Practica judiciara comerciala diversa. Decizia 57/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
Curtea de Apel Timișoara operator nr.2928
Secția Comercială
Dosar:-
DECIZIA CIVILĂ NR.57/
Ședința publică din 28 ianuarie 2008
PREȘEDINTE: Anca Buta
JUDECĂTOR 2: Florin Moțiu
JUDECĂTOR 3: Dorin Ilie
Grefier:
Pe rol se află soluționarea contestației în anulare formulată de contestatoarea - SA prin lichidator judiciar Cabinet Individual de Insolvență împotriva deciziei civile nr.1222/18.10.2007 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata - - SRL.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru contestatoare avocat -, pentru intimată avocat.
Procedura completă.
După deschiderea dezbaterilor s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care reprezentanta intimatei depune la dosar concluzii scrise și, nefiind cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat, Curtea constată încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul asupra contestației în anulare.
Reprezentanta contestatoarei a solicitat admiterea contestației în anulare așa cum a fost formulată, fără cheltuieli de judecată și în consecință anularea deciziei Curții de Apel Timișoara, apreciind că în cauză sunt incidente dispozițiile art.317 alin.1 pct.1 Cod procedură civilă, deoarece procedura de citare cu contestatoarea, la pronunțarea fondului, nu a fost îndeplinită potrivit dispozițiilor art.1141alin.2 Cod procedură civilă, întrucât, deși procedura de citare s-a realizat prin Buletinul procedurilor de insolvență, nu s-au comunicat contestatoarei motivele de recurs.
Reprezentanta intimatei a solicitat respingerea contestației în anulare și menținerea hotărârii a cărei anulare se solicită, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând, constată următoarele:
Prin decizia civilă nr.1222/18.10.2007 pronunțată în dosarul nr-, Curtea de Apel Timișoaraa admis recursul petentei - - SRL T împotriva încheierii civile nr.401/05.07.2007, pronunțată de judecătorul sindic în dosarul nr.144/S/2005, a modificat în tot încheierea atacată în sensul că a admis cererea petentei, dispunând judecătorului sindic să vireze din contul debitoarei suma de 200.000 RON către petent.
Pentru a decide astfel, Curtea de Apel Timișoaraa reținut că prin încheierea nr.401 din data de 05.07.2007 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr.144/S/2005, judecătorul sindic a respins cererea formulată de petenta - - SRL în contradictoriu cu - SA, prin administratorul judiciar Cabinet Individual de Insolvență, prin care s-a solicitat virarea sumei de 200.000 lei din averea debitoarei.
Pentru a hotărî astfel, judecătorul sindic a reținut că prin cererea depusă la dosar la data de 29.05.2007, petenta - - SRL a solicitat virarea sumei de 200.000 RON din averea debitoarei - SA. În motivarea cererii, petenta arătat că în temeiul contractului de livrare CL 323/13.06.2005 încheiat cu - SRL a procedat la virarea sumei de 200.000 lei, însă dintr-o regretabilă eroare această plată a fost redirecționată în contul - SA, reclamanta desfășurând relații comerciale cu ambele societăți arătate. În ziua următoare efectuării plății eronate, petenta s-a adresat băncii BRD- și și debitoarei, aducându-le la cunoștință eroarea survenită, iar ulterior s-a adresa și băncii sale,. Sumele din contul debitoarei erau indisponibilizate, iar executorul judecătoresc a procedat și la poprirea sumei de 200.000 lei, cu toate că debitoare a recunoscut că aceasta nu îi este datorată.
Față de această situație, reclamanta promovat o contestație la executare, în urma căreia instanța de apel a anulat poprirea înființată asupra sumei de 200.000 lei și a obligat terțul-poprit, BRD- la virarea acestei sume în contul - SRL. Recursul declarat împotriva acestei hotărâri a fost respins, iar prin Sentința civilă nr. 8127/20.09.2006 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul 11796/2005 s-a admis contestația formulată în sensul anulării procesului-verbal de eliberare/distribuire din data de 23.08.2005 de către BEJ, sentință rămasă irevocabilă prin respingerea recursurilor formulate.
Având în vedere că suma de 200.000 lei este proprietatea petentei și nu face parte din averea debitoarei, fapt stabilit în mod irevocabil, reclamanta a solicitat judecătorului sindic să admită cererea sa și să dispună virarea acestei sume în contul său.
Debitoarea, prin lichidator, a depus la dosar întâmpinare prin care solicită respingerea cererii petentei, arătând că acesta este inadmisibilă în cadrul procedurii insolvenței. Dreptul de proprietate invocat de petentă asupra sumei de 200.000 lei este în realitate un drept de creanță. Faptul că petenta se referă la un drept de proprietate asupra unei sume de bani și nu folosește în mod direct expresia drept de creanță se datorează faptului că dorește evitarea înscrierii la masa credală, alături de ceilalți creditori, iar a reține ca petenta nu invocă un drept de creanță ar însemna acceptarea faptului că invocă un drept real. Legea nr. 85/2006 prevede posibilitatea înscrierii la masa credală, iar petenta nu are altă posibilitate de a-și realiza drepturile, cum ar fi procedura virării unei sume de bani din contul debitoarei.
Se mai arată în întâmpinare că nici art. 11 din Legea nr.85/2006 nu prevede între atribuțiile judecătorului sindic dispunerea virării unor anumite sume de bani din averea debitoarei în contul unor terțe persoane. Totodată, admiterea cererii ar echivala cu încălcarea autorității de lucru judecat a Decizie civile nr. 857/2006 a Curții de apel Timișoara, prin care s-a dispus în mod irevocabil virarea sumei de 200.000 lei în contul - SRL, iar prin admiterea cererii de față s-ar dispune virarea aceleiași sume de bani către societăți diferite, în conturi diferite. De altfel, petenta a recunoscut autoritatea de lucru judecat a Deciziei civile nr. 857/2006, demarând litigii prin care urmărește efectiva punere în executare a acestei hotărâri judecătorești.
În final, debitoarea mai arată că în contul său nu a intrat suma de 200.000 lei ci doar suma de 170.000, așa cum rezultă din situația sa financiar - contabilă.
În cauză este vorba despre o plată nedatorată. Prin efectuarea unei plăți nedatorate se naște un raport juridic în temeiul căruia solvensul (cel care a făcut plata) devine creditorul unei obligații de restituire a ceea de al a plătit, iar accipensul (cel căruia i s-a făcut plata, în speță - debitoarea suspusă procedurii) este debitorul aceleiași obligații.
Art. 993 cod civil consacră dreptul la restituire ce aparține solvensului, iar art. 992 Cod civil instituie obligația de restituire ce aparține accipiensului.
În speță este vorba de o plată constituită de o sumă de bani, adică de un bun determinat generic, fungibil și consumtibil, iar dreptul deținut de petentă asupra acestuia nu este unul de proprietate, cum incorect susține, ci unul de creanță.
Raportul patrimonial civil născut între cele două părți este unul obligațional și nu real, el conține un drept de creanță izvorât dintr-un fapt juridic licit, și nu un drept real, cum susține reclamanta (dreptul de creanță este acel drept subiectul în virtutea căruia subiectul activ - creditor, poate cere subiectului pasiv - debitor, să dea, să facă sau să nu facă ceva).
Așa fiind, petenta este creditoare a - SA pentru suma care a intrat în contul acesteia din eroare și ea poate să-și valorifice dreptul de creanță deținut doar pe calea procedurală pe care i-o conferă legea insolvenței, sub incidența căreia se află debitoarea sa. Așadar, petenta are posibilitatea de a obține plata sumei pe care i-o datorează debitoarea doar prin formularea unei declarații de creanță în condițiile art. 64 și următoarele din Legea nr.85/2006.
În plus, procedura specială a insolvenței, aplicabilă în cauză, nu acordă judecătorului sindic posibilitatea de a proceda la extragerea unor sume de bani din contul debitoarei și virarea lor către terți beneficiari, toate fondurile existente putând fi distribuite doar în condițiile art. 123 din legea insolvenței, de către lichidatorul judiciar desemnat.
Pe de altă parte, prin Decizia civilă 857/2006 a Curții de Apel Timișoara, irevocabilă pronunțată anterior s-a dispus transferul aceleiași sume de bani în contul societății comerciale căreia trebuia să i se efectueze inițial plata - - SRL, astfel că nu se mai poate proceda la virarea acesteia către petenta - - SRL, întrucât s-ar încălca autoritatea de lucru judecat a hotărârii judecătorești arătate, care este în ființă și poate produce efecte.
În ultimul rând trebuie subliniat că în contul debitoarei nu a intrat întreaga sumă de bani al cărei transfer se solicită, ci doar o parte a acesteia, respectiv 170.000 lei, astfel că extragerea banilor în cuantumul pretins ar prejudicia nejustificat interesele celorlalți creditori ai societății.
Pentru toate aceste considerente, judecătorul sindic constată că nu poate fi admisă cererea petentei - SRL, și că aceasta își poate valorifica dreptul de creanță doar pe calea prevăzută de legea insolvenței, sub incidența căreia se află debitoarea sa. În consecință va respinge acțiunea dedusă judecății.
Împotriva sentinței a declarat recurs petenta, solicitând admiterea recursului, modificarea hotărârii recurate și, pe fond, admiterea cererii.
În susținerea recursului, petenta arată că prin decizia civila nr. 857/06.04.2006 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara in dosar nr. 812/C/2006 fost respins recursul promovat de către - SA împotriva deciziei civile nr. 884/A/2005 pronunțată în dosar nr. 9341/2005 prin care a fost admis apelul subscrisei împotriva sentinței civile nr. 7516/2005 pronunțată de Judecătoria Timișoara.
Prin aceasta decizie s-a dispus, irevocabil, admiterea contestației la executare in dosarul execuțional nr.216/ex/2005, anulându-se poprirea înființată asupra sumei de 200.000 RON din contul - SA si obligând terțul poprit BRD- la virarea acestei sume către creditorul său - SRL.
Totodată, s-a dispus, în mod irevocabil, și anularea procesului-verbal de distribuție încheiat de executorul judecătoresc din data de 23.08.2005.
Se susține cu privire la încălcarea dispozițiilor art.304 pct. 9 Cod procedură civilă că instanța de fond nu a reținut faptul ca instanța de apel - Tribunalul Timiș - in judecarea contestației la executare ca terț, a procedat la suspendarea executării silite până la soluționarea apelului la 19.10.2005 (pag.3 al.4 a deciziei din apel). Totodată, nu a reținut nici faptul că, în cadrul judecării recursului ( la Curtea de Apel Timișoara ) lichidatorul a formulat cerere de suspendare pe considerentul ca de debitoare a fost declanșată procedura falimentului, cerere respinsa, motivat de următoarele: " . Suma nu face parte din bunurile debitorului urmărit " - pag.4 penultimul aliniat din decizia Curții de Apel Timișoara.
de aceste cereri de suspendare, instanța de fond nu face nici o referire ca atât executorul judecătoresc, cât și lichidatorul nu au respectat dispozițiile instanțelor.
Mai mult, plata nu putea pleca de la executor la lichidator fără o încuviințare prealabilă expresă a judecătorului sindic, raportat la dispozițiile art. 11,17 si 23 din Legea nr.64/1995.
Această plată, făcută într-o asemenea modalitate, trebuia a fi sancționată cu nulitatea conform art.491din Legea nr.64/1995. Art.51 din Legea nr.64/1995 prevede că judecătorul sindic va da dispoziții băncilor la care debitorul are disponibil în conturi să nu dispună fără un ordin al sau 2 al acestui articol prevede ca inculcarea dispozițiilor judecătorului sindic atrage răspunderea băncilor pentru prejudiciul creat, precum si amendarea acestora.
În altă ordine de idei, dacă lichidatorul consideră că plata sumei de 200.000 lei nu se încadrează in prevederile art.52 din Legea nr.64 /1995, respectiv dacă nu se încadrează în condițiile de exercitare a activității curente, instanța era obligată a dispune, prin admiterea cererii, restituirea sumei de 200.000 lei.
Judecătorul sindic retine, ca singur motiv al respingerii cererii, faptul că dreptul petentei este de creanță. Instanța de fond consideră în mod greșit și ignorând în tot dispozițiile art.11 din Legea 64/1995, republicată, ( pag.2 ultimul alineat), că judecătorul sindic nu poate dispune la o astfel de cerere.
În ceea ce privește inculcarea dispozițiilor art.304 pct.7 civilă se susține că instanța de fond nu motivează nici una din susținerile de nelegalitate formulate prin cererea introductiva, raportat la plata nedatorata recunoscuta si de - SA prin adresa 2442/23.08.2005 - chiar daca o retine ca fiind o plata nedatorata; inexistenta nici unui raport juridic intre - SA - falita din acest dosar si petentă; decizia irevocabilă a Curții de Apel Timișoara nr.857/06.04.2006 prin care s-a admis contestația la executare, în calitatea sa de terț, prin care s-a stabilit dreptul de proprietate asupra sumei de 200.000 lei.
S-a reținut că instanța de fond nu înțelege să motiveze nici faptul ca, atât instanța, precum si lichidatoarea, cunoșteau că această sumă de 200.000 lei nu face parte din averea debitoarei.
Instanța de fond nu retine și nici nu motivează faptul că executorul judecătoresc, cunoscând starea de insolvență a falitei, precum și faptul că intre petentă și falită se soluționase litigiul privind contestația la executare ( conform deciziei nr.857/06.04.2006 a Curții de Apel Timișoara - prin care s-a admis în mod irevocabil contestația privind suma de 200.000 lei, situație cunoscută de executor ( comunicate decizia Curții de Apel prin adresa din 11.04.2006), acesta a procedat la punerea la dispoziția lichidatorului a sumei de 200.000 lei - proprietatea subscrisei.
Aceasta adresă a executorului, prin care comunica predarea către lichidator a sumei de 200.000 le, este la data de 13.04.2006, deci ulterior comunicării la 11.04.2006, către executorului, decizia Curții de Apel.
Instanța de fond nu a reținut atât greșeala executorului, cât și a lichidatorului care au hotărât de la sine putere atât predarea sumei de 200.000 lei, cât si la primirea acestei sume, între ei.
Privitor la încălcarea dispozițiilor art. 304 pct.8 Cod procedură civilă, consideră petenta că instanța a apreciat greșit actul dedus judecații. Era investită cu restituirea unei sume de bani care nu constituie o creanță în sensul prevederilor Legii nr.64/1995, ci in lipsa unui raport juridic dintre părți, restituirea plătii nedatorate trebuie interpretată în raport cu dispozițiile art.992 si 1092 Cod civil, așa cum a fost reținut în mod irevocabil de către Curtea de Apel Timișoara. Instanța de fond trebuia să recunoască puterea executorie a deciziei Curții de Apel Timișoara -857/06.04.2006-și să procedeze în consecință, prin admiterea cererii inițiale.
Având în vedere că Legea nr.64/1995, în art.3 prevede că "averea debitorului cuprinde totalitatea bunurilor și drepturilor patrimoniale ale acestuia - inclusiv cele dobândite în cursul procedurii stabilite de lege - care pot face obiectul executării silite, în condițiile Codului d e procedura civilă. Cu atât mai mult, instanța de fond trebuia să rețină temeinicia acțiunii față de faptul că suma de 200.000 lei nu face parte din averea debitoarei si nu poate face obiectul executării silite individuale sau colective. Suma de 200.000 lei se afla în posesia nelegitima a debitoarei, fapt stabilit cu putere de lucru judecat de Curtea de Apel Timișoara, ignorat de instanța de fond și tratat ca fiind fără valoare de lichidatoare, neacordându-i eficiență juridica și, în consecință, nu poate dispune de aceasta. Față de aceste argumente, petenta consideră că instanța a schimbat natura sau înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.
Totodată, se arată că instanța de fond a nesocotit o sentință definitivă și irevocabilă ( decizia 857/06.04.2006 a Curții de Apel Timișoara ) și punând la adăpost, prin respingerea cererii, poziția atât a executorului, care a predat banii în baza unei simple cereri, cât si a lichidatorului, care a preluat aceasta suma de bani.
Analizând recursul de față, din prisma criticilor formulate de către petentă și din oficiu, raportat la dispozițiile art. 3041Cod procedură civilă, Curtea a constatat că acesta este fondat.
Soluția judecătorului sindic este eronată și reține, pentru a pronunța respingerea acestei cereri, temeiuri de drept trunchiate.
Judecătorul sindic, însușindu-și apărările debitoarei, prin lichidator, apreciază, în esență că, petenta trebuie să se înscrie la masa credală pentru a recupera suma de bani.
Cu toate acestea, starea de fapt prezentată supra, impune concluzia că toate părțile implicate în derularea acestui proces au fost încunoștințate atât înainte cât și după declanșarea procedurii, despre eroarea săvârșită și, implicit despre necesitatea restituirii sumei pretinse de petentă.
Judecătorul sindic reține că, în cauză, sunt incidente, parțial dispozițiile art. 992 și art. 993 Cod civil. În parte, dispozițiile menționate stabilesc la art. 992, că cel ce, din eroare sau cu știință, primește aceea ce nu-i este debit, este obligat a-l restitui aceluia de la care l-a primit, respectiv la art. 993, că acela care, din eroare, crezându-se debitor, a plătit o datorie, are drept de repetițiune în contra creditorului.
Din primele texte, în opinia judecătorului fondului, ar rezulta că petenta era obligată să formuleze o cerere la masa credală, în situația în care ar deține un titlu, orice titlu, care să îi confere un drept de creanță. S-a reținut că nu este cazul în speță, câtă vreme nu există și nu poate fi produs un atare script.
Pe cale de consecință, culpa primordială aparține lichidatorului, dar în egală măsură și judecătorului sindic care, aveau obligația legală de a analiza modul de includere în averea debitorului a sumei pretinse de petentă.
Art.3 din Legea nr.64/1995, sub imperiul căreia s-a declanșat procedura, stabilește că în înțelesul prezentei legi, averea debitorului cuprinde totalitatea bunurilor și drepturilor patrimoniale ale acestuia - inclusiv cele dobândite în cursul procedurii stabilite de prezenta lege - care pot face obiectul unei executări silite, în condițiile Codului d e procedură civilă art. 3, alin. 1, pct.2 din Legea nr.85/2006, conține același text.
Ori, în speță, modalitatea de clasificare a dreptului cu care suma de bani pretinsă de către petentă, a fost admisă de lichidator și de judecătorul sindic, nu poate fi încadrată nici în categoria bunurilor debitoarei și nici în categoria drepturilor de creanță ale acesteia.
Mai mult decât atât, debitoarea și judecătorul sindic aveau obligația să constate că aceasta nu face parte din averea debitoarei, fără a mai obliga petenta la multiple cicluri procesuale.
Cu toate că la dosarul cauzei și în expunerea anterioară există dovada faptului că, pe de o parte, demersurile petentei recurente au început anterior declanșării procedurii, că există o hotărâre irevocabilă prin care se stabilește că suma nu a aparținut (vezi soluția pronunțată în contestația la executare) și nu aparține debitoarei, lichidatorul și judecătorul sindic ignoră această stare de fapt, consfințită de instanță.
Procedând astfel, s-a reținut că judecătorul sindic a pronunțat o hotărâre netemeinică și nelegală, în cauză fiind incident motivul de recurs prevăzut de pct. 9 al art. 304 Cod procedură civilă, invocat de recurentă, fiind de necontestat că reclamanta - SRL, din eroare, a dispus plata sumei de 200.000 RON către debitoarea falită, în condițiile în care această plată nu-și are corespondentul într-o obligație corelativă.
Orice plată presupune existența unei datorii. Dacă această datorie nu există, consecința este logică, plata trebuie să fie restituită celui ce a făcut-o, fiind fără cauză, adică nedatorată.
În acest sens, art.1092 alin. 1 teza finală Cod civil statuează fără echivoc că "ceea ce s-a plătit fără să fie debit este supus repetițiunii".
Dacă restituirea nu se face voluntar, benevol de cel ce a primit plata nedatorată, creditorul poate recurge la o acțiune în justiție, întrucât faptul plății nedatorate dă naștere unui raport de obligații în temeiul căruia cel care a plătit este creditor al obligației de restituire a prestației executate, iar cel care a primit plata este debitorul aceleiași obligații.
Dreptul creditorului de a cere restituirea plății nedatorate este consacrat expres în art. 993 Cod civil, unde se prevede că "acela care, din eroare, crezându-se debitor, a plătit o datorie, are drept de repetițiune în contra creditorului". Tot astfel este prevăzută și obligația de restituire a debitorului în art. 992 Cod civil: " cel ce, din eroare sau cu știință, primește ceea ce nu-i debit, este obligat a-l restitui aceluia de la care l-a primit ".
În speță, deși prin adresa nr. 403/23.08.2005 înregistrată la recurentă sub nr. 2442/23.03.2005 recunoaște fără rezerve că suma de 200.000 RON plătită de - a intrat în contul său și că este "necuvenită" (adică nedatorată), restituirea ei benevolă nefiind posibilă întrucât societatea accipiens avea la acea dată contul poprit, judecătorul sindic a respins în mod nejustificat solicitarea reclamantei pentru repetițiunea acestei sume.
Faptul că prin hotărârile judecătorești anterioare - decizia civilă nr. 884/A/14.12.2005 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr. 9341/2005 rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 857/06.04.2006 a Curții de Apel Timișoara pronunțată în dosar nr. 812/C/2006 - obligația de virare a sumei de 200.000 RON a fost instituită în sarcina terțului poprit - Generale și nu în sarcina debitoarei falite B sau a lichidatorului său judiciar nu are nici o relevanță juridică în cauză.
Aceasta, având în vedere că potrivit dispozițiilor art. 3 din Legea nr. 64/1995, republicată, cu modificările și completările ulterioare " în înțelesul prezentei legi, averea debitorului cuprinde totalitatea bunurilor și drepturilor patrimoniale ale acestuia - inclusiv cel dobândite în cursul procedurii stabilite de prezenta lege - care pot face obiectul unei executări silite, în condițiile Codului d e procedură civilă ".
Art. 3 pct. 2 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, act normativ care a abrogat expres Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, a preluat această definiție legală a noțiunii de " avere a debitorului ".
Cu toate că la data de 04.11.2005 debitoarea a intrat sub incidența Legii nr.64/1995, republicată, suma de 200.000 RON virată din eroare în contul său de reclamanta - la 07.05.2005 nu poate fi considerată ca făcând parte din averea debitoarei și în consecință, ea nu poate fi folosită de către lichidatorul judiciar pentru îndestularea creditorilor înscriși la masa credală.
De asemenea, judecătorul sindic are obligația de a dispune restituirea acestei sume raportat la art. 11 din nr. 64/1995.
Din caracterul exemplificativ al enumerării cuprinse în fostul art. 11 din Legea nr. 64/1995, republicată, rezultă fără dubiu din adjectivul "principalele".
În consecință, pot fi adăugate și alte atribuții care decurg din efectuarea actelor incidente derulării procedurii, atâta timp cât judecătorul sindic are un control de legalitate în ceea ce privește legalitatea actelor și operațiilor efectuate de lichidatorul/administratorul judiciar în cadrul procedurii de insolvență.
Curtea a considerat că judecătorul sindic desemnat să gestioneze dosarul de faliment al avea căderea să se pronunțe asupra cererii reclamantei - privind recuperarea sumei de 200.000 RON plătită din eroare în contul debitoarei falite și mai mult de atât, ar fi trebuit să și primească această solicitare, altfel creându-i-se recurentei o situație absolut dezavantajoasă și injustă, întrucât în acest moment s-a apreciat greșit că pentru a putea încerca recuperarea acestei sume ea este nevoită să se înscrie la masa credală și să între în concurs cu ceilalți creditori care și-au depus cereri de declarare a creanțelor și să suporte concursul eventualilor creditori garantați, privilegiați etc. în condițiile în care această sumă nu face parte din averea debitoarei falite.
În acest sens statuează și următoarele dispoziții legale: art. 11,principalele atribuții ale judecătorului sindic,atât în forma dată de Legea nr. 64/1995, republicată și renumerotată, dar și în forma menținută de Legea nr. 85/2006 și art. 24 din Legea nr. 64principalele atribuții ale administratorului, reluate de art. 20 lit. m și n [1] din Legea nr.85/2006.
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara sub nr.-, contestatoarea - SA, prin lichidator judiciar Cabinet Individual de Insolvență, în contradictoriu cu intimata - - SRL, a solicitat anularea deciziei civile nr.1222/18.10.2007 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr-, precum și suspendarea executării acesteia.
În motivele contestației s-a arătat că, după cum rezultă din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, citarea părților, pentru termenul de judecată din data de 18.10.2007, s-a efectuat prin Buletinul procedurilor de insolvență, procedură prevăzută de Legea insolvenței nr.85/2006.
Se arată că, potrivit art.7 din Legea nr.85/2006, citarea părților, precum și comunicarea oricăror acte de procedură se efectuează prin Buletinul procedurilor de insolvență, trebuind să se țină cont, la efectuarea citării, și de principiile generale care guvernează procedura în fața instanțelor de judecată, printre care un loc important îl ocupă respectarea dreptului la apărare care presupune și comunicarea motivelor de recurs, în conformitate și cu dispozițiile art.308 Cod procedură civilă, care prevede obligativitatea comunicării motivelor de recurs.
Contestatoarea arată că, în speță, procedura de citare pentru termenul de judecată din data de 18.10.2007 a fost viciată, deoarece în dovada de citare aflată la dosarul cauzei se indică sediul societății în insolvență, prin lichidator judiciar, la Cabinetul Individual de Insolvență, deși, prin întâmpinarea aflată la filele 255-257 din dosarul primei instanțe, s-a indicat în mod expres faptul că societatea are sediul procedural ales la Cabinetul de avocat - din T,-,.B,.4, județul În aceste condiții, contestatoarea apreciază că procedura de citare trebuia să aibă în vedere și sediul procedural ales, conform art.93 din Codul d e procedură civilă.
De asemenea, se arată că din dovada de citare aflată la dosarul cauzei rezultă că Buletinul procedurilor de insolvență nr.2223/19.09.2007 a publicat doar citația, nu și motivele de recurs. De altfel, exemplarul doi al motivelor de recurs, depus de recurenta - - SRL tocmai pentru a fi comunicat, se află în continuare la dosarul cauzei, rezultând astfel că motivele de recurs nu au fost publicate și, din acest punct de vedere, s-a procedat cu încălcarea dispozițiilor art.308 din Codul d e procedură civilă.
Examinând contestația în anulare prin prisma motivelor invocate și a prevederilor art. 317 și urm. pr. civ. Curtea va constata că aceasta este nefondată, urmând a fi respinsă ca atare.
Astfel, contestația în anulare este întemeiată pe prevederile art. 317 al. 1. pr. civ. 1. respectiv dacă "procedura de chemare a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii".
Curtea constată că în prezenta cauză nu este incident acest motiv, având în vedere prevederile art. 7 al. 1 din Legea nr. 85/2006.
Potrivit art. 7 al. 1 din Legea nr. 85/2006 "citarea părților, precum și comunicarea oricăror acte de procedură, a convocărilor și notificărilor se efectuează prin Buletinul procedurilor de insolvență".
Pentru termenul de judecată din 18.10.2007, când a fost soluționat recursul pentru care s-a formulat prezenta contestație în anulare, procedura de citare a fost legal îndeplinită prin Buletinul procedurilor de insolvență, debitoarea falită fiind în mod corect citată prin administratorul său judiciar, conform dovezii de la fila 13 din dosarul instanței de recurs.
Faptul că s-au comunicat sau nu cu această ocazie și motivele de recurs nu are relevanță în ceea ce privește îndeplinirea procedurii de citare, astfel încât nefiind îndeplinite în cauză prevederile art. 317 și urm. pr. civ. Curtea va respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea - SA-în insolvență.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea - SA-în insolvență-împotriva deciziei civile nr.1222/18.10.2007, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 28.01.2008.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
Red.FM./06.02.2008
Dact./07.02.2008
2 ex
Președinte:Anca ButaJudecători:Anca Buta, Florin Moțiu, Dorin Ilie
