Rezoluțiune contract. Decizia 92/2008. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- DECIZIE NR. 92/A/
Ședința publică din 24 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Ingrid Emina Giosanu judecător
JUDECĂTOR 2: Constantina Duțescu
Grefier - -
S-a luat în examinare, pentru soluționare, apelul declarat de pârâta SC SRL R, cu sediul în-, -.C,.4, județul V, împotriva sentinței nr. 797 din 16 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea - Secția Comercială și Contencios Administrativ și Fiscal, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-reclamant, domiciliat în Râmnicu V, str. -, nr. 11, -.23,.A,.1, județul
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns avocat pentru apelanta-pârâtă, în baza împuternicirii avocațiale aflate la dosar și avocat G pentru intimatul-reclamant, în baza împuternicirii avocațiale.
Procedura, legal îndeplinită.
Apelul este legal timbrat cu suma de 78 lei potrivit chitanței pentru încasarea de impozite, taxe și contribuții Seria - nr. - din 12.09.2008, emisă de Trezoreria Rm. V și cu suma de 0,3 lei timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, care învederează instanței că, prin serE. registratură s-a depus din partea intimatului-reclamant întâmpinare în dublu exemplar.
Curtea înmânează un exemplar de pe întâmpinare apelantei-pârâte.
Părțile arată că nu mai au alte cereri de formulat.
Curtea constată apelul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra sa, punând în discuția părților să se refere și la faptul dacă legea specială a fost respectată sau nu.
Apărătoarea apelantei-pârâte, având cuvântul, susține oral apelul așa cum a fost motivat, solicitând admiterea lui, schimbarea în tot a sentinței atacate și pe fond respingerea acțiunii. Precizează că, convenția încheiată este un contract de consignație. Arată că nu este aplicabilă legea specială, deci acțiunea trebuia respinsă. Solicită obligarea intimatului și la plata cheltuielilor de judecată, atât la fond, cât și în apel.
Apărătorul intimatului-reclamant, având cuvântul, solicită respingerea apelului ca nefondat și menținerea sentinței atacate ca fiind legală și temeinică, pentru motivele invocate în întâmpinarea aflată la dosar și susținută oral în ședință. Arată că nu a existat un contract de consignație, ci un contract de vânzare-cumpărare. Solicită obligarea și la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariu avocat și onorariu de expert.
CURTEA
Asupra apelului de față,
Constată că prin acțiunea înregistrată la data de 16 noiembrie 2005, reclamantul a chemat în judecată pe pârâta Rm.V și a solicitat rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 24 iunie 2004 și obligarea pârâtei să-i restituie sumele de 400 euro și 10.000.000 lei, reactualizate conform indicelui de inflație, deosebit să-i plătească daune interese, reprezentând lipsa de folosință a bunului de la data de 24 iunie 2004-la zi.
În motivarea acțiunii a susținut că prin convenția verbală încheiată cu pârâta la data de 24 iunie 2004 i-a înstrăinat o caroserie pentru autoturism 1310, precum și piese și subansamble, cu prețul de 400 euro și 10.000.000 lei, și deși el a respectat obligația contractuală de a plăti prețul, pârâta în calitate de vânzător i-a transmis caroseria cu vicii ascunse și nu i-a predat în totalitate piesele.
Tribunalul Vâlcea, prin sentința nr.239/9 martie 2007 a respins capătul de acțiune în garanție ca prescris, iar pe cel privind rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare ca nefondat, luând totodată act de renunțarea la capătul de acțiune pentru obligarea pârâtei la daune-interese.
Ca să pronunțe această sentință a reținut că viciile ascunse ale caroseriei, constând în coroziune avansată au fost descoperite în cursul lunii iunie 2004, iar acțiunea a fost promovată la data de 16 noiembrie 2005, cu depășirea termenului de prescripție prevăzut de art.5 din Decretul nr.167/1958.
În privința celui de-al doilea capăt de acțiune a motivat că nu s-a făcut dovada că pârâta nu i-a predat piesele în discuție pentru a cere rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare.
Curtea de APEL PITEȘTI prin decizia nr.59/A/C/30 mai 2007, devenită irevocabilă a admis apelul declarat de reclamant și a desființat sentința cu trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță.
S-a reținut că față de motivarea acțiunii prin care reclamantul a solicitat rezoluțiunea convenției deoarece bunul achiziționat nu corespunde scopului pentru care a fost dobândit, prezentând vicii ascunse, definite ca diferențe calitative ale unui produs livrat, care nu au fost cunoscute și nici nu puteau fi cunoscute de consumatori prin mijloacele obișnuite de verificare, temeiul juridic în raport de care urma să fie examinată este nr.OG21/1992 și nu Decretul nr.167/1958.
Potrivit art.12 din nr.OG21/1992, consumatorii au dreptul de a pretinde vânzătorilor, remedierea sau înlocuirea gratuită a produselor, precum și despăgubiri pentru pierderile suferite ca urmare a deficiențelor constatate în cadrul termenului de garanție sau de valabilitate, iar după expirarea acestui termen pot cere remedierea sau înlocuirea produsului, care a devenit impropriu scopului pentru care a fost dobândit, urmare a viciilor ascunse apărute pe durata medie de utilizare.
De asemenea, art.13 alin.2 din același act normativ prevede că în cazul viciilor ascunse, termenul maxim stabilit curge de la data finalizării expertizei efectuate de un expert tehnic neutru, concluzionând că în cauză, reclamantul se află în limitele termenului pentru a solicita remedierea sau înlocuirea produsului achiziționat.
Tribunalul Vâlcea prin sentința nr.796/16 iunie 2008, după casarea cu trimitere, a admis acțiunea în parte și a dispus rezoluțiunea convenției de vânzare-cumpărare din data de 24 iunie 2004, cu consecința obligării pârâtei la restituirea către reclamant a sumei de 24.000.000 lei reactualizată de la data de 24 iunie 2004 și până la momentul plății efective, precum și a sumei de 820 lei cheltuieli de judecată.
Motivând decizia, tribunalul a arătat că potrivit probelor administrate în cauză, caroseria cumpărată de reclamant la data de 24 iunie 2004 de la pârâtă, prezenta vicii ascunse, constând în coroziunea avansată a stâlpilor, pragurilor, lonjeroanelor și semilonjeroanelor.
Aprecierea că viciile erau ascunse a fost făcută pe baza depozițiilor martorilor și care au susținut că acestea au apărut numai după dezmembrarea elementelor exterioare ale caroseriei.
În ce privește coroziunea avansată a elementelor caroseriei a făcut trimitere la expertiza tehnică efectuată în cauză în acest sens, care a făcut aceste constatări la 4 ani de la achiziționarea produsului.
Cu toate acestea, coroborând concluziile expertului cu declarațiile martorilor și cu susținerea pârâtei din întâmpinare, care a recunoscut existența viciilor, apărându-se însă că nu le-a ascuns cu viclenie și că reclamantul putea să le observe cu minime diligențe, instanța a reținut răspunderea pârâtei.
În aceeași ordine de idei a mai reținut că reclamantul nu a putut observa existența viciilor pentru că nu puteau fi depistate decât prin dezmembrarea elementelor exterioare, iar pârâta nu i-a permis în momentul cumpărării să efectueze această operațiune.
Potrivit art.1355 din Codul civil, dacă un viciu ascuns afectează bunul vândut, cumpărătorul poate sau să întoarcă lucrul și să-și primească prețul sau să rețină bunul și să ceară înapoierea unei părți din preț, alegerea între acțiunea redhibitorie constând în rezoluțiunea vânzării și acțiunea estimatorie, constând în reducerea prețului, fiind la latitudinea cumpărătorului, care în cauză a ales prima variantă.
Pârâta a declarat apel împotriva sentinței de mai sus, pe care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie după cum urmează:
Instanța a acordat ceea ce nu s-a cerut sau mai mult decât s-a cerut, susținând din acest punct de vedere că instanța a obligat-o să plătească reclamantului suma de 24.000.000 lei, mai mult decât a cerut acesta prin acțiunea introductivă, sumele de 400 euro și 10.000.000 lei.
Pe de altă parte, instanța a obligat-o la plata sumei menționate, reactualizate de la data de 24 iunie 2004 până la plata efectivă, în lipsa unei cereri a reclamantului care nu a solicitat reactualizarea sumelor și nici instanța în virtutea rolului activ nu a fost preocupată să administreze probe în acest sens.
În altă ordine de idei, pârâta a susținut că instanța nu a analizat în nici un mod contractul de vânzare-cumpărare în regim de consignație intervenit între părți, sub aspectul condițiilor răspunderii și persoanelor responsabile, impunându-se chemarea în judecată a proprietarului și nu a consignatarului care este numai un mandatar.
În consecință, restituirea prețului nu trebuia dispusă față de consignatar care a încasat numai comisionul, ci față de proprietar, așa că pârâta a fost obligată greșit să restituie o sumă pe care nu a primit-
Din altă perspectivă, pârâta a susținut că prin hotărârea pronunțată, tribunalul a făcut o apreciere greșită a probelor administrate, pe baza cărora a aplicat greșit legea.
Astfel, deși analiza probelor, cu referire îndeosebi la rapoartele de expertiză efectuate în cauză, conduce la concluzia că bunul nu prezenta vicii ascunse, instanța a reținut contrariul.
Și în fine, a susținut că instanța nu a observat că reclamantul a renunțat la capătul de acțiune privind obligarea sa la daune interese, în primul ciclu procesual, situație în care corect trebuia să respingă acțiunea în tot.
Recursul este fondat.
În legătură cu susținerea că instanța a acordat ceea ce nu s-a solicitat sau mai mult decât s-a solicitat, critica este întemeiată, întrucât prin acțiunea introductivă, reclamantul a cerut obligarea pârâtei la plata sumei de 400 euro și 10.000.000 lei.
Ulterior, reclamantul a solicitat suma de 100.000.000 lei, însă cu prilejul dezbaterilor pe fond a menționat, așa cum este consemnat în încheierea din data de 9 iunie 2008, sumele inițiale, anume 400 euro și 10.000.000 lei.
Instanța admițând acțiunea în parte, a obligat pe pârâtă să plătească reclamantului, consecința rezoluțiunii convenției, suma de 24.000.000 lei fără a explica și motiva ce reprezintă, cum a stabilit acest cuantum, din ce este compusă.
Mai mult, a dispus reactualizarea sumei de la data convenției 24 iunie 2004 - până la plata efectivă către reclamant, deși acesta nu a formulat o atare cerere în cuvântul pe fond, așa cum s-a arătat.
În consecință, rezultă că primul motiv de apel este fondat.
Privitor la aprecierea viciilor ascunse ale bunului vândut pentru declanșarea răspunderii vânzătorului, s-a stabilit cu putere de lucru judecat în primul ciclu procesual, că acțiunea nu este prescrisă și că sunt incidente dispozițiile nr.OG21/1992 care prin art.12 instituie dreptul consumatorilor de a pretinde vânzătorilor, remedierea sau înlocuirea gratuită a produselor, precum și despăgubiri pentru pierderile suferite ca urmare a deficiențelor constatate în cadrul termenului de garanție sau de valabilitate. Problema care se pune este însă, dacă pretinsele defecțiuni, constatate la bunul achiziționat, constituie ori nu vicii ascunse, potrivit legii.
Art.1352 cod civil reglementează răspunderea vânzătorului pentru viciile ascunse ale bunului vândut dacă din cauza lor acesta nu poate fi întrebuințat potrivit destinației sale sau întrebuințarea lui este atât de micșorată, încât dobânditorul nu l-ar fi achiziționat dacă le-ar fi cunoscut, sau nu ar fi convenit vânzarea la prețul stabilit.
Pe de altă parte, art.1353 Cod civil dispune că vânzătorul nu răspunde pentru viciile aparente despre care cumpărătorul a putut singur să se convingă.
Prin urmare, răspunderea vânzătorului este condiționată de tripla cerință ca viciile să fie ascunse, grave și să fi existat la data încheierii contractului, proba acestor elemente fiind în sarcina cumpărătorului conform art.1169 Cod civil.
poate fi considerat ascuns numai în cazul în care cumpărătorul nu l-a cunoscut, și printr-o verificare normală nici nu putea să-l cunoască, posibilitatea cumpărătorului de a lua cunoștință de lucrului apreciindu-sein abstracto, avându-se în vedere un cumpărător prudent și diligent, astfel că lipsa de informare, de experiență cât și nepricepere a cumpărătorului nu fac ca viciile pe care acesta nu le-a putut constata singur să fie considerate vicii ascunse.
În acest context, atunci când cunoașterea calităților sau defecțiunilor unui lucru reclamă o anumită pregătire se impune ca cel care cumpără să apeleze la o persoană calificată pentru depistarea caracteristicilor bunului, iar dacă nu o face este în culpă.
În cauză, potrivit expertizei, la efectuarea lucrării peste cca.4 ani de la data convenției, sunt vizibile multiple zone corodate: stâlpii față, praguri, mască față, tablier, partea față și dreaptă a planșeului, lonjeroane față, spate etc.
În lipsa unor date certe, expertul nu a fost însă în măsură să stabilească starea tehnică a caroseriei la data efectuării convenției.
Pe baza declarațiilor martorilor la care s-a referit și expertiza se reține totuși, că la momentul dobândirii caroseriei cu o vechime de 13 ani, aceasta corespundea nevoilor reclamantului din punct de vedere al raportului preț/calitate, aprecierea stării sale fiind făcută de acesta doar vizual, fără a fi demontată.
Cu prilejul vizualizării caroseriei, reclamantul a fost însoțit de martorul, de profesie mecanic auto, care a susținut că părea bună și că nu a fost demontată pentru că se înnoptase.
Expertul a concluzionat că funcție de starea actuală a caroseriei, în mod cert prezenta zone corodate și la data tranzacției, iar o parte puteau fi observate cu multă ușurință. Astfel, dacă se ridica mocheta în zonele din fața scaunelor, erau vizibile zonele corodate de la lonjeroane, masca față, pragurile și planșeu. O altă parte a zonelor corodate nu puteau fi însă observate decât dacă se demontau aripile față, planșa bord și grila exterioară, de către personal calificat, cu scule adecvate.
Față de cele expuse rezultă în mod cert că nu poate fi vorba de vicii ascunse pentru că bunul putea fi întrebuințat potrivit destinației sale, iar întrebuințarea nu era atât de micșorată pentru o caroserie veche de 13 ani, încât cumpărătorul să nu fi achiziționat-o sau să plătească mai puțin dacă le-ar fi cunoscut.
În al doilea rând se poate susține că o parte din pretinsele vicii erau aparente, despre ele cumpărătorul putând să se convingă singur, deoarece erau vizibile, sau deveneau vizibile la o verificare superficială, ori dacă reclamantul nu a făcut această verificare deși îi era la îndemână, fără nici un fel de cunoștințe de specialitate, ușurința îi este imputabilă.
În al treilea rând, în cazul în care nu avea priceperea și experiența necesară pentru a constata viciile care nu se puteau depista la prima vedere, relevate de expert, era obligat să apeleze la un specialist.
Sub acest aspect s-a dovedit că reclamantul a fost însoțit de un mecanic auto care a concluzionat favorabil asupra stării bunului deși nu l-a văzut suficient de bine pentru că se înnoptase, și în această situație vina este tot a reclamantului care a acceptat o asemenea constatare.
Față de considerentele prezentate, rezultă că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de lege pentru angajarea răspunderii pârâtului, așa cum s-a solicitat, nefăcându-se dovada viciilor ascunse ale bunului vândut, la data încheierii contractului.
Așa fiind, este irelevant a mai fi cercetate criticile privitoare la omisiunea de a analiza contractul de vânzare-cumpărare în regim de consignație, mai ales că pârâtul s-a apărat astfel pentru prima oară în apel.
În consecință, se desprinde că admițând acțiunea în rezoluțiunea convenției, tribunalul a încălcat legea pe baza aprecierii greșite a probelor, urmând ca în baza art.296 să admită apelul și să schimbe în tot sentința, urmând să respingă acțiunea.
În baza art.274 Cod procedură civilă, va obliga pe reclamant să plătească pârâtei suma de 2.978,3 lei cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul formulat de pârâta R, cu sediul în-, -.C,.4, județul V, împotriva sentinței nr.797 din 16 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea -Secția Comercială și Contencios Administrativ și Fiscal, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-reclamant, domiciliat în Râmnicu V,-, -.23,.A,.1, județul
Schimbă în tot sentința în sensul că respinge pe fond acțiunea.
Obligă pe intimatul-reclamant să plătească pârâtei suma de 2.978,3 lei cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 24 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI, Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.
,
Grefier,
Red./9.10.2008
GM/6 ex.
Jud.fond:
Președinte:Ingrid Emina GiosanuJudecători:Ingrid Emina Giosanu, Constantina Duțescu
