Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 1209/2009. Curtea de Apel Bucuresti

ROMÂNIA

Dosar nr-

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A VI A COMERCIALĂ

DECIZIA COMERCIALĂ NR. 1209

Ședința publică de la 13 octombrie 2009

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Mioara Badea

JUDECĂTOR 2: Liliana Crîngașu

JUDECĂTOR 3: Veronica Dănăilă

GREFIER - - -

Pe rol judecarea recursului declarat de recurenta -. împotriva sentinței comerciale nr.2218/15.04.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII A Comercială, în contradictoriu cu intimata SC - SRL.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurenta prin avocat cu împuternicirea avocațială nr. 84651/2009 și intimata prin reprezentant, fără împuternicire.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează faptul că recurenta a depus prin serviciul registratură dovada achitării taxei de timbru în cuantum de 20 lei, conform chitanței nr. -/1/30.09.2009 și a timbrului judiciar în sumă de 0,15 lei.

Reprezentantul intimatei solicită acordarea unui termen pentru a-și angaja apărător.

Recurenta prin avocat se opune cererii de amânare, arătând că nu se face dovada calității de reprezentant.

Curtea deliberând, respinge ca nefondata cererea de amânare, având în vedere că de la data de 15.09.2009- data primirii citatiei, aceasta a avut suficient timp pentru a-și angaja apărător în cauză.

Nemaifiind alte cereri de formulat și nici probe de administrat,

Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe cererea de recurs.

Recurenta prin avocat, solicită admiterea recursului cum a fost formulat, casarea sentinței atacate ca fiind nelegală și netemeinică și pe cale de consecință, deschiderea procedurii insolvenței împotriva intimatei debitoare, fără cheltuieli de judecată.

CURTEA

Deliberând asupra recursului cu care a fost învestită, constată următoarele:

Prin sentința comercială nr. 2218/15.04.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială în dosar nr-, judecătorul sindic a respins cererea creditoarei Metal ve... Istanbul, având ca obiect deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitoarei SC - Moto SRL, ca nefondată.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că societatea debitoare are față de petentă calitatea de codebitor solidar împreună cu debitoarea principală SC SRL, pentru suma de 48.000 USD, pentru plata căreia a fost înmânat creditoarei Metal ve... Istanbul un bilet la ordin, act avalizat de către debitoarea principală prin administrator.

În cuprinsul convenției care constată datoria, SC SRL a fost garantată de către SC - Moto SRL, raportul este considerat codebitor potrivit art. 42 Cod comercial.

În acest context, judecătorul sindic a reținut că față de societatea SC SRL, în baza acestei datorii, a fost deschisă procedura generală a insolvenței la cererea Metal ve... Istanbul, fiind desemnat administrator judiciar.

Astfel, întrucât societatea creditoare s-a îndreptat pentru recuperarea creanței deja împotriva unuia dintre cei doi debitori solidari, nu se poate concepe o nouă formă de executare silită împotriva celuilalt debitor, SC - Moto SRL, întrucât se ridică o problemă de exigibilitate a creanței, adică trăsătura sa de a fi actuală în raport cu dreptul creditorului de a solicita plata.

Deschiderea simultană a două proceduri de insolvență împotriva celor doi debitori ar înfrânge principiul fundamental al unicității plății, astfel că cererea a fost respinsă ca neîntemeiată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Metal ve... Istanbul, solicitând casarea hotărârii atacate și să se dispună deschiderea procedurii insolvenței față de intimata debitoare, și obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată.

Se arată în motivarea recursului că sentința a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, motiv de recurs prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă.

În acest sens, recurenta susține că atât SC SRL cât și SC - Moto SRL au încheiat cu recurenta la 17.07.2008 un contract, devenind astfel debitoare pentru suma de 48.000 USD, sumă plătibilă până la 28.07.2008, sens în care s-a înmânat un bilet la ordin ca instrument de plată.

Întrucât în materie comercială, solidaritatea este de esența raportului codebitor, potrivit art. 42 Cod comercial, creditorul are deplina libertate de a alege urmărirea separată sau simultană a fiecăruia dintre debitori, deoarece solidaritatea acoperă și garantează un risc de neplată pe care legiuitorul a dorit să-l minimalizeze.

În acest sens, recurenta consideră că legiuitorul nu poate să aducă o limitare acestui drept, chiar și dacă față de unul dintre codebitorii solidari s-a deschis procedura insolvenței și chiar și dacă deschiderea procedurii a fost generată de cererea aceluiași creditor.

În măsura în care prestația debitorilor este unică și totală, numai plata efectivă a creanței, de către oricare dintre aceștia, stinge raportul de datorie și ridică probleme cu privire la cererea de plată adresată de creditor.

Recurenta evocă dispozițiile art. 1043 Cod civil, care arată că acțiunea intentată către unuia dintre debitori nu oprește pe creditor să exercite o asemenea acțiune contra celorlalți debitori.

În al doilea rând, recurenta critică sentința atacată prin aceea că instanța a înlăturat prezumția de insolvență împotriva debitoarei deși nici un înscris administrat în cauză nu a relevat situația lichidităților societății SC - Moto SRL.

Împotriva acestui recurs intimata nu a formulat întâmpinare, iar părțile nu au administrat noi probe în procedura de judecată a recursului.

Recursul este fondat, iar Curtea il va admite, cu consecinta casarii hotararii atacate, potrivit art. 312 alin. 5 Cod procedură civilă, pentru urmatoarele considerente:

Intre creditoarea Metal ve... Istanbul si debitoarele SC SRL si SC - Moto SRL s-a incheiat o conventie prin care debitoarele se angajau solidar la plata sumei de 48.000 USD fata de creditoare, cel tarziu pana la data de 28.07.2008, suma fiind anterior virata in contul intimatei pentru achizitionarea unor materiale de fier.

Obligatia de plata nu a fost executata conform contractului, astfel incat, dupa scadenta contractuala creditoarea s-a vazut inposesia unei creante fata de debitorii angajati solidar la plata, pe de-o parte conventional, iar pe de alta parte prin efectul legii comerciale, art. 42 alin. 1 Cod comercial.

Solidaritatea codebitorilor presupune, potrivit art. 1039 si art. 1043 Cod civil,ca oricare dintre debitorii obligati in aceasta modalitate poate fi tinut pentru plata intregii datorii la cererea creditorului, dar si beneficiul creditorului de a exercita actiunea in plata simultan, fata de toti debitorii tinuti solidar.

Dincolo de faptul ca instanta de recursnusubscrie ideii ca procedura insolventei reprezinta o procedura de executare silita a debitorului intrat in insolventa, fata de scopul explicit al legii, prescris prin art. 2 din Legea nr.85/2006, intrucat lichidarea activelor unui debitor si implicit, a patrimoniului sau, reprezinta doar o posibilitate de plata a creditorilor, Curtea mai arata si cadeschiderea procedurii de insolventa fata de SC SRL la 13.05.2009, la cererea aceluiasi creditor ca in cauza de fata si pentru aceeasi creanta, nu este de natura sa infranga beneficiul creditoarei, derivat din regula solidaritarii, enuntata mai sus.

Prin urmare, faptul ca suma de 48.000 USD a fost inscrisa la masa credala a debitoarei SC SRL nu impiedica pe creditoare sa ceara, oricand pana la plata integrala, codebitoarei SC - Moto SRL plata aceleiasi creante, cu toate consecintele pe care refuzul de plata le poate produce in plan comercial, adica, inclusiv posibilitatea pentru creditor de a cere intrarea debitoarei sale in insolventa comerciala.

Chiar daca scopul final se indreapta si in acest caz spre obtinerea platii totale a sumei de 48.000 USD, desi cererea de plata este deja formulata si fata de SC SRL, recurenta nu infrange astfelprincipiul unicitatii platii, deoarece dreptul ei de urmarire este, potrivit legii, neafectat de proceduri de urmarire paralela, iar debitoarele nu beneficiaza de discutiune.

Garantia unicitatii platii este asigurata in cazul obligatiilor solidare prin exceptia de plata, pe care oricare dintre cei urmariti o poate opune in situatia platii totale a datoriei de catre unui sau ambii debitori obligatia in raportul juridic angajat sub solidaritate pasiva.

In consecinta, aprecierile prinei instante care a considerat ca deschiderea procedurii insolventei fata de SC SRL reprezinta un impediment in cererea de plata adresata altui debitor solidar in raport cu primul se bazeaza pe o gresita interpretare si aplicare a legii la situatia de fapt retinuta, ceea ce determina admiterea recursului, potrivit art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.

Pe de alta parte, Curtea considera ca, in masura in care judecatorul-sindic s-a rezumat la o solutie de inadmisibilitate a unei noi cereri de insolventa derivata din argumentele retinute, in fapt, nu a avut loc o analiza in fond a cererii recurentei-creditoare din perspectiva temeiniciei sale, asa cum impune art. 3 din Legea nr.85/2006.

In acest sens, va face aplicarea alin. 5 al art. 312 Cod procedură civilă si pentru judecarea cauzei in fond, va casa hotararea si va trimite dosarul la prima instanta pentru rejudecare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul formulat de către recurenta -..., cu sediul ales în România, municipiul C,-, -7,.B,.17, județul C,împotriva sentinței comerciale nr.2218/15.04.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială în dosar nr-, în contradictoriu cu intimata SC - SRL cu sediul în B,-,.2bis,.10,.43, sector 3.

Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 13.10.2009.

Președinte, Judecător, Judecător,

Jud.dr.

Grefier,

Red.Jud.

15.10.2009

Nr.ex.: 4

Fond: Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială

Președinte:

Președinte:Mioara Badea
Judecători:Mioara Badea, Liliana Crîngașu, Veronica Dănăilă

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 1209/2009. Curtea de Apel Bucuresti