Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 1350/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A V-A COMERCIALĂ
DOSAR NR-
DECIZIA COMERCIALĂ NR. 1350
Sedința publică din 28 octombrie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Minodora Condoiu
JUDECĂTOR 2: Ana Maria State Ungureanu
JUDECĂTOR - - -
GREFIER -
****************
Pe rol judecarea cererii de recurs, formulată de recurenta debitoare SC SRL împotriva sentinței comerciale nr.2343/30.04.2009 pronunțată de Tribunalul București Secția a VII-a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimat lichidator judiciar SC și intimatele creditoare SC SRL, INSPECTORATUL TERITORIAL D E MUNCĂ B și ADMINISTRATIA FINANTELOR PUBLICE SECTOR 3.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă recurenta debitoare prin avocat care depune împuternicire avocațială la dosar, lipsind intimatele.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefiera de ședință, după care:
Recurenta prin apărător, depune dovada achitării taxei de timbru în sumă de 20 lei și timbru judiciar mobil de 0,30 lei, acestea fiind anulate de C, după care, arată că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de administrat.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea constată dezbaterile închise, în baza art.150 pr.civ. și acordă cuvântul recurentei debitoare pe recurs.
Recurenta debitoare prin apărător, solicită admiterea recursului, modificarea sentinței atacate, în sensul de a se dispune închiderea procedurii în baza art.132 alin.1 din Legea 85/2006 și nu în baza art.132 alin.2 cum din eroare apare în dispozitivul sentinței recurate.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Prin sentința comercială nr. 2343/30.04.2009 pronunțată de Tribunalul București Secția a VII-a Comercială, în dosarul nr- a fost admisă cererea lichidatorului judiciar si in temeiul dispozițiilor art. 132 alin. 2 din Legea nr. 58/2006, in cauza comerciala privind pe creditoarele SC SRL, ITM B si SECTOR 3, impotriva debitoarea SC SR,L, a fost închisă procedura împotriva debitoarei cu continuarea activității. In temeiul dispozițiilor articolului 135 din lege s-a dispus comunicarea sentinței creditorilor, Direcției Generale a Finanțelor Publice, Registrului Comerțului pentru radierea debitoarei, lichidatorului judiciar. In temeiul dispozițiilor alt. 136 din lege a fost descărcat lichidatorul judiciar de orice îndatorire cu privire la procedură.
Pentru a se pronunța astfel tribunalul a reținut că în cauză sunt îndeplinite dispozițiile articolului 132 alin. 2 din Legea nr. 85/2006.
Împotriva sentinței comerciale nr.2343/30.04.2009 pronunțată de Tribunalul București Secția a VII-a Comercială a declarat recurs SC SRL arătând că deși lichidatorul a solicitat aplicarea articolului 132 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, instanța a admis cererea, a închis procedura, însă în temeiul articolului 132 alin. 2, nu în temeiul articolului 132 alin. 1 din legea mai sus menționată.
Analizând actele și lucrările dosarului Curtea reține următoarele:
Din practicaua sentinței comerciale nr. 2343/30.04.2009 pronunțată de Tribunalul București Secția a VII-a Comercială rezultă că lichidatorul judiciar a învederat instanței că toate creanțele împotriva debitoarei au fost îndestulate, creditorii înscriși renunțând la pretențiile lor inițiale motiv pentru care a solicitat să se închidă procedura în baza articolului 132 alin. 1 prin continuarea activității societății debitoare și descărcarea administratorului judiciar de orice îndatoriri sau responsabilități cu privire la debitor și averea lui, creditori, titulari de garanții conform articolului 136 din Legea nr. 85/2006.
Deși judecătorul-sindic admite cererea lichidatorului judiciar arată că închide procedura în baza articolului 132 alin. 2 și nu în temeiul articolului 132 alin. 1 din Legea nr. 85/2006.
Din verificarea motivării sentinței recurate rezultă că în realitate instanța de fond a făcut o motivare sumară a hotărârii din cuprinsul căreia nu rezultă ce a avut în vedere atunci când a dispus închiderea procedurii în temeiul articolului 132 alin. 2 din Legea nr. 85/2006.
Simpla referire generică la raportul final de activitate al lichidatorului nu constituie o motivare convingătoare, mai ales că așa cum am arătat deja, există o vădită contradicție între practicaua sentinței recurate și dispozitivul acesteia.
Având în vedere considerentele arătate, precum și dispozițiile articolului 261 pct. 5 Cod procedură civilă care prevăd că hotărârea va cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, Curtea în temeiul articolelor 304 pct. 5, 3041, 312 alin.1 Cod procedură civilă, va admite recursul, va casa hotărârea recurată și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de recurenta debitoare SC SRL împotriva sentinței comerciale nr.2343/30.04.2009 pronunțată de Tribunalul București Secția a VII-a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimat lichidator judiciar SC și intimatele creditoare SC SRL, INSPECTORATUL TERITORIAL D E MUNCĂ B și ADMINISTRATIA FINANTELOR PUBLICE SECTOR 3.
Casează hotărârea recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 28 octombrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - - -
-
GREFIER
Red.Jud.
Tehnored.
Ex. 2
16.11.2009
Tribunalul București Secția a VII-a Comercială,
Judecător sindic:
Președinte:Minodora CondoiuJudecători:Minodora Condoiu, Ana Maria State Ungureanu