Opoziție la executare. Decizia 136/2008. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA NR. 136
Ședința publică din data de 20 iunie 2008
PREȘEDINTE: Adrian Remus Ghiculescu
JUDECĂTOR 2: Valentina Gheorghe
Grefier - - -
Pe rol fiind pronunțarea asupra apelului declarat de reclamanta, domiciliată în P,-, jud. P împotriva sentinței nr. 20 din data de 17 octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul Prahova în contradictoriu cu pârâta SC P SA, prin reprezentanții săi legali, cu sediul în P,-, jud.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 13 iunie 2008, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când, Curtea, având nevoie de timp pentru studierea actelor și lucrărilor dosarului, în temeiul dispozițiilor art. 260 Cod pr.civilă a amânat pronunțarea la data de 20 iunie 2008, dată la care a pronunțat următoarea decizie:
CURTEA
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr-, reclamanta a chemat în judecată pe pârâta SC P SA, solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să dispună radierea mențiunilor Hotărârilor ordinară și extraordinară din 21.04.2007 ale SC P SA.
În motivarea cererii s-a menționat că prin extraordinară din 21.04.2007 s-a hotărât vânzarea de active sechestrate legal, fără ca această adunare să fie convocată legal și fără a se respecta dreptul la informare al acționarilor. S-a susținut că reprezentanții familiei au publicat convocarea pe data de 19.03.2007 în Monitorul Oficial, deși potrivit art.117 alin.3 din Legea 31/1990 se stabilește că cererea de convocare se depune în termen de 5 zile de la data aprobării de către a deciziei. De asemenea, s-a arătat că au fost încălcate normele imperative privind dreptul la informare prev.de art.181 și 184 din Legea 31/1990, deoarece nu au fost prezentate înainte de raportul, situațiile financiare și alte documente justificative.
La termenul de judecată din data de 28.05.2005 reclamanta și-a precizat cererea de chemare în judecată arătând că înțelege să solicite constatarea nulității absolute a celor două hotărâri ordinară și extraordinară din data de 21.04.2007, precum și radierea mențiunilor privind cele două hotărâri.
In plus față de motivele invocate anterior, reclamanta a mai menționat că în cadrul nu a fost întrunit cvorumul legal, întrucât acționarii trebuie să fie
prezenți personal sau reprezentați, metoda prezenței prin nefiind legală, astfel că nefiind prezentă, nu a fost întrunit cvorumul legal. S-a mai susținut că modificarea actului constitutiv nu a figurat pe ordinea de zi a extraordinară, iar blocul de nefamiliști figurează în actul constitutiv ca punct de lucru, motiv pentru care vânzarea acestuia presupune mai întâi desființarea acestui punct de lucru. De asemenea, desființarea deliberată a două puncte de lucru reprezintă în același timp o reducere a capitalului social.
In final, reclamanta a arătat că cele două puncte de lucru pentru care s-a aprobat vânzarea sunt sechestrate legal în cadrul procedurii de executare silită imobiliară în dos. nr.369/2005, 700/2005 și 67/2006 ale, astfel că hotărârile sunt nelegale în condițiile în care se încearcă scoaterea de sub sechestru.
Potrivit art.115 pr.civ. pârâta a formulat întâmpinare, solicitând pe această cale respingerea acțiunii ca neîntemeiată. In primul rând pârâta a invocat excepția lipsei interesului legitim al reclamantei in promovarea prezentei acțiuni, deoarece interesul acesteia nu se întemeiază și subsumează interesului societar, ci este unul strict personal și care vine în conflict cu interesul societar.
Pe fondul acțiunii s-a arătat că societatea a respectat dispozițiile art.117 din Legea 31/1990, privind convocarea sesiunii, întrucât aceasta a fost publicată și în Monitorul Oficial nr.917/2007, precum și în ziarul P nr.4984/20.03.2007. In privința nerespectării termenului de 5 zile prevăzut de art.117 alin.3 s-a susținut că acest aspect nu atrage sancțiunea nulității hot.AGA, fiind doar un termen de recomandare. In legătură cu pretinsa încălcare a dreptului la informare, pârâta a arătat că reclamantei i-au fost puse la dispoziție pentru consultare toate documentele ce au fost discutate în cadrul adunărilor. Mai mult, s-a arătat că acționarul a fost reprezentată în adunare de către, cu procură specială.
Pârâta a mai precizat că din statutul și celelalte documente ale societății rezultă cu certitudine că imobilele a căror vânzare a fost supusă aprobării adunării generale extraordinare nu fac parte din capitalul social, ci sunt elemente de patrimoniu, iar prin vânzarea lor se urmărește achitarea creanțelor care fac obiectul executării silite cât și a celor bugetare, iar nu fraudarea creditorilor.
In dovedirea susținerilor lor părțile au înțeles să se folosească de proba cu înscrisuri.
Prin sentința nr. 20 din data de 17 octombrie 2007 Tribunalul Prahovaa luat act de renunțarea pârâtei la susținerea excepției lipsei de interes a acțiunii și a respins ca neîntemeiată acțiunea precizată formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâta SC P SA.
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut că la data de 21.04.2007 au avut loc la sediul societății pârâte două adunări, una extraordinară și una ordinară. Astfel, prin hotărârile nr.1 și 2. de la acea dată s-a hotărât aprobarea vânzării imobilelor proprietatea societății situate în,- și - nr.1 (filele 101 și 102). Prin ordinară adoptată la aceeași dată s-a hotărât aprobarea bilanțului contabil, contul de profit și pierderi pe anul 2006, raportul de gestiune al consiliului de administrație pe anul 2006, raportul comisiei de cenzori pe anul 2006 și bugetul de venituri și cheltuieli pe anul 2007 (fila 123).
au fost convocate prin publicarea convocatorului în Monitorul Oficial partea a IV nr.917/19.03.2007 (fila 88) și din ziarul P, iar dezbaterile au fost consemnate în procesele verbale de ședință aflate la filele 89 și 104.
Instanța de fond a constatat îndeplinirea de către pârâtă a dispozițiilor art.117 alin.3 din Legea 31/1990 potrivit cărora convocarea adunării se publică in Monitorul Oficial al României Partea a IV-a și în unul dintre ziarele de largă răspândire din localitatea în care se află sediul societății. Pe de altă parte, din nici o probă a dosarului nu a rezultat că activele descrise mai sus fac parte din capitalul social al SC P SA, iar împrejurarea că sunt supuse unei proceduri paralele de executare silită nu este un considerent care să conducă la nulitatea absolută a unei hotărâri, pentru scoaterea unor bunuri de sub sechestru existând sancțiuni specifice prevăzute de lege.
De asemenea, vânzarea unor active care constituie puncte de lucru ale societății nu constituie o modificare a actului constitutiv al societății, deoarece acestea continuă să existe ca puncte de lucru până la ieșirea lor efectivă din patrimoniu, moment în care acționarii pot hotărî radierea acestora din evidențele registrului comerțului.
In procesul-verbal de ședință din data de 21.04.2007 (fila 104) s-a consemnat că toate documentele discutate cu acea ocazie au fost puse la dispoziția acționarilor în acea ședință pentru consultare, iar reclamanta nu a făcut dovada că anterior a formulat o cerere de comunicare a documentelor, iar aceasta nu i-a fost satisfăcută, pentru a putea invoca încălcarea dreptului la informare.
Se retine si faptul ca, prin procura specială aflată în copie la fila 143 s-a dovedit împrejurarea, consemnată, de altfel, și în procesele-verbale de ședință amintite mai sus, că acționarul a fost reprezentată în cadrul adunărilor de, Așadar, nici critica referitoare la lipsa cvorumului nu poate fi reținută.
Sub un ultim aspect, s-a reținut că în adunarea ordinară a acționarilor nu s-a votat descărcarea de gestiune a administratorilor, ci doar aprobarea situațiilor financiare, astfel că nu sunt incidente în cauză prevederile art.126 din Legea 31/1990.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Fiind expusă situația de fapt, se arată că hotărârea AG. ordinară a SC P SA din 21.04.2007 este nulă absolut deoarece: - procedura de convocare a prin din 26.02.2007 este nulă deoarece ședința nu a fost convocată în termen legal de 15 zile conform art. 14 alin.6 din statutul societății și nu au fost puse la dispoziție informațiile privind ordinea de zi; - a fost încălcat flagrant dreptul la informare prevăzut de art. 184 din Legea nr. 31/1990 și art. 237 din Legea nr. 297/2004; - raportul de gestiune al, punctul 2 pe ordinea de zi, nu a fost pus la dispoziție niciodată și, de altfel, nici nu a existat; - raportul de audit extern este nul absolut, el fiind un raport sumar depus la societate în data de 19.04.2007, cu o zi înainte de; - raportul cenzorilor și bilanțul contabil au fost depuse la datele de 18, respectiv 16.04.2007, încălcându-se dispozițiile art. 184 din Legea nr. 31/1990. Totodată, nu a existat nici cvorumul legal și s-au încălcat prevederile legale privind prezența, reprezentarea și votare, fiind interzisa reprezentarea actionarilor prin administratori, functionari, persoanl executiv, situatie existenta in privinta lui, vicepresedinte al CA, care a reprezentat si votat pentru, precum si a functionarilor si, care au reprezentat si votat pentru alti functionari sau rude care aveau calitatea de actionari.
Cu privire la hotărârile extraordinară din 21.04.2007, se susține că acestea sunt nule absolut deoarece: - procedura de convocare a prin
din 26.02.2007 este nulă pentru că ședința nu a fost convocată în termenul legal de 15 zile conform art. 14 alin.6 din statutul societății și nici nu s-au pus la dispoziție informațiile privind ordinea de zi; - s-au încălcat flagrant dreptul la informare prevăzut de art. 184 din Legea nr. 31/1990, normele legale referitoare la reprezentare și cvorum.
Aceste hotărâri sunt nule și datorită faptul că imobilul din P,-, pentru care s-a aprobat vânzare, formează un punct de lucru înscris în statut și înregistrat la Registrul comerțului, iar pe ordinea de zi nu figura modificarea actului constitutiv și votarea desființării punctului de lucru, fiind astfel încălcate dispozițiile art. 117 din Legea nr. 31/1990.
În ceea ce privește hotărârea instanței de fond, s-a susținut că aceasta este nulă absolut, fiind pronunțată de un magistrat care se afla într-o situație de incompatibilitate, intrucat acesta se pronuntase anticipat in legatura cu cele 2 hotarari, prin pronuntarea hotararilor 4911/2007, nr. 984/2007 si 14/2007.
Mai arată apelanta că sentința pronunțată este nelegală și netemeinică deoarece motivarea respingerii acțiunii nu se bazează pe probele administrate, judecătorul fondului nu s-a pronunțat asupra încălcării prevederilor art. 117 alin.4 și 5 din Legea nr. 31/1990 și art. 14 din statutul societății, a reținut în mod greșit faptul că activele vândute nu făceau parte din capitalul social, că vânzarea unui punct de lucru nu ar constitui o modificare a actului constitutiv, precum și că nu s-ar fi făcut dovada cererii de comunicare a documentelor.
Instanța de fond a ignorat nerespectarea dispozițiilor art. 125 alin.5 din Legea nr. 31/1990, privind reprezentarea administratorilor de către alți administratori și a refuzat să accepte că aprobarea raportului de gestiune cu o pierdere de 4,7 miliarde lei reprezintă o descărcare de gestiune, fapt interzis prin lege.
Totodată, se invocă și pronunțarea, în mod greșit, a sentinței instanței de fond, în ședința publică și nu în Camera de Consiliu, astfel cum stabilesc dispozițiile art. 132 alin.9 din Legea nr. 31/1990.
Se solicită admiterea apelului, desființarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare.
La data de 16 mai 2008 intimata-pârâtă SC P SA a depus întâmpinare, solicitând, în principal, respingerea apelului si a actiunii prin admiterea exceptiei lipsei calitatii procesuale active si a exceptiei prescriptiei dreptului la actiune și menținerea sentinței apelate ca fiind legală și temeinică.In subsidiar, a solicita intimata respingerea apelului ca neintemeiat si obligarea apelantei la plata cheltuielilor de judecata.
In ceea ce priveste exceptia lipsei calitatii procesuale active a apelantei-reclamante, sustine intimata faptul ca aceasta, prin mandatarul sau, nu a cerut sa se consemneze in procesul verbal pozitia sa, neputand ataca hotararile aodptate cu actiune in anulare in conditiile art. 132 (2) din Legea 31/1990.
Se arată, totodată, că atât convocarea cât și ținerea ședințelor și ale SC P SA s-au realizat cu respectarea prevederilor legale și statutare privind comunicarea ordinii de zi, cvorumul, reprezentarea și votarea, neexistând motive de nelegalitate a hotărârilor contestate de reclamantă.
Cu privire la pretinsa nerespectare a dispozițiilor art. 132 alin.9 din Legea nr. 31/1990, intimata arată că acțiunea reclamantei s-a judecat și hotărârea a fost pronunțată în Camera de Consiliu.
La data de 12.06.2008, apelanta a depus la dosar raspuns la intampinare, prin care a solicitat respingerea exceptiei lipsei calitatii procesuale active, intrucat in procesele verbale s-a mentionat solicitarea actionarilor de consemnare a faptului ca voteaza in calitate de actionar, iar actiunea in constatarea nulitatii absolute este imprescriptibila extinctiv. Pe fondul cauzei, se reitereaza sustinerile din motivele de apel.
In dovedirea sustinerilor, ambele parti au depuse seturi de inscrisuri, doctrina si pratica judiciara.
La data de 13.06.2008, intimata a depus la dosar un inscris prin care a evidentiat cererile noi formulate in apel d e catre reclamanta, solicitand respingerea lor ca inadmisibile, si anume: nulitatea hotararii pentru inexistenta raportului de gestiune al Consiliului de administratie, pentru nulitatea absoluta a raportului de audit extern, pentru existenta unui protest al actionarului, pentru reprezentarea unor actionari de catre administratori; nulitatea hotararilkor pentru neprezentarea documentelor preliminare licitatiei de vanzare a unui activ, pentru reprezentarea unor actionari de catre administratori,pentru votul viciat al actionarilor pentru interes personal.
Examinând sentința apelată prin prisma criticilor formulate, a actelor și lucrărilor dosarului, dar și a dispozițiilor legale incidente în cauză, Curtea constată că apelul este nefondat potrivit următoarele considerente:
Prin Hotararea Adunarii generale extraordinare a actionarilor SC P SA nr. 1 din 21.04.2007, s-a hotarat aprobarea vanzarii imobilului, situat in P,-, judetul
Prin Hotararea Adunarii generale extraordinare a actionarilor SC P SA nr. 2 din 21.04.2007, s-a hotarat aprobarea vanzarii altor active, constand in terenuri situate in P,-, judetul
Prin Hotararea Adunarii generale ordinare a actionarilor SC P SA din 21.04.2007, s-a hotarat aprobarea bilantului contabil, a contului de profit si pierderi pe anul 2006, Raportului de gestiune al consiliului de administratie pe anul 2006, Raportului Comisiei de cenzori pe anul 2006 si a de venituri si cheltuieli pe anul 2007.
Primul motiv de apel invocat de apelanta-reclamanta se refera la nulitatea absoluta a Hotararea Adunarii generale ordinare a actionarilor SC P SA din 21.04.2007, pe urmatoarele considerente: procedura de convocare AGA prin Consiliul de administratie este nula, intrucat sedinta CA nu a fost convocata in termenul de 15 zile prevazut de art. 14 alin.6 din Statutul SC P SA, nu au fost puse la dispozitie informatiile privind ordinea de zi si nu s-a publicat convocatorul in Monitorul Oficial in termenul de 5 zile prevazut de art. 117 alin.3 din Legea 31/1990; s-a incalcat dreptul la informare prevazut de art. 184 din Legea 31/1990 si art. 237 din Legea 297/2004; nu a existat cvorumul legal si s-au incalcat prevederile legale privind prezenta, reprezentarea si votarea.
Raportat la aceste sustineri, Curtea constata ca motivul de apel respectiv este neintemeiat, pentru urmatoarele considerente:
Sustinerea apelantei cu privire la nelegalitatea convocarii sedintei Consiliului de administratie in conditiile art. 14 alin.6 din Statutul SC P SA nu poate fi avuta in vedere, o atare aparare fiind invocata direct in apel, fara a fi invederata instantei de fond.
In ceea ce priveste nepublicarea convocatorului in Monitorul oficial in termenul legal de 5 zile, Curtea constata ca intimata a respectat prevederile art. 117 alin.3 din Legea 31/1990, publicarea convocatorului realizandu-se la data de 19.03.2007, la mai putin de 5 zile fata de data sedintei Consiliului de adminstratie din 15 martie 2007.
Neintemeiate sunt si sustinerile privind lipsa informatiilor referitoare la ordinea de zi a sedintei Consiliului de administratie, din convocatorul depus in extras la dosar (fila 123 dosar apel) rezultand punctele inscrise pe ordinea de zi.
In ceea ce priveste incalcarea dreptului la informare, Curtea retine faptul ca, prin Hotararea Consiliului de administratie nr.6 din 15 martie 2007, au fost aprobate situatia financiara pe 2006, raportul de gestiune al consiliului pe 2006 si bugetul de venituri si cheltuieli pe 2007, toate aceste documente fiind la dispozitia actionarilor, astfel cum rezulta din procesul verbal al adunarii generale ordinare a actionarilor din 21.04.2007. Prin urmare, se retine respectarea dispozitiilor art. 181 din Legea 31/1990 privind obligatia consiliului de administratie de a pune la dispozitia cenzorilor situatia financiara anuala pentru anul precedent.
Dispozitiile art. 184 din Legea 31/1990 stabilesc o obligatie in sarcina cenzorilor de a depune raportul cu cel putin 15 zile inainte de data adunarii generale a actionarilor, si nu a consiliului de administratie. In cauza, nerespectarea, de catre cenzori, a acestei obligatii nu poate conduce la nulitatea hotararii adunarii generale ordinare a actionarilor, cu atat mai mult cu cat actionarii prezenti sau reprezentati nu au solicitat amanarea aprobarii raportului cenzorilor. Mai mult, apelanta-reclamanta, prin reprezentant, nu a invocat in cadrul adunarii generale mentionate lipsa de informare prin nedepunerea in termen legal a raportului de catre cenzori, abtinandu-se la a vota aprobarea raportului.
Sustinerile apelantei cu privire la incalcarea dispozitiilor art. 237 din Legea 297/2004, inexistenta raportului de gestiune a consiliului de administratie, nulitatea raportului de audit extern si protestul actionarului nu vor fi avute in vedere de catre instanta de apel, intrucat constituie aparari formulate direct in fata acestei instante, fara a fi format obiectul unor dezbateri contradictorii in fata instantei de fond.
Nu poate fi retinuta nici incalcarea prevederilor art. 159 din Legea 31/1990, din procesul verbal al adunarii generale ordinare a actionarilor din 21.04.2007 rezultand faptul ca raportul a fost depus de catre cenzorul G, in timp ce ceilalti doi cenzori - si -a - nu au formulat asemenea rapoarte, desi au vizat verbal situatiile financiare pe anul 2006.
Se observa ca, nerespectarea de catre cei doi cenzori a obligatiei de a depune raport separat in caz de neintelegere nu poate conduce la nulitatea hotararii adunarii generale ordinare a actionarilor, in conditiile in care, astfel cum am aratat, raportul depus a fost aprobat prin votul majoritar al actionarilor. In mod evident, nerespectarea acestei obligatii antreneaza problema raspunderii cenzorului fata de societate, fara a afecta, insa, legalitatea hotararii de aprobare a raportului separat depus numai de catre unul dintre cenzori.
In ceea ce priveste inexistenta cvorumului legal si incalcarea prevederilor referitoare la prezenta, reprezentare si votare, Curtea retine faptul consemnat in toate procesele verbale ale adunarilor generale ordinare si extraordinare din 21.104.2007 referitor la prezenta presedintelui Consiliului de administratie - numita - prin teleconferinta, fiind consemnate si luarile de pozitie ale acesteia. Prin urmare, se constata faptul ca dispozitiile art. 125 alin.5 din Legea nr. 31/1990 nu au fost incalcate, acest actionar participand in mod direct la adunarile mentionate, prin teleconferinta - posibilitate oferita de art. 13 alin.5 din Statutul SC P SA - si nu prin reprezentarea sa de catre actionarul.
Nu poate fi retinuta incalcarea art. 125 alin. 5 nici in privinta functionarilor si, neputandu-se sustine faptul ca majoritatea necesara adoptarii hotararilor atacate a fost obtinuta prin votul acestora. Analizandu-se modul de votare, se constata existenta majoritatii legale independent de votul exprimat de acesti functionari, situatie in care nu sunt aplicabile disp. Art. 125 alin.5 din Legea 31/1990.
Se retine si faptul ca nu au fost incalcate nici prevederile art. 126 din Legea 31/1990, in adunarea generala ordinara din21.04.2007 fiind aprobata situatia financiara anuala, si nu descarcarea de gestiune a administratorilor. De altfel, se observa ca apelanta nu a invocat, in cursul adunarii generale a actionarilor, o atare nelegalitate, si, mai mult, dispozitiile art. 126 sunt aplicabile si apelantei, aceasta avand calitatea de administrator in cursul anului 2006 si, pe cale de consecinta, nu ar fi putut vota valabil.
Neintemeiat este si motivul de apel referitor la nulitatea absoluta a hotararilor adunarilor generale extraordinare nr.1 si 2 din 21.04.2007, pentru considerentele aratate in cadrul analizarii primului motiv de apel.
Sustinerile ce dezvolta acest al doilea motiv de apel, referitoare la documentele de evaluare a imobilelor de la punctele de lucru din str. - si str. -, la managementul desfasurat de actionarii, respectiv la interesul personal al acestora nu vor face obiectul analizei instantei de apel, acestea nefiind invocate in fata instantei de fond si nefacand obiectul unor dezbateri contradictorii in acea faza procesuala.
In sfarsit, neintemeiat este si ultimul motiv de apel, referitor la existenta unui caz de incompatibilitate a judecatorului fondului de a solutiona prezenta cauza, pe considerentul ca s-a pronuntat anticipat in legatura cu hotararile adunarii generale a actionarilor din 21.04.2007.
Se observa, in primul rand, faptul ca pronuntarea anticipata este un motiv de abtinere/recuzare a judecatorului, in conditiile art. 27.proc.civ. si nu de incompatibilitate, astfel cum este reglementata aceasta institutie in dispozitiile art. 24.proc.civ.
Pe de alta parte, Curtea constata ca neintemeiate si criticile referitoare la neconcordanta solutiei pronuntate cu probele administrate, instanta de fond mentionand expres probele care, prin coroborare, au condus la respingerea actiunii in anulare.
Sustinerea apelantei cu privire la nepronuntarea instantei de fond asupra inc alcarii disp. Art. 117 alin.4 si 5 din Legea 31/1990 si art.14 din Statutul SC P SA nu pot fi retinute, aceste texte legale nefiind invocate in fata instantei de fond, ci constituind aparari noi in apel.
Neintemeiat este si motivul de apel vizand judecarea cauzei in sedinta publica, Curtea constatand respectarea dispozitiilor art. 132 alin.9 din Legea 31/1990, in sensul ca, astfel cum rezulta din incheierea de amanare a pronuntarii, dar si din practicaua sentintei apelate, desfasurarea sedintei de judecata a avut loc in Camera de consiliu, numai pronuntarea sentintei avand loc, conform art, 261.proc.civ. in sedinta publica.
Pentru aceste considerente, in temeiul disp. Art. 296.proc.civ. Curtea va respinge apelul ca nefundat, mentinand ca legala si temeinica sentinta instantei de fond.
In ce priveste solutionarea exceptiilor lipsei calitatii procesuale active a apelantei-reclamante si a prescriptiei dreptului la actiune, invocate de intimata prin intampinare, Curtea constata ca acestea constituie exceptii ce vizeaza cererea de chemare in judecata, si nu cererea de apel, astfel ca nu pot fi analizate in conditiile respingerii caii de atac exercitate de partea adversa, cu atat mai mult cu cat intimata nu a inteles si nici nu avea interesul sa promoveze, ea insasi, calea de atac a apelului.
In temeiul disp. Art. 274.proc.civ. Curtea va respinge cererea intimatei de obligare a apelantei la plata cheltuielilor de judecata in apel, acestea nefiind dovedite cu documente justificative in original.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamanta, domiciliată în P,-, jud. P împotriva sentinței nr. 20 din data de 17 octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul Prahova în contradictoriu cu pârâtaSC P SA, prin reprezentanții săi legali, cu sediul în P,-, jud.
Respinge ca neîntemeiată cererea intimatei SC P SA de obligare a apelantei la plata cheltuielilor de judecată.
Cu drept de recurs, în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 iunie 2008.
Președinte Judecător
- - - -
Grefier
- -
Operator date cu caracter personal
Număr notificare 3120
Red. - 4ex./11.07.2008
Dosar fond - - Tribunalul Prahova
Jud. fond
Președinte:Adrian Remus GhiculescuJudecători:Adrian Remus Ghiculescu, Valentina Gheorghe