Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 106/2010. Curtea de Apel Oradea
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
Secția Comercială de Contencios
Administrativ și Fiscal
Dosar nr. - -
DECIZIA NR.106/C/2010 -
Ședința publică din 04.02.2010
PREȘEDINTE: Marinecu Simona JUDECĂTOR 2: Sotoc Daniela
JUDECĂTOR 3: Filimon Marcela
JUDECĂTOR: - -
GREFIER: - -
Pe rol fiind soluționarea recursului comercial formulat de recurenta creditoare- LEASING SA, cu sediul în localitatea O, Calea Clujului nr. 300, județul B, în contradictoriu cu intimata debitoare- SRLcu sediul în S M,- - prin lichidator administrator judiciarLJ 2000, cu sediul în S M,-, județul S M, împotriva Sentinței nr. 444/F/21.04.2009, pronunțată de Tribunalul Satu Mare, în dosar nr-, având ca obiectprocedura insolvenței - societăți cu răspundere limitată -.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reprezentanta recurentei creditoare - LEASING SA, avocat, în baza împuternicirii avocațiale din data de 22.06.2009, emisă de Uniunea Națională a Barourilor din România - Baroul Bihor - Cabinet Individual, lipsă fiind intimata debitoare - SRL S
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei în sensul celor de mai sus, învederându-se instanței că recursul este legal timbrat, fiind achitată taxa judiciară de timbru în valoare de 19,5 lei, prin chitanța seria - - din 18.06.2009 și timbru judiciar mobil în valoare de 0,15 lei, nu s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsa părților, conform prevederilor artr.242 Cod Procedură Civilă, după care:
Instanța, nefiind alte cereri de formulat, probe de administrat, consideră cauza lămurită, închide faza probatorie și acordă cuvântul părților asupra fondului.
Reprezentanta recurentei creditoare solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea în totalitate a sentinței atacate prin care s-a respins contestația la tabelul preliminar al creanțelor întocmit de administratorul judiciar LJ 2000.
Reprezentanta recurentei creditoare arată că a formulat către Tribunalul Bihor, o cerere de deschidere a procedurii insolvenței, împotriva debitoarei - SRL, cerere care a fost înregistrată sub Dosar nr-. De asemenea arată că împotriva aceleași debitoarei a mai fost înregistrată încă o cerere de deschidere a procedurii formulată de către creditoarea - SRL, cerere care a format obiectul dosarului nr-, iar judecătorul sindic a dispus conexarea celor două dosare și a admis la termenul din 23.09.2009 cererea de deschidere a procedurii insolvenței împotriva debitoarei.
Reprezentanta recurentei creditoare precizează că a formulat în scris o cerere prin care a solicitat judecătorului sindic să ia în considerare cererea introductivă ca fiind o cerere de admitere a creanței, având în vedere faptul că obiectul cererii introductive era același cu conținutul unei cereri de admitere a creanței, iar taxa de timbru achitată pentru cererea de deschidere a procedurii insolvenței era similară cu cea achitată în cazul formulării unei cereri de admitere a creanțelor.
În apărare, reprezentanta recurentei creditoare menționează faptul că administratorul judiciar nu le-a comunicat vreo notificare de înlăturare a creanței din tabelul preliminar, așa cum era obligat să o facă, arătând că societatea nu a fost înștiințată cu privire la înlăturarea creanței din tabelul preliminar, aflând despre aceasta numai odată cu primirea citației, conținând mențiunea timbrării.
Reprezentanta recurentei creditoare, față de cele expuse și față de considerentele invocate în recurs, solicită modificarea sentinței atacate, arătând că soluția instanței de fond este netemeinică și nelegală.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra recursului în comercial d e față, constată următoarele:
Prin sentința nr.444/F/21.04.2009 Tribunalul Satu Marea respins contestația la Tabelul preliminar al creanțelor formulată de creditoarea - Credit Leasing SA, privind pe debitoarea - SRL S
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că în conformitate cu disp.art.64 din Lg.85/2006, toți creditorii cu creanțe anterioare datei deschiderii procedurii insolvenței debitoarei, cu excepția salariaților acesteia, au obligația depunerii și înregistrării la grefa tribunalului a cererilor de admitere a creanțelor, până la expirarea termenului stabilit prin hotărârea judecătorească de deschidere a procedurii, în conformitate cu preved.art.62 alin.1 lit.b din lege, iar potrivit art.3 pct.7 și 8 din legea insolvenței, creditorul îndreptățit să participe la procedura insolvenței este acel creditor care a formulat și căruia i-a fost admisă, în tot sau în parte, o cerere de înregistrare a creanței sale, pe tabelul definitiv al creanțelor.
În speță, creditoarea-contestatoare a investit instanța doar cu o cerere de deschidere a procedurii insolvenței debitoarei, în dosarul nr- al Tribunalului Satu Mare, dar care, prin încheierea ședinței publice din 19.09.2008 a fost trimis la dosarul de față (nr-) în vederea conexării.
Prin Sentința nr.283/F/23.09.2008, dată de judecătorul sindic în dosarul de insolvență de față, s-a admis cererea formulată de creditoarea - SRL O, jud.B, și s-a dispus deschiderea procedurii insolvenței debitoarei - SRL S M, fără a se analiza și cererea creditoarei - CREDIT LEASING SA O, din dosarul nr-, conexat la dosarul de față, în considerentele sentinței menționându-se doar că cele două dosare se reunesc "urmând să se aducă la cunoștință creditoarei din dosarul conexat, că pe viitor se poate îndrepta cu solicitările sale în dosarul de față".
Administratorul judiciar desemnat în cauză, prin sentința de mai sus, a notificat-o pe creditoarea-contestatoare despre deschiderea procedurii insolvenței debitoarei, prin adresa nr.4783/22.12.2008 și despre calendarul stabilit, prin care s-a fixat ca termen limită pentru depunerea declarațiilor de creanță, data de 27.01.2009, însă aceasta nu a înregistrat la grefa tribunalului înăuntrul acestui termen, cererea de admitere a creanței, pentru a fi analizată de către administratorul judiciar, astfel că nu a fost înscrisă pe tabelul preliminar al creanțelor întocmit în cauză.
Față de cele de mai sus, având în vedere că cererea de deschidere de procedurii insolvenței nu a fost analizată de instanța de judecată, dosarul în care aceasta a fost formulată de către creditoarea-contestatoare fiind doar conexat la dosarul de insolvență de față, în care s-a deschis procedura insolvenței la cererea altei creditoare, iar societatea contestatoare, căreia i s-a notificat deschiderea procedurii și termenele stabilite prin sentință de către administratorul judiciar desemnat în cauză, nu a înregistrat la grefa instanței declarație de creanță pentru a fi analizată de administratorul judiciar și înscrisă pe Tabelul creanțelor debitoarei în insolvență, în speță sunt aplicabile disp.art.76 alin.1 din Lg.85/2006, în sensul că societatea creditoare contestatoare este decăzută din drepturile prevăzute de textul de lege susmenționat, respectiv, dreptul de a participa și vota în cadrul adunării creditorilor, de a participa la distribuirile de sume în cadrul falimentului și de a-și realiza creanțele împotriva debitoarei sau a membrilor sau asociaților cu răspundere limitată ai debitoarei, ulterior închiderii procedurii.
Față de cele de mai sus, judecătorul sindic, în baza textelor de lege susmenționate, a respins contestația formulată de creditoarea - Credit Leasing SA O împotriva Tabelului preliminar al creanțelor debitoarei - SRL S M, întocmit de administratorul judiciar Lj 2000 S
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs recurenta - CREDIT LEASING SA O solicitând admiterea recursului, modificarea în totalitate a sentinței atacate și pe cale de consecință admiterea contestației.
În motivarea recursului, recurenta a arătat arată că a formulat către Tribunalul Bihor, o cerere de deschidere a procedurii insolvenței, împotriva debitoarei - SRL, pentru o datorie de 34.055,41 RON, cerere care a fost înregistrată sub Dosar nr-. De asemenea a aratat că împotriva aceleași debitoarei a mai fost înregistrată încă o cerere de deschidere a procedurii formulată de către creditoarea - SRL, cerere care a format obiectul dosarului nr-, iar judecătorul sindic a dispus conexarea celor două dosare și a admis la termenul din 23.09.2009 cererea de deschidere a procedurii insolvenței împotriva debitoarei.
Recurenta creditoare a precizat că a formulat în scris o cerere prin care a solicitat judecătorului sindic să ia în considerare cererea introductivă ca fiind o cerere de admitere a creanței, având în vedere faptul că obiectul cererii introductive era același cu conținutul unei cereri de admitere a creanței, iar taxa de timbru achitată pentru cererea de deschidere a procedurii insolvenței era similară cu cea achitată în cazul formulării unei cereri de admitere a creanțelor.
Recurenta creditoare a menționat faptul că administratorul judiciar nu le-a comunicat vreo notificare de înlăturare a creanței din tabelul preliminar, așa cum era obligat să o facă, arătând că societatea nu a fost înștiințată cu privire la înlăturarea creanței din tabelul preliminar, aflând despre aceasta numai odată cu primirea citației, conținând mențiunea timbrării.
A considerat atât din practica judiciară cât și din prevederile Legii nr.85/2006, că din moment ce are calitatea de creditor care a formulat o cerere introductivă admisă de instanța de judecată, nu mai există obligația de a formula o nouă cerere pentru a se înscrie în tabelul preliminar, mai ales că au fost induși în eroare de toate demersurile efectuate până în prezent în dosarul de faliment.
A arătat că un prim temei legal al celor al celor susținute este art.65 din Legea nr.85/2006 care prevede că " cererea de admitere a creanței va cuprinde: numele denumirea creditorului, domiciliul sediul, suma datorată, temeiul creanței, precum și mențiuni cu privire la eventualele drepturi de preferință sau garanții La cerere vor fi anexate documentele justificative ale creanței și ale actelor de constituire de garanții."
Recurenta a menționat că cererea introductivă conține toate elementele, fiind însoțită de documentele justificative la care se referă textul legal și a fost legal timbrată cu taxa aferentă, arătând că nu se impunea reiterarea acesteia sub denumirea de " cerere de admitere a creanței", ajungând astfel să achite o taxă judiciară dublă față de ceilalți creditori. De asemenea a menționat că temeinicia și legalitatea creanței a fost verificată și constată de judecătorul sindic, cu ocazia soluționării cererii de deschidere a procedurii.
Recurenta față de cele expuse și față de considerentele invocate în recurs, a solicitat modificarea sentinței atacate, arătând că soluția instanței de fond este netemeinică și nelegală.
Prin concluziile scrise, intimata debitoare - SRL prin lichidator administrator judiciar Lj 2000 a arătat că hotărârea primei instanțe este legală și temeinică, fiind pronunțată cu aplicarea corectă a legii.
În motivarea concluziilor scrise a precizat că în conformitate cu prevederile art.61 și 7 alin.3 din legea privind procedura insolvenței, a notificat creditoarei intimate - Credit Leasing SA O deschiderea procedurii insolvenței - SRL și calendarul stabilit pentru derularea acesteia, potrivit prevederilor legale și a dispozițiilor hotărârii judecătorești, arătând că notificarea deschiderii procedurii insolvenței a fost publicată și în Buletinul Procedurilor de Insolvență nr.4112/27.10.2008.
De asemenea a precizat că, întrucât până la expirarea termenului pentru depunerea creanțelor nu a primit confirmarea împrejurării că notificarea a fost primită de - Credit Leasing SA O, a solicitat judecătorului sindic majorarea termenului fixat pentru depunerea creanțelor, respectiv până la 13.01.2009, după care a emis o nouă notificare care a fost înmânată creditoarei la data de 29.12.2009.
În drept a invocat prevederile art.146 Cod procedură civilă.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs cât și din oficiu, având în vedere actele și lucrările dosarului se constată că recursul este fondat pentru următoarele considerente:
Prin acțiunea înregistrată la ribunalul Satu Mare, la data de 16.09.2008, recurenta - Credit Leasing SA a solicitat deschiderea procedurii falimentului împotriva debitoarei - SRL S M, cererea făcând obiectul dosarului nr-.
Întrucât împotriva debitoarei a mai fost formulată o cerere de deschidere a procedurii insolvenței care formează obiectul dosarului nr- al Tribunalului Satu Mare, prin sentința nr.283/F/23.09.2008 s-a dispus conexarea celor două dosare și s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenței împotriva debitoarei, fără însă ca judecătorul sindic să se pronunțe asupra cererii introductive formulate de recurentă, termenul fixat pentru depunerea declarațiilor de creanță fiind 18 noiembrie
Într-o asemenea situație, nu i se poate imputa recurentei că a stat în pasivitate și că nu și-a manifestat intenția de a participa la procedura colectivă deschisă împotriva debitoarei, câtă vreme cererea sa a fost formulată înainte de expirarea termenului fixat pentru depunerea declarațiilor de creanță și conține toate elementele prevăzute de art. 65 din Legea nr. 85/2006, astfel că cererea trebuia analizată ca și o declarație de creanță.
Obligarea recurentei la depunerea unei declarații de creanță, după ce a formulat cerere de deschidere a procedurii insolvenței împotriva debitoarei, apare de un formalism excesiv, cu consecința obligării recurentei să plătească de două ori taxa de timbru.
Față de cele de mai sus, astfel că recursul urmează a fi admis în baza art. 312 al. 1 Cod procedură civilă și se va modifica sentința în totalitate sensul că se va admite contestația la tabelul preliminar formulată de creditoare și va fi obligat lichidatorul judiciar să verifice creanța acestei creditoare.
Se constată că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admiteca fondat recursul declarat de recurenta creditoare - LEASING SA, cu sediul în localitatea O, Calea Clujului nr. 300, județul B, în contradictoriu cu intimata debitoare - SRL cu sediul în S M,- - prin lichidator administrator judiciar LJ 2000, cu sediul în S M,-, județul S M, împotriva Sentinței nr. 444 din 21.04.2009, pronunțată de Tribunalul Satu Mare, pe care o modifică în totalitate, în sensul că admite contestația la tabelul preliminar, formulată de creditoarea - Credit Leasing SA și obligă pe administratorul judiciar LJ 2000 S M să verifice creanța acestei creditoare solicitată prin cererea de deschidere a procedurii de insolvență, înregistrată la data de 16.09.2008, în dosarul nr-.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 04.02.2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR GREFIER
- - - - - - -
Red.dec.
Judec.sindic -.
Tehnored./17.02.2010/4 ex.
Emis 2 comunicări - predate la expediție
1.recurenta creditoare - LEASING SA, cu sediul în localitatea O, Calea Clujului nr. 300, județul B,
2.intimata debitoare - SRL cu sediul în S M,- - prin lichidator administrator judiciar LJ 2000, cu sediul în S M,-, județul S M,
Președinte:Marinecu SimonaJudecători:Marinecu Simona, Sotoc Daniela, Filimon Marcela