Practica judiciara comerciala diversa. Decizia 214/2009. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 214/
Ședința publică de la 31 Martie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Valentina Vrabie Președinte secție
JUDECĂTOR 2: Rodica Dorin
JUDECĂTOR 3: Sarmisegetuza Tulbure dr. - -
GREFIER - - -
.-.-.-.-.-.-.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra soluționării recursului declarat de recurentul - lichidator judiciar, cu sediul în Focșani,-,. 1, județul V, împotriva sentinței comerciale nr. 7/14.01.2009 pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata debitoare S, intimat creditor B, V, FURNIZARE F, DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL VRANCEA, având ca obiect alte cereri - contestație împotriva tabelului definitiv consolidat.
Dezbaterile și cuvântul pe fond au avut loc la termenul din data de 30.03.2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată și care face parte integrantă din prezenta hotărâre și când instanța, pentru a da posibilitatea recurentului, la cererea acestuia, să transmită prin fax copii de pe înscrisurile arătate, a amânat pronunțarea la data de 31.03.2009, când a hotărât următoarele:
CURTEA
Asupra recursului civil de față;
Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin sentința comercială nr. 7 din 14.01.2009 pronunțată de judecătorul-sindic în dosarul nr- al Tribunalului Vrancea, în temeiul art. 131 din Legea nr. 85/2006 s-a dispus închiderea procedurii insolvenței pentru debitoarea S și radierea acesteia din Registrul Comerțului.
În temeiul art. 136 din Legea nr. 85/2006, prin închiderea procedurii, judecătorul-sindic, lichidatorul și toate persoanele care i-au asistat sunt descărcați de orice îndatoriri sau responsabilități cu privire la procedură, debitor și averea lui, creditori și asociați.
S-a dispus plata sumei de 3000 lei din fondul de lichidare către, conform art. 4 alin. 4 din Legea nr. 85/2006.
În temeiul art. 135 din Legea nr. 85/2006, s-a dispus notificarea hotărârii debitorului, creditorilor, și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Vrancea pentru efectuarea mențiunilor de radiere și publicare în buletinul procedurilor de insolență.
Pentru a hotărî astfel, judecătorul-sindic a reținut că debitoarea nu mai deține bunuri sau lichidități iar creditorii nu au avansat sumele necesare continuării procedurii, fiind întrunite cerințele art. 131 din Legea nr. 85/2006.
În ceea ce privește plata onorariului lichidatorului judiciar a precizat că s-a acordat un onorariu global în sumă de 3000 lei ce se va plăti din fondul constituit conform art. 4 alin. 4 din Legea nr. 85/2006.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a formulat recurs lichidatorul judiciar, înregistrat sub nr- pe rolul Curții de APEL GALAȚI.
A criticat hotărârea recurată pentru nelegalitate și netemeinicie în ceea ce privește soluționarea capătului de cerere referitor la acordarea onorariului global către lichidatorul judiciar, motivând următoarele:
- Prin sentința civilă nr. 289/2004 s-a dispus deschiderea procedurii insolvenței asupra debitoarei, fiind desemnat administrator judiciar, stabilindu-se un onorariu de 600 lei/lună.
- Prin încheierea din 27.04.2005 s-a dispus intrarea în faliment, fiind desemnat lichidator judiciar și pentru această etapă a procedurii, cu o retribuție de 600 lei/lună.
Recurentul a precizat că asupra celor două sentințe judecătorești nu s-au formulat obiecțiuni sau contestații din partea creditorilor în ceea ce privește desemnarea administratorului și lichidatorului judiciar și în ceea ce privește retribuția stabilită de judecătorul-sindic.
A arătat că a întocmit decontul de cheltuieli nr. 30/123F din 14.01.2009 depus în anexa la cererea de închidere a procedurii și întocmit în baza celor două hotărâri judecătorești definitive și irevocabile.
Instanța de fond a dispus plata sumei de 3000 lei fără o justificare legală a diminuării drepturilor salariale cuvenite.
A menționat că durata de 50 de luni în care s-a desfășurat procedura insolvenței debitorului s-a datorat celor 4 recursuri formulate de creditorii și V, a contestațiilor formulate de aceeași creditori, acțiuni care nu îi pot fi imputate și la care a răspuns în calitate de administrator/lichidator judiciar.
Față de motivele arătate mai sus, a solicitat admiterea recursului, modificarea hotărârii recurate în sensul admiterii acțiunii și admiterea, în totalitate, a sumelor reprezentând cheltuieli de procedură.
În drept, a invocat disp. art. 12 alin. 1 din Legea nr. 85/2006.
S-au citat legal părțile implicate în procedură.
Intimații nu au formulat întâmpinare.
Recursul este fondat pentru cele ce se vor arăta în continuare:
Prin sentința nr. 289/06.10.2004 pronunțată de judecătorul sindic în dosarul nr- al Tribunalului Vranceas -a deschis procedura reorganizării judiciare și a falimentului pentru debitoarea S, iar prin încheierea din 27.04.2008 s-a dispus intrarea în faliment a acesteia.
Pentru perioada de observație a fost desemnat administrator judiciar cu o retribuție de 600 lei pe lună, acest practician în insolvență fiind menținut și în etapa falimentului, în calitate de lichidator judiciar, cu aceeași retribuție de 600 lei lunar.
Procedura insolvenței privind pe debitoarea s-a derulat în perioada 06.10.2004 - 14.01.2009, reprezentând 50 de luni și 25 de zile, rezultând că lichidatorului judiciar i se cuvine pentru activitatea desfășurată în toată această perioadă suma totală de 30.150 lei.
În ceea ce privește cheltuielile materiale efectuate, se reține că recurentul a prezentat în recurs, la solicitarea instanței, înscrisuri din care rezultă că, pe parcursul desfășurării procedurii, a efectuat cheltuieli materiale în sumă de 652 lei constând în publicitate în ziare ("Adevărul", "Monitorul de V"), taxe poștale și la. onorarii avocat
În mod greșit și fără a motiva soluția adoptată, judecătorul sindic a admis în parte cererea lichidatorului judiciar de aprobare a cheltuielilor ocazionate de activitatea desfășurată în calitate de administrator sau lichidator judiciar.
Sumele pretinse cu acest titlu sunt, pe de o parte, stabilite prin hotărârile irevocabile pronunțate de judecătorul-sindic cu ocazia declanșării procedurii generale a insolvenței și care urmare a intrării în procedura falimentului iar, pe de altă parte, cheltuielile materiale au fost dovedite ca fiind efectuate în legătură cu activitatea desfășurată.
Față de considerentele arătate, în temeiul art. 312 alin. 1 și 3.pr.civ. coroborate cu art. 304 pct. 7.pr.civ. va admite recursul și va modifica în parte sentința recurată în sensul acordării cheltuielilor de procedură, astfel cum au fost solicitate prin decontul de cheltuieli.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de lichidatorul judiciar, cu sediul în Focșani,-,. 1, județul V, împotriva sentinței comerciale nr. 7/14.01.2009 pronunțată de judecătorul-sindic în dosarul nr. 123/F/2004 (număr nou -) al Tribunalului Vrancea.
Modifică, în parte, sentința recurată, în sensul că dispune plata sumei de 30.802 lei din fondul de lichidare către, conform art. 4 alin. 4 din Legea nr. 85/2006.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi 31 Martie 2009.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTOR, | JUDECĂTOR, dr. |
Grefier,
RD//03.05.2009
Fond:
Președinte:Valentina VrabieJudecători:Valentina Vrabie, Rodica Dorin, Sarmisegetuza Tulbure