Spete evacuare in dreptul comercial. Decizia 163/2008. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
Decizie nr. 163/
Ședința publică din 22 februarie 2008
Completul compus din:
- Președinte
- Judecător
- Judecător
Grefier -
Pe rol pronunțarea asupra recursului formulat de DIRECȚIA PENTRU AGRICULTURĂ ȘI DEZVOLTARE RURALĂ M, cu sediul în Târgu-M,-, județul M, împotriva Sentinței Comerciale nr. 1415/08 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Comercial Mureș în dosarul nr-.
În lipsa părților.
dezbaterilor și susținerile părților în litigiu s-au consemnat în Încheierea ședinței publice din 19 februarie 2008, care face parte integrantă din prezenta, pronunțarea fiind amânată pentru data de astăzi, 22 februarie 2008.
CURTEA,
Prin sentința comercială nr. 1415/08.10.2007, pronunțată de Tribunalul Comercial Mureș în dos. nr-, s-a dispus admiterea cererii promovate de reclamanta "LOCATIV" în contradictoriu cu pârâta Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală M și, în consecință, a dispus rezilierea contractului a contractului de închiriere încheiat între părți cu nr. 44/24.07.2001 (nr. de înregistrare de la reclamantă) având ca obiect închirierea imobilului situat în Târgu M,-.
A dispus, de asemenea, evacuarea necondiționată a pârâtei din imobilul precizat.
A respins cererea reconvențională formulată de pârâta - reclamantă reconvențională M împotriva reclamantei - pârâte reconvenționale "LOCATIV"
A respins excepția inadmisibilității cererii de chemare în garanție, excepție invocată de chemații în garanție Consiliul Județean M și Primăria.
A respins cererile de chemare în garanție promovată de pârâtă împotriva chemaților în garanție Consiliul Județean M și Primăria Târgu M având ca obiect obligarea chemaților în garanție la asigurarea în favoarea pârâtei spre închiriere a unui spațiu adecvat pentru desfășurarea activității.
A obligat pârâta să plătească în favoarea reclamantei suma de 10,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța în acest sens, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin acțiunea formulată la data de 02.02.2007, se arată în considerentele hotărârii atacate, reclamanta a solicitat evacuarea pârâtei din imobilul menționat motivând că în baza a două contracte de închiriere pârâta folosește suprafața totală de 535,6 mp, precum și garajul în suprafață de 40,50 mp, contracte ce au fost încheiate pe perioadă determinată de un an de zile, ulterior fiind prelungite până la data de 01.05.2002. În momentul de față, a precizat reclamanta în acțiunea inițială, contractele au expirat, astfel că pârâta nu mai un titlu valabil, iar solicitările reclamantei ca pârâta să evacueze spațiul au fost ignorate de aceasta din urmă.
Pârâta a solicitat, prin întâmpinarea depusă și după cum se arată în hotărârea atacată, respingerea acțiunii pe motiv că în calitate de instituție publică este îndreptățită să primească spațiu unde să își desfășoare activitatea, iar cum este instituție de interes județean, reclamanta nu avea dreptul să refuze prelungirea contractului de închiriere.
La rândul ei, se arată în continuare în expozitivul hotărârii primei instanțe, pârâta a formulat acțiune reconvențională prin care a solicitat obligarea reclamantei să încheie un nou contract de închiriere.
Reclamanta a solicitat, prin întâmpinarea depusă împotriva acțiunii reconvenționale, respingerea acesteia motivând că întocmirea unui nou contract de închiriere cu reclamanta reconvențională este posibilă numai după emiterea unei noi repartiții de Primăria Târgu M, repartiție ce nu există, iar faptul că este o instituție publică nu o îndreptățește la închirierea unui nou contract de închiriere.
Pârâta a formulat cerere de chemare în garanție față de Primăria Târgu M și Consiliul Județean M solicitând obligarea acestora la asigurarea unui spațiu adecvat pentru desfășurarea activității sau închirierea spațiului din litigiu pe o perioadă de minimum 5 ani.
Pe fondul cauzei prima instanță reține că potrivit contractelor nr. 44 și 45/2001 încheiat de reclamantă și pârâtă, prima a închiriat secundei imobilul precizat mai sus, durata inițială fiind până la data de 24.07.2001, termen ce a fost prelungit de Hotărârea Consiliului Local Târgu M nr. 290/2003 pe o perioadă de 2 ani, condiționat de cedarea de către pârâtă în echivalent a folosinței unor spații situate pe str. -.
Prin adresele nr. 2159/2005 și 1836/2006, se arată în continuare în hotărârea atacată, pârâtei i-a fost pusă în vedere să evacueze spațiile închiriate întrucât contractul de închiriere a expirat în anul 2005, lucru constatat ca atare de instanța de fond. Astfel, constată că acțiunea reclamantei este întemeiată întrucât pârâta nu deține un titlu valabil pentru spațiile ocupate în condițiile în care durata contractelor de închiriere au expirat, iar reclamanta și nici chemații în garanție nu au obligația de a încheia cu pârâta un nou contract de închiriere pentru spațiile în litigiu.
Prin acțiunea reconvențională, reține prima instanță, reclamanta reconvențională nu a indicat niciun temei legal în baza căruia reclamanta să poată fi obligată de a încheia contracte de închiriere pentru spațiul în litigiu, iar normele prevăzute de art. 17 din Legea nr. 213/1998, invocate de aceasta, conțin norme permisive în temeiul cărora statul sau unități administrativ - teritoriale pot da în folosință gratuită imobilele aflate în patrimoniul lor unor persoane juridice fără scop gratuit. Aceasta nefiind o normă imperativă, conchide instanța de fond, nu i se poate impune reclamantei în mod imperativ obligația de a închiria imobilul în litigiu pârâtei și nici nu există un raport contractul în baza căreia reclamanta și-ar fi sumat obligația de a prelungi contractul de închiriere sau de a încheia un nou contract de închiriere pentru imobilul în litigiu.
În ce privește excepțiile invocate de chemații în garanție, referitoare la excepția inadmisibilității unor astfel de cereri, instanța de fond le-a respins apreciind că o astfel de excepție vizează, în fapt, apărări de fond, astfel cum au fost formulate de chemații în garanție, în condițiile în care nu se contestă dreptul pârâtei de a sesiza instanța cu cerere de chemare în judecată.
Însă, instanța de fond găsește cererile de chemare în garanție nefondate în considerarea faptului că pârâta nu face dovada existenței unui temei juridic în baza căreia să solicite obligarea acestora la asigurarea unui spațiu adecvat pentru desfășurarea activității sale.
Față de această hotărâre a declarat, în termen, apel reclamanta M solicitând ca prin admiterea recursului instanța să oblige intimata la încheierea unui nou contract cu aceasta și să constate că reclamanta nu are în proprietate sau în administrare alte imobile. În motivele de recurs se arată că reclamanta este o instituție publică ce nu desfășoară activități economice și nu are în proprietate sau administrare alte imobile pe raza municipiului Târgu M, astfel că nu se poate dispune evacuarea reclamantei fără să i se pună la dispoziție un alt spațiu tocmai pentru că este instituție publică. Temeiul juridic invocat este cel prevăzut de art. 15 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, precum și art. 17 din același act normativ.
Analizând actele de la dosar, atât prin prisma motivelor de recurs invocate, cât și din perspectiva principiului devolutiv prevăzut de art. 304 Cod procedură civilă, instanța de recurs reține următoarele:
În primul rând este de observat că recurenta nu atacă hotărârea în ce privește respingerea cererilor de chemare în garanție și nici împotriva respingerii acțiunii reconvenționale, astfel că instanța de recurs, potrivit art. 129 aliniatul ultim Cod procedură civilă, va analiza hotărârea atacată doar în ce privește acțiunea introductivă de instanță în limitele în care aceasta a fost formulată.
În ce privește temeiul juridic, invocat și în recurs, instanța constată că nu are incidență în cauză.
Astfel, obiectul cauzei, în raport cu art. 15 din Legea nr. 213/1998, nu este concesionarea sau închirierea imobilului în litigiu unei alte persoane juridice, ci rezilierea propriului contract încheiat cu intimata și evacuarea recurentei din spațiul pentru care nu mai deținea un titlu legal de închiriere. Așadar, față de o eventuală concesionare sau închiriere viitoare a spațiului în cauză recurenta este un terț ce nu poate justifica niciun interes.
Nici art. 17 din Legea nr. 213/1998 nu este incident în cauză. Chiar din textul acestui articol rezultă că unitatea administrativ - teritorială poate da imobilul din patrimoniul pe care îl deține în regim de proprietate publică. Rezultă că unitatea administrativ - teritorială nu poate fi obligată să dea în folosință gratuită un imobil. Cu atât mai mult cu cât această putință nu-i aparține în niciun caz recurentei ce nu deține în proprietate imobilul, ci are doar calitatea de administrator al spațiilor aflate în proprietatea Municipiului Târgu
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală M, cu sediul în Târgu-M,-, județul M, împotriva Sentinței comerciale nr. 1415/08 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Comercial Mureș în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 22 februarie 2008.
Președinte Judecător JUDECĂTOR 1: Nemenționat
Grefier
Red.
Tehnored.
2 exemplare
28.03.2008
Jud.fond.-
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
