Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 1188/2008. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
DOSAR NR-
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A VI A COMERCIALĂ
DECIZIA COMERCIALĂ NR.1188
Ședința Publică de la 3.11.2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Cristina Scheaua
JUDECĂTOR 2: Alina Sekely Popa
JUDECĂTOR 3: Iulia I
GREFIER -
.
Pe rol fiind, soluționarea cererii de recurs, formulată de recurenta - SA, împotriva sentinței comerciale nr.2738 din 12.06.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - SA și lichidatorul judiciar CONSUL-
La apelul nominal, făcut în ședință publică, a răspuns recurenta, reprezentată de avocat dna., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefier, după care:
Recurenta depune la dosar chitanța nr.-/30.10.2008 privind achitarea taxei judiciare de timbru în sumă de 20 lei, timbru judiciar 0,3 lei arătând totodată, că nu are alte cereri de formulat și înscrisuri de administrat.
Curtea constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat și înscrisuri de administrat, potrivit art.150 proc.civ. declară terminate dezbaterile și acordă cuvântul în recurs.
Recurenta solicită admiterea recursului, modificarea, în tot, a sentinței recurate, în sensul respingerii cererii de deschidere a procedurii insolvenței, arătând că debitul către creditoare a fost achitat în integralitate; nu solicită cheltuieli de judecată.
CURTEA:
Asupra recursului de față, deliberând, constată:
Prin sentința comercială nr. 2738 pronunțată de Tribunalul București Secția a VI-a Comercială la data de 12.06.2008 a fost admisă cererea formulată de creditorul pentru deschiderea procedurii generale a insolvenței împotriva debitorului și, în baza art. 33 alin. 6 din Legea nr. 85/2006 s-a deschis procedura insolvenței împotriva debitorului, luându-se măsurile prevăzute de lege.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a arătat că, prin cererea formulată la data de 13.06.2007, creditoarea C a solicitat deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitoarei, în vederea recuperării creanței consemnate în titlul executoriu- biletul la ordin emis la data de 06.09.2004 de către debitor, scadent la data de 07.10.2004, dar care a fost refuzat la plată de către bancă din lipsă totală de disponibil. S-a susținut că este o creanță certă, lichidă și exigibilă care depășește 10.000 lei, iar plățile au încetat de mai mult de 30 de zile.
În temeiul art. 33 alin.1 din Legea nr. 85/2006, cererea creditorului a fost comunicată debitorului care nu a formulat contestație în termenul prevăzut l alin. 2 al aceluiași articol, dar și-a exprimat intenția de reorganizare.
S-a mai arătat că la data de 24.01.2008 debitorul a depus la dosar o întâmpinare prin care a precizat că a efectuat o plată la data de 23.01.2008 în valoare de 6.600 lei, astfel că datoria rămasă este sub pragul de 10.000 lei. Și-a manifestat intenția de reorganizare pe bază de plan și a solicitat obligarea creditorului la plata unei cauțiuni, având în vedere că, în mod forțat, creditorul a obținut un titlu executoriu.
Judecătorul sindic a acordat, la cererea debitorului, termen pentru achitarea de către acesta a datoriilor, dar datoriile nu au fost achitate. Cererea privind obligarea creditorului la plata unei cauțiuni a fost respinsă ca neîntemeiată.
Din analiza materialului probator administrat în cauză, instanța a reținut că s-a invocat de către creditor o creanță certă, lichidă și exigibilă care izvorăște dintr-un titlu executoriu - biletul ala ordin din data de 06.09. 2004. Acest titlu a fost pus în executare, dar nu s-a reușit recuperarea creanței.
S-a apreciat că se invocă o creanță certă, al cărei cuantum este stabilit printr-un titlu executoriu, lichidă, constând în obligația de plată a unei sume de bani, fiind îndeplinită condiția valorii prag prevăzută de art. 3 pct. 12 din lege, și exigibilă, fiind depășit termenul în care trebuia efectuată plata, conform scadenței biletului al ordin, ci mai mult de 30 de zile.
Constatând că debitorul nu a contestat că ar fi în stare de insolvență, în temeiul art. 33 alin. 6 din Legea nr. 85/2006, judecătorul sindic a admis cererea creditoarei și a deschis procedura generală a insolvenței față de debitorul care face parte din categoria de debitori enumerați de art.1 alin. 1 pct. 1 din lege, luându-se și măsurile ulterioare deschiderii procedurii prevăzute de lege.
Împotriva sentinței comerciale nr. 2738 pronunțată de Tribunalul București Secția a VI-a Comercială la data de 12.06.2008 a declarat recurs în termen legal debitoarea Aceasta a invocat ca motiv de recurs faptul că a achitat integral biletul la ordin emis de creditoare la data de 06.09.2004, în valoare de 16.456 lei, astfel: cu ordinul de plată nr. 001/23.01.2008 a achitat suma de 6.600 lei, iar cu ordinul de plată nr. 002/28.07.2008 a achitat 9856 lei. Ca urmare, a făcut dovada că nu se află în stare de insolvență.
Deși recurenta a invocat în drept dispozițiile art. 304 pct. 8.pr.civ. recursul acesteia vizează prevederile art. 3041.pr.civ.
Analizând recursul prin prisma motivului de recurs expus, se constată că este fondat.
Astfel, în recurs, potrivit art. 305.pr.civ. recurenta-debitoare a făcut dovada că a plătit creditoarei, pe lângă suma de 6.600 lei, achitată cu nr. 001/23.01.2008, și suma de 9856 lei cu nr. 002/28.07.2008.
Se constată astfel achitarea de către debitoare a întregii creanțe reclamată de creditoare. Aceasta semnifică faptul că debitoarea a răsturnat prezumția existenței stării de insolvență decurgând din neachitarea creanței în cuantum superior valorii de 10.000 lei de mai mult de 30 de zile de la scadență, prezumție instituită de art. 3 alin. 1 lit. a din Legea nr. 85/2006.
Deoarece recurenta-debitoare a făcut dovada că nu se află în stare de insolvență, se consideră că este fondat recursul declarat de aceasta și, în baza art. 312 alin. 1-3.pr.civ. urmează să fie admis și să fie modificată în tot sentința atacată în sensul că va fi respinsă cererea de deschidere a procedurii insolvenței împotriva
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurenta - SA, împotriva sentinței comerciale nr.2738 din 12.06.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - SA și lichidatorul judiciar CONSUL-
Modifică în tot sentința recurată în sensul că respinge cererea formulată de creditoarea - SA având ca obiect deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitoarei - SA.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 03.11.2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- I
GREFIER,
Red. / 2 ex. / 12.12.2008
Președinte:Cristina ScheauaJudecători:Cristina Scheaua, Alina Sekely Popa, Iulia