Spete dizolvare societate comerciala. Decizia 261/2009. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ
Decizia comercială nr. 261
Ședința publică de la 27 Aprilie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Valentina Vrabie
JUDECĂTOR 2: Sarmisegetuza Tulbure dr. - -
JUDECĂTOR 3: Rodica Dorin
Grefier - -
-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de reclamantul - cu sediul ales la Cabinet avocat - B,-, -. 42,. 2,. 34, jud. B, împotriva sentinței civile nr. 480 din 18.11.2008 pronunțată de Tribunalul Brăila in dosarul nr-, in contradictoriu cu intimata - pârâtă SC SRL B, având ca obiect - dizolvare societate.
La apelul nominal făcut în ședința publică răspunde recurentul-reclamant asistat de avocat, cu delegație la dosar,lipsă fiind intimata.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, în sensul că prin intermediul Biroului Registratură, intimata a depus la dosar precizări (într-un singur exemplar).
Apărătorul recurentului depune la dosar precizări ( în dublu exemplar) și copia facturii nr. -/23.04.2009 emisă de Poșta Română. Apreciază că față de precizările depuse astăzi la dosar s-ar impune acordarea unui nou termen de judecată.
Curtea, respinge cererea de amânare formulată de apărătorul recurentei apreciind că nedesemnarea lichidatorului nu împiedică soluționarea cererii de dizolvare.
Nemaifiind cereri de formulat și probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în recurs.
Apărătorul recurentului-reclamant solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat avându-se în vedere și faptul că intimata-pârâtă este de acord cu dizolvarea societății.
CURTEA
Asupra recursului civil de față;
Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 480/com/18.11.2008, pronunțată de Tribunalul Brăilas -a respins ca fiind nefondată acțiunea formulată de reclamantul, prin reprezentant - avocat împotriva pârâtei SC SRL având ca obiect dizolvarea societății pârâte.
Pentru a hotărî astfel instanța de fond a motivat că textul art. 227 alin.1 lit. e din Legea nr. 31/1990 nu definește sintagma"neînțelegeri grave", lăsând instanței rolul să aprecieze în funcție de situația concretă. În acest context, a constatat că faptele sau omisiunile pe care reclamantul le pune în sarcina asociatului administrator nu sunt susținute de probe.
Astfel, s-a relevat că nu s-a dovedit faptul că au fost achiziționate două autovehicule în leasing, că societatea a încheiat exercițiul financiar la 31.12.2007 cu o pierdere de 44895 lei, nu s-a prezentat contractul individual de muncă al administratorului și nu s-a solicitat pârâtei să prezinte registrul asociațiilor și să dovedească aprobarea bilanțului contabil, situațiilor financiare și contului de profit și pierderi pentru anul 2007.
De asemenea, s-a mai motivat că poziția pârâtei nu este una de achiesare la pretențiile reclamantului deoarece prin întâmpinarea formulată nu se recunosc aspectele reclamate, dimpotrivă acestea sunt contracarate și, în plus, pârâta a invocat culpa reclamantului în crearea situației cu care se confruntă.
În ceea ce privește capătul de cerere privind plata cheltuielilor de judecată s- motivat că reclamantul " a căzut în pretenții" și, potrivit art. 274.pr.civ. a respins-
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs reclamantul, înregistrat sub nr. unic - pe rolul Curții de APEL GALAȚI.
A criticat hotărârea recurată ca lipsită de temei legal, fiind dată cu aplicarea greșită a legii, motiv de casare prev. de art. 304 pct. 9.pr.civ.
Hotărârea instanței de fond a fost dată cu încălcarea art. 130 alin.2 pr.civ.
privind principiul rolului activ al judecătorului, întrucât s-a respins acțiunea, pe baza susținerilor pârâtei, fără nici un înscris doveditor.
Recurenta-reclamantă a prezentat prin cererea de recurs, un scurt istoric al societății, făcând referire la data constituirii societății pârâte, capitalul social, modul de repartizare a acestuia între asociați, obiectul de activitate al societății.
Privitor la administrarea și funcționarea societății între asociații, - și au intervenit neînțelegeri grave care au afectat funcționarea societății, neînțelegeri consemnat în Procesul-verbal al Adunării Asociațiilor din 12.05.2008.
și administratorul a administrat societatea defectuos, a angajat investiții fără să aibă acordul asociatului majoritar.
Probarea celor susținute în acțiune s-a realizat cu Actul constitutiv, contractul individual de muncă înregistrat la. B cu nr. 392.026/21.03.2007, procesul-verbal al Adunării Generale din data de 13.05.2008.
Recurenta-reclamantă a învederat prin întâmpinare că pârâta a recunoscut existența unor iremediabile neînțelegeri între asociați și a fost de acord cu acțiunea formulată pentru dizolvarea SC SRL.
Instanța de fond a trecut peste voința părților, încălcând principiul disponibilității părților și a respins acțiunea cu toate că, prin întâmpinare, pârâta a recunoscut existența unor iremediabile neînțelegeri între asociați și a fost de acord cu acțiunea formulată.
În drept, a invocat disp. art. 299 alin.1 pr.civ. art. 304.pr.civ., art. 227 alin.1 lit. e și art. 201 alin.1 din Legea nr. 31/1990 republicată.
În dovedirea recursului a depus la dosarul cauzei raportul de gestiune cu privire la închiderea exercițiului financiar la data de 31.12.2007 și certificatul constatator emis de ORC de pe lângă Tribunalul Brăila.
Legal citată societatea pârâtă, SC SRL a formulat întâmpinare prin intermediul căreia învederat instanței că a fost de acord cu acțiunea formulată, solicitând la rându-i dizolvarea societății pentru existența unor iremediabile neînțelegeri survenite între asociați.
Pe cale de consecință a solicitat admiterea recursului formulat, desființarea sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea acțiunii în raport și cu susținerile expuse și în cuprinsul întâmpinării depuse la dosarul de fond, respectiv, pentru existența unor iremediabile neînțelegeri survenite între asociați.
Recursul este fondat pentru cele ce se vor arăta în continuare:
Reclamantul, asociat în cadrul SC SRL cu o cotă de participare la beneficii și pierderi de 55%, a solicitat Tribunalului Brăila pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună dizolvarea societății pârâte pentru motive temeinice constând în neînțelegeri grave dintre asociați care împiedică funcționarea societății, în temeiul art. 227 alin.1 lit. e din Legea 31/1990.
Pârâta, SC SRL prin întâmpinarea depusă atât în fața instanței de fond cât și în recurs a fost de acord cu cererea asociatului-reclamant, de dizolvare a societății pârâte pentru grave neînțelegeri între asociați, relevând în cuprinsul întâmpinărilor acte și fapte care stau la baza acestor neînțelegeri.
Prin atitudinea procesuală adoptată de către societatea pârâtă, prin reprezentant legal, constând în evidențierea altor aspecte din care decurg neînțelegerile dintre asociați și manifestarea acordului de voință în sensul dizolvării societății, pârâta a achiesat la pretențiile reclamantului.
Achiesarea pârâtei la pretențiile reclamantului, mai exact, la cererea de dizolvare se constituie într-un act procedural de dispoziție al acestei părți în procesul dedus judecății.
Instanța de fond în mod greșit a interpretat atitudinea procesuală a pârâtei ca nefiind una de achiesare la cererea reclamantului datorită faptului că pârâta a relevat în plus și alte împrejurări privind neînțelegerile grave dintre asociați.
Însă, în mod constant, atât în fața instanței de fond cât și în recurs pârâta și-a exprimat acordul de a se dispune dizolvarea societății, chiar dacă a învederat și alte motive care stau la baza neînțelegerilor dintre asociați.
Așa fiind, motivul de recurs, relativ la încălcarea principiului disponibilității părților de către instanța de fond este întemeiat, devenind de prisos analiza motivului de recurs circumscris fondului cauzei.
Pe cale de consecință, dând eficiență principiului disponibilității părților, în temeiul art. 312 alin. 2 și 3.pr.civ rap. la art. 304 pct.9 pr. civ. urmează a admite recursul și a modifica sentința recurată în sensul admiterii acțiunii în dizolvare.
În temeiul art. 232 din Legea nr. 31/1990 republicată un exemplar al prezentei hotărâri urmează a fi comunicat către de pe lângă Tribunalul Brăila.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantul - cu sediul ales la Cabinet avocat - B,-, -. 42,. 2,. 34, jud. B, împotriva sentinței civile nr. 480 din 18.11.2008 pronunțată de Tribunalul Brăila in dosarul nr-.
Modifică, în tot, sentința recurată în sensul că:
Admite acțiunea formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâta SC SRL B și, în consecință:
Dispune dizolvarea societății pârâte SC SRL
Un exemplar al prezentei hotărâri se va comunica către ORC de pe lângă Tribunalul Brăila.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 27.04.2009.
Președinte, - - | Judecător, dr. - - | Judecător, - - |
Grefier, - |
Red.
Tehnored.-2ex.
18.05.2009
Fond-
Președinte:Valentina VrabieJudecători:Valentina Vrabie, Sarmisegetuza Tulbure, Rodica Dorin