Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 1141/2009. Curtea de Apel Pitesti
Comentarii |
|
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- DECIZIE NR. 1141/R-COM
Ședința publică din 04 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Gina Achim judecător
- -, judecător
- -, judecător
- -, grefier
S-au luat în examinare, pentru soluționare, recursurile declarate de creditoarea AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, cu sediul în--11, sector 1, și lichidatorul R, cu sediul în-, județul V, împotriva sentinței nr. 365 din 09 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, Secția comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-creditoare DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE și intimata-debitoare SRL, cu sediul încomuna, sat, județul
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns intimata-creditoare V prin consilier jr., în baza delegației de la dosar, lipsind celelalte părți.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursurile sunt scutite de plata taxei de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea, analizând actele și lucrările dosarului, constată recursurile în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestora.
Reprezentantul intimatei- creditoare V, având cuvântul, solicită admiterea recursurilor așa cum sunt formulate în scris.
CURTEA
Asupra recursurilor de față, constată:
Prin Sentința nr.365/09.03.2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, prin JUDECĂTOR 2: Andreea Tabacu l-sindic au fost respinse obiecțiunile formulate de, a fost admisă cererea formulată de lichidatorul judiciar R V și s-a dispus închiderea procedurii falimentului debitoarei SC SRL, precum și radierea acesteia din Registrul Comerțului.
În temeiul art.136 din Legea privind procedura insolvenței, lichidatorul judiciar, a fost descărcat de orice îndatoriri și responsabilități, fiindu-i stabilit un onorariu în sumă de1.000 lei și cheltuieli de lichidare de 80 lei, ce vor fi achitate din fondul de lichidare.
S-a mai dispus, de asemenea, ca sentința să fie notificată debitorului, creditorului, Direcției Teritoriale a Finanțelor Publice, de pe lângă Tribunalul Vâlcea, pentru efectuarea mențiunilor procedurii de închidere și radiere, precum și pentru publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență.
Pentru a hotărî în această modalitate, în considerente a reținut următoarele:
Prin Sentința nr.838 din 15 octombrie 2007, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Vâlceaa dispus deschiderea procedurii de insolvență față de debitoarea SC SRL, cu sediul în comuna, județul.
În cauză, până la termenul limită fixat prin sentință pentru înregistrarea creanțelor, s-au înregistrat creanțele creditorilor Direcția Generală a Finanțelor Publice V în sumă de 8.045 lei și a Autorității Pentru Valorificarea Activelor Statului B, de 835.66 lei.
În patrimoniul debitoarei, nu s-au descoperit bunuri urmăribile, astfel încât, la data de 12 ian. 2009, lichidatorul a depus la dosar raportul final, propunând închiderea procedurii falimentului.
Împotriva raportului final, a formulat obiecțiuni creditoarea Autoritatea Pentru Valorificarea Activelor Statului B, cu motivarea că, se impune atragerea răspunderii personale a membrilor organelor de conducere ai societății debitoare.
Tribunalul, a constatat că obiecțiunile creditoarei sunt neîntemeiate, deoarece problema răspunderii, a fost soluționată prin Sentința nr. 978/15 sept. 2008 pronunțată în dosarul de faliment, prin care administratorul debitoarei, a fost obligat la plata sumei de 8.041 lei, cu titlu cotă parte din pasivul social.
Având în vedere lipsa bunurilor urmăribile în patrimoniul debitoarei, a reținut că, în speță, sunt incidente dispozițiile art. 131 din Legea nr. 85/2006 și întrucât creditorii, nu și-au manifestat disponibilitatea de a achita cheltuielile de lichidare efectuate până în prezent, a dispus închiderea procedurii. S-a descărcat lichidatorul de orice îndatoriri și responsabilități, conform art.136 din Legea privind procedura insolvenței, iar onorariul în limita sumei de 1000 lei, justificat prin lucrările efectuate și durata redusă a procedurii și cheltuielile de lichidare de 80 lei, să fie achitate din fondul de lichidare.
Împotriva acestei soluții, au fost formulate recursuri în termen legal de către lichidator și de creditoarea, fiind invocate critici de nelegalitate, încadrabile în dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
În recursul lichidatorului, critica se referă, la micșorarea onorariului solicitat, fără a se motiva, cu încălcarea dispozițiilor art.4 alin.1 și 4 din Legea nr.85/2006.
Cu privire la cuantumul onorariului, a precizat că, gestionarea fondului de lichidare este reglementată de comitetul Național de conducere a, care a stabilit că "onorariul lichidatorului, plătit din acest fond pentru o procedură este de 2.000 lei, cu condiția ca, în respectiva procedură, să nu se fi recuperat nici o sumă".
În recursul formulat de creditoarea au fost invocate critici de nelegalitate, încadrabile în prevederile art.304 pct.9 Cod procedură civilă, sub următoarele aspecte:
- JUDECĂTOR 3: Constantina Duțescu l-sindic, a dispus închiderea procedurii, fără a pune în executare Sentința nr.978/15.09.2008, prin care s-a dispus antrenarea răspunderii administratorului falitei pentru pasivul societății.
Apreciază că închiderea procedurii, înainte de a fi desemnat un executor judecătoresc, care să execute silit patrimoniul persoanelor culpabile de ajungerea în insolvență, face imposibilă valorificarea drepturilor.
- judecătorul - sindic are obligația de a pune în vedere lichidatorului judiciar, să execute titlurile de creanță.
Executarea silită, trebuie efectuată de creditori, după închiderea procedurii, prin intermediul executorului judecătoresc și prin distribuirea sumelor obținute, conform tabelului definitiv consolidat și dispozițiilor Legii nr.85/2006. În această situație, se transformă executorul judecătoresc în lichidator judiciar, stabilindu-i competențe, pe care nu le avea.
- prin închiderea procedurii, creditorii se află în imposibilitatea de a-și îndestula creanțele.
Din analiza acestor critici, prin raportare la probatoriul administrat și la dispozițiile art.3041Cod procedură civilă, instanța apreciază ca fiind fondat recursul lichidatorului și ca nefondat pe cel formulat de S, după cum se va detalia în considerentele ce vor urma.
Astfel, în conformitate cu dispozițiile art.4 alin.(1), (4) și (5) din Legea nr.85/2006, "Toate cheltuielile aferente procedurii instituite din prezenta lege, inclusiv cele privind notificarea, convocarea și comunicarea actelor de procedură, efectuate de administratorul judiciar și/sau de lichidator, vor fi suportate din averea debitorului, iar în lipsa disponibilităților din contul acestuia, se va utiliza fondul de lichidare".
Prin art.11 litera c din aceeași lege, se regăsește atribuția judecătorului - sindic de a desemna lichidatorul judiciar și de a-i stabili remunerația în conformitate cu criteriile stabilite prin legea de organizare a profesiei de practician în insolvență.
Judecătorul-sindic, a micșorat în mod nejustificat onorariul lichidatorului. Nu a motivat, dacă acesta a omis să-și îndeplinească anumite atribuții sau că nu le-a îndeplinit în mod corespunzător. În raport de intervalul, în care s-a desfășurat procedura judiciară, suma nu apare ca fiind nejustificat de mare.
De aceea, nu se justifică acordarea parțială a onorariului solicitat și, prin urmare, se impune ca recursul formulat de lichidator, să fie admis.
În ceea ce o privește pe creditoarea, se constată că aceasta impune atribuții în sarcina lichidatorului judiciar, pe care legea nu le prevede.
Lichidatorul judiciar, nu poate pune în executare silită sentința privind antrenarea răspunderii personale a persoanelor care se fac vinovate de ajungerea în insolvență a societății debitoare, ci executorul judecătoresc, în conformitate cu dispozițiile art.42 alin.1 din Legea nr.85/2006. Lichidatorul judiciar, are doar obligația de a pune la dispoziția executorului-judecătoresc tabelul definitiv consolidat, iar recurenta, nu a probat că acesta, nu și-a îndeplinit această obligație legală.
De altfel recurenta, nu probează nici vătămarea creată prin pronunțarea acestei soluții și nici interesul.
Judecătorul-sindic, nu poate să stabilească alte atribuții pentru lichidatorul judiciar, în afara celor stabilite de legiuitor.
Dacă în averea debitorului, nu mai există bunuri, care prin valorificare să aducă sume de bani la masa credală și nu se avansează sume de către creditori pentru continuarea procedurii, nu se justifică menținerea procedurii, întrucât se încalcă dispozițiile art.131 din lege, iar pe de altă parte, s-ar face cheltuieli inutile și fără nici un avantaj pentru creditori.
De aceea, în mod corect, instanța de fond a dispus închiderea procedurii și descărcarea lichidatorului judiciar de orice îndatoriri și responsabilități.
Față de cele menționate, în temeiul art.312 alin.1 și 2 Cod procedură civilă, se va admite recursul formulat de lichidator, se va modifica sentința de fond, în sensul stabilirii onorariului integral, acordându-i și diferența solicitată de 755 lei; se va respinge ca nefondat, recursul formulat de
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELEL LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de lichidatorul R, cu sediul în-, județul V, împotriva sentinței nr. 365 din 09 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, Secția comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-creditoare DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE și intimata-debitoare SRL, cu sediul încomuna, sat, județul
Modifică sentința de mai sus în sensul că stabilește în onorariu și suma de 755 lei.
Respinge recursul declarat de creditoarea AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI B cu sediul în B, sector 1,--11, împotriva aceleiași sentințe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 04 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - -
Grefier,
Red.
/8 ex/12.11.2009
Jud.sindic
Președinte:Gina AchimJudecători:Gina Achim, Andreea Tabacu, Constantina Duțescu