Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 1212/2009. Curtea de Apel Bucuresti

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A V-A COMERCIALĂ

DOSAR NR-

DECIZIA COMERCIALĂ NR.1212

Sedința publică din 14 octombrie 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Gabriela Vintanu

JUDECĂTOR 2: Minodora Condoiu

JUDECĂTOR 3: Ana Maria

GREFIER -

****************

Pe rol pronunțarea asupra cererilor de recurs, formulate de recurenta creditoare SC SA și recurenta debitoare SC - FARM SRL împotriva sentinței comerciale nr.4510/28.10.2008 pronunțată de Tribunalul București Secția a VII-a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata creditoare SC FARM SRL B și intimata administrator judiciar al debitoarei AH & CO EXPERT.

Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică de la 30.09.2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta și când, Curtea având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea la 07.10.2009 și apoi la 14.10.2009, când a pronunțat prezenta decizie.

CURTEA:

Deliberând asupra recursului constată că:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a VII a Comercială sub nr-, creditoarea SC SA a solicitat deschiderea procedurii prevăzută de Legea nr.85/2006 împotriva debitorului SC - SRL care se află în stare de insolvență și față de care deține o creanță certă, lichidă și exigibilă, în cuantum de 273.454,53 lei, reprezentând contravaloare produse farmaceutice livrate și neachitate, la care se adaugă penalități.

În ședința publică din 28.10.2008 s-a dispus conexarea cauzei ce formează obiectul dosarului nr- privind cererea formulată de creditoarea SC FARM SRL împotriva aceluiași debitor, față de care deține o creanță certă, lichidă și exigibilă în valoare de 233.270,30 lei.

Prin sentința comercială nr. 4510 din 28.10.2008 cererea creditoarei SC SA a fost respinsă ca nefondată, a fost admisă cererea creditoarei FARM SRL, iar în temeiul articolului 33 alineat 6 din Legea nr.85/2006 a fost deschisă procedura generală împotriva debitoarei SC FARM SRL.

Pentru a pronunța această sentință, judecătorul - sindic a reținut, în esență că deși creditoarea SC SA a arătat în cererea sa că raporturile comerciale desfășurate cu debitoarea sunt probate prin facturile anexate cererii, acestea nu au fost depuse la dosar.S-a apreciat că doar creanța creditoarei SC FARM SRL este certă, lichidă și exigibilă, iar neplata ei la scadență este efectul incapacității debitoarei de a plăti datoria cu fondurile bănești disponibile, cerința de încetare a plăților de către debitoare fiind îndeplinită, întrucât durează de cel puțin 30 de zile.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs, în termen legal prevăzut de articolul 8 alineat 2 din Legea insolvenței, înregistrat pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a Va Comercială, atât contestatoarea SC SA, cât și debitoarea SC FARM SRL.

Motivul de recurs invocat de către creditoare este acela că instanța de fond nu a dat dovadă de rol activ, atunci când nu a stăruit prin toate mijloacele legale pentru a preveni greșeala privind aflarea adevărului; cu toate că a examinat cauza în fond, a dispus respingerea ei ca nedovedită.

În drept: articolele 299 - 316 Cod procedură civilă.

Motivul de recurs invocat de către recurenta debitoare SC FARM SRL vizează admiterea cererii creditoarei SC FARM SRL, în condițiile în care debitul datorat acesteia a fost stins prin plată. Prin angajamentul de plată încheiat între părți în data de 18.11.2008 sub nr. 335 debitoarea a convenit achitarea integrală a sumei datorate creditoarei SC FARM SRL, până cel mai târziu în data de 12.12.2008, urmând ca aceasta din urmă să renunțe la judecată. În plus, recurenta a arătat că nu se află în stare de insolvență.

În faza procesuală a recursului a fost administrată proba cu înscrisuri, în temeiul articolului 304 Cod procedură civilă.

Analizând sentința atacată, în raport de criticile invocate și examinând cauza sub toate aspectele, în temeiul articolului 3041Cod procedură civilă, Curtea constată că ambele recursuri sunt fondate.

Prin înscrisurile depuse în recurs, toate facturile fiscale menționate în anexa cererii de deschidere a procedurii, în copie certificată pentru conformitate cu originalul, toate acceptate în mod expres prin semnătură și ștampila societății debitoare SC FARM SRL a dovedit că deține o creanță certă, lichidă și exigibilă împotriva debitoarei, astfel încât cererea sa întrunește condițiile de admisibilitate impuse de articolul 33 alineat 6 raportat la articolului 3 alineat 1 punctul 1 litera a și punctul 12 din Legea nr.85/2006.

În privința susținerii recurentei debitoare potrivit căreia a achitat debitul datorat creditoarei SC FARM SRL, urmează ca valabilitatea acestei plăți să fie verificată de către judecătorul sindic în condițiile în care s-a efectuat după pronunțarea sentinței recurate și deci după deschiderea procedurii insolvenței debitoarei (căreia i s-a ridicat și dreptul de administrare).

Având în vedere caracterul colectiv, concursual al procedurii speciale reglementată de Legea insolvenței și pentru a se asigura o judecată unitară a cauzei, în temeiul dispozițiilor articolului 312 alineat 2 Cod procedură civilă, Curtea va admite recursurile, va casa hotărârea atacată și va trimite cauza spre rejudecare aceleași instanțe, care urmează să țină seama de considerentele de mai sus.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursurile declarate de recurenta creditoare SC SA și recurenta debitoare SC - FARM SRL împotriva sentinței comerciale nr.4510/28.10.2008 pronunțată de Tribunalul București Secția a VII-a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata creditoare SC FARM SRL și intimata administrator judiciar al debitoarei AH & CO EXPERT.

Casează sentința recurată și trimite cauza spre cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi 14.10.2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

- - - - -

-

GREFIER

Red.Jud.

Tehnored.

2 ex.

Tribunalul București - Secția a VII a Comercială

Judecător fond:

Președinte:Gabriela Vintanu
Judecători:Gabriela Vintanu, Minodora Condoiu, Ana Maria

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 1212/2009. Curtea de Apel Bucuresti