Practica judiciara comerciala diversa. Decizia 44/2009. Curtea de Apel Oradea

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

- Secția comercială și de

contencios administrativ și fiscal -

DOSAR Nr.-

DECIZIA NR.44/C/2009-

Ședința publică din 7 aprilie 2009

PREȘEDINTE: Boța Marilena JUDECĂTOR 2: Filimon Marcela

- - - JUDECĂTOR 3: Dobai Florica

- - - grefier

&&&&&&&&&

Pe rol fiind judecarea apelului comercial d eclarat de reclamanta, din O,-, -.6..6. jud.B, în contradictoriu cu intimații pârâți,cu domiciliu procedural în O,-/A, jud.B, șiSC "" SRL,cu sediul în O,-, -.6..6. jud.- prin lichidator judiciar,cu sediul în B,-, jud.B, împotriva sentinței nr.252/COM din 11 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Bihor în dosarul nr-, având ca obiect alte cereri.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă pentru apelanta reclamantă - lipsă, avocat în baza împuternicirii avocațiale din 8 iulie 2008, emisă de Baroul Bihor - Cabinetul de avocat, lipsă fiind intimații pârâți și SC "" SRL.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței că apelul este legal timbrat cu suma de 4 lei, achitată prin chitanța nr.- din 13 noiembrie 2008, plus timbru judiciar în valoare de 0,15 lei, că apelanta reclamantă nu s-a conformat dispozițiilor instanței de la termenele anterioare, în sensul de a depune la dosar încheierea de ședință prin care s-a ridicat dreptul de administrare al numitului, precum și faptul că, cauza se află la al patrulea termen de judecată, după care:

Reprezentanta apelantei reclamante referitor la obligația stabilită de instanță prin încheierea din 5 februarie 2009, în sensul de a depune la dosar încheierea de ședință prin care s-a ridicat dreptul de administrare al numitului, învederează că acea încheiere nu există, dar depune la dosar notificarea emisă de lichidator în dosarul nr- al Tribunalului Bihor, din care reiese că s-a dispus ridicarea dreptului de administrare al societății SC "" SRL. Arată că nu mai are alte cereri de formulat.

Nefiind alte cereri de formulat și excepții de ridicat, instanța consideră cauza lămurită, închide faza probatorie și acordă părților cuvântul asupra apelului.

Reprezentanta apelantei reclamante solicită admiterea apelului,în principalcasarea hotărârii, având în vedere că instanța nu a soluționat fondul cauzei, iarîn subsidiarmodificarea în totalitate a hotărârii atacate și pe cale de consecință admiterea acțiunii reclamantei, fără cheltuieli de judecată. Hotărârea atacată, arată că este netemeinică și nelegală, întrucât instanța de fond a soluționat cauza în baza unei excepții neprevăzută de lege, fără a mai cerceta fondul cauzei, aspecte care vizează în mod clar o încălcare gravă a art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, respectiv dreptul la un proces echitabil și asigurarea liberului acces la justiție. O altă greșeală a instanței de fond rezidă în respingerea excepției de conexitate invocată de către reclamantă, excepție propriu zisă, reglementată de art.164 Cod procedură civilă și care viza conexarea prezentului dosar cu dosarul nr- al Tribunalului Bihor, având ca obiect excluderea asociatului din societate. Arată că, instanța a înțeles să respingă această excepție în favoarea admiterii excepției de inadmisibilitate, care nu este nici excepție de procedură și nici excepție de fond, nefiind reglementată de Codul d e procedură civilă. Pe fondul cauzei, arată că în speță este vorba de un administrator care își încalcă în mod sistematic atribuțiile ce îi revin în această calitate, și care dovedește o rea credință față de tot ceea ce înseamnă administrare și gestionare a activității societății, producându-i prejudicii grave.

CURTEA D APEL

deliberând:

Asupra apelului comercial d e față, constată următoarele:

Prin sentința nr.252/COM din 11 iunie 2008, Tribunalul Bihora admis excepția de inadmisibilitate a acțiunii invocată de instanță din oficiu, și în consecință:

A respins ca inadmisibilă acțiunea formulată de reclamanta,. în O-,. 6. 6. jud. B, în contradictoriu cu pârâtul ,. în O,-, - 32,.18, Jud. B, în calitate de administrator al SC SRL cu sediul în O-,. 6. 6. jud. A obligat reclamanta să plătească pârâtului suma de 3.000 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:

La termenul de judecată din data de 20 mai 2008, instanța a invocat din oficiu excepția inadmisibilității acțiunii, excepție care a fost invocată și de către pârât ulterior, prin întâmpinare, excepție pe care instanța a considerat-o întemeiată pentru următoarele considerente:

Potrivit art.137 Cod procedură civilă, "administratorii sunt desemnați de către adunarea generală a acționarilor, cu excepția primilor administratori, care sunt numiți prin actul constitutiv administratorii pot fi revocați oricând de către adunarea generală ordinară a acționarilor ".

În speță, instanța a constatat că revocarea administratorului este un atribut exclusiv al adunării generale a asociaților (acționarilor), instanțele de judecată neputând interveni în această activitate a societății, întrucât și-ar depăși atribuțiile puterii judecătorești.

Față de cele reținute, instanța a admise excepția și, în consecință, a respins ca inadmisibilă acțiunea formulată.

Fiind în culpă procesuală, în temeiul art.274 Cod procedură civilă, instanța a obligat reclamanta să plătească pârâtului suma de 3.000 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial, justificat cu chitanța depusă la dosar.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal și corespunzător timbrat a declarat recurs reclamanta, recalificat de instanță în apel - în baza prevederilor art.84 Cod procedură civilă, solicitând admiterea apelului, în principal casarea hotărârii atacate, având în vedere că instanța nu a soluționat fondul cauzei, iarîn subsidiarmodificarea în totalitate a hotărârii atacate și pe cale de consecință admiterea acțiunii reclamantei.

În motivarea apelului, se arată că hotărârea atacată este netemeinică și nelegală, întrucât instanța de fond a soluționat cauza în baza unei excepții neprevăzută de lege, fără a mai cerceta fondul cauzei, aspecte care vizează în mod clar o încălcare gravă a art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, respectiv dreptul la un proces echitabil și asigurarea liberului acces la justiție.

Astfel, arată apelanta, instanța de fond încă de la primul termen de judecată a invocat din oficiu excepția inadmisibilități acțiuni sale, fără a-i da dreptul de a propune probe în susținerea acțiunii pe care a formulat-

De altfel, o astfel de excepție nu este reglementată de Codul d e procedură civilă, care împarte excepțiile în două categorii: excepții de fond și excepții de procedură, neexistând și neputându-se crea, prin adăugare la lege oat reia categorie, și anume excepția inadmisibilități.

O altă greșeală a instanței de fond, arată apelanta, rezidă în respingerea excepției de conexitate invocată de către reclamantă, excepție propriu zisă, reglementată de art.164 Cod procedură civilă și care viza conexarea prezentului dosar cu dosarul nr- al Tribunalului Bihor, având ca obiect excluderea asociatului din societate. Instanța a înțeles să respingă această excepție în favoarea admiterii excepției de inadmisibilitate, care nu este nici excepție de procedură și nici excepție de fond, nefiind reglementată de Codul d e procedură civilă.

Pe fondul cauzei, arată apelanta că în speță este vorba de un administrator care își încalcă în mod sistematic atribuțiile ce îi revin în această calitate, și care dovedește o rea credință față de tot ceea ce înseamnă administrare și gestionare a activității societății, producându-i prejudicii grave și care în final se vor solda cu intrarea ei în faliment.

Astfel, administratorul a refuzat să convoace Adunarea Generală a Asociaților, obligație prevăzută atât de Legea nr.31/1990, cât și de actul constitutiv, neconvocarea ei reprezentând potrivit legii, infracțiune, iar pe de altă parte a refuzat să se prezintă la adunările convocate de către apelantă.

În aceste condiții, este imposibil ca voințele celor doi asociați să se întâlnească pentru a hotărî cu privire la aspectele esențiale privind funcționarea societății. Chiar dacă s-ar solicita instanței să se autorizeze convocarea Adunării Generale, având în vedere reaua credință a intimatului pârât și procentele deținute din capitalul social, nu s-ar putea ajunge la un consens.

Pe de altă parte, arată apelanta, având în vedere modul fraudulos de administrare a societății, aceasta înregistrează pierderi continue: nu a mai achitat chiria pentru spațiul în care societatea își desfășura activitatea, aceasta fiind evacuată, nu achita datoriile enorme pe care societatea le înregistrează zilnic la bugetul de stat, continuă să plătească în mod fictiv salarii din banii societății, nu onorează contracte profitabile pentru societate, astfel încât aceste firme au acționat societatea în judecată.

Mai mult, împotriva administratorului, arată apelanta, a fost începută urmărirea penală pentru săvârșirea unor infracțiuni economice la adresa societății, în dosar nr.2391//2008.

Toate aceste aspecte, confirmate de actele depuse la dosar, arată apelanta că sunt suficiente pentru a justifica soluția de revocare a dreptului de administrare.

Susținerea potrivit căreia, instanța nu s-ar putea substitui voinței părților, neputând da o hotărâre în sensul revocării administratorului, apare ca forțată și nejustificată.

Actul constitutiv al societăți, arată apelanta, este un contract care conține printre altele, clauza numirii unui administrator. Acest administrator are însă, tot potrivit actului constitutiv anumite obligații, pe care pârâtul în cauză și le-a încălcat în mod sistematic. Așadar este vorba despre o atitudine culpabilă care, având în vedere că nu poate fi sancționată prin voința părților, trebuie sancționată de către instanța de judecată.

În caz contrar, se va ajunge la situația clasică în care, având în vedere prejudiciile aduse societății, aceasta va intra în faliment, iar în vederea recuperării daunelor, în urma antrenării răspunderii personale a administratorului, se va constata că aceasta nu are nici un bun în patrimoniul său.

Intimații pârâți nu au formulat întâmpinare în cauză.

Analizând apelul declarat prin prisma motivelor mai sus arătate și ținând seama de prevederile art.295 Cod procedură civilă a fost apreciat ca nefondat, astfel că a fost respins, fiind menținută în întregime sentința.

Critica apelantei referitoare la greșita soluționare a pricinii pe cale de excepție, este nefondată.

Câtă vreme legiuitorul a dat în competența AGA luarea măsurii revocării administratorului societății, respingerea ca inadmisibilă a acțiunii este întemeiată.

Prin soluționarea cauzei pe excepție nu este încălcat dreptul reclamantei la un proces echitabil și respectiv accesul la justiție, deoarece această lege specială (Legea societăților comerciale), care a stabilit competența AGA în luarea măsurilor revocării administratorului, prevede și posibilitatea atacării hotărârii AGA în condițiile legii, la instanțele judecătorești.

Raportat la cele de mai sus și în condițiile art.137 Cod procedură civilă, nu se justifică a ai analizată critica apelantei referitoare la fondul cauzei.

Respingerea excepției de conexitate, invocată de apelanta reclamantă nu constituie un motiv de schimbare a sentinței câtă vreme măsura prevăzută de art.164 Cod procedură civilă este una supletivă.

Sentința de deschidere a procedurii simplificate de insolvență nefiind irevocabilă, nu poate constitui temeiul admiterii excepției lipsei de obiect, astfel cum a fost invocată, cu atât mai mult cu cât a fost promovată ulterior sentinței apelate.

Intimații nu a solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

RESPINGE ca nefondat apelul comercial d eclarat de apelanta,din O,-, -.6..6. jud.B, în contradictoriu cu intimații pârâți, cu domiciliu procedural în O,-/A, jud.B, și SC "" SRL, cu sediul în O,-, -.6..6. jud. - prin lichidator judiciar, cu sediul în B,-, jud.B, împotriva sentinței nr.252/COM din 11 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în totalitate.

Fără cheltuieli de judecată în apel.

DEFINITIVĂ.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică, azi 7 aprilie 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,

Red. dec. -

- în concept - 27.04.2009

- jud.fond. -

- tehnoredact. - 5 ex.

- 27.04.2009

3. com. 27.04.2009 cu:

-

-

- SC "" SRL,cu sediul în O,-, -.6..6. jud.- prin lichidator judiciar

Președinte:Boța Marilena
Judecători:Boța Marilena, Filimon Marcela, Dobai Florica

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Practica judiciara comerciala diversa. Decizia 44/2009. Curtea de Apel Oradea