Opoziție la executare. Decizia 1179/2008. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr-

Număr în format vechi 1602/2008

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI -SECȚIA A V-A COMERCIALĂ

Decizia comercială nr.1179

Ședința publică de la 10.11.2008

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Elisabeta Roșu

JUDECĂTOR 2: Iulica Popescu

JUDECĂTOR 3: Maria Speranța

Grefier

*************

Pe rol soluționarea recursului formulat de recurenta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 1, în contradictoriu cu intimata SC ROMÂNIA SRL, împotriva sentinței comerciale nr.7286/12.06.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială, în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de grefier, care învederează Curții lipsa părților și faptul că recurenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă conform disp.art. 242 pct.2 civ.

Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.

După strigarea cauzei și reținerea acesteia în pronunțare, se prezintă intimata prin avocat care depune împuternicire avocațială la dosar și un certificat de atestare fiscală.

CURTEA,

Prin sentința comercială nr.7286/12.06.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială, în dosarul nr- fost respinsă ca nefondată opoziția formulată de ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 1, în contradictoriu cu intimata SC ROMÂNIA SRL, împotriva hotărârii de fuziune a societății pârâte, ce a fost avizată spre publicare în Monitorul Oficial prin încheierea judecătorului-delegat din 20.12.2007.

Pentru a pronunța această hotărâre tribunalul a reținut că prin decizia nr. 18/20.12.2007 asociatul unic al societății pârâte a hotărât fuzionarea prin absorbție a SC ROMÂNIA SRL cu societatea comercială SK. SRL. Întrucât oponenta nu a făcut dovada prejudiciului produs prin fuziunea hotărâtă astfel, deoarece fișa sintetică pe care-și întemeiază pretențiile este ulterioară proiectului de fuziune, iar pe de altă parte societatea absorbantă își păstrează personalitatea juridică (așa cum rezultă din proiectul de fuziune,în care se menționează în plus că societatea absorbită are capitaluri proprii, împrejurare de natură a profita oponentei) tribunalul a respins cererea acesteia.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 1 ce a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București - Secția a Va Comercială.

În motivarea recursului se erată că opoziția formulată de aceasta era întemeiată, deoarece societatea pârâtă are datorii la bugetul statului, în cuantum de 84.812 lei, iar aceste debite sunt purtătoare de dobânzi și penalități de întârziere. Societatea debitoare este în culpă pentru neplata obligațiilor bugetare în termenul legal, iar prin fuzionarea acesteia și exonerarea de la plata obligațiilor fiscale sunt încălcate dispozițiile articolului 14 din OG nr.92/2003 privind Codul d e procedură fiscală, prin care se precizează că toate "veniturile, orice beneficii sau valori patrimoniale sunt supuse legii fiscal". Recurenta susține și încălcarea articolului 24 din OG nr.92/2003,potrivit căruia stingerea creanțelor bugetare poate opera numai prin "încasare, compensare, executare silită, scutire,anulare, prescripție și prin alte modalități prevăzute de lege. Mai mult, recurenta arată că anularea obligațiilor bugetare poate avea loc numai în cazuri excepționale și numai prin hotărârea guvernului prin care se stabilește plafonul creanțelor fiscale ce pot fi anulate. Întrucât recurenta consideră că nu mai are posibilitatea de a recupera sumele pe care societatea absorbantă le datorează bugetului general consolidat al statului, aceasta solicită admiterea recursului, modificarea sentinței comerciale recurate și pe cale de consecință, menținerea societății debitoare în evidențele.

În drept, recurenta invocă dispozițiile articolului 299 și următoarele Cod procedură civilă, articolului 61 și 62 din Legea nr. 31/2006 republicată.

Analizând sentința recurată, prin prisma criticilor invocate și a dispozițiilor legale aplicabile în cauză, Curtea apreciază că recursul este nefondat și urmează a fi respins ca atare, pentru următoarele considerente:

Așa cum corect reține și tribunalul, potrivit articolului 61 alin. 1 din Legea nr. 31/1990, republicată "creditorii sociali și orice alte persoane prejudiciate prin hotărârile asociaților privitoare la modificarea actului constitutiv pot formula cereri de opoziție prin care să solicite instanței judecătorești să oblige, după caz societatea sau asociații, la repararea prejudiciului cauzat."

ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 1 a formulat opoziția împotriva proiectului de fuziune pe motiv că societatea absorbantă ar avea anumite debite la bugetul statului, însă aceasta nu a arătat și nu a dovedit care ar fi prejudiciul cauzat prin fuziunea celor două societăți comerciale, în condițiile în care debitoarea sa își păstrează personalitatea juridică, ba mai mult patrimoniul acesteia va fi chiar majorat și cu capitalurile proprii societății absorbite (în cuantum de 93.882 lei).

Prin urmare, nu numai că recurenta oponentă nu face dovada unui prejudiciu care ar putea fi reparat prin admiterea opoziției sale conform articolului 61 alin. 1 din Legea nr.31/1990 republicată, dar în cauză există dovezi că prin fuziunea hotărâtă de asociați, aceasta are de profitat, în calitatea sa de creditori într-o poziție privilegiată (a se vedea proiectul de fuziune existent la filele 61-70 din dosarul tribunalului).

Ca atare, Curtea în temeiul articolului 312 alin.1 raportat la articolul 304 și la articolul 3041Cod procedură civilă va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul formulat de recurenta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 1, în contradictoriu cu intimata SC ROMÂNIA SRL, împotriva sentinței comerciale nr.7286/12.06.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială, în dosarul nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi 10.11. 2008.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

GREFIER

Red.Jud.

Tehnored.

Ex.2/10.12.2008

Tribunalul București

Secția a VI a Comercială

Judecător fond:

Președinte:Elisabeta Roșu
Judecători:Elisabeta Roșu, Iulica Popescu, Maria Speranța

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Opoziție la executare. Decizia 1179/2008. Curtea de Apel Bucuresti