Practica judiciara comerciala diversa. Decizia 14/2010. Curtea de Apel Suceava

Dosar nr- - alte cereri -

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL SUCEAVA

SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA NR.14

Ședința publicădin 25 februarie 2010

PREȘEDINTE: Rață Gabriela

JUDECĂTOR 2: Sas Remus

Grefier - -

Pe rol judecarea apelului declarat de pârâta SC IMOBILIARE SRL B - prin administrator din B,-, județul B,împotriva sentinței nr. 1263 din 8 decembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Botoșani - Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal,în dosarul nr-, intimat fiind reclamantul.

La apelul nominal, făcut în ședință publică, a răspuns avocat, pentru reclamantul intimat, lipsă fiind acesta și apelanta.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței că pârâta nu a făcut dovada achitării taxei de timbru stabilită prin rezoluție.

Instanța a invocat din oficiu excepția de netimbrare a apelului și a dat cuvântul părții prezente.

Avocat, pentru reclamantul intimat, cerut admiterea excepției și anularea apelului ca netimbrat, iar în cazul în care până la sfârșitul ședinței apelanta va face dovada timbrării cererii, a cerut respingerea apelului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată sub rezerva depunerii chitanței până la sfârșitul ședinței.

După deliberare,

CURTEA,

Asupra apelului de față, constată:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Botoșani sub nr- din 7 mai 2009, reclamantul a chemat în judecatăpârâta IMOBILIARE, pentru a se pronunța o hotărâre care să țină loc de contract de vânzare - cumpărare în formă autentică privind apartamentul nr. 3 situat la etajul I,. B, - cu suprafața construită de 91,65 mp plus terase de 8,30 mp. suprafața utilă de 74,65 mp, compus din două camere, baie, bucătărie, grup sanitar și hol, cota indiviză aferentă din spațiile comune ale blocului și terenului, cu loc de parcare individualizat în cadrul condominiului din " de locuințe ", edificat pe o suprafață totală de teren de 2.831 mp. din municipiul B,-, județul B; obligarea pârâtei de a radia orice ipotecă sau privilegiu instituit asupra imobilului cu plata de daune cominatorii de 1.000 lei pe zi întârziere de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești pronunțată în cauză și până la radierea sarcinilor existente, cu plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că la data de 15 noiembrie 2007 încheiat cu pârâta un antecontract de vânzare - cumpărare nr. 176 prin care aceasta s-a obligat să-i vândă apartamentul nr. 3 situat la etajul I,. B, - cu o suprafață construită de 91,65 mp. plus terasa de 8,30 mp, suprafața utilă de 74,65 mp compusă din două camere, baie, bucătărie, grup sanitar și hol, cota indiviză aferentă din spațiile comune ale blocului și terenului, cota indiviză aferentă apartamentului, cu loc de parcare individualizat în cadrul condominiului situat în " de locuințe ", edificat pe o suprafață totală de teren de 2.831 mp. din municipiul B,-, județul B, cu prețul de 50.000 euro care include și TVA, achitat în totalitate până la data de 10 decembrie 2008, că în art. 5 și 20 din antecontract s-a specificat "dreptul de proprietate asupra imobilului va fi transferat cumpărătorului la data semnării și autentificării actului de vânzare - cumpărare, termenul de realizare a construcției fiind stabilit pentru 30.09.2008, cu o perioadă de grație de 3 luni, dar din diverse motive a fost finalizat la sfârșitul lunii decembrie 2008 și că vânzătorul - pârât se obliga, potrivit art. 18 și 19 din antecontract, să notifice cumpărătorului data încheierii procesului verbal de recepție și să stabilească data când părțile se vor prezenta la notarul public pentru autentificarea actului de vânzare - cumpărare.

Cum, pârâta nu a procedat la formalitățile prevăzute de cele două texte, a notificat-o cu adresa nr. 122/19.02.2007, că la data de 26.02.2009, ora 14:00, să se prezinte la imobilul cumpărat pentru încheierea procesului verbal de recepție și stabilirea datei pentru încheierea actului autentic, însă aceasta nu a dat curs notificării.

Prin notificarea nr. 193/19.03.2009, transmisă prin a solicitat pârâtei ca la data de 8 aprilie 2009, ora 12, să se prezinte la sediul executorului judecătoresc pentru soluționarea amiabilă a litigiului și perfectarea în formă autentică a convenției de vânzare - cumpărare, ocazie cu care, din partea pârâtei s-a prezentat d-nul - solicitând un termen de 3 zile pentru a da răspuns la notificare, arătând că dorește o soluționare amiabilă, însă nu a mai dat nici un răspuns până în prezent.

A mai arătat că, în prezent, se află în posesia apartamentului cumpărat și a fost nevoit să facă unele amenajări, cheltuind sume considerabile.

În dovedirea acțiunii au fost depuse la dosar înscrisuri.

La data de 10.06.2009 pârâta a depus întâmpinare și o cerere reconvențională prin care a solicitat să se constate nulitatea antecontractului de vânzare - cumpărare nr. 176/15.11.2007, invocând prețul neserios - art. 1303 Cod civil, susținând că acesta este mult inferior valorii propriu-zise a obiectului vândut.

Se arată în întâmpinare că între părți a fost încheiat un contract de rezervare nr. 128/04.10.2007 pe care intenționat reclamantul nu l-a depus la dosar și prin care s-a stabilit valoarea apartamentului vândut de 71.834 euro inclusiv TVA, din care la momentul semnării s-a achitat suma de 500 euro, că la data de 15.11.2007 s-a încheiat antecontractul de vânzare - cumpărare nr. 176 în care s-au stabilit obligațiile pentru părți, printre altele obligația de achitare a prețului, valoarea contractului fiind scăzută de la 71.834 euro inclusiv TVA la 50.000 euro inclusiv TVA.

A precizat pârâta că diferența foarte mare de preț, care nu ar fi existat dacă nu era consecința unei promisiuni certe, valorificabilă în bani pe care reclamantul trebuia să o realizeze în beneficiul vânzătorului și pe care nu a îndeplinit-o, constituie motivul refuzului încheierii contractului de vânzare - cumpărare.

În dovedirea celor arătate în întâmpinare au fost depuse la dosar înscrisuri.

Prinsentința nr.1263 din 8 decembrie 2009 Tribunalul Botoșania admis acțiunea formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâta IMOBILIARE B și a constatat că între părți s-a încheiat convenția de vânzare - cumpărare nr. 176/15.11.2007 prin care " IMOBILIARE" B, în calitate de vânzător a vândut reclamantului, în calitate de cumpărător, imobilul constând în apartamentul nr. 3 compus din 2 camere și dependințe în suprafață utilă de 72,05 mp. terase, cotă indiviză din spațiile de folosință comună ale blocului și terenului cu loc de parcare individualizat situat în " de locuințe P + 2 E" din municipiul B,-, identificat conform anexei nr. 1 partea I CF nr. 23216/N a municipiului B, cu prețul de 50.000 euro cu TVA achitat integral de cumpărător. A stabilit că hotărârea ține loc de act autentic de vânzare - cumpărare și a obligat pârâta să radieze orice ipotecă sau privilegiu instituit asupra imobilului cumpărat de reclamant cu plata de daune cominatorii de 1000 lei pe zi întârziere de la rămânerea irevocabilă a hotărârii și până la radierea efectivă a sarcinilor. Totodată anulat, ca netimbrată, cererea reconvențională și a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 17.298 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorar avocat și taxă timbru acțiune.

Pentru a se pronunța astfel prima instanță a reținut că între pârâta IMOBILIARE B - în calitate de vânzător și reclamantul - în calitate de cumpărător s-a încheiat antecontractul de vânzare - cumpărare nr. 176 din 15.11.2008, prin care prima s-a obligat să edifice în baza proiectului nr. 211/2007 și a autorizației de construcție nr. 515/26.09.2007 constând în edificarea "ui de locuințe ", pe terenul în suprafață de 2831 mp. situat în municipiul B,-, conform nr. cadastral nedefinitiv 4739 înscris în 13503/N, număr cadastral nedefinitiv 3350/2/2 înscris în nr. 8903/N, număr cadastral nedefinitiv 3350/1/2 înscris în 8904/N și să vândă secundului apartamentul nr. 3 situat la etajul I,. B, compus din 2 camere și dependințe în suprafață utilă de 72,05 mp. terase, cotă indiviză din spațiile de folosință comună ale blocului și terenului cu loc de parcare individualizat cu prețul de 50.000 euro inclusiv TVA, achitat integral de cumpărător conform chitanțelor depuse la dosar (filele 6 - 14 și 22 - 27) și că părțile au încheiat anterior "contractul de rezervare" nr. 128/4 oct. 2007, prin care pârâta a rezervat în beneficiul cumpărătorului în interesul părților semnatare a antecontractului de vânzare - cumpărare a drepturilor și obligațiilor privind edificarea apartamentului și apartamentului ales de cumpărător (fila 36 dosar).

S-a mai reținut că potrivit art. 969 cod civil "convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante", iar în conformitate cu dispozițiile art. 1073 Cod civil "creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației de către debitor"; de asemenea, conform art. 1295 Cod civil "vânzarea este perfectă între părți și proprietatea este de drept strămutată la cumpărător, în privința vânzătorului, îndată ce părțile s-au învoit asupra lucrului și asupra prețului, deși lucrul încă nu se va fi predat și prețul încă nu se va fi numărat".

Referitor la cererea reconvențională prin care pârâta a solicitat constatarea nulității antecontractului de vânzare - cumpărare nr. 176/15.11.2007 încheiat cu reclamantul, instanța a avut în vedere că aceasta nu a achitat taxa judiciară de timbru aferentă (4.893 lei) și timbru judiciar de 5 lei, în temeiul art. 20 pct. 3 din Legea nr. 146/1997, republicată, cu ultimele modificări aduse prin Legea nr. 276 și nr. 277/2009, astfel încât a anulat-o ca netimbrată.

Împotriva sentinței a declarat apel pârâta, care a solicitat modificarea sentinței în sensul anulării antecontractului de vânzare - cumpărare nr. 176/2007, reducerii onorariului avocat și anularea daunelor cominatorii de la rămânerea irevocabilă a hotărârii și până la radierea efectivă a sarcinilor.

Motivele de critică ce vizează fondul cauzei, nu pot fi însă supuse analizei, datorită excepției de netimbrare a apelului, care prevalează în cauză.

Conform dispozițiilor art. 20 pct. 3 din Legea 146/1997, neîndeplinirea obligației de plată a taxei judiciare de timbru datorate în conformitate cu dispozițiile legale până la termenul de judecată stabilit se sancționează cu anularea cererii, respectiv a apelului.

În speță, prin citația primită de - funcționarul însărcinat cu primirea corespondenței, la sediul indicat al acesteia la data de 08.02.2010 - fila 8 dosar apel, apelantei i s-a comunicat obligația de a depune la dosar dovada achitării taxei de timbru de 2853,7 lei și timbru judiciar de 3 lei, însă aceasta nu s-a conformat.

Așa fiind, cum apelanta nu este scutită de plata taxelor judiciare de timbru, în baza art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997 și art. 9 din nr.OG32/1995, instanța urmează a anula ca netimbrat apelul formulat.

În ce privește cererea reclamantului intimat de obligare a pârâtei apelante la plata cheltuielilor de judecată, aceasta urmează a fi respinsă ca nefondată, intimatul nedepunând la dosarul cauzei nicio chitanță din care să rezulte cuantumul acestora și nici ce reprezintă aceste cheltuieli ( transport, onorar avocat etc.), în speță nefiind îndeplinite disp. art. 274 Cod pr.civilă.

În consecință, în temeiul art. 296 Cod procedură civilă,Curteava anula ca netimbrat apelul și va respinge ca nefondată cererea privind plata cheltuielilor de judecată.

Pentru aceste motive,

În numele Legii

DECIDE:

Anulează ca netimbrat apelul declarat de pârâta SC IMOBILIARE SRL B - prin administrator din B,-, județul B, împotriva sentinței nr. 1263 din 8 decembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Botoșani - Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr-, intimat fiind reclamantul.

Respinge ca nefondată cererea privind plata cheltuielilor de judecată formulată de reclamantul intimat.

Definitivă.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 25 februarie 2010.

Președinte, Judecător, Grefier,

Red.

Tehnored.

Ex.5/03.03.2010

Jud. fond.

Președinte:Rață Gabriela
Judecători:Rață Gabriela, Sas Remus

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Practica judiciara comerciala diversa. Decizia 14/2010. Curtea de Apel Suceava