Opoziție la executare. Decizia 164/2008. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
Decizie nr. 164/
Ședința publică din 22 Februarie 2008
Completul compus din:
- Președinte
- Judecător
- Judecător
Grefier -
Pe rol pronunțarea asupra recursului formulat de reclamanta AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, cu sediul ales în B,--11, sector 1, împotriva Sentinței civile nr. 2984 din 29 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Harghita în dosarul nr-.
În lipsa părților.
dezbaterilor și susținerile părților în litigiu s-au consemnat în Încheierea ședinței publice din 19 februarie 2008, care face parte integrantă din prezenta, pronunțarea fiind amânată pentru data de astăzi, 22 februarie 2008.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr. 2984 din 29 noiembrie 2007, Tribunalul Harghitaa respins opoziția formulată de AVAS B la efectuarea înscrierilor la ORC Ham ențiunilor referitoare la Hotărârea AGEA a SA adoptată la 30 iulie 2007 ca fiind făcută de o persoană fără calitate procesuală activă.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că potrivit prevederilor art. 61 alin. 1 din legea nr. 31/1990, opoziția poate fi formulată de creditorii sociali și orice alte persoane prejudiciate prin hotărârile asociaților privitoare la modificarea actului constitutiv și că aceștia pot solicita instanței să oblige societatea sau asociații la repararea prejudiciului cauzat, prevederile art. 57 fiind aplicabile. Întrucât asociații sunt prevăzuți ca persoane care pot fi trase la răspundere cu privire la pagubele cauzate terților, aceștia nu pot avea și calitate procesuală activă într-o opoziție, aceștia având la îndemână o altă cale procedurală de atacare a hotărârilor adoptate de adunarea generală și anume cea prevăzută de art. 132 din Legea nr. 31/1990 republicată. Evident că s-a reținut că reclamanta este acționar la SA.
Hotărârea primei instanțe a fost atacată cu recurs de către reclamanta AVAS care a solicitat casarea și pe fond admiterea opoziției sale, invocând prevederile art. 304 pct. 9 și art. 304/1 Cod procedură civilă.
În dezvoltarea motivelor de recurs s-a arătat că SA este o societate comercială la care în prezent AVAS, în calitate de reprezentant al statului deține un număr de 1.563.088 acțiuni din capitalul social și că, la data de 26 iunie 2007 în Monitorul Oficial nr. 1929 partea a IV-a a fost publicat anunțul de convocare a AGEA SA, având pe ordinea de zi reducerea capitalului social în conformitate cu deciziile nr. 1/2007 și 2/2007 ale consiliului de administrație, precizându-se că la 30 iulie 2007 avut loc AGEA la care AVAS a participat și a votat împotrivă. S-a subliniat că AVAS nu a fost în posesia tuturor elementelor necesare pentru definitivarea mandatului special ce trebuia acordat reprezentantului său în AGA, deoarece documentele solicitate administratorilor societății trebuia să conțină și cele două hotărâri judecătorești ale Tribunalului Harghita, raportul de reducere a capitalului social, acțiunile întreprinse pentru evitarea reducerii capitalului social, etc. S-a mai învederat că s-a hotărât reducerea capitalului social cu echivalentul tuturor acțiunilor deținute de AVAS iar administratorii societății au refuzat să depună copii xerox după procesul verbal al adunării generale și a hotărârilor adoptate, iar prin punerea în aplicare a hotărârii participația AVAS la SA T devine 0%.
Recurenta a criticat hotărârea primei instanțe sub aspectul reținerii excepției lipsei calității procesuale pasive, deoarece prin Hotărârea AGEA din 30 iulie 2007 în esență s-a dorit excluderea AVAS din rândul acționarilor SA astfel că AVAS a dobândit calitatea de persoană prejudiciată în sensul prevăzut de art. 61 alin. 1 din Legea nr. 31/1990. S-a precizat că urmare a adoptării hotărârii, participația AVAS a fost redusă la 0%, instituția fiind practic privată de cota parte din profit, iar prejudiciul constă inclusiv în contravaloarea acțiunilor pentru care AVAS ar fi încasat o sumă de bani urmare a vânzării acestora, conform atribuțiilor pe care le are.
Intimata SA a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului, deoarece din economia textelor art. 61 alin. 1 din Legea nr. 31/1990 republicată și art. 132 alin. 2 din Legea nr. 31/1990 republicată, rezultă clar că reclamanta se află într-o gravă eroare de interpretare sub aspectul categoriilor de persoane care au dreptul să exercite opoziția, respectiv acțiunea în anulare.
Analizând hotărârea atacată prin prisma motivului invocat și ținând cont și de incidența prevederilor art. 304/1 Cod procedură civilă, instanța constată că recursul reclamantei este nefondat.
Reclamanta, așa cum ea însăși recunoaște și în dezvoltarea motivelor de recurs, este, în calitate de reprezentant al statului acționar la SA T, deținând - acțiuni, ceea ce reprezintă 15,48% din capitalul social. La ședința AGEA din 30 iulie 2007 în care s-a luat hotărârea de reducerea capitalului social, reprezentantul AVAS a votat împotrivă, deci cel puțin la lucrările acestei ședințe avea calitate de acționar, calitate în care și-a și exprimat dreptul de vot. Împrejurările legate de efectul hotărârii, nu-i conferă reclamantei calitatea de terță persoană în sensul dat de art. 61 alin. 1 din Legea nr. 31/1990 republicată, în cazul dedus judecății, neputându-se cumula calitatea de acționar și cea de persoană prejudiciată. În plus, reclamanta invocă motive care evidențiază nereguli legate de modul de adoptare a hotărârii AGEA, de faptul că în calitatea sa de acționar nu i s-au pus la dispoziție toate documentele și nu i s-au furnizat toate informațiile necesare. Toate acestea vizează afectarea exercitării drepturilor conferite de calitatea sa de acționar, iar textul art. 132 din Legea nr. 31/1990, republicată, oferă posibilitatea acționarilor care nu au luat parte la adunarea generală sau care au votat împotrivă și au ceruit să se însereze aceasta în procesul verbal de ședință de a se prevala de posibilitatea formulării unei acțiuni în anularea hotărârilor adoptate cu nerespectarea prevederilor legale.
Practic, pe calea opoziției, reclamanta contestă legalitatea hotărârii de reducere a capitalului social, posibilul efect de înlăturare a calității sale de acționar, calitate pe care o susține, nu o.
În momentul formulării opoziției, nu se poate afirma că reclamanta nu are calitatea de acționar și în plus, calitatea de persoană prejudiciată nu implică automat și nelegalitatea unei hotărâri, deoarece textul art. 61 alin. 1 din Legea nr. 31/1990 republicată nu prevede ca efect direct al admiterii opoziției anularea hotărârii, ci repararea unui prejudiciu, fiind doar aplicabile prevederile art. 57. Printre persoanele care pot fi obligate la repararea prejudiciului, se numără, după caz, și acționarii societății respective, argument în plus pentru a exclude acționarii din categoria celor care au legitimitate procesuală activă pentru a formula o cerere de opoziție.
În contextul celor arătate, instanța de fond a făcut o corectă interpretare și aplicare a textelor legale incidente în cauză, astfel că văzând și prevederile art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, cu sediul în B, str. -.-., nr. 50, sector 1, împotriva sentinței civile nr. 2984 din 29 noiembrie 2007 Tribunalului Harghita în dosarul nr-.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 22 februarie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Nemenționat
GREFIER,
pentru, fiind în
concediu medical, semnează
Grefier șef secție,
Red.
Tehnored. BI/2ex
Jud.fond:
-27.02.2008-
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat








