Practica judiciara comerciala diversa. Decizia 91/2008. Curtea de Apel Pitesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- DECIZIE NR. 91/A/
Ședința publică din 24 septembrie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Ingrid Emina Giosanu judecător
JUDECĂTOR 2: Constantina Duțescu
Grefier - -
S-a luat în examinare, pentru soluționare, apelul declarat de reclamanta C 2005. cu sediul în, -6,.A, parter,.1, județul A, împotriva sentinței comerciale nr. 447/C din 12 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Comercial Argeș, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-pârâtă BANCA COMERCIALĂ ROMÂNA SA- SUCURSALA, cu sediul în Pitești, județul
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura, legal îndeplinită.
Apelul este legal timbrat cu suma de 6 lei taxă judiciară de timbru potrivit chitanței pentru încasarea de impozite, taxe și contribuții Seria -, nr. - din 11.07.2008, emisă de Administrația Finanțelor Publice Pitești și cu 0,15 lei timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, care învederează instanței că, prin serviciul registratură s-a depus din partea intimatei-pârâte întâmpinare.
Curtea, constatând că s-a solicitat judecata cauzei în lipsă potrivit dispozițiilor art. 242 pct. 2 cod.pr.civilă, reține cauza spre soluționare.
CURTEA:
Asupra apelului de față, deliberând, constată:
Prin cererea formulată la 09.05.2008, SC 2005 SRL cu sediul în orașul, jud.A a solicitat în contradictoriu cu BCR-Sucursala A, anularea înscrierii incidentului bancar înscris sub nr.176/30.04.2008.
Motivând cererea, reclamanta a arătat că a emis un titlu de garanție, CEC-ul barat BA 300 - pentru suma de 4.239,65 lei în favoarea SC - GRUP SRL, care la 25.04.2008 l-a introdus pentru decontare, deși în aceeași zi creanța fusese plătită conform chitanței nr.3208/25.04.2008.
A mai susținut reclamanta că BCR - Sucursala Aae mis la 29.04.2008 somația nr.1 ca urmare a înscrierii incidentului bancar, deși acest fapt nu se mai impunea.
S-au depus la dosar următoarele înscrisuri: CEC-ul BA 300 -, chitanța 3208/25.04.2008, somația nr.1/29.04.2008, cerere de înscriere a refuzului bancar în FNC nr.176/30.04.2008.
Pârâta BCR a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii, întrucât înscrierea refuzului bancar în Fișierul Național de Cecuri a fost realizată cu respectarea tuturor prevederilor Regulamentului nr.1/2001, privind organizarea și funcționarea la BNR a Centralei Incidentelor de plată.
După examinarea cauzei, Tribunalul Comercial Argeșa pronunțat sentința comercială nr.447/C din 12 iunie 2008, prin care a fost respinsă cererea formulată de reclamanta C 2005 L împotriva pârâtei BANCA COMERCIALA A-SUCURSALA
Pentru a se pronunța în sensul celor de mai sus, instanța a reținut că la 25.04.2008 CEC-ul emis cu titlu de garanție de societatea reclamantă a fost introdus de beneficiar pentru decontarea sumei de 4.239,65 lei, însă a fost refuzat la plată dinlipsă totalăde disponibil.
Or, potrivit Regulamentului nr.1/2001 (art.28) în cazul refuzului la plată a unui CEC ca urmare a producerii unui incident de plată major asupra contului unui client, banca va notifica incidentul de plată la CIP printr-o cerere de înscriere a refuzului bancar în FNC, care va cuprinde și declarația de interdicție bancară, iar titularului de cont i se va adresa o somație prin care i se va notifica interdicția de a emite cecuri pe timp de un an, începând cu data înregistrării la CIP a incidentului de plată major.
In raport de aceste dispoziții legale, pârâta BCR a procedat întocmai la aplicarea lor ca urmare a lipsei totale de disponibil în contul reclamantei la prezentarea CEC-ului.
Faptul că reclamanta a stins obligația de plată prin chitanța nr.3208/25.04.2008, nu are nicio relevanță juridică sub aspectul aplicării dispozițiilor Regulamentului nr.1/2008, pârâta având obligația legală de a înregistra și transmite incidentul la CIP.
Împotriva sentinței, în termen legal a formulat apel reclamanta, care a criticat-o sub aspectul nelegalității și netemeiniciei, în sensul următoarelor:
În mod eronat a reținut instanța că judecarea cauzei are ca obiect suspendarea măsurii înscrierii incidentului bancar până la soluționarea prezentei cereri întrucât, avându-se în vedere obiectul acțiunii și anume anularea înscrierii incidentului bancar, în cauză trebuia introdusă Centrala Incidentelor de plăți ce funcționează în cadrul BNR, pârâta invocând calitatea sa de declarant.
În cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.1 alin.2 din Regulamentul nr.1/2001 al BNR pentru că nu este vorba de acte și fapte având un potențial fraudulos, litigios, iar decontarea a fost finalizată în termenul de scadență.
Nu poate suporta consecințele acestei proceduri având la bază erori evidente în situația în care culpa reclamantei era exclusă, iar persoana declarantă, respectiv pârâta, avea obligația de a solicita CIP rectificarea cererii sale dat fiind faptul că CEC-ul a fost completat și introdus la decontare de beneficiar, deși plata creanței s-a făcut în termenul de scadență, respectiv la 25.04.2008, iar incidentul bancar s-a înscris la data de 30.04.2008.
La data de 15.09.2008, s-a depus la dosar întâmpinare din partea pârâtei, care a solicitat respingerea apelului ca nefondat, dat fiind faptul că acțiunea a avut două petite: suspendarea înscrierii incidentului de plată și anularea acestuia. În mod corect s-a reținut că Regulamentul nr.1/2001 nu prevede posibilitatea suspendării înscrierii unui incident de plată la CIP, iar CEC-ul poate fi revocat la plată doar în anumite condiții, incidentul fiind înscris din lipsa totală de disponibil în contul emitentului. Plata prin alt mijloc decât CEC-ul nu influențează soluționarea cauzei.
Examinând sentința prin prisma criticilor formulate, cât și în raport de ansamblul probatoriului administrat în cauză, Curtea constată următoarele:
Apelul este nefondat.
În cuprinsul acțiunii, s-a precizat în mod expres că se solicită anularea înscrierii incidentului bancar, în calitate de pârâtă fiind chemat în judecată Banca Comercială Română SA - Sucursala A, doar în practicaua sentinței menționându-se că acțiunea ar avea ca obiect suspendarea măsurii înscrierii incidentului bancar - după cum se menționase inițial de către reclamantă prin propria cerere de chemare în judecată.
Drept urmare, se constată că sentința comercială apelată a soluționat pricina în raport de investirea efectuată chiar de către reclamantă și nu se poate reproșa instanței că nu ar fi introdus în cauză ca pârâtă Centrala Incidentelor de Plăți ce funcționează în cadrul BNR, cunoscut fiind faptul că procesul civil este guvernat de principiul disponibilității.
în judecată a persoanelor și limitele judecății constituie atribuții exclusive ale părților, fără ca instanțele să aibă posibilitatea ca din oficiu să extindă cadrul procesual.
În ceea ce privește fondul cauzei de judecății, Curtea constată că prima instanță a pronunțat o soluție legală și temeinică, reținându-se incidența dispozițiilor art.28 din Regulamentul nr.1/2001 al BNR, care stipulează că în cazul refuzului la plată a unui CEC ca urmare a producerii unui incident de plată major asupra contului unui client, banca va notifica incidentul de plată la CIP printr-o cerere de înscriere a refuzului bancar în FNC, care va cuprinde și declarația de interdicție bancară, iar titularului de cont i se va adresa o somație prin care i se va notifica interdicția de a emite CEC-uri timp de un an, începând cu data înregistrării la CIP a incidentului de plată major.
Constatându-se lipsa totală de disponibil în contul reclamantei la prezentarea CEC-ului, pârâta și-a respectat obligația impusă de prevederea legală susmenționată, fiind lipsită de relevanță stingerea obligației de plată printr-o chitanță din 25.04.2008.
Înscrierea refuzului bancar din lipsa totală de disponibil a fost realizată de către pârâtă în calitate de persoană declarantă cu respectarea prevederilor art.2 pct.c1 și art.3 din Regulamentul BNR nr.1/2001, aceasta întrucât nu are obligația îndeplinirii de către părți a obligațiilor asumate, cu atât mai mult cu cât chitanța de care se prevalează apelanta nu atestă faptul că privește obligația asumată prin fila CEC.
Chiar trecând peste acest aspect, stingerea obligației de plată printr-un alt instrument nu are relevanță juridică sub aspectul aplicării prevederilor Regulamentului nr.1/2008, care impunea pârâtei să înregistreze și să transmită incidentul la CIP în situația în care se constata lipsa de disponibil în cont la prezentarea filei CEC.
Pentru considerentele de fapt și de drept expuse, Curtea va respinge apelul ca nefondat, în temeiul art.296 Cod pr.civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul formulat de reclamanta C 2005. cu sediul în, -6,.A, parter,.1, județul A, împotriva sentinței comerciale nr. 447/C din 12 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Comercial Argeș, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-pârâtă BANCA COMERCIALĂ ROMÂNA SA- SUCURSALA, cu sediul în Pitești, județul
Definitivă
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunciare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 septembrie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.
Grefier,
Red.
TC/4 ex.
Jud fond.
6.10.2008
:
Președinte:Ingrid Emina GiosanuJudecători:Ingrid Emina Giosanu, Constantina Duțescu