Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 1093/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ
DECIZIA COMERCIALĂ NR. 1093
Ședința publică de la 01.10.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Cosmin Mihăianu
JUDECĂTOR 2: Iulia Prelipcean I -
JUDECĂTOR 3: Aurică Avram
GREFIER - - -
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurenta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, împotriva sentinței comerciale nr. 116/F/19.03.2009 pronunțată de Tribunalul Călărași - Secția Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatele, D, Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă C, Banca Creditului Românesc CREDIT BANK - în faliment, reprezentată de lichidator Audit, - Sucursala C, și, prin lichidator Cabinet Individual de Insolvență.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se învederează instanței că citațiile expediate intimatelor Banca Creditului Românesc CREDIT BANK - în faliment, reprezentată de lichidator audit L, prin lichidator Cabinet Individual de Insolvență și au fost restituite la dosar, cu mențiunea "destinatar mutat".
Curtea, făcând aplicarea dispozițiilor art. 98.proc.civ. apreciază procedura de citare a intimatelor Banca Creditului Românesc CREDIT BANK - în faliment, reprezentată de lichidator Audit L, prin lichidator Cabinet Individual de Insolvență și ca fiind legal îndeplinită, întrucât acestea nu au adus la cunoștința instanței eventuala schimbare a sediilor; totodată, cum recurenta a solicitat judecata cauzei și în eventualitatea lipsei sale de la dezbateri, constată cauza în stare de judecată și o reține, spre soluționare.
CURTEA
Asupra recursului de față, constată următoarele:
La data de 11.07.2007, lichidatorul debitoarei a întocmit raportul final, prezentând modalitatea de valorificare a bunurilor identificate în averea falitei.
După ce raportul final a fost comunicat creditorilor, în condițiile art. 129 din Legea nr. 85/2006, creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a formulat obiecțiuni la raportul final, arătând că lichidatorul a propus închiderea procedurii, fără a prezenta amănunțit cauzele și împrejurările care au condus la apariția stării de insolvență, cu indicarea persoanelor cărora aceasta le este imputabilă. În continuare, a solicitat refacerea raportului final, în scopul completării acestuia cu faptele săvârșite de persoanele care intră sub incidența art. 138, precum și autorizarea creditorilor să formuleze o cerere de atragere a răspunderii, întemeiată pe dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006, în cazul în care lichidatorul nu va formula o asemenea cerere.
Prin sentința comercială nr. 2215/15.10.2007, Tribunalul Călărașia dispus închiderea procedurii falimentului și radierea debitoarei din registrul comerțului.
Ulterior, Curtea de Apel București - Secția a VI-a Comercială a pronunțat decizia comercială nr. 209R/15.02.2008, prin care a casat sentința comercială nr. 2215/2007 și a trimis cauza, spre rejudecare, primei instanțe, reținând că, deși au fost formulate obiecțiuni la raportul final și o cerere de autorizare în vederea formulării cererii de angajare a răspunderii, judecătorul-sindic nu le-a examinat.
În fond după casare, judecătorul care pronunțase anterior sentința comercială nr. 2215/2007 a pronunțat sentința comercială nr. 1168/2008 prin care a respins obiecțiunile la raportul final și cererea de autorizare a creditorilor pentru formularea acțiunii întemeiate pe dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006, a aprobat raportul final și a dispus închiderea procedurii falimentului și radierea debitoarei din registrul comerțului.
Și această sentință a fost casată, prin decizia comercială nr. 1242R pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a VI-a Comercială la data de 12.11.2008, care a constatat starea de incompatibilitate a judecătorului care a soluționat pricina; totodată, cauza a fost trimisă, spre rejudecare, primei instanțe.
prin decizia de casare cu soluționarea obiecțiunilor la raportul final și a cererii de autorizare, judecătorul-sindic a pronunțat sentința comercială nr. 116/F/19.03.2009, prin care a respins cererea formulată de către Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, privind autorizarea creditorilor să introducă o cerere întemeiată pe dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006, a respins obiecțiunile la raportul final, ale aceleiași creditoare, a aprobat raportul final și situațiile financiare întocmite de lichidatorul debitoarei și a dispus ca acesta să efectueze distribuirea finală a tuturor fondurilor din averea falitei.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că mențiunile vizând cauzele și împrejurările care au condus la apariția stării de insolvență, precum și indicarea persoanelor cărora această stare le este imputabilă nu trebuie incluse în raportul final, ci în cel prevăzut de art. 59 din Legea nr. 85/2006, care a fost întocmit la data de 23.08.1999 de către fostul lichidator al falitei. Cum obiecțiunile la raportul final nu cuprind critici care să privească modul de inventariere sau de lichidare a patrimoniului falitei ori cel de repartizare a sumelor obținute din vânzarea bunurilor acesteia, Tribunalul a respins obiecțiunile și, în temeiul art. 129 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, a aprobat raportul final și situațiile financiare anuale întocmite de lichidator, căruia i-a pus în vedere să efectueze distribuirea finală a tuturor fondurilor din averea debitoarei.
Pe de altă parte, judecătorul-sindic a respins și cererea de autorizare a creditorilor să formuleze o acțiune întemeiată în drept pe art. 138 din Legea nr. 85/2006, deoarece textul legal evocat anterior permite autorizarea doar a comitetului creditorilor, nu și a unui creditor individual.
Împotriva acestei sentințe, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a declarat recurs, solicitând casarea sa și trimiterea cauzei, spre rejudecare, primei instanțe.
În motivare, recurenta a arătat că hotărârea atacată este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea legii; a fost invocat, astfel, motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9.proc.civ.; totodată, cum sentința atacată nu poate fi atacată cu apel, recurenta a solicitat Curții ca, în aplicarea art. 3041.proc.civ. să examineze cauza sub toate aspectele.
În dezvoltarea motivului de recurs, recurenta a arătat că a solicitat autorizarea creditorilor să formuleze cererea întemeiată pe art. 138 din Legea nr. 85/2006 și că această cerere a fost respinsă de judecătorul-sindic. Totodată, recurenta a precizat că sentința nu i-a fost comunicată, astfel încât a fost lipsită de dreptul de a exercita calea de atac.
În continuare, recurenta a subliniat că, întrucât lichidatorul a omis să promoveze cererea întemeiată pe dispozițiile art. 138, legiuitorul a acordat dreptul comitetului creditorilor de a formula o asemenea cerere, cu autorizarea prealabilă a judecătorului-sindic, tocmai pentru a nu se omite parcurgerea unei etape importante în lichidarea debitorilor supuși Legii nr. 85/2006. În acest context, a afirmat că legea nu aduce nici o limitare dreptului creditorilor de a formula cererea de angajare a răspunderii, cu atât mai mult cu cât practica a demonstrat imposibilitatea de a se constitui, în unele cazuri, un comitet al creditorilor, întrucât în tabel nu este înregistrat un număr suficient de mare de creditori.
Recurenta a apreciat că, în situația în care s-ar consacra o astfel de opinie, s-ar crea un precedent periculos, deoarece s-ar crea un dezechilibru între debitori, în sensul că cei care au un număr mai mic de creditori ar fi favorizați, întrucât lipsa unui comitet al creditorilor ar împiedica posibilitatea formulării unei cereri de atragere a răspunderii.
Totodată, recurenta a mai arătat că, prin neparcurgerea acestei etape esențiale din cadrul unei lichidări judiciare, au fost prejudiciate grav drepturile și interesele creditorilor, iar închiderea procedurii este de natură să contravină scopului legii, acela de acoperire a întregului pasiv.
Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a subliniat că, în condițiile în care judecătorul-sindic a respins cererea de autorizare și a închis procedura, nu mai poate fi exercitat controlul judecătoresc asupra incidenței prevederilor art. 138 din Legea nr. 85/2006, iar închiderea procedurii echivalează în acest caz cu o antepronunțare asupra unei eventuale cereri de obligare la plata pasivului.
În altă ordine de idei, recurenta a precizat că, din considerentele hotărârii atacate, nu rezultă motivele care au stat la baza pronunțării ei, iar instanța supremă a admis în mod constant insuficienta motivare ca un motiv de casare. Astfel, recurenta a arătat că judecătorul-sindic și-a motivat sentința printr-o singură frază, ceea ce echivalează lipsei motivării în sine.
De asemenea, recurenta a afirmat că împrejurarea că se află în imposibilitatea recuperării sumei cu care s-a înscris la masa credală, constituie o premisă concretă, pentru a determina instanța să oblige persoanele responsabile la plată, dispozițiile art. 138 neconținând în mod explicit cerința culpei membrilor organelor de conducere ale societății falite.
Prealabil examinării căii de atac, Curtea constată că afirmațiile pe care recurenta le-a făcut, vizând faptul că sentința primei instanțe nu i-a fost comunicată, ceea ce a privat-o de dreptul de a promova recursul, nu sunt reale; dimpotrivă, așa cum rezultă din dovada de îndeplinire a procedurii de publicare nr. 42464/05.05.2009, sentința comercială nr. 116/F/19.03.2009 a Tribunalului Călărașia fost publicată în Buletinul Procedurilor de Insolvență nr. 2105/05.05.2009, ceea ce echivalează cu actul procedural al comunicării, potrivit art. 7 din Legea nr. 85/2006. În acest context, susținerea recurentei potrivit căreia ar fi fost privată de dreptul de a exercita calea de atac este nefondată, de vreme ce obiect al prezentului dosar îl constituie tocmai recursul promovat de împotriva sentinței comerciale nr. 116/F/05.05.2009 pronunțată de către Tribunalul Călărași.
Analizând actele dosarului, precum și hotărârea atacată, prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea reține următoarele:
Dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006 recunosc legitimare procesuală activă, în vederea formulării acțiunii în răspundere, în principal, administratorului judiciar sau lichidatorului, iar în subsidiar, comitetului creditorilor, în măsura în care acesta a fost autorizat de către judecătorul-sindic.
Cerința prealabilă a autorizării și condițiile prevăzute de lege pentru îndeplinirea ei definesc în fapt calitatea comitetului de titular în subsidiar al cererii de atragere a răspunderii, în raport de calitatea de titular în principal pe care legiuitorul o conferă administratorului judiciar sau lichidatorului.
Singurele situații în care poate interveni autorizarea comitetului creditorilor sunt cele în care administratorul judiciar sau lichidatorul omite să indice, în raportul asupra cauzelor insolvenței, persoanele culpabile de ajungerea în stare de insolvență sau atunci când administratorul judiciar ori lichidatorul omite să formuleze acțiunea prevăzută de alin. 1 al art. 138 din lege, iar răspunderea persoanelor la care se referă alin. 1 amenință să se prescrie.
Recurenta a subliniat că, în condițiile în care judecătorul-sindic a respins cererea de autorizare și a închis procedura, nu mai poate fi exercitat controlul judecătoresc asupra incidenței prevederilor art. 138 din Legea nr. 85/2006, iar închiderea procedurii echivalează în acest caz cu o antepronunțare asupra unei eventuale cereri de obligare la plata pasivului.
Curtea notează, însă, în dezacord cu recurenta, că prin sentința atacată, judecătorul-sindic nu a închis și procedura, dar și că, în nici un caz, o eventuală dispoziție de închidere a procedurii nu ar putea echivala cu antepronunțarea asupra unei cereri încă neformulate.
Recurenta a mai arătat că sentința atacată nu a fost motivată, fapt care, potrivit jurisprudenței constante a Înaltei Curți de Casație și Justiție, ar constitui un motiv de casare.
Curtea recunoaște, de principiu, că nemotivarea sau motivarea insuficientă a unei hotărâri echivalează cercetării necorespunzătoare a fondului, ceea ce poate conduce la aplicarea prevederilor art. 312 alin. 5.proc.civ. însă, în speță, apreciază, contrar susținerilor recurentei, că sentința atacată cuprinde motivarea judecătorului-sindic, înțeleasă ca ansamblu de considerente de fapt și de drept care conduc, în mod logic, la pronunțarea sentinței.
Astfel, prima instanță și-a motivat dispoziția de respingere a cererii, reținând faptul că art. 138 din Legea nr. 85/2006 permite autorizarea doar a comitetului creditorilor, nu și a unui creditor individual.
Este reală afirmația recurentei potrivit căreia practica a demonstrat imposibilitatea de a se constitui, în unele cazuri, un comitet al creditorilor.
Recurenta a apreciat că, în situația în care s-ar consacra o astfel de opinie, s-ar crea un precedent periculos, deoarece s-ar crea un dezechilibru între debitori, în sensul că cei care au un număr mai mic de creditori ar fi favorizați, întrucât lipsa unui comitet al creditorilor ar împiedica posibilitatea formulării unei cereri de atragere a răspunderii.
O asemenea temere nu este justificată, deoarece, dacă situația de fapt împiedică desemnarea comitetului creditorilor, care, potrivit art. 16 din Legea nr. 85/2006, trebuie alcătuit din minimum trei creditori, creditorul care își declară creanța exercită aceleași drepturi, pe care legea le recunoaște comitetului creditorilor.
În speță, însă, situația este complet diferită de cea evocată, cu titlu de posibilitate, de către recurentă.
Astfel, Curtea constată că la data de 26.01.2000,judecătorul-sindic a desemnat comitetul creditorilor, compus din - Agenția C, Banca Creditului Românesc CREDIT BANK - în faliment, reprezentată de lichidator Audit L și Modelu.
Desemnarea comitetului sub imperiul art. 17 din Legea nr. 64/1995 nu are nici o relevanță, deoarece el își păstrează drepturile și le poate exercita pe cele conferite de noua reglementare, după intrarea în vigoare a Legii nr. 85/2006.
Prin urmare, în condițiile în care numărul de creditori ai falitei era suficient de ridicat pentru a se putea constitui un comitet, iar în speță acesta a fost desemnat, Curtea constată, în deplin acord cu judecătorul-sindic, că doar comitetului îi este recunoscut dreptul de a solicita autorizarea în vederea formulării acțiunii în răspundere patrimonială, reglementată de art. 138 din Legea nr. 85/2006, iar nu și unui singur creditor.
Având în vedere considerentele expuse mai sus, dispoziția primei instanțe, vizând respingerea cererii de autorizare a creditorilor să formuleze cererea de angajare a răspunderii membrilor organelor de conducere a falitei, este una dată în aplicarea judicioasă a legii.
Recurenta a mai arătat că împrejurarea că se află în imposibilitatea recuperării sumei cu care s-a înscris la masa credală, constituie o premisă concretă, pentru a determina instanța să oblige persoanele responsabile la plată, dispozițiile art. 138 neconținând în mod explicit cerința culpei membrilor organelor de conducere ale societății falite.
O asemenea critică nu are însă legătură cu aspectele deduse judecății, ci ea ține mai degrabă de modalitatea în care ar fi putut fi motivat un recurs împotriva unei eventuale sentințe de respingere a cererii de atragere a răspunderii întemeiate pe dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006. Or, o cerere de angajare a răspunderii nici nu a fost formulată, atât timp cât comitetul creditorilor nu a solicitat să fie autorizat în acest scop. Curtea subliniază, în acest context, că obiectul analizei asupra autorizării îl constituie, în mod exclusiv, măsura în care sunt sau nu îndeplinite situațiile prevăzute de art. 138 alin. 3 din Legea nr. 85/2006, iar nu aspectele privind oportunitatea formulării cererii de atragere a răspunderii, probarea sau fondul său.
Având în vedere considerentele expuse mai sus, văzând și faptul că recurenta nu a adus nici o critică dispozițiilor vizând respingerea obiecțiunilor și aprobarea raportului final, Curtea constată că judecătorul-sindic a pronunțat o sentință legală și temeinică, a cărei confirmare se impune, motiv pentru care, în temeiul art. 312 alin. 1.proc.civ. raportat la art. 8 din Legea nr. 85/2006, va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de către recurenta AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, cu sediul ales în B,--11, sector 1, împotriva sentinței comerciale nr. 116/F/19.03.2009 pronunțată de Tribunalul Călărași - Secția Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatele, cu sediul în comuna, jud. I, cu sediul în comuna, jud. C, cu ultimul sediu cunoscut în comuna, jud. C, cu sediul în comuna, jud. C, cu sediul în C, str. -. -, nr. 2, jud. C, D, cu sediul în C,-, jud. C, AGENȚIA JUDEȚEANĂ PENTRU OCUPAREA FORȚEI DE MUNCĂ C, cu sediul în C,-, jud. C, BANCA CREDITULUI ROMÂNESC CREDIT BANK în faliment, reprezentată de lichidator Audit, cu sediul în B, str. -. -, nr. 15,. 5, sector 1, - Sucursala C, cu sediul în C,-, jud. C, cu sediul în T,-, jud. T, cu sediul în comuna Modelu, jud. C, cu sediul în C,-, jud. C și, prin lichidator Cabinet Individual de Insolvență, cu sediul în comuna, jud.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 01.10.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - I - - -
GREFIER,
- -
Red. Jud. /16 ex./06.10.2009
Judecător-sindic -
Tribunalul Călărași - Secția Civilă
Președinte:Cosmin MihăianuJudecători:Cosmin Mihăianu, Iulia Prelipcean, Aurică Avram
