Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 1025/2008. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
DOSAR NR-
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A VI A COMERCIALĂ
DECIZIA COMERCIALĂ NR.1025
Ședința Publică de la 6.10.2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Georgeta Țilimpea
JUDECĂTOR 2: Cristina Scheaua
JUDECĂTOR 3: Alina Sekely
GREFIER - -
.
Pe rol fiind, soluționarea cererii de recurs, formulată de recurenta AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, împotriva sentinței comerciale nr.135 din 5.05.2008, pronunțată de Tribunalul Teleorman, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - ROMÂNIA SA, - SRL prin lichidator judiciar EXPERT, ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A, - POST SA SUCURSALA T, - SRL, și.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefier care învederează Curții că intimata debitoare - SRL prin lichidator judiciar a depus la dosar, prin Serviciul Registratură, întâmpinare.
Curtea întrucât recurenta a solicitat judecarea cauzei și în lipsă potrivit art.242 alin.2 proc.civ. constatând cauza în stare de judecată, o reține spre soluționare.
CURTEA
Asupra recursului de față.
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Teleorman, sub nr- creditoarea - ROMÂNIA SA, în contradictoriu cu creditorii înscriși ulterior, respectiv Administrația Finanțelor Publice A, - Post SA - Sucursala T, - SRL B, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului Bas olicitat derularea procedurii prevăzută de Legea nr.85/2006 împotriva debitoarei - SRL
Lichidatorul judiciar Expert Com C, desemnat să administreze procedura insolvenței a solicitat închiderea procedurii în temeiul art.132 alin.2 din Legea nr.85/2006.
Prin sentința comercială nr.135 din 5 mai 2008 Tribunalul Teleorman, în temeiul art.132 alin.2 din Legea nr.85/2006, s-a dispus închiderea procedurii falimentului debitoarei - SRL
Pentru a hotărî astfel s-a reținut că s-a întocmit raportul final de lichidare și bilanțul general că toate bunurile din averea debitoarei au fost distribuite.
Împotriva sentinței comerciale nr.135 din 5 mai 2008 Tribunalului Teleorman, a declarat recurs în termen, creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B, criticând sentința pentru netemeinicie și nelegalitate.
Prin criticile formulate, recurenta susține în esență următoarele:
-Cererea de închidere a procedurii cât și hotărârea prin care s-a aprobat raportul final se impuneau a fi publicate în și comunicată către creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului ceea ce nu s-a efectuat.
-Potrivit disp. art.129 din Legea nr.85/2006 nu a fost convocată Adunarea Creditorilor ceea ce dus la imposibilitatea de a formula obiecțiuni la raportul final întocmit de lichidator.
-Se mai susține că în mod greșit nu a fost convocat comitetul creditorilor care să analizeze oportunitatea formulării unei cereri întemeiată pe dispozițiile art.138 din Legea nr.85/2006, astfel că judecătorul nu și-a exercitat rolul activ.
În drept se invocă dispozițiile art.299 - 316.pr.civ. din Legea nr.85/2006 și prev. G 95/2003 aprobate prin Legea nr.557/2003.
Recursul este nefondat pentru considerentele următoare:
În ceea ce privește nepublicarea hotărârii prin care s-a aprobat raportul final și s-a dispus închiderea procedurii, nu are relevanță în soluționarea fondului, întrucât publicarea hotărârii în reprezintă procedura reglementată de lege prin care se realizează comunicare, iar cererea de închidere a procedurii nu se prevede expres în Legea nr.85/2006 obligația de a publica în
Conform dispozițiilor 129 alin.1 din Legea nr.85/2006 lichidatorul judiciar a notificat creditorii cu privire la depunerea raportului final și a comunicat acestora copii de pe raport și situațiile financiare finale.
Nu se poate reține nici critica conform căreia neconvocarea adunării creditorilor ar reprezenta un motiv de anulare a hotărârii pronunțate la fond, întrucât pentru a opera nulitatea prev. de art.105 alin.2 pr.civ. recurenta trebuie să dovedească că i s-a produs o vătămare ce nu poate fi înlăturată altfel decât prin anularea actului de procedură.
Se va înlătura și critica conform căreia raportul final întocmit de lichidator trebuia să cuprindă cauzele și împrejurările care au condus la starea de insolvență, întrucât nu există dispoziție legală expresă care să prevadă că raportul final trebuia să cuprindă în mod detailat cauzele și împrejurările care au condus la starea de insolvență.
În ceea ce privește motivul de recurs conform căruia, deși a solicitat în scris convocarea comitetului creditorilor cu ordine de zi, oportunitatea formulării unei acțiuni întemeiată pe dispozițiile art.138 din Legea nr.85/2006, acesta nu se poate reține, întrucât Comitetul creditorilor a fost convocat la 28 ianuarie 2008 la cererea expresă a creditoarei recurente, având pe ordinea de zi și oportunitatea formulării acțiunii întemeiată pe dispozițiile art.138 din Legea nr.85/2006 și deci convocarea s-a făcut cu respectarea dispozițiilor legale, prin publicarea în nu s-a prezentat nici un creditor.
Cu toate acestea, s-a introdus în cauză o cerere întemeiată pe disp. art.138 din Legea nr.85/2006 de către lichidatorul judiciar, cerere soluționată de instanță prin încheierea din 12 noiembrie 2007 (fila 37 vol.V dosar fond) și conform căreia, prin stingerea debitului pe care creditoarea. îl avea împotriva societății falite, prejudiciu pentru care s-a cerut atragerea răspunderii patrimoniale a fostului administrator, nu mai există, astfel că urmează a se constata că cererea a rămas fără obiect".
În conformitate, pentru toate aceste considerente, constatându-se că sentința recurată este temeinică și legală, în baza art.312 pr.civ. se va respinge recursul ca nefondat.
Potrivit dispozițiilor art.86 din G nr.51/1998 aprobată prin Legea nr.409/2001 cererea este scutită de taxa de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECID E:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, împotriva sentinței comerciale nr.135 din 5.05.2008, pronunțată de Tribunalul Teleorman, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - ROMÂNIA SA, - SRL prin lichidator judiciar EXPERT, ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A, - POST SA SUCURSALA T, - SRL, și.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 06.10.2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red.Jud. - 08.10.2008
Tehnored. - 08.10.2008
2 ex.
Fond - Tribunalul Teleorman
Judecător sindic:
Președinte:Georgeta ȚilimpeaJudecători:Georgeta Țilimpea, Cristina Scheaua, Alina Sekely