrancea, întrucât, potrivit art.56 alin.2 din OG26/2000, modificată prin Legea 246/2005, instanța competentă să hotărască dizolvarea unei asociații este judecătoria în circumscripția căreia asociația își are sediul.

Or, potrivit art.18 din OUG88/1997, procedura de constituire și de lichidare a asociației este supusă Legii 21/1924 (abrogată prin OG26/2000).

De asemenea, în mod nelegal a fost respinsă excepția prematurității cererii privind obligarea pârâtelor să înscrie în registrul acționarilor acțiunile pe numele reclamantelor.

Aceasta întrucât înscrierea în registrul acționarilor nu se poate realiza decât după distribuirea acțiunilor către membrii asociației. Or în speță nu s-a adoptat încă o hotărâre a Adunării Generale de dizolvare a asociației și de distribuire a acțiunilor către membrii asociației.

Mai mult, la data pronunțării hotărârii apelate, acțiunile erau indisponibilizate întrucât s-au declarat sechestrate definitiv cele 2135 de acțiuni.

Ca atare, în mod nelegal s-a respins și cererea de suspendare a soluționării cauzei, întemeiată pe disp.art.244 pct.1 pr.civ.

În drept, a invocat disp.art.282 și următoarele pr.civ.

Prin întâmpinare, reclamanții-intimați au solicitat respingerea celor două apeluri, ca nefondate, întrucât hotărârea apelată este temeinică și legală.

Au reiterat susținerile și apărările formulate la judecata fondului.

În combaterea apelurilor, s-au folosit de proba cu înscrisuri: copia deciziei nr.4/17 iulie 2008 Tribunalului Vrancea, pronunțată în dosarul nr- (filele 24-27 dosar apel), copia sentinței civile nr.3497/14.08. 2008 Judecătoriei Focșani (filele 27-28), adresă de confirmare a transferului de acțiuni la cererea cesionarului emisă de pârâta-intimată - Central SA B (fila 29), lista acționarilor - SA la data de 10 septembrie 2008.

În ce privește apelul declarat de pârâta Asociația SA, reține că apelanta a fost citată cu mențiunea să achite taxa judiciară de timbru în sumă de 12 lei și timbru judiciar de 0,15 lei, până la primul termen de judecată fixat, 22.10.2008, conform art. 20 alin.2 din Legea 146/1997, cu modificările și completările ulterioare.

Cum apelanta-pârâtă nu s-a conformat, pentru neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit, urmează a aplica sancțiunea anulării cererii de apel sancțiune prevăzută de art.20 alin.2 din Legea 146/1997 și de disp.art.9 alin.2 din OG32/1995.

Apelul declarat de pârâta - SA este nefundat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

În ce privește pretinsa încălcare de către instanța de fond a normelor imperative ce stabilesc competența materială a judecătoriei în soluționarea cererilor de dizolvare a asociației, reglementată de disp.art.56 alin.2 din OG26/2000 constată că acest motiv este vădit nefondat.

Astfel, reclamanții au renunțat la judecata capătului de cerere în dizolvarea asociației, împrejurare de care instanța a luat act, cu respectarea prev. art.246 pr.civ. la termenul din 10.03.2008.

Cât privește susținerea că înscrierea în registrul acționarilor este o operațiune subsecventă dizolvării asociației și că prin urmare cererea este prematură, în condițiile inexistenței unei hotărâri a adunării generale membrilor asociației, prin care să se dispună asupra dizolvării și distribuirii acțiunilor între membrii asociației, constată următoarele:

Este adevărat că apelanta-pârâtă Asociația SA s-a constituit în temeiul art.16 din OG88/1997, ca o persoană juridică de drept privat, fără scop lucrativ, în scopul dobândirii de acțiuni emise de societatea comercială supusă privatizării (art.16 alin.2).

De asemenea potrivit art.18 din actul normativ sus arătat, procedura de constituire și de lichidare a unei atare asociații este cea reglementată de Legea 21/1920 (act normativ aprobat, ale cărui dispoziții au fost preluate de OG26/2000).

Însă potrivit art.23 alin.1 lit.a din OG88/1997, asociația se dizolvă când scopul pentru care a fost constituită a fost realizat toate datoriile contractate au fost plătite, iar acțiunile au fost distribuite membrilor asociațiilor. Din acest text de lege rezultă că distribuirea acțiunilor între membrii asociației este o operațiune anterioară, iar nu ulterioară dizolvării asociației.

Prin urmare, în mod corect a reținut instanța de fond că distribuirea acțiunilor între membrii asociați este condiționată doar de plata integrală a acțiunilor potrivit art.21 alin.2 din OG88/1997, iar nu și de dizolvarea asociației.

Pe de altă parte la data pronunțării hotărârii apelate adunarea generală a membrilor asociației adoptase deja hotărârea nr.1/25.01.2008, prin care se aprobase distribuirea acțiunilor între membrii asociației (sub-punct.3 din hotărâre) și dizolvarea asociației (sub-punct 4 din hotărâre).

Deși, inițial această hotărâre a fost anulată prin sentința nr.2381/12 mai 2008 Judecătoriei Focșani (filele 146-150 dosar fond), ulterior, prin decizia nr.4/17 iulie 2008 Tribunalului Vrancea (filele 24-25 dosar apel), hotărârea a fost modificată în sensul respingerii acțiunii.

Prin urmare, devine de prisos a analiza dacă înscrierea acțiunilor în registrul special trebuia sau nu să fie precedată de o hotărâre a adunării generale a membrilor asociației prin care să se aprobe distribuirea acțiunilor între membrii asociați și dizolvarea Asociației, de vreme ce o atare hotărâre există, nefiind anulată printr-o hotărâre judecătorească.

Față de considerentele ce preced, potrivit art.296 pr.civ. va respinge apelul declarat de pârâta - SA, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Anulează apelul declarat de pârâta Asociația "" SA, cu sediul în com. jud.V, împotriva încheierii din 09.04.2008 și a sentinței civile nr.77/13.06.2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Vrancea, ca fiind netimbrat.

Respinge, ca fiind nefondat apelul declarat de pârâta - SA, cu sediul în com. jud.V, împotriva încheierii și a sentinței mai sus arătate.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 22 Octombrie 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

- - - -

Grefier,

- -

Fond:/red.

Tehnored: /02 2008/9 ex.

Președinte:Valentina Vrabie
Judecători:Valentina Vrabie, Rodica Dorin

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Obligatia de a face in spete comerciale. Decizia 91/2008. Curtea de Apel Galati