Practica judiciara comerciala diversa. Decizia 448/2009. Curtea de Apel Oradea
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA NR.448 /2009-
Ședința publică din 10 decembrie 2009
PREȘEDINTE: Marinescu Simona
JUDECĂTOR 2: Filimon Marcela
JUDECĂTOR 3: Băltărete Savina
Grefier: - -
Pe rol fiind judecarea recursului comercial formulat de recurenta reclamantă. cu sediul în S M,-, jud. S M, în contradictoriu cu intimata pârâtă UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ COMUNA, cu sediul în comuna Butea, str. -, jud. I,împotriva sentinței nr. 202 din 23 aprilie 2009 de Tribunalul Satu Mare, având ca obiect pretenții - OUG 119/2007.
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi, nu se prezintă nimeni.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței că recursul este legal timbrat cu suma de 4 lei achitată prin ordinul de plată nr. 1 din 24.06.2009 vizat de Banca Transilvania, plus timbru judiciar în valoare de 0,15 lei, cererea de repunere pe rol a cauzei este legal timbrată cu suma de 2 lei achitată prin op. Nr. 19 din 24.06.2009 vizat de Banca Transilvania, plus timbru judiciar în valoare de 0,15 lei, precum și faptul că părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă, după care:
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Constată că prin sentința nr. 202/23.04.2009 Tribunalul Satu Mare a declinat competența de soluționare a cererii creditoarei SC SRL S M în contradictoriu cu debitoarea Comuna Butea prin primar pentru emiterea ordonanței de plată în favoarea Judecătoriei Pașcani, jud.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că în cauză sunt incidente dispozițiile articolului 5 alineat 1 din OUG 119/2007 și nu ale alineatului 3, contractul încheiat între părți fiind comercial și nu de achiziții publice.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs creditoarea solicitând casarea ei și stabilirea competenței în favoarea Tribunalului Satu Mare.
În motivarea recursului său, creditoarea arată că instanța competentă este Tribunalul Satu Mare, conform articolului 5 alineat 3 din OUG 119/2007 raportat la articolul 19 din OUG 34/2006 având în vedere calitatea debitoarei și contractul părților.
Mai arată că acordul dintre părți, deși este unul de natură comercială, este asimilat de legiuitor contractului de achiziție publică sub forma de înscris justificativ inferior limitei plafon de 15.000 euro, procedura necontencioasă a ordonanței de plată este de competența exclusivă a instanței de contencios administrativ și fiscal, iar teritorial revine potrivit articolului 10 alineat 3 din Legea 554/2004, prin efectul manifestării de voință procesuală a sa, Tribunalului Satu Mare.
În drept au fost invocate prevederile articolului 304 punct 9 și ale articolului 312 alineat 3 cod procedură civilă.
Verificând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate și din oficiu, conform articolului 304 raportat la articolele 306 și 312 cod procedură civilă pe baza materialului și lucrărilor dosarului se constată că aceasta este temeinică și legală.
Potrivit articolului 5(3) din OUG 119/2007 cererea privind creanța de plată a prețului rezultând dintr-un contract de achiziție publică de concesiune de lucrări publice sau de servicii se depune la instanța de contencios administrativ competentă, care va aplica pentru soluționarea cauzei prevederile acestei ordonanțe.
Din interpretarea acestui text de lege rezultă că în competența instanței de contencios administrativ intră exclusiv cererile privind creanța de plată a prețului rezultând dintr-un contract de achiziție publică, dintr-un contract de concesiune de lucrări publice sau dintr-un contract de concesiune de servicii, reglementate de OUG 34/2006, cu modificările și completările ulterioare.
Or, contractul încheiat între părți are natură comercială așa cum recunoaște și creditoarea și nu face parte din categoria contractelor asimilate contractului de achiziție publică, nefiind incidente prevederile articolului 19 din OUG 34/2006.
În consecință, curtea apreciază că instanța de fond a aplicat corect prevederile articolului 5 alineat1 din OUG 119/2007, instanța competentă să judece fondul cauzei în primă instanță fiind Judecătoria Pașcani, județul
Față de aceste considerente, în baza articolului 312 raportat la articolul 316 cod procedură civilă, instanța urmează a respinge ca nefondat recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta reclamantă. cu sediul în S M,-, jud. S M, în contradictoriu cu intimata pârâtăUNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ COMUNA, cu sediul în comuna Butea, str. -, jud. I, împotriva sentinței nr. 202 din 23 aprilie 2009 de Tribunalul Satu Mare, pe care o menține în totul.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică azi, 10 decembrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECATOR GREFIER
- - - - - - - -
Red.dec.BS în concept 18.12.2009
Jud fond
Dact./29.12.2009
2 com
Președinte:Marinescu SimonaJudecători:Marinescu Simona, Filimon Marcela, Băltărete Savina