Opoziție la dizolvare. Decizia 1120/2009. Curtea de Apel Pitesti
Comentarii |
|
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR-DECIZIENR. 1120/R-com
Ședința publică din 30 Octombrie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Ioana Bătrînu judecător
JUDECĂTOR 2: Dumitru
JUDECĂTOR 3: Ioana Miriță
Grefier: - -
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat deADMINISTRATIA FINANȚELOR PUBLICE CURTEA DE- cu sediul în Curtea de A,-, județul A, împotriva sentinței nr. 32/CC/08.07.2009, pronunțată de Tribunalul Comercial Argeș în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - pârâtă SC SRL - cu sediul în Curtea de A,-, -ila 6,. 1, Județul A.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura, legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei de timbru.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, care învederează instanței, că s-a depus la dosar, prin biroul registratură, la data de 27 octombrie 2009 borderou cu acte, din partea intimatei.
Curtea, având în vedere actele și lucrările dosarului, constată recursul în stare de judecată și reține cauza în vederea deliberării.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Constată că prin cererea înregistrată sub nr.741/10.06.2009, DGFP A - Administrația Finanțelor Publice Curtea de Aaf ormulat opoziție către ORC de pe lângă Tribunalul Argeș împotriva dizolvării SC "" SRL Curtea de
În motivarea acțiunii, a arătat că se impune desființarea Hotărârii nr.1/30.04.2009 a asociatului unic al societății comerciale menționate anterior, prin care acesta a hotărât să dizolve societatea. Or, în cauză nu sunt îndeplinite condițiile art.227 al.1 litera d) din Legea nr.31/1990 - R, deoarece societatea comercială înregistrează creanțe la bugetul consolidat al statului, în sumă de 7.247 lei, la data de 1.06.2009, care nu mai pot fi altfel recuperate. Creditoarea a mai invocat, în susținerea cererii sale, și dispozițiile art.142 al.5) din nr.OG92/2003 - referitoare la întinderea executării silite.
Tribunalul Comercial Argeș, prin sentința comercială nr.32/CC/8.07.2009 a respins opoziția DGFP A - Administrația Finanțelor Publice Curtea de
Pentru a se pronunța în sensul arătat, instanța de fond a reținut că, prin Hotărârea nr.1/30.04.2009, asociatul unic al SC ""SRL a decis dizolvarea societății pentru imposibilitatea continuării activității, conform art.227 al.1 litera d) din Legea nr.31/1990 -
Prin opoziția formulată, creditoarea DGFP Aas usținut că debitoarea în cauză are creanțe la bugetul consolidat al statului, în cuantum 7.247 lei, așa cum rezultă din fișa sintetică anexată.
S-a mai subliniat că, măsura luată de asociatul unic reprezintă o dizolvare voluntară ce se înscrie în cazurile de modificare actului constitutiv al societății, prin care asociații sunt liberi să decidă motivele pentru care hotărăsc încetarea activității, fără a fi condiționată adoptarea unei asemenea hotărâri de existența sau inexistența datoriilor societății.
De asemenea, art.61 din Legea nr.31/1990 -R, prevede posibilitatea formulării cererii de opoziție prin care să solicite instanței judecătorești obligarea societății or a asociaților la repararea prejudiciului cauzat, conform art.57 din lege.
Ca atare, pentru a fi admisibilă opoziția creditorului, acesta trebuie să facă dovada că respectiva hotărâre îi aduce un prejudiciu, întrucât în actuala redactare a art.61 al.1, obiectul cererii de opoziție este obligarea societății sau a asociatului, la repararea prejudiciului cauzat, iar nu desființarea hotărârii, cum pretinde creditoarea.
S-a mai subliniat și faptul că urmare dizolvării voluntare, în procedura de lichidare ce se va derula, lichidatorii au obligația să inventarieze bunurile societății, pentru stabilirea exactă a activului și pasivului societății respective.
Prin urmare, s-a apreciat că dizolvarea voluntară nu este un impediment pentru recuperarea creanței de către creditori, aceștia având calea oferită de articolele următoare din Legea nr. 31/1990 -R, respectiv art. 237.
Împotriva acestei hotărâri, s-a formulat recurs, în termen legal, de către creditoarea Administrația Finanțelor Publice Curtea de A, criticându-o pentru nelegalitate și netemeinicie, pe dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă, în sensul că:
- în mod greșit, s-a dispus dizolvarea societății, situație în care recurenta nu-și mai poate recupera creanța în cuantum de 7.242 lei;
- nu s-a ținut cont de dispozițiile art.142 al.5 din nr.OG92/2003 Cod procedură fiscală privind întinderea executării silite;
- de asemenea, nu s-au avut în vedere dispozițiile art.2371din Legea nr.31/1990 - R, prevederi ce se referă tocmai la atragerea răspunderii organelor de conducere și obligarea acestora la plata obligațiilor, mai ales a celor bugetare.
În concluzie, se impune admiterea recursului, modificarea sentinței și respingerea cererea de dizolvare.
Examinând recursul, prin prisma criticilor aduse pe temeiul invocat, dar și sub toate aspectele, conform art.3041Cod procedură civilă, se reține că acesta este nefondat, pentru cele ce se vor expune în continuare.
Referitor la prima critică, aceasta este apreciată ca nefondată, în raport de dispozițiile art.227 al.1 litera d) din Legea nr.31/1990 -R, care reglementează modul voluntar de dizolvare a societăților comerciale în situația imposibilității realizării obiectului de activitate, prin hotărârea adunării generale.
Astfel, instanța de fond a dat dezlegarea corectă pricinii, considerând îndeplinite condițiile textului sus-menționat, ceea ce infirmă susținerea recurentei-creditoare legată de solicitarea de a se interzice asociaților să adopte hotărârea de dizolvare numai pentru motivul existenței vreunei creanțe, de vreme ce însuși legiuitorul a stabilit, prin aceeași reglementare, căile prin care se poate obține realizarea creanțelor, într-o asemenea ipoteză.
Aceasta se regăsește în cuprinsul art.237 al.6 din Legea nr.31/1990 - R, potrivit cu care, la data rămânerii irevocabile a hotărârii de dizolvare, persoana juridică intră în lichidare, conform prevederilor prezentei legi.
Ca atare, critica recurentei vizând imposibilitatea recuperării creanței este infirmată de reglementarea amintită, existând, deci, oportunitatea necesară realizării creanței sale.
Textul sus-menționat nu vine în contradicție cu cel stipulat prin art.142 al.5 din nr.OG32/2003 - Cod procedură fiscală, ceea ce face nejustificată și cea de-a doua critică.
În fine, referitor la ultima critică, desigur că, în cazul în care întinderea patrimoniului debitoarei - persoană juridică nu este îndestulător, recuperarea creanței se poate realiza prin aplicarea dispozițiilor art.2371din Legea nr.31/1990 -
Față de cele ce preced, neexistând motive care să conducă la modificarea sentinței, Curtea, în temeiul art.312 al.1 Cod procedură civilă, urmează să respingă recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de ADMINISTRATIA FINANȚELOR PUBLICE CURTEA DE - cu sediul în Curtea de A,-, județul A, împotriva sentinței nr. 32/CC/08.07.2009, pronunțată de Tribunalul Comercial Argeș în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - pârâtă SC SRL - cu sediul în Curtea de A,-, -ila 6,. 1, Județul A.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 octombrie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.
,
Grefier,
Red.
/4 ex/05.11.2009
Jud fond
Președinte:Ioana BătrînuJudecători:Ioana Bătrînu, Dumitru, Ioana Miriță