Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 1293/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr- (Număr în format vechi 1380/2009)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A V-A COMERCIALĂ

DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 1293

Ședința publică de la 22 Octombrie 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Eugenia Voicheci

JUDECĂTOR 2: Adriana Teodora Bucur

JUDECĂTOR 3: Carmen

GREFIER

******************

Pe rol soluționarea recursului formulat de recurenta creditoare DIRECȚIA GENERALA DE IMPOZITE ȘI TAXE LOCALE A SECTORULUI 1 împotriva sentinței comerciale nr.1954/02.04.2009, pronunțată de Tribunalul București Secția a VII-a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata lichidator judiciar ȘI ASOCIAȚII, intimata debitoare SC F & F GRUP SRL PRIN LICHIDATOR JUDICIAR ȘI ASOCIAȚII, intimații pârâți și și intimații creditori SC - SRL și SC SRL.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurenta creditoare prin consilier juridic care depune delegație la dosar, lipsind celelalte părți.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,

Curtea pune în discuție interesul recurentei creditoare în promovarea recursului având în vedere dispozitivul hotărârii atacate.

Recurenta creditoare, prin consilier juridic, arată că nu a formulat recurs pe cererea de atragere a răspunderii ci pe cererea de închidere a procedurii, având în vedere că lichidatorul judiciar a menționat că societatea debitoare nu deține bunuri în patrimoniu însă în evidențele fiscale figurează un bun autoturism.

Curtea constată dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare.

CURTEA

Asupra recursului comercial d e față.

Prin sentința comercială nr. 1954 din 2 aprilie 2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului București - Secția a VII a Comercială, judecătorul - sindic a luat act de cererea de renunțare la judecată formulată de lichidatorul judiciar ȘI ASOCIAȚII, împotriva pârâtului.

A admis în parte cererea de atragere a răspunderii formulată de același lichidator și în consecință l-a obligat pe pârâtul la suportarea pasivului neacoperit al debitoarei SC F & F GRUP SRL, în conformitate cu tabelul definitiv consolidat al creanțelor.

În baza articolului 131 din legea nr.85/2006 a închis procedura insolvenței societății debitoare, în contradictoriu cu creditorii SC - SRL, și SC SRL.

În baza articolului 135 din același act normativ, a dispus notificarea sentinței de închidere a procedurii către creditori, lichidatorul judiciar DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI B și OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI, pentru radierea debitoarei, iar în temeiul articolului 136 din lege l-a descărcat pe lichidatorul judiciar de orice îndatorire cu privire la procedură.

A încuviințat plata către lichidatorul judiciar a sumei de 5.000 lei cu titlu de remunerație din fondul special de lichidare prevăzut de articolul 4 alineat 4din legea nr.85/2006.

Pentru a hotărî astfel, judecătorul - sindic a luat act de renunțarea la judecata cererii de atragere a răspunderii personale a pârâtului, renunțare făcută de lichidatorul judiciar, iar în ce privește cererea referitoare la răspunderea patrimonială a pârâtului a reținut ca fiind dovedite cerințele articolului 138 litera d din Legea nr.85/2006, cu raportare la cerințele articolului 998 și 999 Cod civil, întrucât pârâtul nu a ținut o evidență contabilă a activității societății, prezumându-se astfel că acesta a ascuns o parte din activul debitoarei.

A apreciat întrunite cerințele prevăzute de articolul 131 din legea nr.85/2006 pentru închiderea procedurii insolvenței, dispunând și măsurile prevăzute de articolele 135 și 136 din același act normativ.

Împotriva acestei sentințe, în termenul legal a declarat recurs motivat creditoarea DIRECȚIA GENERALĂ DE IMPOZITE ȘI TAXE LOCALE A SECTORULUI 1 B, cauza fiind înregistrată sub același număr unic la 12 iunie 2009 pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a Va Comercială.

Recurenta a invocat dispozițiile articolului 304 punctul 9 Cod procedură civilă, și a susținut că în cauză au fost încălcate dispozițiile articolului 131 din legea nr.85/2006, întrucât judecătorul - sindic a închis procedura fără să ia în considerare că în patrimoniul societății debitoare mai există un bun mobil valorificabil, respectiv un autoturism marca 1300, pentru care s-a și calculat impozit, suma datorată cu titlu de impozit fiind cea cu care creditoarea s-a înscris la masa credală.

Recursul este întemeiat în drept și pe dispozițiile legii nr. 85/2006, ca și pe dispozițiile Codului d e procedură fiscală.

În cauză nu s-au depus întâmpinări.

La termenul din 22 octombrie 2009, având în vedere dispozitivul hotărârii atacate, Curtea a pus în discuția recurentei excepția lipsei de interes în promovarea recursului.

Excepția este întemeiată și a fost admisă, având în vedere împrejurarea că prin hotărârea atacată s-a atras răspunderea patrimonială a intimatului pârât pentru pasivul neacoperit al societății debitoare, conform tabelului definitiv al creanțelor.

Cercetând tabelul definitiv consolidat aflat la fila 259 dosarului de fond, Curtea constată că în acesta figurează la capitolul creanțe bugetare la poziția nr.1 recurenta din cauza de față cu suma pentru care a formulat declarație de creanță, iar prin atragerea răspunderii patrimoniale acesteia i s-a asigurat posibilitatea acoperii acestei creanțe din averea personală a fostului administrator al societății debitoare.

În condițiile în care în raportul de activitate lichidatorul judiciar a arătat în mod constant că bunul pretins de recurenta creditoare a putut fi identificat doar scriptic, nu și faptic, în condițiile în care recurenta creditoare nu aduce nici un element de noutate privitor la existența acestui bun sau la valoarea lui de înlocuire, ca și în condițiile în care recurenta creditoare nu a fost privată, dimpotrivă, i s-a asigurat posibilitatea acoperii creanței prin angajarea răspunderii patrimoniale a fostului administrator, Curtea apreciază că aceasta nu ar înregistra nici un folos practic în continuarea procedurii insolvenței, neexistând nici un indiciu și nici o garanție că prin continuarea acestei proceduri bunul va fi identificat și valorificat.

Cum interesul promovării unei cereri de chemare în judecată sau al exercitării unei căi de atac este legal în mod indisolubil de folosul practic pe care partea l-ar putea obține prin admiterea cererii, și cum în speță acest folos practic lipsește, recursul urmează a fi respins ca lipsit de interes.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca lipsit de interes recursul declarat de recurenta creditoare DIRECȚIA GENERALA DE IMPOZITE ȘI TAXE LOCALE A SECTORULUI 1 împotriva sentinței comerciale nr.1954/02.04.2009, pronunțată de Tribunalul București Secția a VII-a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata lichidator judiciar ȘI ASOCIAȚII, intimata debitoare SC F & F GRUP SRL PRIN LICHIDATOR JUDICIAR ȘI ASOCIAȚII, intimații pârâți și și intimații creditori SC - SRL și SC SRL.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 22 octombrie 2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

- - - - -

- -

GREFIER

Red.Jud.

Tehnored.

2 ex./17.11.2009

Tribunalul București - Secția a VII a Comercială

Judecător sindic:

Președinte:Eugenia Voicheci
Judecători:Eugenia Voicheci, Adriana Teodora Bucur, Carmen

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 1293/2009. Curtea de Apel Bucuresti