Practica judiciara comerciala diversa. Decizia 4/2010. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - alte cereri -
ROMANIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR. 4
Ședința publică din 25 ianuarie 2010
PREȘEDINTE: Turculeț Ana Maria
JUDECĂTOR 2: Grosu Cristinel
Grefier - -
Pe rolul instanței, se află pronunțarea apelurilor declarate de,toți cu domiciliul în S, -, -.A,.13, județul S, cu domiciliul în S,-, -.C,.3, județul S și Baza Industriei și Agriculturii S, cu sediul în S,-, - 22,. B,. 18, județul S,împotriva sentinței nr. 12 din 9 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Suceava - secția comercială, contencios administrativ și fiscal(dosar nr-), intimate fiind, cu sediul în S,-,. C,. 3, județul S și S, cu sediul în S, nr.,. 3,. parter, județul
Dezbaterile asupra apelurilor au avut loc în ședința publică din data de 18 ianuarie 2010, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când instanța, pentru a da posibilitatea părților de a depune concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru data de astăzi, 25 ianuarie 2010.
După deliberare,
CURTEA:
Asupra apelurilor de față, constată următoarele:
Prin cererea adresată Tribunalului Suceava - Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal la data de 03.11.2009 înregistrată sub nr-, revizuienta a solicitat revizuirea sentinței nr. 342 din 26.02.2004 pronunțată de Tribunalul Suceava - Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, în dosar nr. 3761/2003, în contradictoriu cu intimații, S, S și Baza Industriei și Agriculturi - S, în sensul de a se dispune schimbarea în totalitate a sentinței și în rejudecare respingerea acțiunii pentru calității procesuale active a reclamanților.
În motivarea cererii de revizuire, a arătat că prin acțiunea ce a format obiectul dosarului nr. 3761/2003 al Tribunalul Suceava - Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, reclamanții, și, au solicitat în contradictoriu cu S, S, S și Baza Industriei și Agriculturii - S partajarea imobilului situat în mun. S, str. 1 - 2.. 21 parter, identic cu parcela 1327/I/A din CF 6684 a com. cad. Sf..
Prin sentința civilă nr. 342 din 26.02.2004, a fost admisă acțiunea astfel cum a fost formulată, s-a dispus ieșirea din indiviziune și s-au atribuit părților loturi în natură conform raportului de expertiză varianta AIc orespunzător cotelor 2/7 pentru reclamanți în indiviziune, 3/7 pentru S și 2/7 pentru Baza Industriei și Agriculturii -
Pentru a se pronunța astfel, s-a reținut că spațiul în litigiu a aparținut inițial S care a transmis reclamanților cota indiviză de 2/7 prin contractul încheiat la 27.10.1992, iar prin sentința nr. 759/1999 a Tribunalului Suceavas -a constata dreptul de proprietate dobândit de reclamanți în baza acestui contract, reținându-se existența unei stări de indiviziune asupra imobilului în litigiu, reclamanții fiind titularii cotei de 2/7, pârâta SC SRL S fiind titulara cotei de 3/7, iar pârâta Baza Industriei și Agriculturii. - Sau nei cote de 2/7.
Anterior soluționării irevocabile a litigiului sus - menționat, SC SRL Sap romovat o acțiune prin care a solicitat constatarea nulității absolute a contractului încheiat la data de 27.10.1992, prin care SC SRL Sat ransmis antecesorilor reclamanților cota indiviză de 2/7 din imobilul în litigiu.
Astfel, prin sentința nr. 2073 din 21 iunie 2007 a Tribunalului Suceava, rămasă irevocabilă la data de 2 octombrie 2008 conform deciziei nr. 2687 a Înaltei Curți de casație și Justiție, a fost admisă acțiunea și s-a constatat nulitatea absolută înscrisului sub semnătură privată intitulat "contract" încheiat la data de 27.10.1992 între S, pe de o parte și, și, pe de altă parte.
În speță, revizuienta a arătat că hotărârea judecătorească irevocabilă de constatare a nulității absolute a contractului din 27.10.1992, atrage incidența motivelor de revizuire prev. de art. 322 pct. 4 și 5 Cod procedură civilă, întrucât atestă că înscrisul prin care antecesorii reclamanților au dobândit cota de 2/7 părți indivize din spațiul în litigiu, nu a fost valabil.
Cum în dosarul nr. 3761/2003, pretenția de coproprietate a reclamanților s-a întemeiat în principal pe contractul de asociere din 27.10.1992, care a fost desființat retroactiv prin sentința nr. 2073/2007 a Tribunalului Suceava, rămasă irevocabilă, se impune a se reține că antecesorii reclamanților nu au dobândit în mod valabil cotele indivize reclamate, desființarea titlului atrăgând și desființarea actelor subsecvente de înstrăinare / transmitere a cotelor respective.
Prin urmare, dat fiind faptul că sentința nr. 2073/2007 a Tribunalului Suceava atestă nevalabilitatea transmiterii cotei indivize de 2/7 către antecesorii reclamanților și faptul că sentința nr. 759/1999 nu este opozabilă nici unuia din proprietarii coindivizari ai imobilului în litigiu, revizuienta arată că se impune a se reține că reclamanții nu fac dovada dreptului de proprietate valabil dobândit asupra cotei de 2/7 părți indivize, așa încât aceștia nu au legitimare procesuală activă în promovarea acțiunii de ieșire din indiviziune.
În drept, și-a întemeiat cererea pe disp. art. 322 pct. 4 și 5 Cod procedură civilă.
Prin întâmpinarea formulată, intimații, și au solicitat respingere cererii de revizuire în principal ca inadmisibilă și în subsidiar ca nefondată.
Prin sentința nr. 12 din 9 februarie 2009 a Tribunalul Suceava - Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal s-a admis cererea de revizuire, s-a schimbat sentința nr. 342 din 26 februarie 2004 pronunțată de Tribunalul Suceava în dosarul nr. 3761/2003 al acestei instanțe și în consecință s-au respins atât acțiunea cât și cererea reconvențională.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Prin sentința nr. 342 din 26.02.2004 a Tribunalului Suceava - Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal pronunțată în dosarul nr. 3761/2003, definitivă prin decizia nr. 125 din 17.06.2004 a Curții de APEL SUCEAVA, irevocabilă prin respingerea recursului prin decizia nr. 3479/2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a admis acțiunea având ca obiect "ieșire din indiviziune" formulată de intimați, în calitate de reclamanți împotriva, "" și "Baza Industriei și Agriculturii" și s-a dispus ieșirea din indiviziune asupra spațiului comercial înscris în CF nr. 6684 a com. cad. Sf., intimaților atribuindu-li-se cota de 2/7 părți indivize, revizuientei cota de 3/7 din spațiu și intimatei "Baza Industriei și Agriculturii" cota de 2/7 din spațiu, conform raportului de expertiză varianta A 1.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că reclamanții au făcut dovada dreptului de proprietate asupra cotei de 2/7 părți indivize din imobil cu sentința civilă nr. 759 din 25.11.1999 a Tribunalului Suceava, pronunțată în dosarul nr. 748/R/1999, definitivă și irevocabilă.
Prin sentința nr. 2073 din 21.06.2007 a Tribunalului Suceava, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 2687/2008 a, s-a constatat nulitatea absolută a înscrisului sub semnătură privată intitulat "Contract" încheiat la data de 27.10.1992 între SC""SRL S reprezentată de, pe de o parte și, și, în calitate de asociați, pe de altă parte.
În motivarea acestei sentințe, instanța care a pronunțat-o a reținut printre altele următoarele considerente:
Pentru a fi în prezența unui act juridic legal aceste condiții trebuie îndeplinite la momentul încheierii sale.
Una din părțile contractante în speță a fost pârâta ""
Aceasta, în calitatea sa de persoană juridică își exercită drepturile și își îndeplinește obligațiile prin organele sale, de la data constituirii.
Conform statutului "" la data semnării respectivului înscris, avea calitatea de organ de administrare al acestei cei trei asociați persoane fizice care întruneau și calitatea de administratori respectiv, și. Astfel, conform art.11 din statutul societății, aceasta era "condusă de către cei trei întreprinzători", care vor hotărî de comun acord asupra deciziilor importante ce privesc societatea. În consecință textul mai sus enunțat trebuie interpretat că în chestiunile importante în care este angajată societatea hotărârea organului de conducere trebuie să îndeplinească condiția unanimității de voință a celor trei administratori.
Așa cum prin respectivul "contract" societatea ceda o parte din imobilul proprietatea sa, deci făcea un act de dispoziție prin diminuarea patrimoniului societatea putea fi angajată doar printr-o hotărâre a organului de conducere care trebuia să îndeplinească condiția mai sus arătată.
Față de considerentele expuse, instanța a apreciat că înscrisul sub semnătură privată intitulat "CONTRACT" din data de 27.10.1992, a fost încheiat fără a fi respectată condiția capacității de exercițiu a părții numită "contract" respectiv S, prin care aceasta ceda, parte din imobilul proprietatea sa situat în blocul nr. 21 din cartierul, mun.
Faptul că prin altă sentință s-a dat o altă calificare respectivului înscris nu impune ca instanța investită cu prezenta cauză să adopte aceeași părere, neexistând instituția calificării unui act cu putere de lucru judecat.
Un alt argument în sprijinul calificării înscrisului așa cum s-a făcut prin prezenta sentință este și acela conform căruia bunurile a căror așa zisă promisiune de vânzare ar fi existat au rămas tot în patrimoniul pârâtei și după ce pârâta a devenit unic asociat și administrator al societății, în legislația noastră fiind instituită separația de patrimonii între asociat ca persoană fizică și societatea ca unic asociat. Astfel, dacă prin înscrisul în cauză este evident că societatea ar fi trebuit să fie angajată tot aceasta ar fi putut și vinde respectivele imobile și nu pârâta ca persoană fizică. Pe scurt, ca aceasta din urmă să poată să vândă imobilele în cauză ar fi trebuit să le aibă în patrimoniu, ceea ce nu s-a întâmplat.
Reclamanta prin înscrisurile depuse la dosar face dovada dobândirii în mod valabil a unei părți din imobilul ce a aparținut în întregime pârâtei SC SRL S, fapt ce-i justifică pe deplin interesul în constatarea nulității respectivului act cu atât mai mult cu cât pârâții, și sunt de acord cu solicitările reclamantei.
Cu referire la cele două sentințe precum și la celelalte înscrisuri numite în considerentele celor două hotărâri, instanța a constatat că revizuienta și-a întemeiat în drept cererea de revizuire pe disp. art. 322 pct. 4, teza II și pct. 5 Cod procedură civilă, texte care prevăd că: "Revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere în următoarele cazuri:
- dacă un judecător, martor sau expert, care a luat parte la judecată, a fost condamnat definitiv pentru o infracțiune privitoare la pricină sau dacă hotărârea s-a dat în temeiul unui înscris declarat fals în cursul sau în urma judecății ori dacă un magistrat a fost sancționat disciplinar pentru exercitarea funcției cu rea-credință sau gravă neglijență în acea cauză;
- dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților, ori dacă s-a desființat sau s-a modificat hotărârea unei instanțe pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere".
Prin sentința nr. 2073 din 21.06.2007 a Tribunalului Suceava, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 2687/2008 ICCJ, s-a constatat nulitatea absolută a înscrisului sub semnătură privată intitulat "Contract" încheiat la data de 27.10.1992 privind vânzarea cotei de 2/7 de către SC""SRL S către antecesorii reclamanților.
Sentința sus menționată atrage incidența motivului de revizuire prev. de art. 322 pct. 4 Cod procedură civilă întrucât statuează, cu putere de lucru judecat, că actul juridic de dobândire a dreptului de proprietate indiviz asupra imobilului în litigiu de către antecesorii reclamanților este nul absolut.
În ceea ce privește noțiunea de "înscris declarat fals în cursul sau în urma unei judecăți", aceasta a fost interpretată în doctrină și jurisprudență în sens larg, reținându-se că prin "înscris fals" se înțelege nu numai acel act în privința căruia s-a comis o operațiune de alterare a realității prin săvârșirea unei infracțiuni, ci și actul al cărui conținut nu este real sau valid, fiind lovit de un motiv de nulitate prevăzut de legea civilă.
În acest sens, s-a stabilit că prin "înscris fals" trebuie să se înțeleagă nu numai înscrisul declarat ca atare odată cu stabilirea unei infracțiuni, ci și înscrisul al cărui conținut nu este real, chiar dacă prin operațiunea de alterare a realității nu s-a comis o infracțiune, deoarece în caz contrar ar însemna că erorile judiciare, a căror înlăturare se urmărește prin instituirea căilor extraordinare de atac, să rămână în ființă și să producă efecte, ceea ce este de neconceput.
Interpretarea în sens restrictiv a expresiei de "înscris fals" prevăzut în cuprinsul art. 322 pct. 4 Cod procedură civilă ar echivala cu necunoașterea și perpetuarea efectelor juridice a unui act lovit de nulitate absolută pentru simplul considerent că "falsificarea" acestuia nu rezultă din săvârșirea unei fapte ce constituie infracțiune, constatată și dovedită în urma unui proces penal care a avut ca finalitate pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive penale, interpretare ce contravine în mod evident principiului "ceea ce este nul nu poate produce nici un efect".
Prin urmare, ori de câte ori se stabilește, în cursul sau în urma unei judecăți că un înscris ce a fost avut în vedere la pronunțarea unei hotărâri nu estre valid, indiferent dacă nevalabilitatea actului este sau nu consecința săvârșirii unei infracțiuni, hotărârea pronunțată în temeiul acelui înscris este suscceptibilă de revizuire în condițiile art. 322 pct. 4 Cod procedură civilă întrucât numai în acest mod pot fi înlăturate efectele înscrisului respectiv.
Referitor la caracterul determinat al convenției constatate nule prin sentința nr. 2073/2007 a Tribunalului Suceava, în pronunțarea hotărârii a cărei revizuire se cere, s-au reținut următoarele:
Prin acțiunea de ieșire din indiviziune ce a format obiectul dosarului de fond, reclamanții intimați au înțeles să-și valorifice un drept de coproprietate asupra spațiului comercial în litigiu, drept pe care au pretins că l-ar fi dobândit prin convenția încheiată la 27.10.1992 între antecesorii "" și prin sentința nr. 759/1999 a Tribunalului Suceava, rămasă irevocabilă.
Chiar din cuprinsul cererii introductive formulate în dosarul de fond, precum și din înscrisurile depuse la prezenta cauză, rezultă că izvorul dreptului de coproprietate invocat de reclamanții intimați îl constituie însăși acea convenției din 27.10.1992, în baza căreia reclamanții au promovat acțiunea în constatarea dreptului de proprietate asupra cotei indivize de 2/7 din imobil, acțiune admisă prin sentința nr. 759/1999 a Tribunalului Suceava.
Nu poate fi primită susținerea intimaților în sensul că la pronunțarea hotărârii de ieșire din indiviziune ar fi avut caracter determinant doar sentința nr. 759/1999 a Tribunalului Suceava și că actul juridic inițial dintre antecesorii lor și "" nu ar fi avut relevanță în soluționarea dosarului de fond.
Sub acest aspect, se constată că prin sentința nr. 759/1999 a Tribunalului Suceava, admițându-se acțiunea formulată de reclamanții, și și cererea de intervenție formulată de, s-a constatat că aceștia sunt proprietarii cotei de 2/7 din imobil conform contractului de asociere din 27.10.1992.
Raportat la dispozitivul acestei sentințe este de observat că instanța nu a pronunțat o hotărâre care să țină loc de act de vânzare - cumpărare și care să aibă ca efect transferul dreptului de proprietate asupra imobilului, ci a constatat doar că acest transfer ar fi operat în baza convenției din 27.10.1992 și că, prin urmare, reclamanții intimați sunt proprietarii cotelor indivize respective.
Prin urmare, sentința nr. 749/1999 are caracter declarativ, întrucât ea constată că transferul dreptului de coproprietate ar fi intervenit în baza convenției, ceea ce înseamnă în mod evident că existența valabilă a acestui drept de coproprietate depinde de existența și valabilitatea convenției inițiale.
Nu se poate pretinde că sentința nr. 759/1999 constituie ea însăși titlu de proprietate al reclamanților asupra imobilului în litigiu, întrucât transferul dreptului de proprietate nu a operat prin voința judecătorului, ci în temeiul convenției din 1992, care constituie izvorul dreptului de coproprietate invocat. Sub acest aspect, referitor la natura și efectele unei hotărâri de constatare a dreptului de proprietate izvorât dintr-o convenție, doctrina a statuat că "nu judecătorul este acela care dispune transferul dreptului de proprietate dintr-un patrimoniul în altul, ci părțile, prin manifestarea lor de voință, sunt cele care au convenit în acest sens" și că, prin urmare "dreptul de proprietate își are sursa în convenția părților".
Prin urmare, sentința prin care s-a constatat nulitatea convenției din 27.10.1992 nu a putut fi înfățișată înainte de soluționarea irevocabilă a dosarului de fond, nu din motive imputabile "", ci datorită faptului că cererea de suspendare formulată în acel dosar în temeiul art. 244 pct. 1 Cod procedură civilă a fost respinsă, astfel încât această hotărâre îndeplinește cerințele prev. de art. 322 pct. 5 Cod procedură civilă.
Referitor la caracterul determinat al înscrisului constatat nul prin sentința nr. 2037/2007, s-a constat că argumentele expuse anterior referitoare la faptul că acel înscris constituie însuși izvorul dreptului de coproprietate invocat de reclamanții intimați și că sentința nr. 759/1999 are doar efect declarativ, constatând drepturile pretinse dobândite prin convenția din 1992, fără a genera ea însăși drepturi distincte de cele rezultate din convenție.
Pe fondul cauzei, în rejudecarea acțiunii de ieșire din indiviziune ce făcut obiectul dosarului nr. 8321/2002 a Tribunalului Suceava, acțiune prin care reclamanții, și au chemat în judecată pârâtele "" S, "" S și "" S, prin care au solicitat ieșirea din indiviziune și partajarea imobilului situat la parterul blocului nr. 21 din str. 1 - 2. din mun. S, identic cu parcela nr. 1327 (I) A din 6684 a Comunei cadastrale Sf., com. Șcheia, jud. S, instanța reține următoarele:
Dreptul de coproprietate invocat de reclamanții intimați ca temei juridic a acțiunii de ieșire din indiviziune își are izvorul în convenția încheiată cu antecesorii SC""SRL la 27.10.1992. cum însă prin sentința nr. 2073/2007 a Tribunalului Suceava, opozabilă reclamanților intimați, s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat că acea convenție este lovită de nulitate absolută și cum nulitatea astfel constatată are caracter retroactiv, înlăturând toate efectele convenției, rezultă că reclamanții nu au dobândit în mod valabil dreptul de proprietate asupra cotelor indivize pretinse.
Calitatea reclamanților de coproprietari ai imobilelor nu poate fi justificată numai de sentința nr. 759/1999 a Tribunalului Suceava întrucât, deosebit de faptul că această sentință, având caracter declarativ, nu este de natură să genereze drepturi distincte de cele decurgând din convenția părților, ea nu este opozabilă SC""SRL și nu se bucură de autoritate de lucru judecat în cadrul acțiunii de ieșire din indiviziune.
În acest context, s-a constatat că, potrivit înscrisurilor depuse la dosarul de fond, revizuienta a dobândit 5/7 părți indivize din imobilul în litigiu prin contractele de vânzare cumpărare nr. 11136/1997 și 11823/1997, anterior promovării și soluționării acțiunii în constatarea dreptului de proprietate soluționată prin sentința nr. 759/1999 a Tribunalului Suceava.
Potrivit principiului relativității efectelor hotărârilor judecătorești în cazul succesorilor cu titlu particular ai uneia dintre părțile litigante, aceste hotărâri sunt opozabile și își produc efectele numai față de acei succesori care au dobândit bunul ulterior pronunțării hotărârii, nu însă și față de dobânditorii anteriori.
Prin urmare, dacă procesul s-a judecat în contradictoriu cu cel care nu mai era titularul dreptului pentru că îl înstrăinase, hotărârea nu va putea fi opusă cu autoritate de lucru judecat succesorului cu titlu particular.
Așa fiind, când parte opune hotărârea unui terț, în mod evident nu o poate face cu efectele autorității de lucru judecat pentru că, prin ipoteză, condiția identității de părți nu este întrunită și ca atare terțului nu i se poate pretinde să respecte rezultatul unei judecăți la care nu a participat.
În aceste condiții, hotărârea va avea, într-un nou proces, simpla forță probantă a unui înscris, fără a se bucura de autoritate sau putere de lucru judecat, iar în măsura în care terțul va combate cele stabilite în procesul la desfășurarea căruia nu a participat, va rămâne la aprecierea suverană a judecătorului stabilirea efectelor hotărârii în raport cu respectivul terț.
Nu poate fi primit nici argumentul reclamanților în sensul că dreptul asupra cotei de 5/7 părți indivize dobândit de revizuinetă prin contractele de vânzare cumpărare nr. 11136/1997 și 11823/1997 ar fi fost supus unei condiții rezolutorii și că, din acest motiv, nu era necesară citarea acesteia în dosarul soluționat prin sentința nr. 759/1999, iar această sentință i-ar fi opozabilă.
În realitate, condiția rezolutorie implicită pe care au invocat-o reclamanții, vizează potrivit literaturii și practicii judiciare, ipoteza vânzării întregului bun indiviz de un singur coproprietar, ori în cauză nu este dată această ipoteză întrucât prin cele două contracte SC""SRL, proprietară exclusivă a întregului spațiu, a fost vândut cota de 5/7. Prin urmare, speța dedusă judecății aduce în discuție situația unor cote indivize transmise de proprietarul exclusiv, iar nu pe cea a vânzării bunului indiviz de un singur coproprietar, așa încât teoria condiției rezolutorii implicite este greșit invocată.
Prin urmare, pe fond în conformitate cu disp. art. 728 și următoarele Cod civil, acțiunea de ieșire din indiviziune apare ca nefondată fiind respinsă în consecință.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel intimații, și precum și intimataBaza Industriei și Agriculturii.
În motivarea apelului declarat, intimații, și au criticat sentința pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând greșita aplicare a legii.
Astfel, s-a arătat că în mod greșit a reținut prima instanță că în cauză este dat motivul de revizuire prev. de art. 322 pct. 4 Cod procedură civilă față de sentința nr. 2073/21.06.2007 a Tribunalului Suceava - irevocabilă prin decizia nr. 2687/2008 a înaltei Curți de Casație și Justiție prin care s-a constatat nulitatea absolută a înscrisului sub semnătură privată intitulat "contract" încheiat la 27.10.1992 între "" S pe de o parte și, în calitate de asociați, pe de altă parte, instanța de fond făcând confuzie între instituția juridică a falsului cu instituția nulității absolute.
Potrivit art. 322 pct. 4 Cod procedură civilă "Revizuirea unei hotărâri rămasă definitivă în fața instanței de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri date de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere în următoarele cazuri - dacă un judecător, martor sau expert, care a luat parte la judecată a fost condamnat pentru o infracțiune privitoare la pricină sau dacă hotărârea s-a dat în temeiul unui înscris declarat fals în cursul sau în urma judecății.
În speță, nu este dat nici unul din cazurile de revizuire prev. de art. 322 pct. 4 Cod procedură civilă deoarece prin sentința nr. 2073/21.06.2007 a Tribunalului Suceava nu a fost declarat fals înscrisul care a stat la baza sentinței nr. 342 din 26 februarie 2004 a Tribunalului Suceavaa cărei revizuire s-a cerut, sentință care s-a întemeiat pe sentința nr. 759/25.11.1999 a Tribunalului Suceava, irevocabilă, ci a constatat nulitatea înscrisului încheiat la data de 27.10.1992 pentru nerespectarea unor cerințe cerute de lege la încheierea sa. Ori, instituția nulității actelor juridice reglementate de Codul civil este diferită de instituția juridică a falsului, deci suntem în prezența altei instituții de drept, decât acea avută în vedere de legiuitor și judecătorul de fond adăugând la lege.
De asemenea, conform art. 324 alin. 1 pct. 3 Cod procedură civilă, în cazurile prevăzute de art. 322 pct. 4 Cod procedură civilă, termenul curge de la data când partea a luat cunoștință de hotărârea care a declarat fals înscrisul, iar în lipsa unei hotărâri, termenul de revizuire curge de la data când a luat cunoștință de împrejurarea pentru care constatarea infracțiunii nu se poate face printr-o hotărâre penală, dar nu mai târziu de 3 ani de la producerea falsului. Ori, pretinsul " fals" s-ar fi realizat la 27.11.1992, deci cu mult peste 3 ani prev. de art. 324 alin. 1 pct. 3.
Nu este întrunită nici cea de-a doua condiție cumulativă pentru admiterea cererii de revizuire, respectiv că înscrisul declarat fals să fi fost determinant pentru soluția la care s-a oprit instanța de fond, deoarece sentința civilă nr. 342/26 februarie 2004 a Tribunalului Suceavas -a întemeiat pe sentința nr. 759 din 25 noiembrie 1999 a Tribunalului Suceava, pronunțată în dosarul nr. 748/R/1999, definitivă prin decizia nr. 182/27.04.2000 a Curții de APEL SUCEAVA și irevocabilă prin decizia 3477/20Q! a înaltei Curți de Casație și Justiție prin care s-a constatat că noi, intimații suntem proprietarii unei cote de câte 1/7 fiecare din imobilul situat la parterul blocului 21 din cartierul - S ( 71 dosar).
Pe de altă parte prin această sentință s-au examinat condițiile de validitate a înscrisului din 27.10.1992 și intrând în puterea de lucru judecat nu poate fi nesocotit decât cu încălcarea acestui principiu de drept, atât timp cât ea nu a fost desființată, cererea de revizuire a acestei sentințe introdusă de aceeași revizuientă fiind respinsă prin sentința nr. 20/9.03.2009 a Tribunalului Suceava în dosarul nr-.
De asemenea, înlăturarea acestei sentințe de către instanța de fond cu motivarea că nu este constitutivă de drepturi ci are efect declarativ este lipsită de temei legal, deoarece întreaga doctrină a calificat hotărârile prin care se tinde transformarea antecontractului într-un contract de vânzare - cumpărare a unui imobil ca fiind constitutive de drepturi și nu declarative, deoarece produce efecte numai pentru viitor](citez: prof.. dr. " Tratat teoretic și practic de procedură civilă" " voi I - teoria generală, Ed. Național, B, 1996, pag. 297-298; - Sinteză teoretică a jurisprudenței instanțelor din circumscripția Curții de APEL SUCEAVA în materie civilă, Dreptul nr. 5/1995, pag. 93; - 12/1985, pag. 30).
Sentința apelată este lipsită de temei legal și sub aspectul motivării în care s-a reținut că sentința nr. 759/1999 nu este opozabilă revizuientei nesocotind faptul că spațiul comercial care a fost partajat a fost inițial proprietatea "" de la care a cumpărat și revizuientul și cum a cumpărat o cotă parte dintr-un bun aflat în stare de indiviziune, contractul său de vânzare - cumpărare este supus rezoluțiunii de drept și revizuienta are deschisă calea acțiunii în răspundere pentru evicțiune împotriva "" Aceeași motivare a fost reținută și de înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia civilă nr. 3479 din 9 noiembrie 2006 (dosar atașat) prin care s-a respins recursul revizuientei împotriva sentinței nr. 342/2004 a Tribunalului Suceava.
Fiind nelegal admisă cererea de revizuire, tot nelegal a decis prima instanță rejudecarea pe fond a cauzei ce a format obiectul dosarului nr. 3761/2003 a Tribunalului Suceava, schimbând sentința nr. 342/26.02.2004 în sensul respingerii acțiunii ce a avut ca obiect ieșire din indiviziune promovată de noi intimații precum și cererea reconvențională formulată de SRL S, nesocotind sentința nr. 759/1999 a Tribunalului Suceava, irevocabilă, intrată în puterea lucrului judecat pe care s-a întemeiat aceasta.
Intimata Baza Industriei și Agriculturii Saf ormulat cerere de repunere în termenul de apel, motivat de faptul că administratorul societății a luat cunoștință de sentința nr. 12/2009 la data de 21 iunie 2009, când s-a întors de la cursul de formare anual organizat de Societatea Polonia, ce s-a desfășurat în perioada 10 mai - 20 iunie 2009, în cauză subzistând situația prevăzută de art. 103 alin. 1 Cod procedură civilă.
Pe fond, intimata a solicitat menținerea soluției de admitere a cererii reconvenționale, întrucât reluarea judecății în urma reținerii incidenței pct. 4 și 5 din art. 322 Cod procedură civilă se face în limitele investiri instanței și a temeiului pe care s-a formulat cererea de revizuire.
Asupra cererii de repunere în termenul de apel formulate de intimata Baza Industriei și Agriculturii S, instanța constată că aceasta poate fi considerată ca întemeiată potrivit art. 103 alin. 1 Cod procedură civilă, doar în ipoteza când partea a fost împiedicată să exercite calea de atac dintr-o împrejurare mai presus de voința sa. Or, în cauză nu s-a făcut dovada unei astfel de împrejurări asimilabile forței majore. Nu poate fi reținută susținerea că reprezentantul societății nu a avut cunoștință de sentința apelată, el semnând personal de primire dovada de la fila 99 dosar fond.
Ca urmare, va fi respins apelul declarat de această parte ca tardiv introdus.
În ce privește apelul formulat de intimații, și, instanța constată că aceasta este nefondat.
În mod corect a reținut prima instanță că disp. art. 322 pct. 4 Cod procedură civilă sunt incidente inclusiv în situația când nu s-a săvârșit o infracțiune prin operațiunea de alternare a realității, impunându-se o interpretare extensivă a acestui caz de revizuire date fiind și exigențele dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 CEDO.
Termenul de formulare a cererii de revizuire prev. de art. 324 pct. 3 teza I Cod procedură civilă se calculează începând cu data luării la cunoștință de către parte a sentinței nr. 2073/2007 a Tribunalului Suceava, rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia nr. 2687/2.10.2008 a instanței supreme. Raportat la data pronunțării deciziei în recurs, a fost respectat termenul de o lună de revizuiență.
Caracterul determinant al convenției cu privire la care s-a constatat nulitatea rezultă din însuși dispozitivul sentinței nr. 759/1999 a Tribunalului Suceava. Aceasta are efect declarativ și nu constitutiv de drepturi, transmiterea dreptului de proprietate operând în baza Convenției din 27 octombrie 1992.
Sentința nr. 759/1999 a Tribunalului Suceava nu îi este opozabilă revizuientei, care are calitatea de terț, dat fiind principiul relativității hotărârii judecătorești.
Nu este dată în cauză vânzarea sub condiție rezolutorie, deoarece s-au înstrăinat cote indivize de proprietarul exclusiv și nu întregul bun.
Față de incidența cazului de revizuire prev. de art. 322 pct. 4 Cod procedură civilă, în mod corect a apreciat instanța de fond în rejudecare că reclamanții nu justifică calitatea procesuală activă pentru a solicita partajarea bunului.
Ca urmare, în conformitate cu disp. art. 296 Cod procedură civilă, va fi respins apelul declarat de intimații, și ca nefondat.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE,
Respinge ca nefondat apelul intimaților, și, toți cu domiciliul în S, -, -.A,.13, județul S, cu domiciliul în S,-, -.C,.3, județul S,împotriva sentinței nr. 12 din 9 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Suceava - Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal(dosar nr-).
Respinge apelul intimatei și Baza Industriei și Agriculturii S, cu sediul în S,-, - 22,. B,. 18, județul S, declarat împotriva aceleiași sentințe, ca tardiv formulat.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 25 ianuarie 2010.
Președinte, Judecător, Grefier,
Red.
Tehnored.
Președinte:Turculeț Ana MariaJudecători:Turculeț Ana Maria, Grosu Cristinel
