Opoziție la executare. Decizia 1/2009. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIE CIVILĂ NR. 1.263/2009
Ședința publică din data de 06 aprilie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Gheorghe Cotuțiu G -
JUDECĂTOR 2: Augusta Chichișan
JUDECĂTOR 3: Mihaela Sărăcuț
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de contestatoarea SC SRL împotriva deciziei civile nr. 22/ din 22.11.2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Maramureș, în contradictoriu cu intimatul având ca obiect anulare opoziție la executare.
La apelul nominal făcut în cauză, la a doua strigare, se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este îndeplinită.
Recursul promovat nu este legal timbrat, lipsind taxa judiciară de timbru în cuantum de 94 lei și timbru judiciar in valoare de 0,15 lei.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se reține că, deși recurenta a fost citată cu mențiunea timbrării recursului promovat, cu suma de 94 lei taxă judiciară de timbru și timbru judiciar de 0,15 lei, fila 10 din dosar, aceasta nu s-a conformat dispoziției instanței.
Curtea, din oficiu, raportat la dispozițiile art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997 invocă excepția nelegalei timbrări a recursului și reține cauza în pronunțare asupra excepției invocate.
CURTEA:
Prin sentința civilă nr. 3.273 din 30.05.2008, Judecătoria Baia Marea respins ca neîntemeiate, excepția autorității de lucru judecat invocată de intimatul și opoziția la executare formulată de oponenta S, în contradictoriu cu intimatul.
A obligat oponenta la plata către intimat a sumei de 1.500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut în considerentele sentinței faptul că prin opoziția la executare, înregistrată pe rolul Judecătoriei Satu Mare sub dosarul nr-, la data de 19.06.2007, oponenta SMa solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, în contradictoriu cu intimatul, să dispună anularea formelor de executare efectuate în dosarul execuțional nr. 101/2007 al executorului judecătoresc - și suspendarea executării silite până la soluționarea prezentei opoziții la executare, motivând că intimatul în calitate de fost angajat al oponentei a întocmit două bilete la ordin în fals, acestea neavând semnătura administratorului societății, sens în care în dosarul nr- al Tribunalului Maramureșa fost înregistrată acțiunea în constatarea nulității celor două bilete la ordin.
Intimatul a solicitat respingerea opoziției arătând că emiterea biletelor la ordin a avut ca premisă două contracte de împrumut încheiate de părți și că acestea poartă semnătura administratorului societății.
Excepția autorității lucrului judecat a fost respinsă de judecătorie, motivat de faptul că în dosarul nr- al Tribunalului Maramureșs -au invocat alte motive de nulitate ale biletelor la ordin față de prezentul dosar, iar hotărârea pronunțată de tribunal nu este definitivă.
Pe fondul cauzei, prima instanță a reținut că motivele invocate de oponentă prin notele de ședință depuse la dosar privind completarea abuzivă a cambiei în alb și raportul fundamental dintre părți sunt excepții subiective care trebuie invocate la prima zi de înfățișare și să fie întemeiate pe o probă scrisă, lucru pe care oponenta nu l-a făcut.
Constatând că oponenta nu a invocat niciun motiv de nulitate a biletelor la ordin și că s-a respectat înțelegerea dintre trăgător și beneficiar de la momentul emiterii titlurilor executorii, nefăcându-se dovada contrară, instanța de fond a apreciat opoziția ca nefiind întemeiată.
Împotriva sentinței a declarat apel oponenta SC "" SA SMs olicitând schimbarea în tot a hotărârii, în sensul admiterii acțiunii principale, așa cum a fost formulată și precizată.
Apelanta susține că cele două bilete la ordin sunt lovite de nulitate, dat fiind faptul că nu s-a respectat înțelegerea dintre trăgător și beneficiar din momentul emiterii titlului, conform reglementării cuprinse în pct. 70, 72-74 din Normele cadru nr. 6/1994, coroborate cu art. 1 din Legea nr. 58/1934.
Cât privește actele de executare acestea sunt nule având în vedere că executorul judecătoresc trebuia să comunice o dată cu somația, pe lângă transcrierea cambiei și celelalte acte din care rezultă suma datorată, obligație prevăzută de art. 32 lit. din aceleași norme cadru și pe care organul de executare n-a respectat-
Apelul n-a fost motivat în drept.
Intimatul a solicitat respingerea apelului ca nefondat, arătând că nu există motive de nulitate a biletelor la ordin sau a actelor de executare, situație în care hotărârea pronunțată de judecătorie este temeinică și legală.
Examinând apelul care a fost declarat în termenul de 15 zile prevăzut de art. 62 din Legea nr. 58/1934 raportat la art. 284 alin. 3. proc. civ. prin prisma celor susținute de apelantă, din coroborarea probelor existente la dosar, precum și a dispozițiilor legale incidente, tribunalul a reținut următoarele:
Excepțiile subiective invocate de oponentă privind completarea abuzivă a cambiei în alb și inexistența raportului fundamental dintre părți fiind de grabnică soluțiune trebuie întemeiate pe o probă scrisă și propuse în apărare până la prima zi de înfățișare, obligație prevăzută de art. 63 din Legea nr. 58/1934, raportat la prevederile pct. 329 din Normele cadru nr. 6/1994, oponenta nerespectând aceste dispoziții imperative, aspect constatat corect de prima instanță.
Dat fiind faptul că cele două contracte de împrumut încheiate la 02.02.2007 pentru suma de 68.000 lei și la 03.09.2006 pentru suma de 56.534 lei, semnate de oponentă, infirmă susținerile apelantei cu privire la inexistența raportului fundamental dintre părți și că aceasta n-a dovedit că la completarea biletelor la ordin nu s-a respectat înțelegerea dintre trăgător și beneficiar de la momentul emiterii acestora, este riguroasă constatarea judecătoriei referitoare la împrejurarea că cele două bilete la ordin cuprind toate elementele obligatorii pentru valabilitatea lor.
Chiar dacă sentința civilă nr. 239 pronunțată la 13 februarie 2008 de Tribunalul Maramureșn -a devenit definitivă, conform considerentelor acesteia, biletele la ordin au fost semnate de administratorul oponentei, aspect rezultat în urma expertizei efectuate de Laboratorul Interjudețean de Expertize Criminalistice C-
Față de această situație și ținând seama că emitentul biletului la ordin este obligat nu în virtutea raportului juridic fundamental, ci exclusiv în virtutea semnării titlului, sunt nefondate apărările apelantei.
În contextul celor arătate și având în vedere împrejurarea că nu există motive de nulitate a celor două titluri executorii, respectiv a formelor de executare, tribunalul a considerat că este temeinică și legală hotărârea pronunțată de judecătorie, care conține toate elementele prevăzute de art. 261. proc. civ. și care se fundamentează pe o analiză și apreciere judicioasă a probelor, precum și a dispozițiilor legale incidente speței.
Așa fiind, apelul fiind nefondat, a fost respins, în temeiul art. 296. proc. civ. iar sentința menținută, conform dispozitivului.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs contestatoarea, solicitând admiterea recursului, în sensul casării cu trimitere spre rejudecare, iar în subsidiar, modificarea deciziei atacate, în sensul admiterii acțiunii.
Examinând recursul, instanța constată că acesta este netimbrat, urmând fi anulat din următoarele considerente:
În conformitate cu dispozițiile art. 11 din Legea nr. 146/1997 s-a stabilit în sarcina recurentei obligația de a achita taxa judiciară de timbru în cuantum de 94 lei, iar in conformitate cu art. 1 din nr.OG 32/1995, timbru judiciar in sumă de 0,15 lei RON.
În temeiul dispozițiilor art. 20 alin. 2 din Legea nr. 146/1997, recurentei a fost înștiințată ca, în termen de 5 zile de la data comunicării înștiințării să achite în contul Consiliului Local al municipiului C-N sumele datorate cu titlu de taxe de timbru, sub sancțiunea prevăzută de art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997 și art. 308 alin. 4. proc. civ.
Prin art. 1 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru a fost statuat principiul potrivit căruia acțiunea și cererile introduse la instanța judecătorească sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ. Aceste taxe sunt datorate atât de persoanele fizice cât și de persoanele juridice și ele se plătesc anticipat.
Constatând că recursul nu a fost timbrat cu suma stabilită, că recurenta nu s-a conformat obligației de timbrare potrivit înștiințării transmise, că nu ne aflăm în prezența unei acțiuni sau persoane față de care operează scutirea legală de obligația timbrării, instanța de judecată urmează să dea eficiență dispozițiilor art. 308 alin. 4. proc. civ. raportat la art. 20 alin. 1 și 3 din Legea nr. 146/1997, respectiv ale art. 35 alin. 5 din Normele metodologice de aplicare a acestui act normativ, precum și nr.OG 32/1995, privind timbrul judiciar și să dispună anularea recursului ca netimbrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Anulează ca netimbrat recursul declarat de contestatoarea SMî mpotriva deciziei civile nr. 22/A din 21.11.2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Maramureș, pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 06 aprilie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
G - - - - - - -
Red.Gh.
Dact. /2ex./10.04.2009
Jud.fond: /
Președinte:Gheorghe CotuțiuJudecători:Gheorghe Cotuțiu, Augusta Chichișan, Mihaela Sărăcuț