Spete pretentii comerciale. Decizia 472/2008. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
Număr în format vechi 1120/2008
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI -SECȚIA A V-A COMERCIALĂ
Decizia comercială nr.472
Ședința publică de la 10.11.2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Elisabeta Roșu
JUDECĂTOR 2: Iulica Popescu
Grefier - -
*************
Pe rol soluționarea apelului formulat de apelanta - SRL, în contradictoriu cu intimata - SRL, împotriva sentinței comerciale nr.250/28.11.2007, pronunțată de Tribunalul Giurgiu, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă apelanta cu împuternicire avocațială comună la dosar, lipsind intimata.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefier, după care, apelanta prin avocat depune timbre judiciare în valoare de 23,5 lei în completarea timbrajului.
Nemaifiind alte cereri de formulat, Curtea în baza art. 150 civ. constată dezbaterile încheiate și acordă cuvântul pe apel.
Apelanta prin avocat solicită admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței apelate în sensul admiterii cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA,
Prin sentința comercială nr.250/28.11.2007, pronunțată de Tribunalul Giurgiu - Secția Civilă, în dosarul nr- a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta - SRL împotriva pârâtei - SRL, prin care reclamanta solicita instanței să oblige pârâta la plata sumei de 107.160,166 lei reprezentând contravaloarea obligației neexecutate conform contractului nr. 1393/5.07.2006 și la plata sumei de 10.448,116 RON, reprezentând penalități de întârziere calculate pentru perioada cuprinsă între 17.07.2006 - 15.01.2007, cu cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre tribunalul a reținut că din probele administrate în cauză nu a rezultat că între părți a intervenit acordul de voință cu privire la perfectarea contractului nr.1393/5.07.2006, deoarece contractul nu a fost încheiat "în original". Astfel, tribunalul a considerat că reclamanta a invocat în susținerea pretențiilor sale contractul nr. 1393/5.07.2006, transmis prin fax pârâtei la o dată incertă. Tribunalul a precedat și la audierea unui martor, respectiv, persoană care avea calitatea de administrator la data la care se pretinde că a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare,din declarația căreia a rezultat că nu s-a încheiat nici un contract cu privire la livrarea de pui, aceasta nerecunoscând semnătura de pe copia acestui contract. Din aceeași declarație tribunalul a reținut că relația dintre părți a rămas la stadiul de "efectuări comenzi", strict în vederea aflării prețului la pui și nu cu intenția vădită de a solicita livrarea mărfii.
De asemenea, tribunalul reține că acesta se află în imposibilitatea stabilirii exacte a datei la care s-a încheiat acest contract, deoarece deși în cuprinsul său apare ca dată a întocmirii, data de 5.07.2006, el a fost trimis prin fax pârâtei la o dată ulterioară, ce nu a putut fi dovedită de către reclamantă (pe acesta apărând mai multe date: 15.08.2006, 10.07.2006, 6.07.2006).
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta ce a fost înregistrat pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a Va Comercială.
O prima critica invocata de apelanta este aceea ca instanta de fond trebuia sa retina, ca acordul de vointa al partilor s-a realizat la data 05.07.2006, data la care s-a incheiat contractul de vanzare-cumparare de pui ce face obiectul pretentiilor sale.
Sub acest aspect, instanta de fond a retinut imposibilitatea stabilirii exacte a datei la care s-ar fi incheiat contractul, motivat de imprejurarea ca exista mai multe date pe copia contractului depus la dosar (exemplarul original fiind infatisat instantei pentru confruntare).
Aceasta motivare urmeaza a fi inlaturata, solicită apelanta, intrucat, dincolo de faptul ca partile au ales ca modalitate de semnare a contractului varianta electronica, confirmările ce insotesc faxul fiind dovada in acest sens, existenta semnaturii și a stampilei pe exemplarul de contract aflat la dosar, reprezinta dovada incontestabila a intalnirii cererii cu oferta, si prin urmare, realizarea acordului de vointa al partilor.
Apelanta mai arată că s-ar fi putut pune in discutie un eventual moment al incheierii contractului de vanzare-cumparare numai in situatia in care intimata-parata, fie (i) nu ar fi semnat contractul, fie (ii) nu ar fi aplicat stampila societatii pe contract. Or, de imprejurarea ca inscrisul, in raport de care se considera ca pretentiile solicitate sunt intemeiate, inscris denumit contract de vanzare-cumparare, poarta atat semnatura cat si stampila societatii intimate, nu poate fi retinuta motivarea primei instante.
A primi punctul de vedere al instantei de fond, apreciază apelanta, ar conduce la ipoteza ca apelanta ar fi fost in posesia unei stampile a societatii intimate, semnatura fiind a unui alt reprezentand decat al intimatei. Or, o asemenea ipoteza nu poate fi retinuta, deoarece apelanta ar fi fost in imposibilitate sa detina o stampila societatii intimate.
In doctrina si practica judecatoareasca s-a retinut in mod constant, faptul ca in materie comerciala incheierea contractului poate avea loc intre persoane care se gasesc in locuri diferite, iar comunicarea intre ele se realizeaza prin corespondenta, folosindu-se scrisoarea, telegrama, telexul ori mai nou, telefaxul.
Apelanta solicita instantei de apel sa aiba in vedere dispozitiile art.35 Cod comercial, conform carora: "contractul sinalagmatic intre persoane departate nu este perfect daca acceptarea nu a ajuns la cunostinta propuitorului in termenul hotarat de dansul sau in termenul necesar schimbului propunerii si acceptarii dupa natura contractului." In speta dedusa judecatii, oferta a fost urmata de acceptare, apelanta solicitand ca si din aceasta perspectiva sa fie retinuta realizarea acordului de vointa al partilor.
Contractul de vanzare-cumparare a fost incheiat ca urmare a ofertei pe care apelanta a adresat-o catre L, oferta materializata prin adresa nr.1353/29.06.2006, aceasta referindu-se la vanzarea catre intimata a cantitatii de 63.000 de bucati de pui 308, de o zi, la pretul de 0,4 Euro + TV A/.
Urmare acestei oferte, in aceeasi zi intimata a confirmat acceptarea ofertei, sens in care cu adresa nr.105/29.06.2006 a solicitat sa i se furnizeze cantitatea de pui, astfel cum era specificata in oferta, respectiv, un numar de 63.000 de bucati, pui de o zi, 308 mixt, la pretul de 0,4 Euro + TVA/.
Mai mult, prin adresa nr.107/3.07.2006 intimata a solicitat chiar suplimentarea comenzii de pui efectuata la data de 29 iunie 2006, cu inca 1000 de bucati de pui cu aceleasi caracteristici ca si in oferta initiala.
Apelanta arată că prima instanta ignora adresele mai sus mentionate, facand trimitere la doua adrese, respectiv nr. 110/13.07.2006 si nr.113/14.07.2006, relevanta acestora, fiind retinuta in mod gresit de catre instanta de fond, intrucat continutul lor contrazice tocmai propriile comenzi pe care intimata le-a adresat apelantei, solicitand chiar si o suplimentare a cantitatii ce urma sa faca obiectul contractului de vanzare-cumparare.
Refuzul intimatei de a ridica cantitatea de pui comandata, motivat pe lipsa exemplarului original al contractuliui, pe de o parte si lipsa resurselor financiare, pe de alta parte, nu pot fi retinute ca si cauza de exonerare a executarii obligatiilor asumate, intrucat asa cum apelanta a arătat mai sus, modalitatea incheierii contractului a fost cea prin telefax, intimata semnand si stampiland contractul de vanzare-cumparare.
Mai mult, eventuale dificultati financiare aparute ulterior semnarii contractului, de asemenea nu pot fi retinute deoarece, executarea obligatiilor asumete de parti nu a fost conditionata de o astfel de imprejurare.
Intimata, cu rea credinta, existenta contractului pe care l-a primit pe fax, l-a semnat si stampilat, in original si l-a expediat tot pe fax, asa fiind justificat de altfel, contractul semnat si stampilat de ambele parti si in temeiul caruia am formulat cererea dedus a judecatii. Altfel, nu se explica existenta "copiei" ce se afla la dosar, aceasta fiind concluzia pe care instanta de fond trebuia sa o retina.
Asadar, sustine apeanta, incheierea contractului de vanzare-cumparare a nascut obligatii pentru ambele parti, aceasta punand la dispozitia intimatei cantitatea de pui comandata, pârâta refuzand sa preia marfa pe care o comandase, comanda ulterior chiar si suplimentata.
Incheierea contractului prin metoda la distanta este recunoscuta si retinuta ca fiind valabila, atat in doctrina cat si in practica judecatoreasca. Este unanim recunoscut in doctrina faptul ca se considera incheiat contractul, in momentul in care ofertantul a luat cunostinta de raspunsul de acceptare, momentul fiind cel al primirii corespondentei.
În speta, dincolo de imprejurarea ca exista un contract valabil incheiat, semnat si stampilat de catre societatea parata, momentul incheierii contractului ar putea fi considerat si momentul cand parata a acceptat oferta, pe care a si suplimentat-o, ulterior.
Sub aspectul semnaturii aplicata pe contractul de vanzare-cumparare, apelanta solicita instantei de apel să retinăi ca semnatura aplicata pe contract cat si pe actele anterioare incheierii acestuia este aceeasi pe toate inscrisurile. Prin absurd, in masura in care s-ar aprecia ca semnatura de pe contract ar fi alta decat a administratorului societatii, audiat in calitate de martor ( de imprejurarea ca acesta nu si-a recunoscut semnatura), societatea intimata avea conform relatiilor de la ONRC si un alt administrator care in exercitarea puterilor depline conferite putea semna contractul de vanzare-cumparare.
O alta critica invocata in aprecierea nelegalitatii si netemeiniciei hotararii apelate este si cea privind depozitia martorei.
Sub acest aspect, apelanta considera ca instanta de fond trebuia sa inlature declaratia acesteia, intrucat a fost o depozitie evaziva, care nu corespunde realitatii. Dincolo de imprejurarea ca martora nu-si aducea aminte nici un fapt relevant in ceea ce priveste cauza dedusa judecatii, declaratia acesteia este contrara inscrisurilor aflate la dosar.
Astfel, martora a declarat ca era singura persoana care avea drept de semnatura in legatura cu toate actele care angajau societatea intimata in relatiile cu tertii, pe de o parte, iar pe de alta parte, in perioada in care s-a incheiat contractul de vanzare-cumparare aceasta era in concediu. La dosar însă, nu se afla nici o dovada din care sa rezulte ca intra-devar, in perioada de referinta se afla in concediu de odihna (declaratia martorei a fost in sensul ca de obicei in perioada in care s-a incheiat contractul de vanzare-cumparare, aceasta isi lua concediu de odihna).
Mai mult, subliniază apelanta, chiar si in ipoteza in care martora ar fi fost in concediu de odihna in perioada in care s-a semnat contractul, oricum intimata trebuia sa fie reprezentata si de o alta persoana in perioada respectiva, cu atributii in acest sens, conferite de legea societatilor comerciale, si care ar trebui sa se regaseasca si in statutul/contractul de societate al intimatei. In realitate, intimata chiar avea doi administratori, astfel cum rezulta din relatiile de la Registrul Comertului, conform carora In perioada de referinta administrator al societatii era si.
Separat de imprejurarea ca acest contract de vanzare-cumparare a fost semnat de aceeasi persoana care a semnat si comenzile pe care societatea intimata le-a adresat subscrisei, oricum intimata era reprezentata si de un alt administrator care putea angaja societatea in relatii contractuale cu tertii.
Hotararea primei instante motivata pe declaratia martorei, conform careia intre parti nu s-a incheiat nici un contract ferm cu privire la livrarea de pui, relatiile dintre parti ramanand la stadiul de "efectuari comenzi", este considerata de apelanta ca vadit neintemeiata, cu atat mai mult cu cat retine ca respectivul contract a fost intocmit pentru a afla pretul puilor. Și aceasta motivare este contrazia de chiar obiectul contractului, susține apelanta, care dupa cum se poate observa este bine determinat, constand in livrarea unei cantitati de pui la un pret determinat si nu comunicarea unor eventuale preturi, cum gresit retine instanta de fond.
Ca atare,conchide apelanta, societatea intimata nu si-a respectat obligatiile contractuale, in caz contrar aceasta, de principiul disponibilitatii, pe parcursul derularii procesului putand sa produca dovezi in sensul contrar celor sustinute de subscrisa, atitudinea culpabila a intimatei trebuia sa fie sanctionata de catre instanta de fond prin admiterea actiunii si obligarea la plata sumelor, astfel cum au fost mentionate in petitul cererii.
In acest context, avand in vedere dispozitiile art. 969 si art. 970 alin 1 civ. conform carora: "conventiile legal facute au putere de lege intre partile contractante", iar "conventiile trebuie executate cu buna credinta", intimata era tinuta sa-si indeplineasca obligatiile contractuale la timp, respectiv sa receptioneze cantitatea de pui, astfel cum ne-am obligat sa o vindem.
Mai mult, precizează apelanta, hotararea apelata este criticabila si sub aspectul ca aceasta nu a retinut ca transferul dreptului de proprietate s-a produs la momentul incheierii contractului nr.1393/5.07.2006, deoarece cantitatea de pui oferita spre vanzare a fost individualizata inca de la momentul la care interveni se acceptarea ofertei, precum si suplimentarea acesteia, in cauza de fiind vorba despre o promisiune bilaterala de vanzare.
Totodata, se mai susține, hotararea apelata a fost pronuntata si cu eludarea dispozitiilor art. 1295 civ. potrivit carora: " Vinderea este perfecta intre parti si proprietatea este de drept stramutata la cumparator, in privinta vanzatorului, indata ce partile s-au invoit asupra lucrului si asupra pretului, desi lucrul nu se va fi predat si pretul inca nu se va fi numarat. "
In ceea ce priveste riscul pe care intimata si l-a asumat prin incheierea acestui contract, desi nu a mai acceptat marfa ce a facut obiectul contractului, dispozitiile art. 971 civ. determina imposibilitatea intimatei de a mai refuza receptionarea marfii care era deja in proprietatea si pe riscul acesteia - "In contractele ce au ca obiect translatia proprietatii [...] proprietatatea sau dreptul se transmite prin efectul consimtamantului partilor, si lucrul ramane in rizico-pericolul dobanditorului, chiar cand nu i s-a facut traditiunea lucrului. "
Or, intr-o corecta aplicare a dispozitiilor mai sus citate, apelanta solicită inlaturarea motivării primei instante, constand in faptul ca reclamanta nu a facut dovada situatiei efective de a livra marfa intimatei, nefiind astfel dovedit prejudiciul solicitat.
Cat priveste obligarea intimatei la plata penalitatilor de intarziere aferente sumei solicitate, ce urmeaza a fi calculate pana la data platii efective apelanta solicită instantei de apel sa aiba intimata vedere că dreptul partilor contractante de a-si stabili penalitati datorate in caz de neexecutare a obligatiilor de de catre una sau alta dintre parti este conferit de dispozitiile act. 1 din OG 9/2000, privind nivelul dobanzii legale pentru obligatii banesti, potrivit carora: "Părțile sunt libere să stabilească în convenții rata dobânzii pentru întârzierea în plata unei obligații bănești." de neexecutarea obligatiilor pe care intimata-parata si le-a asumat prin contractul nr.1393/5.07.2006, instanta este rugata sa observe ca potrivit art. 6 Dispozitii finale din contract: "Partea care nu-si executa obligatiile asumate prin contract sau care executa cu intarziere va plati o penalizare de 0,05% pentru fiecare zi, calculata la valoarea obligatiei neexecutate. " In raport de aceasta dispozitie contractuala, apelanta arată că a inteles sa calculeze penalitatile de intarziere aferente neexecutarii obligatiei de receptionare a marfii a carui proprietar era deja pârâta încă de la momentul semnarii contractului.
Analizând sentința apelată, prin prisma criticilor invocate în motivele de apel, a dispozițiilor aplicabile în cauză și a probelor administrate, Curtea apreciază că apelul este fondat și urmează a fi admis pentru următoarele considerente:
În primul rând, Curtea constată că prima critică invocată de apelantă în ce privește întrunirea acordului de voință al părților pentru încheierea contractului de vânzare-cumpărare de pui, este întemeiată.
Astfel, reținând că cele două părți sunt societăți comerciale, iar relațiile între comercianți presupun variante mai simple și mai rapide de încheierea convențiilor, actul juridic încheiat între părți și dedus prezentei judecăți a fost perfectat prin comunicarea unei oferte (prin fax), acceptă de către destinatarul său și chiar urmată de executare.
Mai mult, părțile au ales ca modalitate de semnare a contractului varianta electronică, aspect ce rezultă din confirmările ce însoțesc faxul, precum și din împrejurarea indubitabilă că pârâta a semnat acest contract aplicând chiar și ștampila societății.
Chestiunea reținută de tribunal în sensul că semnătura de pe acest contract nu ar fi aparținut martorei, care avea calitatea de administrator la data încheierii contractului, este o simplă prezumție, care nefiind coroborată cu alte probe administrate în cauză, nu poate face dovada inexistenței semnăturii unei persoane care și-a declinat la acel moment calitatea de reprezentant al societății.
Voința pârâtei de a încheia contractul de vânzare-cumpărare de pui de o zi rezultă și din comanda pe care aceasta a comunicat-o reclamantei la data de 29.06.2006, prin adresa nr.105 (fila 20 din dosarul tribunalului), consolidată și printr-o suplimentare a acestei comenzi, prin comanda ulterioară comunicată reclamantei prin adresa nr.107/3.07.2006 (fila 21 din dosarul tribunalului).
În cele două comenzi este menționat prețul, data livrării și chiar și modalitatea de plată a mărfurilor comandate, astfel încât cele două probe exclud posibilitatea aprecierii inexistenței voinței de a contracta a pârâtei. Aceste comenzi sunt practic materializarea concretă a acceptării ofertei comunicată de către reclamantă pârâtei prin adresa nr.1353/29.06.2006 (fila 19 din dosarul tribunalului).
Iată deci că, actul juridic dedus judecății, având ca obiect vânzarea -cumpărarea unei cantități de pui de zi ( 64.000.), la un preț convenit de părți de 0,40 Euro +TVA/. a fost perfectat prin întâlnirea ofertei cu acceptarea acesteia. Activitatea ulterioară acestor două acte juridice, constând în comunicarea unui înscris intitulat "contract de vânzare-cumpărare nr.1393/5.07.2006" (filele 14-15 din dosarul tribunalului) constituit doar o formalitate între părți, deoarece actul juridic (convenția) fusese încheiat anterior, respectiv la data de 29.06.2006.în forma prevăzută de articolului. 36 din Codul comercial ( sub forma comenzii urmată de executare).
Prin urmare, exprimarea nefericită utilizată de Tribunal în hotărârea apelată "contractul nu a fost încheiat în original" este contrară legii speciale, respectiv legislației comerciale, printre altele este contrară articolului 36 din Cod comercial. Atâta timp cât în materie comercială ar fi excesiv a se pretinde părților să se afle în același timp, în același loc, pentru încheierea unei convenții de natură comercială, considerăm că cele reținute de tribunal sunt netemeinice și constituie impunerea de către instanță a unor condiții în plus pentru încheierea convențiilor,condiții neprevăzute de lege, ba chiar stabilite de aceasta ca nefiind necesare.
În ce privește momentul perfectării contractului de vânzare-cumpărare, așa cum am arătat mai sus, acesta este concretizat în data menționată pe comanda nr.105/29.06.2006, suplimentată după câteva zile (prin comanda nr.107/3.07.2006).
Chiar dacă înscrisul intitulat contract de vânzare-cumpărare a fost datat 5.07.2006 și comunicat reclamantei după semnarea, la data de 10.07.2006, aceasta nu înseamnă că întâlnirea ofertei cu acceptarea s-a făcut la aceste date, întrucât în opinia curții comanda urmată de acceptare valorează contract. întocmirii acestui înscris constituie doar o activitate ulterioară încheierii convenției (în sensul de acord de voință al părților) ar avea doar o relevanță contabilă privind înregistrarea acestei operațiuni în contabilitate, însă din punct de vedere juridic, civil, actul fusese încheiat.
În ce privește îndeplinirea obligației de livrare a cantității de pui comandată de pârâtă, Curtea apreciază că din corespondența părților rezultă că pârâta nu s-a prezentat să ridice cantitatea de pui comandată, astfel că, deși reclamanta a pus la dispoziția sa marfa, obligația de aor ecepționa era în sarcina pârâtei.
Prin urmare, din probele administrate în cauză, Curtea apreciază că rezultă culpa pârâtei în neîndeplinirea a două obligații contractuale, respectiv a obligației de a recepționa (de a ridica) cantitatea de pui pusă la dispoziție de reclamantă, precum și a obligației de plată a acesteia.
Faptul că prin adresa nr.110/13.07.2006, pârâta a comunicat reclamantei că din cauza " neînțelegerilor dintre acționari" nu se mai poate încheia contractul de vânzare-cumpărare nr.1392/5.07.2006 și nr.1393/5.07.2006 (fila 17 din dosarul tribunalului) întărește concluzia Curții privind reaua-credință a pârâtei în îndeplinirea obligațiilor contractuale, deoarece această adresă are natura unei revocări a ofertei, după ajungerea acesteia la destinatar, ba mai mult, după acceptarea sa și chiar după executarea obligației de către cocontractant. Din punct de vedere juridic, această revocare este lipsită de efecte, așa cum rezultă din dispozițiile articolului 969 alin. 2 din Codul civil, de vreme ce, convențiile legal încheiate nu pot fi revocate decât tot prin consimțământul mutual al părților sau din cauze autorizate de lege (principiul simetriei ce guvernează actul juridic civil).
Mai mult, invocarea de către pârâtă chiar în conținutul acestei adrese a neînțelegerilor dintre acționari, iar nu a vreunei împrejurări legate de activitatea imputabilă reclamantei, în calitatea sa de vânzător, constituie un aspect inopozabil reclamantei, deoarece orice înțelegere sau neînțelegere dintre părți nu poate produce efecte față de terți (potrivit principiului relativității efectelor contractului, prevăzut de articolul 973 cod civil -res allios acta aliis neque nocere, neque prodesse potest).
Referitor la actul procedural de audiere a martorei care a avut calitatea de administrator la societatea pârâtă la data perfectării contractului de vânzare-cumpărare dedus judecății, Curtea dispune înlăturarea acestei probe, din cel puțin două considerente:
În primul rând, prima instanță trebuia să aibă în vedere la aprecierea depoziției acestei martore, a sincerității sale, faptul că nu este vorba de o persoană străină de părți, neinteresată în cauză, devreme ce aceasta avea calitatea de administrator la societate. Practic audierea acesteia ca martor echivalează cu proba cu interogatoriu al persoanei juridice reprezentată de aceasta. În al doilea rând, conținutul faptelor relatate de această martoră este neclar, evaziv, neprecis, astfel că nu putea avea caracter concludent și pertinent în dezlegarea problemei semnăturii aplicate pe contract. De aceea, Curtea apreciază că se impune înlăturarea acestei probe și a forței sale probante pentru faptele afirmate de pârâtă și contrazise de toate celelalte probe ( înscrisuri preconstituite ce provin chiar de la pârâtă).
Pentru toate aceste considerente, Curtea apreciind că sentința apelată este rezultatul analizării și aprecierii greșite a probelor administrate în cauză și al aplicării greșite a dispozițiilor legale în materie comercială evocate mai sus, în temeiul articolului 296 Cod procedură civilă va admite apelul, va schimba în tot sentința apelată în sensul că, în temeiul articolului 969 din Codul civil, va obliga pârâta la plata sumelor reprezentând contravaloarea mărfurilor convenite de părți prin contract și puse la dispoziția pârâtei de către reclamantă, precum și la plata penalităților de întârziere pentru perioada 17.07.2006- 15.01.2007, precum și acelea care vor curge după această dată, până la data plății efective ( de 0,05% pentru fiecare zi de întârziere).
Având în vedere că apelanta reclamantă a fost nevoită să avanseze plata unor cheltuieli de judecată pentru susținerea cererii formulate împotriva pârâtei precum și a apelului de față, iar față de soluția ce va fi pronunțată de C, culpa procesuală a pârâtei fiind dată de refuzul nejustificat de a-și îndeplini obligațiile de bună voie, iar nu ca efect al acționării sale în justiție, în temeiul articolului 298 raportat la articolul 274 Cod procedură civilă va obliga intimata pârâtă la plata acestor cheltuieli către apelanta reclamantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul formulat de apelanta reclamantă - SRL cu sediul ales în B,-, sector 1, în contradictoriu cu intimata pârâtă - SRL cu sediul în G, Șos. B,. 102,.B,.8,. 45, Județ G, împotriva sentinței comerciale nr.250/28.11.2007, pronunțată de Tribunalul Giurgiu, în dosarul nr-.
Schimbă în tot sentința apelată în sensul că:
Admite cererea formulată de reclamantă - SRL împotriva pârâtei - SRL.
Obligă pârâta la plata sumei de 107.160,166 lei reprezentând contravaloare marfă, precum și la plata sumei de 10.448,116 lei, penalități de întârziere pentru perioada 17.07.2006- 15.01.2007, precum și penalitățile care vor curge în continuare până la data plății efective, de 0,05% pentru fiecare zi de întârziere.
Obligă intimata pârâtă la plata sumei de 5.404,11 lei cheltuieli de judecată efectuate în fond și apel, către apelanta reclamantă.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi 10.11. 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
GREFIER
Red.Jud.
Tehnored.
Ex.4/10.12.2008
Tribunalul Giurgiu,
Judecător fond: -
Președinte:Elisabeta RoșuJudecători:Elisabeta Roșu, Iulica Popescu
