Practica judiciara comerciala diversa. Decizia 1006/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr- (Număr în format vechi 918/2009)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ

DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 1006

Ședința publică de la 24 Iunie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Diana Manole

JUDECĂTOR 2: Roxana Popa

JUDECĂTOR 3: Eugenia Alina

GREFIER

Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs, formulată de recurenta - GRUP SRL prin administrator special G împotriva sentinței comerciale nr. 114/F din data de 18.03.2009, pronunțată de Tribunalul Călărași Secția Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - GRUP SRL PRIN LICHIDATOR JUDICIAR și - SRL.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurenta prin avocat, cu delegație la dosar, lipsind intimații.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că intimata - GRUP SRL prin lichidator judiciar a depus la dosar întâmpinare.

Recurenta prin avocat, depune la dosar dovada achitării taxelor judiciare de timbru în cuantumul legal stabilit, precum și împuternicirea avocațială.

Se înmânează apărătorului recurentei un exemplar al întâmpinării.

Recurenta prin avocat, arată că nu solicită amânarea cauzei pentru a lua la cunoștință de întâmpinare.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă recurentei cuvântul pe cererea de recurs.

Recurenta prin avocat, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, instanța de fond a soluționat cauza cu încălcarea formelor de procedură prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute, un al doilea motiv de recurs este faptul că procedura de citare cu debitoarea s-a făcut la o altă adresă decât la cea indicată. În concluzie, solicită casarea sentinței pronunțată de Tribunalul Călărași și trimiterea cauzei spre rejudecare, în subsidiar, solicită admiterea cererii și soluționarea cauzei pe fond în baza probatoriului administrat. Fără cheltuieli de judecată.

CURTEA

Deliberând asupra recursului comercial d e față, reține următoarele:

Prin sentința comercială nr. 114/F/18.03.2009 judecătorul sindic din cadrul Tribunalului Călărașia declarat nulă cerere de revizuire a sentinței civile nr. 2259 din 25.10.2007 pronunțată de judecătorul sindic din cadrul Tribunalului Călărași, formulată de debitoarea - GRUP SRL în contradictoriu cu creditoarea - SRL.

În considerentele sentinței, judecătorul sindic a reținut că prin sentința comercială nr. 2259 din 25.10.2007 s-a dispus deschiderea procedurii simplificate a falimentului cu consecința ridicării dreptului de administrare al debitoarei, astfel că la momentul formulării cererii de revizuire reprezentantul legal al acesteia este lichidatorul judiciar, care nu și-a însușit cererea. În raport de această situație, judecătorul sindic a apreciat ca fiind întemeiată excepția nulității cererii, în sensul că cererea nu este semnată de reprezentantul legal la debitoarei, respectiv de lichidatorul judiciar.

A mai reținut judecătorul sindic că cererea este semnată doar de avocat, din actele dosarului nr- rezultând că avocatul a fost împuternicit de administratorul special să îi susțină interesele în acel dosar, și nicidecum să reprezinte debitoarea în prezenta cauză, în care ar fi trebuit să prezinte mandatul special acordat de lichidatorul judiciar.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs debitoarea - SRL, prin administrator special.

În motivare, recurenta a arătat că judecata cauzei s-a făcut cu încălcarea normelor de procedură prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute, procedura de citare cu societatea fiind îndeplinită la o altă adresă decât cea a sediului social. Mai susține recurentă că în mod greșit s-a apreciat că administratorul special nu ar fi avut calitatea de reprezentant al debitoarei, cererea de revizuire fiind formulată de apărătorul ales de administratorul special, care și-a însușit- Se mai invoca dispoziția art. 18 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, care dă dreptul administratorului special să reprezinte interesele societății și să participe la procedură pe seama debitorului.

Prin întâmpinare, debitoare, reprezentată de lichidator judiciar a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind că prin prezența sa la termenul de judecată s-au acoperit orice vicii de procedură. A apreciat ca neîntemeiate și celelalte critici formulate de recurentă împotriva sentinței judecătorului sindic.

Nu au fost administrate probe.

Analizându-se actele și lucrările dosarului în raport de criticile formulate și de apărările invocate, se apreciază că recursul este fondat.

Astfel, se reține că judecătorul sindic a procedat la soluționarea cauzei cu încălcarea normelor de procedură referitoare la citarea părților. În speță, prin cererea de revizuire, revizuienta recurentă a indicat adresa sediului social, la care trebuia îndeplinită procedura de citare. Cererea de revizuire a fost inițial înregistrată și atașată la dosarul de insolvență, fiind dispusă ulterior disjungerea sa și formarea unui nou dosar, cu obligativitatea citării părților pentru termenul stabilit în dosarul nou format.

emisă pe numele revizuientei recurente pentru termenul la care cauza a fost soluționată în fond a cuprins o adresă greșită. Concret, revizuienta recurentă a fost citată la adresa din C,-, jud. C, adresa indicată de parte pentru efectuarea actelor de procedură fiind în C,-, -. II,. 4, jud.

În consecință, se apreciază că procedura de citare nu a fost legal îndeplinită cu revizuienta, prin citarea acesteia la o lată adresă decât cea a sediului social, astfel cum a fost indicată în cererea de sesizare a instanței.

Nu poate fi reținut apărarea intimatei în sensul că orice vicii de procedură la judecata cauzei în fond s-au acoperit prin prezența sa în sala de judecată. Intimata face o confuzie gravă între părțile procesului, cum, de altfel, a făcut și judecătorul sindic. Lichidatorul judiciar are în prezenta speță calitatea de intimat, în contradictoriu cu revizuienta, respectiv societatea debitoare, reprezentată de administratorul special. În consecință, prezența în sală a lichidatorului judiciar nu a acoperit lipsa de procedură cu administratorul special, ca reprezentant al debitoarei, cunoscut fiind că și administratorul special poate reprezentat societatea debitoare.

În speță se are în vedere și situația specială, pentru care s-a formulat cererea de revizuire a sentinței de deschidere a procedurii, bazată pe existența unor înscrisuri ce nu au putut fi înfățișate la prima judecată a cererii, din împrejurări mai presus de voința părții. În consecință, nu se poate reține că prezența lichidatorul judiciar ar fi acoperit procedural lipsa de la judecata cererii a administratorului special al societății debitoare.

Pentru toate considerentele reținute și constatând temeinicia recursului declarat în cauză, în temeiul art. 312.pr.civ. calea de atac va fi admisă, iar sentința pronunțată de judecătorul sindic va fi casată.

Având în vedere motivul reținut pentru a se dispune casarea sentinței judecătorului sindic, cauza va fi trimisă spre rejudecare la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de recurenta - GRUP SRL prin administrator special G în contradictoriu cu - GRUP SRL prin lichidator judiciar și - SRL împotriva sentinței comerciale nr. 114/F din 18.03.2009 pronunțată de judecătorul sindic din cadrul Tribunalului Călărași Secția Civilă în dosarul nr-.

Casează sentința recurată.

Trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță, respectiv Tribunalul Călărași.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 24.06.2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

- - - - - -

GREFIER

Red. RP/2ex.

13.07.2009.

Jud. fond

Tribunalul Călărași

Președinte:Diana Manole
Judecători:Diana Manole, Roxana Popa, Eugenia Alina

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Practica judiciara comerciala diversa. Decizia 1006/2009. Curtea de Apel Bucuresti