Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 1292/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 1104/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A V-A COMERCIALĂ
DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 1292
Ședința publică de la 22 Octombrie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Eugenia Voicheci
JUDECĂTOR 2: Adriana Teodora Bucur
JUDECĂTOR 3: Carmen
GREFIER
******************
Pe rol soluționarea recursului formulat de recurenta creditoare ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 2 împotriva sentinței comerciale nr.1277/05.03.2009, pronunțată de Tribunalul București Secția a VII-a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul pârât, intimata debitoare SC SRL PRIN LICHIDATOR JUDICIAR EURO și intimata creditoare INSPECTORATUL TERITORIAL D E MUNCA
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimatul pârât prin avocat care depune împuternicire avocațială la dosar, lipsind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefier, după care,
Intimatul pârât, prin apărător, arată că nu a primit motivele de apel și solicită acordarea unui termen pentru a lua cunoștință de acestea.
Curtea, constată că este al doilea termen de judecată la care partea a fost citată la domiciliul indicat și la Registrul Comerțului, procedura nefiind îndeplinită, motiv pentru care nu s-au comunicat motivele de recurs și dispune lăsarea dosarului la ordine pentru ca partea să ia cunoștință de motivele de recurs.
La a doua strigare a cauzei se prezintă intimatul pârât prin avocat cu împuternicire avocațială la dosar, lipsind celelalte părți.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probatorii de administrat Curtea apreciază îndeplinite dispozițiile art. 150 Cod procedură civilă și acordă cuvântul pe recurs.
Intimatul pârât, prin apărător, solicită respingerea recursului întrucât nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.138 din Legea nr.85/2006. Nu este dovedită săvârșirea faptelor iar lichidatorul judiciar a arătat că a fost ținută contabilitatea și nu s-a schimbat certificatul de înmatriculare, fără cheltuieli de judecată.
Curtea constată dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Asupra recursului comercial d e față.
Prin sentința comercială nr. 1277 din 5 martie 2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului București - Secția a VII a Comercială, judecătorul - sindic a respins excepția lipsei calității procesuale active a creditoarei ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 2 A respins cererea formulată de această creditoare împotriva pârâtului ca neîntemeiată. În temeiul articolului 131 din Legea nr. 85/2006 a închis procedura enței debitoarei SC SRL. În temeiul articolului 135 din lege a dispus comunicarea sentinței către creditori, lichidator, A MUNICIPIULUI B ȘI OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI, pentru radierea debitoarei. În temeiul articolului 136 din lege l-a descărcat pe lichidatorul judiciar EURO de orice îndatoriri privind procedura, încuviințând plata onorariului cuvenit în sumă de 3.000 lei și a cheltuielilor de procedură în cuantum de 541,07 lei din fondul prevăzut la articolul 4.
Pentru a hotărî astfel, judecătorul - sindic a reținut că ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A SECTORULUI 2 Baf ormulat împotriva pârâtului cerere de atragere a răspunderii patrimoniale întemeiată pe dispozițiile articolului 138 alineat 1 literele c și d din legea nr.85/2006. A reținut că jurisprudența și literatura de specialitate au statuat asupra caracterului delictual al răspunderii instituite de articolul 138 din legea nr.85/2006, impunându-se întrunirea cumulativă a condițiilor referitoare la fapta ilicită, la prejudiciul provocat societății, la raportul de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu.
Judecătorul - sindic a reținut că instituția creditoare nu și-a probat în nici un fel susținerile referitoare la săvârșirea de către pârât a faptelor prevăzute de articolul 138 alineat 1 literele c și d din legea enței, că nedepunarea documentelor contabile nu poate conduce la concluzia că societatea debitoare a ținut o evidență contabilă fictivă, cu atât mai puțin cu cât susținerea în acest sens a creditoarei este contrazisă de constatările făcute de lichidatorul judiciar care în raprotul de activitate nr.4 a arătat că debitoarea și-a înregistrat bilanțurile contabile la organele fiscale competente.
A reținut și obligația creditoarei stabilită de articolul 1169 cod civil de dovedire a întrunirii cumulative a elementelor răspunderii civile delictuale, subliniind că în speță nu s-a făcut dovada legăturii de cauzalitate între faptele pârâtului și prejudiciul creat creditorilor, motiv pentru care cererea apare ca neîntemeiată.
A reținut îndeplinite condițiile articolului 131 din legea nr.85/2006 pentru închiderea procedurii enței, luând și măsurile prevăzute de articolele 135 și 136 din același act normativ.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a declarat recurs motivat creditoarea, cauza fiind înregistrată sub același număr unic la 12 mai 2009 pe rolul Curții de Apel București - Secția a Va Comercială.
În motivarea recursului a fost criticată hotărârea primei instanțe susținându-se în esență că faptele prevăzute de articolul 138 literele c și d din legea nr.85/2006 atrag răspunderea civilă delictuală specială a conducătorilor societății pentru plata pasivului acesteia din urmă doar dacă au cauzat starea de ență a societății, printr-o acțiune sau omisiune delictuoasă.
A subliniat că intenția legiuitorilor a fost aceea de a oferi creditorilor încă un mijloc procedural prin care să își poată recupera creanțele.
În ce privește fapta prevăzută de articolul 138 litera c din legea nr.85/2006, a subliniat că trebuie interpretată pornind de la scopul urmărit de legiuitor, anume acela privitor la determinarea apariției și menținerii unui climat economic sănătos, climat întemeiat pe două principii: principiul apărării drepturilor creditorilor față de faptele administratorilor societăților, care nu i-au măsurile cerute de lege, precum și principiul răspunderii administratorilor pentru continuarea activități care îi prejudiciază pe creditori.
În această ordine de idei, recurenta creditoare a evocat dispozițiile articolului 27 din legea nr.85/2006, care îl obligă pe debitorul aflat în ență să adreseze tribunalului o cerere de deschidere a procedurii în maximum 30 de zile de la apariția stării de ență, susținând că formularea unei astfel de cereri nu este o opțiune ci o obligație pentru nerespectarea căreia administratorii răspund în condițiile articolului 138 litera c din legea enței.
Tot subsumat criticii întemeiată pe greșita aplicare a dispozițiilor articolului 138 litera c din legea enței a arătat creditoarea și că fapta ilicită constă în exercitarea unui management defectuos, care se concretizează în continuarea unei activități ce ducea în mod vădit la ența debitoarei, dovada acestei fapte rezultând implicit din simpla ajungere a debitoarei în incapacitate de plată.
Privitor la prejudiciu, a susținut că acesta derivă din starea de ență a debitorului și constă în imposibilitatea recuperării integrale, în condiții normale și la scadența datoriilor,astfel cum rezultă din tabelul obligațiilor debitoarei.
de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, a constat, susține recurenta, în dezinteresul arătat în ceea ce privește funcționarea normală și în condiții de legalitate a societății.
Cu referire la fapta prevăzută de articolul 138 litera d in legea nr.85/2006, recurenta a susținut că nu avea cum să dovedească existența unor fapte negative, contrariul urmând a fi dovedit doar prin prezentarea de către pârâtă a dovezii înregistrării tuturor documentelor la sediul organului fiscal.
Din acest punct de vedere, a apreciat că nedepunerea de către debitoare a actelor contabile în condițiile articolului 28 din legea enței, instituie o prezumție relativă a neținerii contabilității în conformitate cu legea și a legăturii de cauzalitate dintre această faptă și ajungerea societății în încetare de plăți.
A precizat că debitoarea nu a depus la organul fiscal declarațiile privind obligațiile de plată, deconturile TVA și bilanțurile contabile pentru perioada 2002-2007.
În ce privește răspunderea personală a intimatului pârât, a susținut că aceasta este atrasă în strânsă legătură cu nedepunerea culpabilă documentelor susmenționate, pârâtul urmând a răspunde și pentru culpa cea mai ușoară în raport de dispozițiile articolului 374 Cod comercial, cu raportare la dispozițiile articolului 1080 și ale articolului 1540 Cod civil.
Au fost invocate și dispozițiile articolelor 998 - 1000 alineat 1 Cod civil.
Recursul este întemeiat în drept și pe dispozițiile articolului 304 punctul 9 Cod procedură civilă, pe dispozițiile legii nr. 85/2006, ale legii nr. 82/1991 și ale legii nr. 31/1990.
În cauză nu s-au depus întâmpinări.
Față de actele și lucrările dosarului, de probele administrate în cauză, Curtea apreciază recursul ca nefondat și îl va respinge cu această motivare și pentru următoarele considerente:
Așa cum a reținut judecătorul - sindic și cum susține recurenta însăși, răspunderea civilă instituită de articolul 138 din legea nr.85/2006 este una civilă delictuală, pentru antrenarea căreia este necesară proba elementelor cumulative prevăzute de articolele 998 și 999 Cod civil, precum și proba calității persoanei, a faptelor anume prevăzute de articolul 138 alineat 1 literele a-g din legea enței și a legăturii de cauzalitate dintre aceste fapte și starea de ență a societății debitoare.
Din acest punct de vedere, toate criticile și argumentele aduse de recurenta creditoare în legătură cu incidența dispozițiilor articolului 1080, raportat la articolul 1540 Cod civil și la articolul 374 Cod comercial, au fost înlăturate de C ca străine de caracterul delictual al răspunderii speciale a membrilor organelor de conducere.
Curtea a apreciat, de asemenea, că obligația stabilită în sarcina recurentei creditoare de principiul de drept actori incumbit probatio și de dispozițiile articolelor 1169- 1170 Cod civil subzistă, dispozițiile articolului138 din legea nr.85/2006 neinstituind nici un fel de prezumție care să dispenseze pe creditorul urmăritor de sarcina probei.
În ce privește fapta prevăzută de articolul 138 litera c din legea nr.85/2006, Curtea constată că recurenta susține că aceasta se manifestă și este dovedită în speță în două modalități: a) omisiunea de formulare a cererii de deschidere a procedurii de către debitoare prin reprezentantul legal în condițiile articolului 27 din legea nr.85/2006, b) exercitarea unui management defectuos, care constă în continuarea unei activități care ducea în mod vădit societatea la ență.
În ce privește prima modalitate a faptei imputate intimatului pârât, Curtea apreciază că aceasta nu poate fi reținută, având în vedere că dispozițiile articolului 138 din Legea nr.85/2006 prevăd atragerea răspunderii patrimoniale pentru săvârșirea unor fapte care au premers și au cauzat starea de ență, în timp ce omisiunea de sesizare a instanței în termen de 30 de zile de la instalarea stării de ență reprezintă o faptă ulterioară, care nu poate fi subsumată celei prevăzute de articolul 138 litera c din legea enței.
În ce privește a doua modalitate a faptei imputate intimatului pârât, anume a managementului defectuos constând în continuarea unei activități ce ducea societatea la ență, Curtea constată că aceasta nu se circumscrie prevederilor articolului 138 litera c din legea enței, câtă vreme în legătură cu această faptă recurenta creditoare nu numai că nu dovedește, dar nici măcar nu susține că fapta ar fi fost comisă în interesul personal al intimatului pârât, existența interesului personal al acestuia fiind o condiție sine qua non impusă de textul legal precitat.
Față de aceste considerente, Curtea apreciază că analiza celorlalte elemente ale răspunderii civile delictuale în condițiile articolului 138 litera c din legea enței este de prisos, câtă vreme lipsește premisa răspunderii, respectiv lipsește fapta ilicită.
Privitor la fapta prevăzută de articolul 138 litera d din legea nr.85/2006, Curtea apreciază că recurenta creditoare denaturează semnificația organizării și contabilității societăților comerciale, care se realizează prin intermediul registrelor prevăzute de Codul comercial și de legea nr.82/2001, nicidecum prin intermediul raportărilor contabile, care au o altă funcțiune și pentru a căror nerespectare legea prevede alte sancțiuni.
Este de reținut sub acest din urmă aspect că recurenta creditoare nu a dovedit efectuarea nici unui demers legal de sancționare, deși știa sau trebuia să știe potrivit propriilor evidențe că societatea debitoare nesocotește obligația legală a depunerii situațiilor financiare și a declarațiilor privitoare la obligațiile către bugetul de stat invocarea faptei prevăzute de articolul 138 litera d din legea nr.85/2006, fiind făcută din acest punct de vedere cu încălcarea principiului nemo auditur propriam turpitudinem allegans.
Este neîntemeiată și a fost înlăturată susținerea recurentei creditoare despre prezumția care se poate deduce din nerespectarea de către intimatul pârât a obligației de depunere a documentelor în condițiile articolului 28 din legea enței, întrucât această prezumție nu este prevăzută de lege. În plus, și dacă s-ar accepta că există o prezumție simplă în condițiile invocate de creditoare, aceasta trebuie coroborată cu celelalte probe din dosar, numai că în speță ea este contrazisă de raportul final de activitate, în care lichidatorul judiciar susține că intimata debitoare a înregistrat bilanțurile contabile la organele fiscale.
Atragerea răspunderii patrimoniale a intimatului pârât în condițiile articolului 138 litera d din legea nr.85/2006 nu poate fi dispusă și pentru că pretinsa faptă invocată de recurenta creditoare nu este indicată de lichidatorul judiciar drept cauză a ajungerii societății debitoare în ență, existența legăturii de cauzalitate fiind fundamentală pentru antrenarea răspunderii patrimoniale.
Toate aceste considerente, au fundamentat convingerea Curții că judecătorul sindic a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor speciale și generale privitoare la răspunderea civilă delictuală a membrilor organelor de conducere ale societății debitoare, că a respectat, raportat la probele administrate, în mod riguros dispozițiile articolului 138 alineat 1 literele c și d din legea nr.85/2006, cu referire la dispozițiile articolelor 998 și 999 Cod civil, astfel că în privința hotărârii atacate nu subzistă motivul de recurs prevăzut de articolul 304 punctul 9 Cod procedură civilă.
Pe cale de consecință, în temeiul art312 alineat 1 teza a II a Cod procedură civilă, recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta creditoare ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 2 împotriva sentinței comerciale nr.1277/05.03.2009, pronunțată de Tribunalul București Secția a VII-a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul pârât, intimata debitoare SC SRL PRIN LICHIDATOR JUDICIAR EURO și intimata creditoare INSPECTORATUL TERITORIAL D E MUNCA
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi,22.10.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - -
- -
GREFIER
Red.Jud.
Tehnored.
2 ex./
Tribunalul București - Secția a VII a Comercială
Judecător sindic:
Președinte:Eugenia VoicheciJudecători:Eugenia Voicheci, Adriana Teodora Bucur, Carmen
