Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 1142/2009. Curtea de Apel Pitesti

Operator date 3918

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE CONTENCIOS

ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR- DECIZIE NR. 1142/R-COM

Ședința publică din 04 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Gina Achim judecător

- -, judecător

- -, judecător

- -, grefier

S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, cu sediul în--11, sector 1, împotriva sentinței nr. 679 din 14 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea - Secția comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-creditoare DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, intimata-debitoare SC SRL, cu sediul în-, județul V și lichidatorul, cu sediul în Râmnicu V,str. G-ral, -.G,.2, județul

La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit părțile.

Procedura este legal îndeplinită.

Recursul este scutit de plata taxei de timbru.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Curtea, văzând că s-a cerut judecarea cauzei și în lipsă, analizând actele și lucrările dosarului, constată recursul în stare de judecată și trece la soluționarea acestuia.

CURTEA

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului - a depus obiecțiuni la raportul final de închidere a procedurii falimentului SC SRL, prin care a solicitat convocarea Comitetului creditorilor pentru analiza oportunității introducerii cererii de atragerea răspunderii fostului administrator al debitoarei.

Fără aoo bserva, judecătorul sindic a închis procedura prin sentința comercială nr.333/27.02.2008 a Tribunalului Vâlcea însă prin decizia nr.540/R/C/23.05.2008 Curtea de APEL PITEȘTIa admis recursul AVAS și a casat sentința pentru a fi analizate aceste obiecțiuni.

În rejudecare, prin sentința nr. 679/14 mai 2009 Tribunalul Vâlceaar espins obiecțiunile formulate de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului - AVAS B, cu sediul în B,--11, sector 1, împotriva raportului final de lichidare, și în consecință, în temeiul art.131 din Legea privind procedura insolvenței, a ispus închiderea procedurii insolvenței debitorului SC SRL H, cu sediul social în H,-, județul V, cod de identificare fiscală -, număr de ordine în registrul comerțului J- și radierea debitorului din Registrul Comerțului

În temeiul art.136 din Legea privind procedura insolvenței, judecătorul sindic a escărcat pe lichidatorul judiciar Rm.V de orice îndatoriri și responsabilități și a dispus ca onorariul lichidatorului în cuantum de 1550 lei să fie achitat din fondul de lichidare.

În temeiul art.135 din Legea privind procedura insolvenței, judecătorul sindic a dispus notificarea sentinței debitorului, creditorilor, Direcției Teritoriale a Finanțelor Publice, Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, precum și publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență.

Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut că urmare a cererii depusă de AVAS la fila 63 dosar, a autorizat această instituție să promoveze cerere de antrenarea răspunderii personale a administratorului debitoarei, citând-o chiar cu această mențiune (fila 31 dosar). Aceasta nu a răspuns în nici un fel instanței, iar obiecțiunile de la fila 54 dosar sunt nefondate. În aceste obiecțiuni AVAS a susținut că nu sunt îndeplinite condițiile legii pentru închiderea procedurii că nu s-a analizat oportunitatea promovării unei cereri de atragere răspundere personală a administratorului debitoarei.

Constatând că la data de 07 mai 2009 lichidatorul judiciar Rm.V, desemnat să administreze procedura insolvenței debitorului SC SRL H a solicitat să se dispună închiderea procedurii, ca urmare a lipsei bunurilor în averea debitorului și neavansării de către creditori a sumelor necesare pentru acoperirea cheltuielilor de lichidare și că procedura simplificată a insolvenței a fost deschisă prin sentința nr.940/C/31.10.2007, pronunțată în ședința publică din data de 31 octombrie 2007, fiind întocmite și comunicate notificările în condițiile art. 61 din Legea privind procedura insolvenței, iar în patrimoniul societății debitoare nu s-au descoperit bunuri urmăribile, creditorii refuzând să avanseze sumele necesare pentru acoperirea cheltuielilor administrative, judecătorul sindic a închis procedura insolvenței.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului - B solicitând admiterea acestuia, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță pentru continuarea procedurii și soluționarea cererii de antrenare a răspunderii.

În motivare s-a arătat că potrivit art. 45 alin. 4 și art. 131 din nr. 85/2006 instanța trebuia să constate efectiv lipsa surselor de finanțare a cheltuielilor aferente procedurii, fiind totodată necesar ca anterior închiderii acesteia să ceară creditorilor avansarea sumelor necesare.

Se susține totodată că judecătorul sindic a încălcat cele statuate de către instanța de control judiciar, deoarece nu a pus în vedere lichidatorului să completeze raportul privind cauzele și împrejurările ce au determinat ajungerea societății în insolvență cu indicarea persoanelor culpabile.

Lichidatorul a verificat numai superficial activitatea debitoarei, creanța AVAS putând fi observată din evidențele societății, însă nu a fost reținută.

Or, în lipsa raportului prevăzut de art. 59 din lege și a oricăror date de identificare a reprezentanților societății creditoarea a solicitat ORC să i se comunice istoricul societății, însă acest răspuns a sosit după ce instanța a dispus închiderea procedurii. Prin urmare AVAS a fost în imposibilitate de a formula cerere de antrenare a răspunderii membrilor organelor de conducere.

Se invocă încălcarea art. 129.proc.civ. privind rolul activ al instanței de judecată, susținându-se că pe de o parte raportul este incomplet iar instanța nu a pus în vedere lichidatorului completarea acestuia, iar pe de altă parte se impune administrarea probei cu expertiză pentru determinarea cauzelor reale ce au determinat ajungerea societății în insolvență și persoanele vinovate.

În susținerea recursului au fost depuse la dosar adresa ORC din 18.05.2009 și cererea de antrenare a răspunderii patrimoniale a administratorului statutar.

Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor invocate și în raport de probatoriul administrat, curtea constată că recursul nu este fondat pentru următoarele considerente:

Casarea primei sentințe de închidere a procedurii a avut în vedere nediscutarea raportului final al lichidatorului, depus la 46-48 dosar fond, și analizarea obiecțiunilor formulate de către creditoarea recurentă. În rejudecare, judecătorul sindic a cerut lichidatorului ( 13 încheiere din 06.11.2008) să convoace AVAS pentru a preciza dacă înțelege să formuleze acțiune de antrenare a răspunderii în temeiul disp. art. 138 din nr. 85/2006.

Prin adresa răspuns la adresa nr. 4852/19.02.2008 (16), comunicată la 27.02.2008 (17), lichidatorul a precizat către AVAS că are posibilitatea formulării acțiunii de antrenare a răspunderii administratorului și faptul că este așteptat la sediul său pentru a îndeplini formalitatea solicitată, având în vedere că este vorba despre un singur creditor. S-a comunicat prin aceeași adresă și situația debitoarei, faptul că a fost lichidată în anul 2005 și că din anul 2001 nu a mai desfășurat nicio activitate, administratorii fiind plecați din țară.

Lichidatorul a formulat ulterior, din nou cerere de închidere a procedurii iar la 26.03.2009 judecătorul sindic a amânat cauza tocmai pentru a se cita creditoarea AVAS cu mențiunea că a fost autorizată să formuleze acțiune de antrenare a răspunderii administratorului. a purtat această mențiune expresă, fiind primită la 06.04.2009 sub semnătură de către creditoare (31).

Or, până la data de 14.05.2009 când judecătorul sindic a constatat că nu a fost formulată cererea de antrenare a răspunderii administratorului de către creditoare și a închis procedura, AVAS B nu a trimis nici un înscris la dosar prin care să-și declare poziția în raport cu încuviințarea dată de instanță la 26 martie 2009.

Motivele expuse în recurs relativ la imposibilitatea primirii adresei de la ORC pentru cunoașterea administratorilor sau a persoanelor împotriva cărora să se îndrepte, nu pot fi primite atâta vreme cât creditoarea cunoștea încă de la data de 06.02.2008 (data depunerii raportului final - 46-48 dosar fond) propunerea lichidatorului de închidere a procedurii, dovadă obiecțiunile formulate (52 și urm. același dosar), hotărârea fiind casată tocmai pentru a se analiza antrenarea răspunderii. Ca atare, creditoarea a avut la dispoziție o perioadă îndelungată de timp pentru a face demersurile necesare formulării cererii, cu atât mai mult cu cât de la 06.04.2009 a cunoscut expres posibilitatea formulării cererii de antrenare a răspunderii.

Cu privire la deținerea de bunuri de către debitoare, lichidatorul a arătat în raportul final că din cele comunicate de autoritățile locale rezultă că debitoarea nu deține niciun fel de bun iar la termenul de judecată din 07.05.2009 nici un creditor nu a arătat că înțelege să avanseze cheltuielile de procedură pentru continuarea acesteia.

De asemenea curtea constată că AVAS nu a trimis nici un reprezentant la aceasta ședință de judecată și de altfel nici un înscris la dosar între data citării sale cu mențiunea autorizării de a formula cererea de antrenare și data închiderii procedurii.

Ca atare, sosirea cu întârziere a unor relații de la o altă autoritate, deși creditoarea putea efectua asemenea demersuri încă de la 06.02.2008, nu poate fi primit ca motiv pentru continuarea procedurii.

Pe de altă parte, fondul de lichidare (art. 4 din nr. 85/2006) nu este destinat acoperirii cheltuielilor de procedură decât dacă debitoarea deține bunuri care ar putea fi valorificate pentru recuperarea acestora, regula fiind dată de suportarea cheltuielilor din patrimoniul debitorului.

De asemenea nu se poate reține că instanța trebuia să citeze expres creditorii cu mențiunea de a avansa cheltuielile de procedură, această posibilitate revenind creditorilor în raport de atitudinea procesuală aleasă. Or, AVAS nu a fost prezentă la nicio ședință după pronunțarea deciziei de casare la 23.05.2008 iar rolul activ al instanței nu se raportează la menționarea expresă a tuturor posibilităților oferite de Legea nr. 85/2006, pe care creditorii trebuie să le cunoască.

În ce privește cauzele ajungerii debitoarei în insolvență se constată că lichidatorul a arătat în raportul final că societatea a fost dizolvată din anul 2005, că societatea nu a depus documentele contabile și nu se pot stabili cauzele ajungerii în insolvență. Un raport de expertiză contabilă nu se relevă a fi concludent față de această situație reținută în raport, cu atât mai mult cu cât prin adresa de la fila 16 dosar rejudecare, lichidatorul a arătat că administratorii soț și soție sunt plecați în Italia și nu pot fi contactați.

Ca atare, atitudinea creditoarei nu poate fi invocată de aceasta în scopul admiterii recursului, propria pasivitate în exercitarea drepturilor în procedura prevăzută de nr. 85/206 nefiind temei pentru admiterea recursului.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 8 din nr. 85/2006 rap. la art. 312.proc.civ. instanța va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, cu sediul în--11, sector 1, împotriva sentinței nr. 679 din 14 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea - Secția comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-creditoare DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, intimata-debitoare SC SRL, cu sediul în-, județul V și lichidatorul, cu sediul în Râmnicu V, str. G-ral, -.G,.2, județul

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 04 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.

Grefier,

Red.

6 ex/09.11.2009

Jud fond

Președinte:Gina Achim
Judecători:Gina Achim, Andreea Tabacu, Constantina Duțescu

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 1142/2009. Curtea de Apel Pitesti