Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 125/2010. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
DE APEL TIMIȘOARA nr. operator 2928
SECȚIA COMERCIALĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 125/
Ședința publică din 28 ianuarie 2010
Completul de judecată compus din:
PREȘEDINTE: Dorin Ilie Țiroga
JUDECĂTOR 2: Marian Bratiș
JUDECĂTOR 3: Cătălin
GREFIER:
S-au luat în examinare recursurile declarate de către creditoarele Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului și Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A împotriva sentinței comerciale nr.1108/02.06.2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr- în contradictoriu cu debitoarea intimată prin lichidator judiciar Casa de Insolvență A, având ca obiect procedura insolvenței.
La apelul nominal făcut în ședință publică, nu se prezintă părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se constată că s-a solicitat judecarea cauzei în baza art.242 alin.2 proc.civ. și nemaifiind cereri formulate și excepții invocate se reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Deliberând asupra recursurilor de față constată următoarele:
Prin sentința comercială nr.1108/02.06.2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr- s-a închis procedura insolvenței debitorului SC SRL cu sediul în A,-,.150,.B,.11, jud.A, număr de ordine în registrul comerțului J-, CUI -. A dispus radierea debitorului SC SRL A din evidențele Oficiului registrului comerțului de pe lângă Tribunalul Arad. A descărcat lichidatorul judiciar Casa de Insolvență A, cu sediul în A, str.--- - nr.1A,.3A,.2 și toate persoanele care l-au asistat de orice îndatoriri sau de responsabilități cu privire la procedură, debitor și averea lui, creditori, titulari de garanții, asociați.
A aprobat cheltuielile de procedură în sumă de 17,6 lei și onorariul lichidatorului judiciar în sumă de 3500 lei+TVA pentru întreaga perioadă de desfășurare a procedurii. A dispus eliberarea cheltuielilor de procedură și a onorariului din fondul de lichidare; notificarea hotărârii debitorului, creditorilor, direcției teritoriale a finanțelor publice și Oficiului registrului comerțului de pe lângă Tribunalul Arad pentru efectuarea mențiunii de radiere și publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență.
Pentru a hotărî astfel, judecătorul sindic a reținut că prin Sentința comercială nr.2290/4.11.2008 s-a admis cererea formulată de către creditorul Administrația finanțelor publice a municipiului A, s-a deschis procedura de insolvență prevăzută de Legea nr.85/2006 față de debitorul SC SRL A și s-a numit lichidator judiciar Casa de Insolvență A;
Având în vedere împrejurarea că, toate demersurile efectuate de către lichidatorul judiciar Casa de Insolvență A privind identificarea bunurilor debitorului, intrarea în posesia actelor și documentelor prevăzute de art.28 din Legea nr.85/2006 au rămas fără rezultat, astfel cum rezultă din raportul de activitate prezentat de către administratorul judiciar în ședința din data de 24.02.2009 397-405;
Văzând că, creditorii nu doresc să suporte avansarea sumelor corespunzătoare pentru acoperirea cheltuielilor administrative necesare continuării procedurii, deși au fost notificați în acest sens 505-506;
Considerând că, punctul de vedere al creditorului Autoritatea pentru valorificarea activelor statului B privind prematuritatea închiderii procedurii întrucât nu a fost formulată o acțiune întemeiată pe prevederile art.138 din Legea nr.85/2006 este neîntemeiat pentru că, potrivit raportului întocmit în condițiile art.59 al.1 din Legea nr.85/2006, lichidatorul judiciar nu a intrat în posesia actelor și documentelor contabile și prin urmare, s-a aflat în imposibilitatea stabilirii cauzelor și împrejurărilor care au determinat starea de insolvență 402-403;
Reținând că, în această situație sunt aplicabile prevederile art.131 din Legea nr.85/2006; Având în vedere prevederile art.4 al.4 din Legea nr.85/2006 și conținutul înscrisurilor 503-504; Văzând prevederile art.135 și art.136 din Legea nr.85/2006;
Împotriva sentinței comerciale nr.1108/02.06.2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr- a formulat recurs creditoarea Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A solicitând casarea cu trimitere spre rejudecare, continuarea procedurii deschise și implicit obligarea lichidatorului de a proceda la convocarea în mod legal a Comitetului/Adunării creditorilor falite, în vederea supunerii la vot oportunității formulării unei cereri de atragere la răspundere a fostului administrator al societății care se face culpabil de starea de insolvență, precum și oportunitatea formulării unei plângeri prealabile. În subsidiar solicită desființarea sentinței atacate pentru următoarele motive:
Conform art. 2 din Legea 85/2006 scopul legii este instituirea unei proceduri pentru acoperirea pasivului debitorului aflat în insolvență, scop care cere o serie de măsuri și diligențe în sarcina lichidatorului judiciar care nu poate propune închiderea procedurii decât dacă din evidențele contabile rezultă că nu sunt bunuri în inventar și dacă cu certitudine se constată că nu sunt persoane cărora le poate fi imputată starea de insolvență a societății.
Potrivit art.5 din Legea 85/2006 "Organele care aplică proceduri sunt: instanțele judecătorești, judecătorul sindic, administratorul și lichidatorul.
(2) Organele prevăzute la alin. (1) trebuie să asigure efectuarea cu celeritate a actelor și operațiunilor prevăzute de prezenta lege, precum și realizarea în condițiile legii a drepturilor și obligațiilor celorlalți participanți la aceste acte și operațiuni."
Potrivit art.4 din Legea nr. 85/2006 "în lipsa disponibilităților în contul. Debitorului, se va utiliza fondul de lichidare, plățile efectuându-se pe baza unui buget previzionat pe o perioadă de cel puțin 3 luni, aprobat de judecătorul sindic."
Recurenta mai arată că nu poate fi acceptată o soluție de închidere a unei proceduri de faliment cât timp nu a fost respectată o dispoziție imperativă a legii, prin acest fapt ajungându-se la imposibilitatea realizării scopului declarat al legii, enunțat în mod imperativ în art.2 al Legii 85/2006.
Faptul că nu s-au primit actele societății nu poate duce la concluzia că nu sunt bunuri și că nimănui nu-i incumbă responsabilitatea pentru ajungerea societății în faliment. Nu s-au făcut cercetări la OCPI, privind eventuale bunuri imobile înscrise în cartea funciară, la Arhiva Electronică de Gajuri Mobiliare, la bănci, pentru eventuale conturi bancare.
De asemenea, în aplicarea art. 147 din lege, consideră că o plângere penală împotriva fostului administrator al societății se impunea, întrucât acesta nu a depus documentele financiare ale societății, acest fapt fiind o dovadă a relei credințe, o modalitate de împiedicare a organelor abilitate de a verifica situația contabilă a societății în insolvență, de fapt prin lipsa documentelor contabile nu se poate afirma cu certitudine că nu sunt bunuri sau alte resurse și ca atare este inoportună propunerea de închidere a procedurii întemeiată pe lipsa de bunuri. Evidențele contabile sunt documente de natură să fundamenteze orice argumentație a lichidatorului, lipsa lor nu poate motiva cererea de închidere a procedurii, această solicitare pe motivul lipsei de documente are doar o valoare declarativă și nicidecum una probantă.
În drept invocă dispozițiile art. 2,5,18,131 și 138 si 147 din Legea 85/2006, art. 304 pct. 9 și art. 3041.pr.civ.
Împotriva aceleiași sentințe a declarat recurs și creditoarea AVAS B, solicitând admiterea acestuia, modificarea hotărârii atacate și, pe cale de consecință, continuarea procedurii de lichidare a debitoarei până la recuperarea tuturor datoriilor pe care debitoarea le are de achitat creditorilor.
În motivare se arată că instanța de fond a admis solicitarea lichidatorului judiciar și, pe cale de consecință, a dispus închiderea procedurii de lichidare judiciară declanșată împotriva debitoarei, cu motivarea că această măsură se impune întrucât în patrimoniul debitoarei nu sunt evidențiate bunuri valorificabile.
Astfel, lichidatorul judiciar a arătat că în patrimoniul debitoarei nu au fost evidențiate bunuri valorificabile, iar în opinia sa nu sunt elemente care să susțină ideea că situația în care a ajuns debitoarea s-ar datora faptelor săvârșite de către foștii administratori.
Totodată lichidatorul judiciar învederează că nici nu dispune de sumele necesare continuării procedurii de lichidare a debitoarei iar creditorii înscriși la masa credală nu s-au oferită să avanseze sumele solicitate.
Creditoarea recurentă consideră soluția pronunțată de instanța de fond ca fiind dată cu încălcarea dispozițiilor legale aplicabile în cauză.
Se arată că ideea principală care se desprinde din contextul supus judecății este că, dacă ar fi existat sumele necesare (chiar și prin avansarea acestora de către creditori), continuarea procedurii s-ar impune, atât Legea nr. 85/2006 cât și interesul creditorilor tinzând în acest sens.
Față de lipsa fondurilor necesare continuării procedurii de lichidare, se arată că acestea puteau fi obținute făcându-se aplicarea dispozițiilor art.4 alin.4 din Legea nr. 85/2006 modificată, care prevăd în mod explicit că "În lipsa disponibilităților din contul debitorului, se va utiliza fondul de lichidare, plățile efectuându-se pe baza unui buget previzonat pe o perioadă de cel puțin 3 luni, aprobat de judecătorul sindic."
Totodată, se arată că în condițiile în care ar fi avansat sume pentru continuarea lichidării așa cum s-a solicitat, creanța AVAS, a cărei recuperare se dovedește dificilă și la cuantumul actual, s-ar fi mărit, devenind și mai greu de recuperat.
De asemenea, se arată că neavansarea de către creditori a sumelor necesare continuării procedurii de lichidare judiciară nu trebuie să fie în mod imperios "amendată" cu închiderea procedurii în temeiul dispozițiilor art. 131 din Legea nr. 85/2006, prevederile acestei legi neprevăzând acest aspect.
Referitor la posibilitatea continuării procedurii de lichidare judiciară declanșată împotriva debitoarei, se arată că modalitatea continuării procedurii este formularea cererii de chemare în judecată având ca obiect atragerea răspunderii patrimoniale a persoanelor care au făcut parte din conducerea societății, pentru a atrage la masa credală sume suplimentare destinate acoperirii pasivului debitoarei, deoarece lichidatorul judiciar are datoria de a căuta modalități de recuperare a patrimoniului pentru a putea plăti cât mai multe dintre creanțele pe care debitoarea le are către creditori.
Pornind de la creanța pe care debitoarea o datora CAS A, o aplicare a dispozițiilor art. 138 din Legea nr. 85/2006 reprezintă de fapt găsirea persoanei din conducerea debitoarei, vinovate de deturnarea sumelor oprite de la angajatul asigurat și folosite în alte scopuri decât cel prevăzut de lege, respectiv virarea sumelor reținute către CAS, o încălcare flagrantă și constantă a dispozițiilor art. 94 din OUG nr. 150/2002 modificată, conform cărora utilizarea în alte scopuri sau nevirarea la fond a contribuției reținute de la asigurați constituie infracțiunea de deturnare de fonduri și se pedepsește conform prevederilor art. 3021.pen. (în prezent art. 454.pen) și art. 280.
Ca urmare a săvârșirii faptei de deturnare de fonduri, statul român, reprezentat în speță prin AVAS, a suferit un prejudiciu "a cărui existență certă se stabilește prin constatarea de către judecătorul sindic nu numai a faptului că societatea a ajuns în încetare de plăți ci și a împrejurării că obligațiile față de creditori nu pot fi plătite integral din averea debitorului".
Este evident că aceste fapte trebuie privite în contextul stării de insolvență a debitoarei, ca fiind un complex de cauze sau condiții care au dus sau au favorizat ajungerea societății în încetare de plăți. Prin aceste fapte debitoarea a fost lipsită de lichidități tocmai pentru că, probabil, a fost administrată cu rea-credință sau cu neglijență, creditorii nemaiputându-și recupera creanțele, scopul aceste dispoziții legale fiind tocmai punerea la îndemâna creditorilor a unor proceduri speciale, prin care să poată să-și acopere creanțele de la persoanele vinovate de ajungerea societății în incapacitate de plată, atât în ceea ce privește judecarea acestora, cât și în ceea ce privește probațiunea, legea instituind prezumții de culpă și de cauzalitate între faptă și prejudiciu.
Lichidatorul nu este un executor judecătoresc care ar avea doar obligația de a vinde bunuri aflate în averea debitoarei. ci atribuțiile sale sunt mult mai complexe. Nu întâmplător, în cadrul art. 25 din Legea nr. 85/2006, prima dintre atribuțiile lichidatorului constă în "examinarea activității debitorului în raport cu situația de fapt și întocmirea unui raport amănunțit asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la insolvență, cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă", această analiză realizată de către un specialist, respectiv lichidatorul, constituind premisa declanșării unei potențiale acțiuni în baza art. 138 din Legea nr. 85/2006.
În drept au fost invocate prevederile art. 304 pct. 9, 304 Cod procedură civilă, art. 2, 5 alin. 1, 136, 138, 140, 142 alin. 1 din Legea 85/2006.
Examinând recursul petentei AVAS B prin prisma excepției lipsei de calitate procesuală, Curtea va respinge calea de atac întrucât această recurentă nu a avut calitatea de creditor în dosarul de insolvență în care s-a pronunțat hotărârea atacată și, de altfel, nici în cuprinsul recursului petenta nu precizează existența unei creanțe față de debitoarea supusă procedurii, astfel încât nu poate promova această cale de atac.
În ce privește recursul creditoarei a Municipiului A care în motivația sa se referă la mai multe critici care vizează aplicarea mai multor instituții reglementate în cadrul procedurii de insolvență, Curtea apreciază că această cale de atac este nefondată pentru următoarele considerente:
Judecătorul sindic a stabilit în mod corect și indubitabil că sunt îndeplinite cerințele din art.131 al Legii insolvenței în ce privește inexistența bunurilor mobile sau imobile în averea debitoarei, disponibilități bănești sau creanțe care să poată fi supuse lichidării judiciare și recuperării creanțelor, iar pe de altă parte, creditorii nu au înțeles a avansa sumele necesare acoperirii cheltuielilor administrative de procedură.
Dispoziția legală invocată este imperativă în ce privește necesitatea avansării cheltuielilor de către creditori ca o condiție pentru continuarea procedurii, iar în situația contrară, judecătorul sindic este îndreptățit a reține această cerință complementară și a dispune măsura închiderii procedurii, fără a considera că prin aceasta nu s-a realizat scopul declarat al legii cât timp însăși legea reglementează situațiile de închidere a procedurii de insolvență între care și cea din articolul 131.
Nu este întemeiată nici susținerea recurentei cu privire la îndatorirea lichidatorului judiciar de a întocmi un Raport privind cauzele și împrejurările care au dus la apariția stării de insolvență, în condițiile în care acest Raport este la fila 458 dosar și unde practicianul în insolvență a înțeles să nu formuleze cerere de atragere a răspunderii administratorilor ca titular principal al acesteia, întrucât nu sunt îndeplinite cerințele din art. 138 al legii, iar creditorii prin Comitetul acestora, au avut posibilitatea de a invoca art. 138 alin.3 pe parcursul derulării procedurii însă nu au înțeles să beneficieze de această cale legală.
În cazul închiderii procedurii conform art. 131 nu se impune întocmirea unui Raport final și a unui bilanț de închidere conform art. 129 din lege astfel cum susține recurenta, iar pe de altă parte nu este obligatorie nici desemnarea unui administrator special de către Adunarea Generală a Asociaților, cu atât mai mult cu cât recurenta nu invocă nici un impediment care ar fi fost reținut pe parcursul derulării procedurii și care să fi împiedicat o astfel de desemnare.
Creditoarea recurentă mai consideră oportună și depunerea unei plângeri penale împotriva foștilor administratori ai societății, întrucât aceștia nu au depus documentele financiare, în condițiile art. 147 din lege, însă Curtea statuează că și această critică este neîntemeiată, pe de o parte și pentru că este formulată pentru prima dată ca o cerere distinctă în recurs.
În ceea ce privește lipsa de temei a unei astfel de critici, Curtea relevă că infracțiunea prev. de art. 147 din Legea 85/2006 încriminează fapta administratorului, directorului ori reprezentantului legal al debitorului persoană juridică, de a pune la dispoziția judecătorului sindic, administratorului judiciar sau lichidatorului, în condițiile prev. de art. 35 documentelor și informațiilor prevăzute la art. 28 alin.1 lit.a-f ori împiedicarea acestora cu rea credință de a întocmi documentația respectivă.
Din conținutul Capitolului V al Legii 85/2006 rezultă că infracțiunile reglementate în cadrul art. 143-147 se urmăresc și se judecă după procedura procesual penală de drept comun. Prin consecință, au dreptul de a formula sesizarea sau plângerea penală cu privire la săvârșirea oricăreia dintre aceste infracțiuni, inclusiv relativ la infracțiunea prevăzută de art. 147, orice persoană interesată, punerea în mișcare a acțiunii penale nefiind condiționată de calitatea persoanei vătămate printr-o astfel de acțiune. De altfel, nici una dintre aceste infracțiuni nu este exceptată de la principiul oficialității, potrivit art. 279.proc. pen. ci dimpotrivă, se aplică modurile de sesizare prevăzute de art. 221 alin.1 proc.pen.
Prin urmare, nimic nu o împiedică pe creditoarea recurentă să recurgă la formularea unei plângeri penale împotriva administratorului social al debitoarei, fie în cadrul procedurii, fie după închiderea acesteia, întrucât răspunderea penală a administratorului social pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 147 din Legea 85/2006 nu depinde de modul de rezolvare a procedurii insolvenței debitoarei.
Curtea mai relevă că în fața judecătorului sindic creditoarea nu și-a manifestat în nici un mod intenția de a introduce o plângere penală împotriva administratorului social, iar lichidatorul nu poate fi obligat la a înregistra o astfel de plângere penală, pe calea unei hotărâri judecătorești.
Sub acest ultim aspect, nici o dispoziție a Legii insolvenței nu îi impune administratorului judiciar sau lichidatorului un astfel de demers judiciar cu caracter procesual-penal.
Pe cale de consecință, în raport de art. 312.proc.civ. și art.8 din Legea nr. 85/2006, se vor respinge recursurile declarate de creditoarele Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului și Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A împotriva sentinței comerciale nr.1108/02.06.2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de creditoarele Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului și Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A împotriva sentinței comerciale nr.1108/02.06.2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 28 ianuarie 2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - DR. - - - -
GREFIER,
Red.10.02.2010
Tehnored 2 ex.10.02.2010
Instanță fond: Tribunalul Arad
Jud.
Președinte:Dorin Ilie ȚirogaJudecători:Dorin Ilie Țiroga, Marian Bratiș, Cătălin
