Obligatia de a face in spete comerciale. Decizia 978/2008. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr- (Număr în format vechi 1075/2008)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ

DECIZIE COMERCIALĂ Nr. 978

Ședința publică de la 26 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Rodica Zaharia

JUDECĂTOR 2: Iulia Manuela Cîrnu I-- -

JUDECĂTOR 3: Alecsandrina

GREFIER -

Pe rol soluționarea recursului declarat de recurenta - - SRL împotriva încheierii din data de 08.04.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI a Comercială în contradictoriu cu intimata - SA - prin LICHIDATOR JUDICIAR.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurenta prin avocat, cu împuternicire avocațială nr.- din 25.09.2008, intimata prin avocat, cu împuternicire avocațială nr.63241 din 25.09.2008.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:

Recurenta prin avocat depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantumul stabilit de instanță și timbrul judiciar aferent.

Recurenta prin avocat arată că alte cereri nu mai are de formulat și nici probe de administrat, solicitând cuvântul pe recurs.

Intimata prin avocat arată că alte cereri nu mai are de formulat și nici probe de administrat.

Nemaifiind cereri de formulat și nici probe de administrat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe recurs.

Recurenta prin avocat solicită admiterea recursului, casarea încheierii atacate și trimiterea cauzei pentru continuarea judecății aceleiași instanțe. Se mai arată că intimata a intrat în procedura falimentului.

Intimata prin avocat solicită respingerea recursului, menținerea încheierii atacate, fără cheltuieli de judecată. Se mai arată că societatea intimată se află în procedura falimentului.

CURTEA

Prin încheierea pronunțată la data de 8.04.2008 Tribunalul București - Secția VI- Comercială a respins ca neîntemeiată cererea de repunere pe rol a cauzei privind pe reclamanta - - SRL, în contradictoriu cu pârâta - SA - prin LICHIDATOR JUDICIAR, menținând măsura suspendării dispusă prin încheierea de la 29.03.2005.

Se reține că prin încheierea de la 29.03.2005 s-a dispus suspendarea judecății conform art.244 pct.1 pr.civ. și art.35 din Legea nr.64/1995 a cauzei privind pe reclamanta - - SRL în contradictoriu cu pârâta - SA având ca obiect obligarea pârâtei să-și execute obligația asumată prin contractul de vânzare-cumpărare nr.1/14.03.2002 de a vinde terenul aferent mijlocului fix și obligarea pârâtei la daune în sumă de 300.000.000 lei

La data de 8.01.2008 reclamanta depus cerere de repunere pe rol a cauzei, iar la termenul din 12.02.2008 aceasta a depus precizare prin care a arătat că renunță la judecata capătului de cerere privind obligarea pârâtei la plata c/val. terenului.

Cu privire la cererea de repunere pe rol a cauzei tribunalul reținut că judecata poate reîncepe numai după ce cauza care a determinat suspendarea a încetat, ori reclamanta nu a făcut o dovadă în acest sens, astfel încât numai după repunerea pe rol a cauzei instanța va putea să ia act de renunțarea reclamantei la cererea privind c/val. terenului.

Împotriva acestei încheieri formulează recurs reclamanta, în esență, pentru următoarele motive:

Instanța de judecată nu ar fi trebuit să suspende judecata ambelor capete de cerere, ci să le disjungă, să suspende judecata capătului 2 de cerere și continuarea judecății pentru primul, respectiv obligarea intimatei la vânzarea terenului.

În opinia recurentei, dacă se va menține suspendată cauza, la finalizarea dosarului de insolvență, intimata va fi radiată de la Registrul Comerțului și va fi imposibilă reluarea judecății dosarului.

Analizând actele dosarului, Curtea constată că recursul este întemeiat, pentru următoarele considerente:

Prin încheierea din data de 29.03.2005 cauza a fost suspendată în temeiul art.244 pct.1 pr.civ. rap. la art.35 din Legea 64/1995.

La data de 8.01.2008 reclamanta formulează cerere de repunere pe rol a cauzei învederând instanței că renunță la judecata capătului de cerere având caracter patrimonial.

Respingându-i cererea de repunere pe rol tribunalul a încălcat principiul disponibilității părților.

Suspendarea judecății reprezintă un incident procedural care poate fi invocat de oricare dintre părțile interesate, putând fi dispusă și de către instanță din oficiu.

În speță, măsura suspendării a fost una de drept, impusă ca urmare a faptului că față de pârâtă a fost deschisă procedura falimentului prevăzută de Legea nr.64/1995, în vigoare la acea dată.

Legea insolvenței, atât în vechea, cât și în noua reglementare, stabilea că "de la data deschiderii procedurii se suspendă toate acțiunile judiciare sau extrajudiciare pentru realizarea creanțelor asupra debitorului sau bunurilor sale".

Rezultă că dispozițiile speciale ale legii insolvenței nu se aplică tuturor litigiilor, ci doar acelora care au ca obiect realizarea creanțelor asupra debitorului sau bunurilor sale, deci litigiilor cu caracter patrimonial.

Caracterul patrimonial al litigiului este dat de către reclamant, în funcție de obiectul acțiunii cu care acesta sesizează instanța.

Este dreptul legitim al reclamantului de a-și modifica acțiunea, în sensul restrângerii ori completării acesteia, evident cu respectarea termenelor procedurale prevăzute de lege.

Ca atare, atâta vreme cât legea nu prevede că de la data deschiderii procedurii se suspendă toate acțiunile judiciare ori extrajudiciare, indiferent de obiectul acestora, astfel încât repunerea pe rol să poată fi făcută decât după închiderea irevocabilă a procedurii, nu înseamnă că o cauză nu poate fi repusă pe rol, chiar dacă nu se face dovada încetării cauzei de suspendare, tocmai pentru a se putea discuta eventuale cereri precum cea de renunțare la judecată.

Având în vedere cele arătate mai sus, în temeiul art.312 alin.3 pr.civ. Curtea urmează să admită recursul, să caseze încheierea atacată și să trimită cauza în vederea repunerii pe rol aceleiași instanțe, ocazie cu care tribunalul va lua act de renunțarea la judecată cu privire la capătul 2 de cerere, iar ulterior va analiza și primul capăt al cererii din perspectiva disp. art.36 din Legea nr.85/2006.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECID E:

Admite recursul declarat de recurenta - - SRL împotriva încheierii din data de 08.04.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI a Comercială în contradictoriu cu intimata - SA - prin LICHIDATOR JUDICIAR.

Casează încheierea atacată și trimite cauza pentru continuarea judecății aceleiași instanțe.

Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 26.09.2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

dr.I-

GREFIER,

-

Red.Jud. - 29.09.2008

Tehnored. - 30.09.2008

2 ex.

Tribunalul București - Secția VI- Comercială

Președinte -

Președinte:Rodica Zaharia
Judecători:Rodica Zaharia, Iulia Manuela Cîrnu, Alecsandrina

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Obligatia de a face in spete comerciale. Decizia 978/2008. Curtea de Apel Bucuresti