Practica judiciara comerciala diversa. Decizia 570/2008. Curtea de Apel Bacau

Dosar nr-

CURTEA DE APEL BACĂU

- SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL -

Decizia civilă nr. 570/2008

Ședința publică de la 11 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Morina Napa judecător

JUDECĂTOR 2: Vera Stănișor

JUDECĂTOR 3: Mona Gabriela

Grefier: -

&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&

Astăzi a fost pe rol judecarea cererii de revizuire a deciziei civile nr. 1047 din 20 decembrie 2007, pronunțată de Curtea de APEL BACĂU în dosarul nr-, formulată de revizuienta Comuna, județul

La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare s-a constatat lipsa părților, cauza reluându-se la a doua strigare, când a răspuns avocat pentru revizuientă, lipsă fiind reprezentanții intimaților B și de pe lângă Tribunalul Neamț.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

La solicitarea instanței, avocat pentru revizuientă arată că nu cunoaște data luării la cunoștință a deciziei civile nr. 431 din 05.06.2008 a Curții de APEL BACĂU, de către societatea pe care o reprezintă.

Instanța pune în vedere apărătorului revizuientei necesitatea depunerii la dosar a unei taxe judiciare de timbru de 19,5 lei și timbru judiciar de 0,15 lei pentru cererea de recurs, motiv pentru care lasă cauza la următoarea strigare în vederea depunerii acestor taxe.

După reluarea cauzei, avocat pentru revizuientă depune la dosar împuternicire avocațială, chitanța nr. - din 11.09.2008 de plată a taxei judiciare de timbru de 19 lei și timbru judiciar de 0,15 lei.

Nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.

Avocat pentru revizuienta Comuna, județul N, având cuvântul, solicită admiterea cererii de revizuire așa cum a fost formulată, schimbarea în tot a deciziei civile nr. 1047 din 20 decembrie 2007, pronunțată de Curtea de APEL BACĂU în dosarul nr-, admiterea recursului, casarea sentinței civile nr. 3311 din 6.12.2006 pronunțată de Tribunalul Neamț și respingerea acțiunii ca fiind rămasă fără obiect.

S-au declarat dezbaterile închise.

A:

- deliberând -

Asupra recursului comercial d e față constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 3311/COM/6 decembrie 2006, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr. 4562/COM/2006, a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul Oficiul Național al Registrului Comerțului, prin Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Neamț, în contradictoriu cu pârâta Comuna cel, județul N, în temeiul dispozițiilor art. 237 alin. 1 lit. b din Legea nr. 31/1990, dispunându-se dizolvarea pârâtei, înregistrarea hotărârii de dizolvare în registrul comerțului, comunicarea către Direcția Generală a Finanțelor Publice N și publicarea în Monitorul Oficial al României - partea a IV- S-a reținut că pârâta nu și-a îndeplinit obligația depunerii situațiilor financiare anuale aferente anului 2004, situație în care, potrivit dispozițiilor art. 237 alin. 1 lit. b din Legea nr. 31/1990 republicată, tribunalul poate dispune dizolvarea societății.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs societatea pârâtă, reprezentată prin administrator, a formulat recurs. Întrucât la termenul din 29.03.2007 niciuna dintre părți nu s-a prezentat la judecarea pricinii și nici nu a solicitat judecarea cauzei în lipsă potrivit art. 242 alin. 2 din Codul d e procedură civilă, Curtea de APEL BACĂUa dispus, prin încheiere, suspendarea judecării recursului, în temeiul art. 242 alin. 1 pct. 2 din Codul d e procedură civilă.

La data de 22.10.2007 instanța s-a sesizat din oficiu în vederea perimării, iar prin decizia civilă nr. 1047 din 20.12.2007 a constatat perimată cererea de recurs, reținând, în esență, faptul că pricina a rămas în nelucrare mai mult de 6 luni după suspendarea judecății și că eventuala neîndeplinire a procedurii de citare conform dispozițiilor procedurale aplicabile poate fi invocată împotriva încheierii irevocabile de suspendare a judecății recursului pe calea contestației în anulare promovate împotriva acesteia.

Astfel, societatea recurentă a formulat contestație în anulare întemeiată pe dispozițiile art. 317 alin. 1 pct. 1 din Codul d e procedură civilă, dispoziții care reglementează posibilitatea formulării contestației în anulare în cazul în care procedura de îndeplinire a procedurii de citare a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit dispozițiilor legii.

Prin decizia civilă nr. 431 din 15.06.2008 Curtea de APEL BACĂUa admis contestația în anulare și a anulat încheierea pronunțată la data de 29.03.2007, în dosarul nr-.

La data de 13.08.2008 a formulat prezentacerere de revizuire, întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 5 teza a II-a din Codul d e procedură civilă, îndreptată împotriva deciziei civile nr. 1047/20.12.2007 pronunțată de Curtea de APEL BACĂU. Revizuienta a solicitat admiterea cererii de revizuire și schimbarea în tot a deciziei, continuarea judecării recursului și casarea sentinței civile nr. 3311/Com/6.12.2006 pronunțată de Tribunalul Neamț

În argumentarea cererii, revizuienta a susținut că decizia civilă nr. 1047/20.12.2007 este nelegală întrucât hotărârea pe care s-a întemeiat - încheierea prin care fusese suspendată judecata recursului - a fost desființată, în urma admiterii contestației în anulare. Astfel, a dispărut însăși suportul probator pe care s-a sprijinit hotărârea a cărei revizuire se cere.

Cererea de revizuire este fondată.

Art. 322 pct. 5 teza a II-a din Codul d e procedură civilă reglementează ca motiv de revizuire desființarea sau modificarea - după darea hotărârii - a hotărârii unei instanțe pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere.

În cauză, încheierea pronunțată de Curtea de APEL BACĂU la data de 29.03.2007, în baza art. 242 pct. 2 din Codul d e procedură civilă - încheiere în considerarea căreia a fost pronunțată decizia civilă nr. 1047 din 20.12.2007 a cărei revizuire se cere - a fost anulată prin decizia civilă nr. 431 din 5.06.2008 pronunțată de aceeași instanță. Prin urmare, sunt îndeplinite condițiile rezultând din textul art. 322 pct. 5 teza a Ii-a din Codul d e procedură civilă,astfel că, în temeiul art. 327 din Codul d e procedură civilă, cererea de revizuire va fi încuviințată, iar hotărârea atacată va fi schimbată în tot.

Ca urmare a soluției date cererii de revizuire, curtea de apel va examina recursul formulat de pârâta împotriva sentinței civile nr. 3311/Com/6.12.2006 pronunțată de Tribunalul Neamț.

În motivarea recursului societatea pârâtă a susținut că nu a cunoscut de existența procesului aflat pe rolul Tribunalului Neamț, însă și-a îndeplinit obligațiile legale referitoare la mențiunile privind depunerile situațiilor financiare.

Recursul este, de asemenea, fondat.

Potrivit art. 237 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 31/1990, la cererea oricărei persoane interesate, precum și a Oficiului Național al Registrului Comerțului, tribunalulva puteapronunța dizolvarea societății în cazul în care aceasta nu a depus, în cel mult 6 luni de la expirarea termenelor legale, situațiile financiare anuale sau alte acte care, potrivit legii se depun la oficiul registrului comerțului.

Se observă, pe de o parte, că prevederile citate au caracter dispozitiv, rămânând la aprecierea tribunalului dacă va dispune dizolvarea unei societăți comerciale.

Pe de altă parte, în recurs societatea a făcut dovada că și-a îndeplinit obligația depunerii la oficiul registrului comerțului a situațiilor financiare pentru exercițiul financiar 1 ianuarie - 31 decembrie 2004, astfel cum rezultă din,cererea de depunere situații financiare" înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Neamț sub nr. 361/8.07.2007. Această situație a fost confirmată și de intimatul Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Neamț prin adresa nr. 7132 din 9.03.2007 transmisă acestei instanțe.

Față de cele ce preced curtea de apel va admite recursul și, în temeiul art. 312 alin. 3 din Codul d e procedură civilă, va modifica în tot sentința recurată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite cererea de revizuire a deciziei civile nr. 1047 din 20 decembrie 2007, pronunțată de Curtea de APEL BACĂU în dosarul nr-, formulată de revizuienta cu sediul în Comuna, Sat, județul N, în contradictoriu cu intimații: OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI, cu sediul în B,-, sector 3 și OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL NEAMȚ, cu sediul în P N,--26, județul

Schimbă în tot decizia civilă nr. 1047/20.12.2007 pronunțată de Curtea de APEL BACĂU.

Respinge sesizarea de perimare.

Admite recursul.

Modifică în tot sentința civilă nr. 3311/COM/6.12.2006 pronunțată de Tribunalul Neamț.

Respinge acțiunea ca nefondată.

Dispune radierea înregistrărilor efectuate în registrul comerțului în baza sentinței civile nr. 3311/COM/6.12.2006 pronunțată de Tribunalul Neamț.

Dispune trimiterea către Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Neamța unei copii legalizate a prezentei decizii și efectuarea înregistrării deciziei în registrul comerțului.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 11 2008.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

-

Red.

Red. 3 ex.

07 oct.2008

Președinte:Morina Napa
Judecători:Morina Napa, Vera Stănișor, Mona Gabriela

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Practica judiciara comerciala diversa. Decizia 570/2008. Curtea de Apel Bacau