Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 1244/2008. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
CURTEA DE APEL B - SECTIA a V-a COMERCIALA
DOSAR NR-
DECIZIA COMERCIALĂ NR.1244
Sedința publică de la 19 noiembrie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Ana Maria State Ungureanu
JUDECĂTOR 2: Decebal Taragan
JUDECATOR - - -
GREFIER -
Pe rol pronunțarea asupra cererii de recurs, formulată de recurenta reclamantă SA - CREDIT prin lichidator judiciar împotriva sentinței comerciale nr.338/25.01.2008 pronunțată de Tribunalul B Secția a VI-a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul pârât și intimata reclamantă SC ROMANIA SA ( fosta SC SA - ).
Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică de la 12.11.2008, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta și când, Curtea având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea la 19.11.2008, când a pronunțat prezenta decizie.
CURTEA:
Prin adresa înregistrată pe rolul acestei instanțe la 18.08.2008, Tribunalul București - Secția a VII a Comercială a înaintat spre competentă soluționare cererea de recurs formulată de recurenta -creditoare SA - CREDIT, prin lichidator judiciar împotriva sentinței comerciale nr.338/25.01.2008 pronunțată de Tribunalul București Secția a VII-a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul pârât.
Prin sentința sus-menționată judecătorul-sindic a respins cererea de autorizare a răspunderii patrimoniale formulată împotriva pârâtului .
Pentru a pronunța această soluție s- reținut că:
Prin contractele de credit nr.324/30.03.1994 și nr.20/18.10.1994 debitoarea SC SRL a beneficiat de un împrumut în valoare de 130.000.000 lei și respectiv 50.000.000 lei. Ambele contracte au fost semnate pentru societatea debitoare de către pârâtul în calitate de director, împrumuturile fiind contractate în perioada cât acesta a fost asociat si administrator al societății.
Lichidatorul judiciar a reținut existenta faptei prevăzute la articolul 137 lit. din legea 64/1995 în sarcina pârâtului, având în vedere că societatea debitoare nu a funcționat la sediul declarat, nu a depus raportările contabile la Administrația Financiară după anul 1997, nu a predat actele prevăzute de articolul 33 din Legea 64/1995 republicată deși s-au efectuat notificări în acest sens, precum și modul defectuos de gestionare a patrimoniului societății. S-a apreciat ca principala cauză care a condus la insolvență societatea debitoare a fost contractarea celor doua credite în cursul anului 1994 de către pârâtul care deținea funcția de președinte al societății fără a mai restitui sumele împrumutate, deși s-a și obligat prin scrisoarea înregistrată la Banca sub nr.179/28.09.1998 ca va plăti creditul și dobânzile datorate băncii în sumă de 101.732.283 lei. (contestând plata penalităților calculate de bancă pe motiv că societatea a realizat pierderi în activitatea sa).
Instanța a apreciat că:
Din probele administrate în cauză, raportat la considerentele expuse, nu se poate reține săvârșirea faptelor prevăzute de articolul 137 lit. d din lege în sarcina pârâtului, așa cum au solicitat creditorii. De asemenea, nedepunerea raportărilor contabile și a declarațiilor privind obligațiile de plată la bugetul statului după anul 1997 nu se constituie în fapta prevăzută la articolul menționat, aceasta constituindu-se într-o sancțiune distinctă și în nici un caz nedepunerea acestora nu a putut conduce la încetarea de plăți a societății.
Din probele administrate în cauză nu rezultă săvârșirea faptei prevăzute la articolul 137 lit a în sarcina pârâtului, împrejurarea că ambele contracte de credit au fost semnate pentru societatea debitoare de către pârâtul în calitate de director, împrumuturile fiind contractate în perioada în care acesta a fost asociat și administrator al societății, nu conduce automat la concluzia că a folosit creditele persoanei juridice în folos propriu sau în cel al unei alte persoane.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, recurenta -creditoare, precizându-și cererea de recurs ca fiind formulată doar împotriva pârâtului față de dispozițiile sentinței 547/23.03.2005 prin care s-a respins cererea de atragere a răspunderii și a numitei, sentință rămasă irevocabilă, pe acest aspect, prin admiterea recursului și casarea în parte a sentinței recurate, cauza fiind trimisă spre rejudecare doar cu privire la soluționarea cererilor de atragere a răspunderii patrimoniale a pârâtului.
În susținerea cererii de recurs se arată că:
Însuși lichidatorul judiciar reține incidenta articolului 138 lit a si d din lege, în prezenta cauză, motivat de faptul că societatea nu a funcționat. Dacă societatea nu a funcționat la sediul declarat, recurenta nu înțelege cum instanța de fond exonerează culpabilii de insolvabilitate, în situația în care aceștia nu au depus actele contabile, nu au restituit creditul către recurentă și daca nu au restituit creditul și nici nu au funcționat la sediul declarat și pentru activitatea declarată, în ce scop a fost folosit creditul acordat de către bancă.
Totodată instanța de fond a admis afirmațiile debitorului, cum că la început a funcționat în pierdere, iar ca principală cauză a stării de insolvabilitate este considerată a fi acordarea creditului de către bancă. Insa, creditul este acordat la solicitarea societății pentru suma solicitata de aceasta, în condițiile convenite de părți și în forma contractului care reprezintă un acord de voință.
Prejudiciul cauzat societății constă în ajungerea acesteia în insolvabilitate, cu consecința deschiderii procedurii prevăzute de legea nr. 85/2006, dar numai daca activul societății este insuficient pentru plata pasivului.
Raportul de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu se prezumă atâta timp cât se constată o legătură cauzală juridică între una dintre faptele prevăzute de articolul 138 și insolvabilitate, mai exact insuficiența activului pentru efectuarea plăților.
Culpa sau vinovăția membrilor organelor de conducere sau de supraveghere se manifestă sub forma intenției, întrucât aceștia contribuie voit la ajungerea societății în încetare de plăți.
Curtea, analizând actele și lucrările dosarului din perspectiva motivelor de recurs invocate, privind săvârșirea faptelor prevăzute de articolul 138 lit. a și din Legea nr.85/2006 în sarcina intimatului pârât, apreciază că:
- Referitorla săvârșirea faptei prevăzute de articolul 138 lit. a din Legea nr.85/2006privind nerestituirea împrumuturilor acordare debitoarei SC SRL prin în calitate de director, conform contractului de credit nr.324/30.03.1994 și contractului de credit nr.20/18.10.1994 nu a rezultat din probele administrate în cauză că sumele procurate din aceste credite bancare au fost utilizate în scop personal de către intimatul - pârât, contrar destinației creditului și fără justificare legală.
Simpla indicare în cererea de atragere răspunderii a faptei astfel cum este prevăzută de articolul 138 alin. 1 lit.a, nu este suficientă, trebuind să se arate și să se probeze care sunt bunurile și care sunt creditele ce au fost folosite și mai ales cum au fost folosite acestea în fapt pentru a determina concret că destinația creditelor acordate debitorului nu au fost respectate, fiind necesar să se indice și modul de utilizare în sine precum și interesul propriu sau al unei terțe persoane și să se și dovedească aceste aspecte.
Împrejurarea că lichidatorul a reținut incidența dispozițiilor articolului 138 lit.a motivat de faptul că societatea nu a funcționat, nu este suficientă pentru a admite în mod automat cererea de atragere a răspunderii pe acest aspect, trebuind să se facă dovada legăturii de cauzalitate între așa-zisa faptă și prejudiciul creat (starea de insolvență a societății). Mai mult nici faptele nu au fost dovedite ca fiind ilicite, astfel încât, nu sunt îndeplinite cumulativ nici condițiile generale prevăzute de articolele 998-999 Cod civil, și nici cele speciale instituite de articolul 138 din Legea nr. 85/2006.
-Referitor la săvârșirea faptei prevăzute de articolul 138 lit.d din Legea nr.85/2006;recurentul susține că în această situație "raportul de cauzalitate dintre faptă și prejudiciuse prezumăatât timp cât se constată o legătură cauzală juridică între una din faptele prevăzute la articolul 138 și insolvabilitate".
Curtea apreciază că:
În realitate, textul prevăzut la articolul 138 alin. 1 lit.d, nu implică nici o prezumție pentru atragerea răspunderii, cererea întemeiată pe aceste prevederi, trebuind să fie dovedită sub toate aspectele:
Astfel, recurenta s-a limitat la a susține săvârșirea faptei și vinovăția într-o manieră generală.
Intenția săvârșirii faptei trebuie dovedită, întrucât nu se poate reține o prezumție de culpă.
Pentru toate aceste considerente, față de dispozițiile articolului 312 Cod procedură civilă, Curtea urmează să respingă recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta reclamantă SA - CREDIT prin lichidator judiciar împotriva sentinței comerciale nr.338/25.01.2008 pronunțată de Tribunalul B Secția a VII-a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul pârât și intimata reclamantă SC ROMANIA SA ( fosta SC SA - ).
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 19 noiembrie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
-
GREFIER
Red.Jud.
Tehnored.
Ex.2/4.12.2008
----------------------
Tribunalul București - Secția a VI a Comercială
Judecător sindic:
Președinte:Ana Maria State UngureanuJudecători:Ana Maria State Ungureanu, Decebal Taragan
