Practica judiciara comerciala diversa. Decizia 1/2009. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. 1328,-
DECIZIA NR.1
Ședința publică din data de 13 ianuarie 2009
PREȘEDINTE: Giurgiu Afrodita G -
JUDECĂTOR 2: Tănăsică Elena
Grefier - - -
Pe rol fiind soluționarea apelurilor formulate de pârâtele - SRL, cu sediul în B, str. -. -, -. B,. 26, Județ B, - - O - SRL cu sediul în Focșani,-, -. 1,. 13, Județ V, - - A - SRL cu sediul în Focșani,-, -. 1,. 13, Județ V, - - R - SRL, cu sediul în Focșani,-, -. 1,. 13, Județ V, - - H - SRL cu sediul în Focșani,-, -. 1,. 13, Județ V, împotriva sentinței nr.521 din data de 9 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu reclamanți - LICHIDATOR AL - - - SRL SIR, domiciliat în B, str. -, -. 26, Județ B, domiciliată în B, str. -,. 4.. 2,. 11, Județ B și pârâtă DGFP, cu sediul în B,-, Județ
Apelurile au fost timbrate cu taxă judiciară de timbru în valoare de 15 lei, conform chitanțelor nr.-, -, -/2008 și timbre judiciare în valoare totală de 2 lei, care au fost anulate de către instanță și atașate la dosar nr.132- al Curții de APEL PLOIEȘTI.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns intimata-reclamantă reprezentată de domnul, lipsind apelantele-pârâte - SRL, - - O - SRL, - - A - SRL Focșani, - - R - SRL Focșani, - - H - SRL Focșani, intimatul-reclamant - lichidator AL - - - SRL SIR și intimata-pârâtă DGFP .
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se instanței că apelul este motivat și timbrat, și că la dosar cauzei s-a depus prin Serviciul Registratură al instanței, o cerere de amânare a judecării cauzei din partea apărătorului apelanților pârâți, avocat, care precizează că este plecată din țară conform dovezilor anexate, după care,
Curtea verificând actele și lucrările dosarului, respinge cererea formulată de către apărătorul apelanților pârâți, în cauză acordându-se deja termene în acest sens, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Intimata-reclamantă reprezentată de domnul, depune la dosarul cauzei concluzii scrise și solicită respingerea apelului.
CURTEA:
Asupra apelurile de față reține următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr.464/2006 a Tribunalului Buzău debitoarea - a prin lichidatorul judiciar, solicitat anularea vânzării încheiată între - - - SRL și - SRL privind 7 stații cablu retransmisie -, precum și anularea vânzării intervenită între - SRL B și - O - SRL Focșani, cu consecința anulării și a vânzărilor succesive intervenite între - O - SRL și - H - SRL - - A - SRL și - R - SRL, ce au fost făcute în dauna drepturilor creditorilor.
Prin sentința comercială nr.204 din 02.10.2007, pronunțată în dosarul de insolvență nr.464/2006 al Tribunalului Buzău, judecătorul sindic a respins cererea formulată de lichidatorul judiciar privind vânzările succesive celor 7 stații cablu de transmisie -.
Această sentință a fost atacată cu recurs de către lichidator și administrator special al debitoarei - - - SRL B, iar prin decizia nr.7 /2008 a fost admis recursul, admis excepția de necompetență materială a judecătorului sindic de a soluționa acțiunea în anulare, casându-se sentința cu trimitere spre rejudecare la aceeași instanță.
În motivarea acțiunii s-a arătat că prin sentința nr.66/2006 pronunțată în dosarul 1000/2005 al Tribunalului Buzăua fost admisă acțiunea promovată de reclamantele - L H - SRL și, în contradictoriu cu pârâtele - SRL și s-a dispus anularea vânzării intervenită între cele două societăți, anularea procesului-verbal de compensare nr.126/2005 și a facturii nr.- din 01.03.2005, cu consecința repunerii părților în situația anterioară, sentință rămasă irevocabilă prin respingerea recursului.
În consecință reclamantele au pornit executarea silită, iar pârâta pentru a împiedica această executare a vândut la rândul său în mod succesiv cele 7 stații de retransmisie ca- către alte trei societăți comerciale.
Prin sentința nr.521 din 9 iunie 2008 Tribunalul Buzăua admis acțiunea și a dispus anularea vânzării încheiate între - SRL și - O - SRL Focșani și a facturii nr.-/28.12.2005, precum și a vânzărilor succesive intervenite între - O - Focșani și pârâtele - H - SRL Focșani, - A - SRL Focșani, - R - SRL Focșani, precum și a facturilor nr.-, -, -, - și - din 10 ianuarie 2006, dispunând repunerea părților în situația anterioară.
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut că prima vânzare a fost anulată, situație în care pârâta a încercat să paralizeze executarea silită pornită de reclamantă, vânzând bunul ce făcea obiectul vânzării către societățile menționate în cuprinsul acțiunii, cu facturile mai sus enumerate.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel în termen legal pârâtele - SRL și - O - SRL Focșani, - - A - SRL Focșani, - - R - SRL Focșani, - - H - SRL Focșani, criticând-o ca netemeinică și nelegală sub următoarele aspecte:
În principal apelanții au invocat excepția de necompetență materială a Tribunalului Buzău, Secția Comercială în soluționarea cauzei susținând că în speță competența revenea Judecătoriei Buzău, motiv pentru care se impune anularea sentinței nr.521/2008 și trimiterea cauzei spre competentă soluționare la judecătorie.
Prima critică invocată de apelanți se referă la faptul că instanța a reținut în mod greșit situația de fapt, respectiv că prin sentința nr.66 /2006 pronunțată în dosarul 1000/2005 al Tribunalului Buzău, s-a dispus anularea vânzării intervenite între - - - SRL și - SRL. În opinia apelanților această anulare nu constituie un argument de natură să dovedească reaua-credință a cumpărătorului în momentul dobândirii bunurilor, iar apoi a subdobânditorilor succesivi, în favoarea acestora operând prezumția instituită de art.1909 alin.1 Cod civil, potrivit căruia posesia de bună credință a bunurilor mobile valorează titlu de proprietate.
A doua critică învederează faptul că instanța a apreciat că prețul primei vânzări este mult mai mic în raport cu valoarea bunurilor vândute, fără a argumenta în vre-un mod modalitatea în care a ajuns la această concluzie.
A treia critică se bazează pe faptul că instanța în mod greșit a anulat actele subsecvente de vânzare, în condițiile în care nu s-a făcut dovada că dobânditorii au fost de rea-credință, la momentul în care au încheiat actele de vânzare cumpărare.
Aceleași critici sunt invocate de apelanții subdobânditori în apelul depus la dosar.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma criticilor formulate de apelanți, instanța reține următoarele:
Ambele apeluri invocă aceleași critici motiv pentru care instanța le va analiza împreună.
Prima critică privind excepția de necompetență materială este nefondată, întrucât obiectul acțiunii se încadrează în categoria litigiilor reglementate de art.2 lit. Cod procedură civilă, în sensul că obiectul este neevaluabil în bani, ceea ce atrage soluționarea în primă instanță de către tribunal.
Cu privire la incidența sentinței nr.66/2006 în soluționarea corectă cauzei de către prima instanță, Curtea constată că în mod întemeiat prima instanță a ținut seama de această hotărâre, prin care a fost admisă acțiunea promovată de reclamantele - - - SRL și, în contradictoriu cu pârâta - SRL, dispunându-se anularea vânzării intervenite între cele două societăți, anularea procesului-verbal de compensare nr.129/2005 și a facturii -/2005, cu repunerea părților în situația anterioară.
Această soluție, fiind irevocabilă și pusă în executare de reclamantă, a fost obstrucționată executarea silită de către apelanta-pârâtă prin vânzarea către celelalte societăți pârâte a bunurilor din patrimoniul reclamantei și care făceau obiectul acestei executări, fără ca în fața instanței de fond să se invoce în vre-o fază procesuală buna-credință a subdobânditorilor.
Prin urmare invocarea prevederilor art.1909 alin.1 cod civil în prezent este infirmată chiar de modalitatea în care apelanții au procedat la vânzarea bunurilor ce au făcut obiectul litigiului soluționat prin sentința nr.66/2006, și nu se poate reține că a existat o posesie de bună-credință care să apere cumpărătorii în fața proprietarului de drept.
Și celelalte critici sunt nefondate, instanța de fond reținând în mod corect că prețul primei vânzări este neserios, fiind mult mai mic în raport de valoarea bunurilor vândute.
Susținerile apelantei vizând evaluarea corectă la care s-a făcut vânzarea în raport de valoarea contabilă amortizată de la data vânzării nu poate fi reținută de instanță, întrucât se încalcă un principiu valabil recunoscut că un asemenea bun se vinde la valoarea de piață și nu la valoarea contabilă.
Ca urmare a anulării primei vânzări prin sentința nr.66/2006 și celelalte acte de vânzare-cumpărare subsecvente au fost anulate în mod corect, subdobânditorii nefăcând nici o dovada că au fost de bună credință la momentul preluării bunurilor vândute, la un preț ce nu avea corespondent în valoare de piață.
În baza art.296 Cod procedură civilă, Curtea urmează să respingă apelurile ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECI D E:
Respinge ca nefondate apelurile formulate de pârâtele - SRL, cu sediul în B, str. -. -, -. B,. 26, Județ B, - - O - SRL cu sediul în Focșani,-, -. 1,. 13, Județ V, - - A - SRL cu sediul în Focșani,-, -. 1,. 13, Județ V, - - R - SRL, cu sediul în Focșani,-, -. 1,. 13, Județ V, - - H - SRL cu sediul în Focșani,-, -. 1,. 13, Județ V, împotriva sentinței nr.521 din data de 9 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu reclamanți - LICHIDATOR AL - - - SRL SIR, domiciliat în B, str. -, -. 26, Județ B, domiciliată în B, str. -,. 4.. 2,. 11, Județ B și pârâtă DGFP, cu sediul în B,-, Județ
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 13 ianuarie 2009.
Președinte, Judecător,
G - - -
Grefier,
- -
Red. / tehnored.
10 ex./15.01.2009
ds. fond 132- Tribunalul Buzău
jud. fond
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120
Președinte:Giurgiu AfroditaJudecători:Giurgiu Afrodita, Tănăsică Elena