Opoziție la executare. Decizia 1142/2008. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS

ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ nr. 1142/2008

Ședința publică de la 14 Mai 2008

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: Mirela Budiu

JUDECĂTOR 2: Simona Szabo

JUDECĂTOR 3: Floarea Tămaș

GREFIER: - -

S-a luat spre examinare recursul declarat de reclamanta - IMPORT EXPORT SRL împotriva deciziei civile nr. 4/A/2008 pronunțată de către Tribunalul Comercial Cluj în dosar nr- în contradictoriu cu pârâta - LEASING ROMÂNIA SA, având ca obiect opoziție la executare.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul este legal timbrat cu 100 lei taxă judiciară de timbru ( fila 11 ) și 0,75 lei timbru judiciar.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că este primul termen de judecată pentru care procedura de citare este legal îndeplinită, s-a solicitat judecarea cauzei în conformitate cu dispozițiile art. 242 alineat 2 Cod procedură civilă, la data de 12 mai 2008 s-a înregistrat, prin registratura instanței, întâmpinare din partea intimatei.

Curtea constată că intimata a fost citată de la toate adresele indicate pe parcursul judecății fondului și apelului, astfel încât procedura de citare este legal îndeplinită, iar în data de 12 mai 2008 aceeași parte a depus întâmpinare din conținutul căreia rezultă faptul că are cunoștință despre termenul de judecată.

Curtea, după deliberare, având în vedere că dosarul este în stare de judecată, rămâne în pronunțare prin prisma înscrisurilor existente la dosar.

CURTEA:

Prin sentința civilă nr. 6207/2006, pronunțată de Judecătoria Cluj -N în dosar nr-, s-a respins opoziția la executare formulată de - Import Export SRL în contradictoriu cu intimata - Romania SA B, având ca obiect anularea biletului la ordin emis în data de 06.10.2002, investit cu formulă executorie prin încheiere nr. 1224/2005 a Judecătoriei Cluj -N, a biletului la ordin emis la 06.10.2002, investit cu formulă executorie prin încheiere nr. 1225/2005 a Judecătoriei Cluj -

Pentru a dispune în acest sens, prima instanță a reținut că rezilierea contractului de leasing nu este de natură să exonereze pe reclamantă de obligația de plată a ratelor de leasing scadente anterior, dat fiind faptul că rezilierea ca și cauză de ineficacitate a unui act juridic, operează și produce efecteex nunc.

Împotriva acestei hotărâri judecătorești a declarat recurs reclamanta, solicitând reformarea hotărârii atacate, în sensul admiterii opoziției la executare.

Prin decizia comercială nr. 318/R/2006 Tribunalul Comercial Cluja respins ca nefondat recursul declarat de recurenta - Import Export SRL, menținând în tot sentința civilă nr. 6207/2006, pronunțată de Judecătoria Cluj -

Pentru a dispune în acest sens, tribunalul a reținut că prima instanță a realizat o corectă aplicare a prevederilor legale incidente în materia analizată.

Împotriva deciziei civile nr. 318/R/2006 pronunțată de Tribunalul Comercial Cluj în dosar nr- a declarat calea de atac a recursului - Import Export SRL, solicitând admiterea acestuia, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalul Comercial Cluj în vederea soluționării apelului declarat de reclamanta - Import Export SRL împotriva sentinței civile nr. 6207/2006, pronunțată de Judecătoria Cluj -N, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acestei căi de atac, recurenta a relevat că decizia nr. 318/R/2006 pronunțată de Tribunalul Comercial Cluj încalcă principiul legalității căilor de atac, fiind dată cu nerespectarea prevederilor legale referitoare la legala constituire a completului de judecată.

S-a susținut că hotărârea pronunțată în cazul judecării opoziției la executare putea fi atacată cu calea de atac a apelului în termen de 15 zile de la comunicare, așa cum se prevede în pct. 510, 320 lit. n din Normele Cadrul nr. 6/1994 emise de BNR privind aplicarea prevederilor Legii nr. 58/1934.

Prin decizia civilă nr. 1717/2007 s-a admis recursul declarat de - Import Export SRL împotriva deciziei civile nr. 318/R/13.11.2006, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Comercial Cluj, pe care a casat-o și s-a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului Comercial Cluj în vederea soluționării apelului declarat de reclamanta - Import Export SRL împotriva sentinței civile nr. 6207/28.08.2006, pronunțată Judecătoria Cluj -N în dosarul nr. 5215/2006.

S-a respins cererea recurentei privind obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

Pentru a dispune în acest sens Curtea a reținut că decizia civilă nr. 318/R/2006 s-a dat cu încălcarea principiului legalității căilor de atac.

S-a reținut că tribunalul nu a judecat calea de atac exercitată de parte ca apel, răpind acesteia un grad de jurisdicție și dreptul procesual de a beneficia de o cale de atac ordinară, de reformare, devolutivă.

Prin decizia comercială nr. 4/A/2008 s-a admis excepția tardivității apelului și pe cale de consecință s-a respins apelul declarat de către apelanta - Import Export SRL împotriva sentinței civile nr. 6207/2006 pronunțată în dosar nr- (nr. format vechi 5215/2006).

Pentru a dispune în acest sens, tribunalul a reținut că termenul legal de exercitare a apelului a fost depășit de către apelantă, aceasta neexercitând calea de atac în termen de 15 zile de la data când instanța de fond s-a pronunțat asupra opoziției la executare, prin sentința civilă nr. 6207/28.08.2006.

Instanța de apel a relevat că apelanta - Import Export SRL a formulat cererea de apel la 20 octombrie 2006.

În raport de aceste considerente s-a constatat că reclamanta - Trans Import Export SRL este decăzută din dreptul de a exercita calea de atac.

Împotriva acestei hotărâri judecătorești a declarat recurs reclamanta - Import Export SRL, solicitând reformarea deciziei comerciale nr. 4/A/2008, în sensul casării acesteia, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecarea apelului aceleiași instanțe.

În motivarea cererii de recurs s-a învederat că instanța de apel a realizat o greșită aplicare a prevederilor legale incidente în materia analizată, reținând că momentul de pornire al termenului procedură în care apelanta trebuia să exercite calea de atac a apelului, curge de la pronunțarea hotărârii și nu de la comunicarea acesteia.

În esență s-a relevat că în cuprinsul dispozițiilor art. 62 din Legea nr. 58/1934, nu este prevăzut termenul în care trebuie introdusă calea de atac împotriva hotărârii prin care se soluționează opoziția la executare și nu se precizează că acest termen se calculează de la pronunțare.

S-a mai arătat că, instanța a statuat, în baza prevederilor art. 62 din Legea nr. 58/1934, care au fost reproduse în mod eronat în cuprinsul unor programe de soft juridic ce permit documentarea asupra actelor normative și în care dispozițiile acestui act normativ au fost evidențiate prin corelare cu prevederile cuprinse în normele cadru nr. 6/1994 emise de Banca Națională a României.

Intimata s-a opus admiterii recursului, solicitând menținerea hotărârii pronunțate, ca fiind legală și temeinică.

Deliberând asupra cererii de recurs, prin prisma considerentelor de fapt și de drept pe care aceasta se sprijină, Curtea reține următoarele: Prin sentința civilă nr. 6207 pronunțată la 28 august 2006, în dosarul nr- al Judecătoriei Cluj -N, a fost respinsă opoziția la executare formulată de reclamanta - Import Export SRL, având ca obiect anularea titlurilor executorii - Bilet la ordin emis în data de 06.10.2002 investit cu formulă executorie prin încheierea nr. 1224/2005 al Judecătoriei Cluj -N; Bilet la ordin emis în data de 06.10.2002, investit cu formulă executorie prin încheierea nr. 1225/2005 al Judecătoriei Cluj -

Apelanta a exercitat calea de atac împotriva hotărârii instanței de fond la 20.10.2006.

Hotărârea a fost comunicată acesteia la data de 05.10.2006.

Potrivit prevederilor art. 62 din Legea nr. 58/1934 în termen de 5 zile de la primirea somațiunii, debitorul poate face opoziție la executare. Opoziția se va introduce la judecătoria care a investit cambia cu formula executorie. Judecătoria va judeca opoziția potrivit Codului d e procedura civilă, de urgență și cu precădere, înaintea oricărei alte pricini. Hotărârea pronunțată asupra opoziției va putea fi atacată cu apel în termen de 15 zile de la pronunțare.

Consiliul legislativ al României, prin adresa nr. R/496/04.04.2007 a relevat că singura modificare expresă survenită la articolul 62 din Legea nr. 58/1934, este cea adusă prin nr.OUG 11/1993, care vizează alin. 2 al articolului respectiv.

Se menționează că alin. 3 al art. 63 din Legea nr. 58/1934 nu a suferit nici o intervenție legislativă expresă, prin urmare fiind în vigoare forma inițială prevăzută în acest act normativ, potrivit căreia hotărârea pronunțată asupra opoziției va putea fi atacată cu apel în termen de 15 zile de la pronunțare.

Reclamanta nu a exercitat calea de atac a apelului în termenul de 15 zile socotit de la pronunțarea hotărârii, inițiind acest demers abia la 20 octombrie 2006, cu respectarea termenului de 15 zile socotit de la momentul comunicării hotărârii, care a avut loc la 5 octombrie 2006.

Conduita procesuală a apelantei s-a întemeiat pe credința legitimă că dispozițiile art. 62 nu reglementează termenul în care trebuie introdusă calea de atac împotriva sentinței prin care se soluționează opoziția la executare și nici momentul de la care se calculează acest termen.

La dosarul pricinii au fost depuse mai multe extrase din conținutul Legii nr. 58/1934 care au fost publicate pe diverse site-uri și din cuprinsul cărora rezultă că în forma prezentată articolului 62 nu se face vorbire despre împrejurarea că împotriva hotărârii pronunțate în procedura opoziției la executare se poate exercita calea de atac a apelului în termen de 15 zile de la pronunțare.

Relevante au fost extrase ale Legii nr. 58/1934 publicate la adresele: http://www.cdep.ro/pls/legis/legis_pck.htp_act_text?idt=8794, http://www.cdep.ro/pls/legis/legis_pck.frame

http://www.monitoruloficial.ro

- Legea 58/1934, Of.100 din 01-mai-1934.

Un argument în plus al confuziei existente cu privire la forma art. 62 îl constituie și acela că prima instanță a precizat în dispozitivul hotărârii că aceasta este susceptibilă de a fi atacată cu calea de atac a recursului în termen de 15 zile de la comunicarea hotărârii.

Curtea apreciază că norma în discuție și forma în care s-a asigurat aducerea ei la cunoștința publică nu întrunește condițiile de previzibilitate, nepermițând subiectelor de drept, implicate în diverse proceduri judiciare, să își ajusteze conduita pentru a se supune obligațiilor procesuale prescrise.

Regula de drept procesual instituită de art. 102.pr.civ. este aceea potrivit căreia momentul de pornire al termenului de procedură este cel al comunicării actului de procedură.

Art. 284 alin. 1.pr.civ. dispune în sensul că termenul de 15 zile pentru exercitarea apelului curge de la comunicarea hotărârii.

Tot articolul 102 alin. 1 teza finală menționează că legea poate dispune altfel și poate stabili un alt moment constituit ca punct de pornire al termenului de procedură.

Pentru ca aceste din urmă dispoziții să fie aplicabile, este necesar ca textul legii să fie clar, iar acesta să fie adus la cunoștință publică în mod riguros, fără ca prin modalitățile de publicare textul să fie reprodus în mod eronat.

Forma articolului 62 invocată de apelantă și în conținutul căruia nu era prevăzut termenul în care trebuia introdusă calea de atac, nici natura căii de atac nefiind precizat nici termenul de la care aceasta se calculează, s-a aflat și în programele de soft juridic puse la dispoziția instanțelor.

Dovada acestuia aspect o constituie și faptul că instanțele au solicitat lămuriri pe această temă consiliului legislativ, care a răspuns prin adresa nr. 496/04.04.2007.

Chiar dacă în prezent această chestiune este lămurită și Curtea trebuie să primească drept valabil alin. 3 al art. 62 din Legea nr. 58/1934, potrivit căruia hotărârea pronunțată asupra opoziției poate fi atacată cu apel în termen de 15 zile de la pronunțare, față de particularitățile cauzei și circumstanțele concrete în care apelanta a exercitat dreptul său procesual de a promova calea de atac a apelului, se apreciază că pentru respectarea dreptului la un proces echitabil nu se impunea ca instanța de apel să constate că reclamanta este decăzută din dreptul de a exercita această cale de atac.

de a acționa trebuie să i se asocieze și posibilitatea reală de acțiune.

Principiul continuității termenului de procedură nu este cu totul inflexibil.

Altminteri, dreptul sau obligația de a acționa rămâne o simplă formulă retorică.

Sancțiunea decăderii trebuia înlăturată pe considerentul că apelanta a avut un impediment real de a acționa în sensul legii, întrucât modalitatea în care a fost asigurată publicitatea acesteia nu a fost corectă.

Din perspectiva modului în care s-a săvârșit publicitatea acesteia, dispoziția cuprinsă în art. 62 Legii nr. 58/1934, nu îndeplinea criteriile de previzibilitate, neputându-i-se imputa apelantei faptul că nu și-a ajustat conduita procesuală în raport cu conținutul acestei norme.

Câtă vreme regula de drept procesual este că momentul de pornire pentru calculul termenului de procedură este cel al comunicării actului de procedură, iar din cuprinsul legii cambiei și biletului la ordin publicată în programele de soft juridic și aflată la un moment dat în evidența oficială ținută de consiliul legislativ al Parlamentului, nu se prevedea calea de atac împotriva hotărârii pronunțate asupra opoziției și dacă termenul se calculează de la pronunțare ori comunicare, Curtea consideră că apelanta a acționat în mod legitim conformându-se dispozițiilor din dreptul comun cuprinse în Codul d e procedură civilă.

Pentru toate aceste considerente de fapt și de drept, întemeiat pe dispozițiile art. 312.pr.civ. instanța va admite recursul declarat - Import Export SRL, va casa decizia civilă nr. 4/A/2008, pronunțată în dosar nr- al Tribunalului Comercial Cluj și va dispune trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de - IMPORT EXPORT SRL împotriva deciziei civile nr. 4/A/2008 din 18.02.2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Comercial Cluj, pe care o casează și trimite cauza spre rejudecare Tribunalului Comercial Cluj, în vederea soluționării apelului.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 14 mai 2008.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER

- - - - - - - -

Red.SS/dact.

3 ex./30.06.2008

Jud.apel: /

Președinte:Mirela Budiu
Judecători:Mirela Budiu, Simona Szabo, Floarea Tămaș

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Opoziție la executare. Decizia 1142/2008. Curtea de Apel Cluj