Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 1367/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA COMERCIALĂ operator - 2928
DOSAR Nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1367
Ședința publică din 3 noiembrie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Csaba Bela Nasz
JUDECĂTOR 2: Raluca Suciu
JUDECĂTOR 3: Maria
GREFIER:
S-a luat în examinare, la a doua strigare, recursul declarat de creditoarea B împotriva sentinței comerciale nr. 859 din 28 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr- în contradictoriu cu debitoarea având ca obiect deschiderea procedurii insolvenței.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, văzând că s-a solicitat judecarea în lipsă potrivit art. 242 alin. 2 din Codul d e procedură civilă, considerând pricina lămurită, instanța rămâne în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința comercială nr. 859 din 28 mai 2009 pronunțată în dosarul nr- judecătorul-sindic din cadrul Tribunalului Timișa respins cererea de deschidere a procedurii insolvenței formulată de creditoarea B împotriva debitoarei, fără cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că art. 3 pct. 6 din Legea nr. 85/2006 statuează că prin creditor îndreptățit să solicite deschiderea procedurii colective se înțelege creditorul a cărui creanță împotriva patrimoniului debitorului este certă, lichidă și exigibilă, de mai mult de 30 de zile, iar potrivit pct. 12 al aceluiași text, cuantumul minim al creanței pentru a putea fi introdusă cererea creditorului este de 10.000 lei. Reclamanta pretinde că deține o creanță certă în valoare totală de 10.050 lei, însă din actele de la dosar rezultă că singura creanță certă este cea dovedită prin sentința civilă nr. 12678/12.10.2008 a Judecătoriei Sectorului 1 B, prin care pârâta a fost somată să-i plătească suma de 7.549,72 lei, reprezentând contravaloare servicii și penalități. Această hotărârea judecătorească este irevocabilă, dar nu a fost învestită cu formulă executorie, deci nu constituie titlu executoriu, însă potrivit condițiilor prevăzute de legea-cadru, ea reprezintă un mijloc de probă în dovedirea caracterului cert, lichid și exigibil al creanței datorate. Din considerentele sentinței menționate se poate observa că debitul propriu-zis, respectiv contravaloarea serviciilor prestate, a fost de 879,03 lei, penalitățile de 1% pe zi de întârziere au fost calculate la 4.314,69 lei, iar penalitatea de încetare a contractului înainte de expirarea perioadei minime a abonamentului la suma de 2.314,1 lei, reprezentând contravaloarea a 1.000, ținându-se seama de conectările multiple pe care le avea debitorul.
Judecătorul-sindic a considerat că suma de 1.318,58 lei nu reprezintă o creanță certă, întrucât, astfel cum rezultă din motivarea acțiunii, debitoarea a fost dezactivată din rețea la data de 23 iulie 2007, acesta fiind și motivul pe care s-a întemeiat cererea pentru emiterea somației de plată soluționată prin sentința civilă nr. 12678/15.10.2008, iar potrivit art. 16.2.2 alin. 2 pct. III, contractul încetează anterior duratei inițiale sau prelungite, ca urmare a nerespectării de către abonat a obligațiilor contractuale, inclusiv a celor cu privire la achitarea tuturor obligațiilor contractuale sau a obligației de restituire a terminalelor, în cazul în care aceasta există. Din redactarea art. 16.2.2, reiese că în caz de neplată a contravalorii facturii contractul încetează fără respectarea termenului de preaviz. În atare situație, tribunalul a apreciat că suma de 1.318,58 lei, reprezentând penalități de 1% pe zi, calculate de la data introducerii cererii pentru emiterea somației de plată, 23 mai 2008, și până la 9 februarie 2009 nu sunt datorate, întrucât debitoarea este dezactivată din rețea la 23 iulie 2007, între părți nemaiexistând raporturi contractuale, creanța nefiind certă. În ceea ce privește suma de 1.100,5 lei, reprezentând, pe de o parte, penalitate pentru nerespectarea duratei contractului, iar pe de altă parte, fiind motivată, ca și suma de 1.318,58 lei, drept o penalitate pe zi de întârziere, s-a apreciat, de asemenea, că nu este o creanță certă, deoarece debitoarea a fost deja obligată la plata acestei penalități, calculată la 2.314,1 lei, reprezentând contravaloarea a 1.000 Or, această penalitate este o sumă fixă, ce nu se calculează pe zi de întârziere, ci în funcție de fiecare conectare, astfel cum arată chiar creditoarea în motivarea cererii de chemare în judecată, ea neinvocând și nici dovedind că după pronunțarea ordonanței privind somația de plată societatea debitoare ar fi fost reconectată la serviciile de telefonie și din nou deconectată, din motivarea acțiunii neputându-se înțelege care este raționamentul pentru a solicita în continuare o penalitate fixă, ce nu se calculează pe zi sau pe o perioadă de timp, astfel cum rezultă din art. 16.2.2 alineat final, nereieșind izvorul acestei obligații pretins datorate, singura creanță certă ce mai poate fi reținută fiind doar suma de 41,9 lei, cheltuieli de judecată acordate în baza hotărârii menționate.
Împrejurarea că debitoarea nu a depus contestație nu constituie un motiv pentru a admite cererea de declanșare a procedurii insolvenței, întrucât creditoarea nu a făcut dovada că este îndreptățită, în sensul art. 31 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, să solicite deschiderea acestei proceduri, deținând o creanță aflată sub valoarea prag prevăzută de art. 3 pct. 12, fiind inutilă astfel analiza stării de insolvență a patrimoniului debitorului.
Împotriva sentinței comerciale de mai sus, în termen legal, a declarat recurs creditoarea B, solicitând modificarea în tot a hotărârii atacate, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată și deschiderea procedurii insolvenței față de debitoarea intimată, cu plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea prezentului recurs, pentru următoarele motive:
În fapt, creditoarea Bas olicitat Tribunalului Timiș declanșarea procedurii colective prevăzută de Legea nr. 85/2006 împotriva debitoarei pentru suma de 10.050 lei, reprezentând facturi neachitate, penalități de întârziere și daune pentru nerespectarea duratei contractuale. Instanța de fond prin sentința recurată în mod greșit a respins cererea introductivă cu motivarea că reclamanta nu a făcut dovada că este îndreptățită să solicit deschiderea procedurii insolvenței, creanța sa nefiind certă, lichidă și exigibilă, hotărârea fiind pronunțată cu aplicarea sau interpretarea greșită a legii (art. 304 pct. 9 din Codul d e procedură civilă).
Tribunalul a interpretat eronat modul de calcul al penalităților de întârziere de 1% pe zi, ignorând temeiului legal esențial și principal pe care creditoarea și-a fundamentat pretențiile, respectiv contractul-cadru de prestări-servicii telecomunicații încheiat între cele două societăți la 26 mai 2006, care constituie legea părților și produce efecte juridice față de semnatari până la stingerea tuturor obligațiilor acestora. Același contract a stat și la baza pronunțării de către Judecătoria Sectorului 1 Bas entinței civile privind emiterea unei ordonanțe de plată împotriva debitoarei, la care face referire chiar și instanța de fond ca fiind principalul înscris care atestă caracterul cert doar al unei părți a creanței, respectiv până la concurența sumei menționată în titlu. Această hotărâre, chiar dacă certifică practic o parte din creanța reclamată în cadrul dosarului de insolvență, nu are autoritate de lucru judecat față de creanța necuprinsă în titlu, dar solicitată în cadrul prezentului litigiu, singurul său rol fiind acela de înscris constatator al unei creanței, dar care nu exclude, prin el însuși, certitudinea, lichiditatea și exigibilitatea creanței născută ulterior pronunțării acestei sentințe judecătorești și generată în virtutea contractului dintre părți, ca principal izvor de drepturi și obligații. În susținerea creanței solicitată prin cererea de somație de plată recurenta a anexat modul de calcul al penalităților de întârziere până la data cererii de somație, dar asta nu prezumă din partea creditoarei o renunțare la dreptul de a pretinde reactualizarea acestora până la data plății efective a debitului principal.
Ceea ce a omis prima instanță sunt dispozițiile art. 16.2.1 din contract, potrivit cărora penalitățile de 1% sunt calculate pentru fiecare zi de întârziere la plata facturilor scadente și restante. Altfel spus, penalitățile de întârziere vor continua să curgă, în virtutea clauzei inserate în contract, până la plata integrală a debitului asupra cărora acestea sunt calculate. Întrucât la data formulării cererii de insolvență intimata debitoare nu achitase facturile fiscale scadente și restante, recurenta susține că este îndreptățită să procedeze la reactualizarea penalităților de întârziere de la data promovării cererii privind somația de plată și până la data formulării cererii de insolvență. Așa se explică diferența de penalități în sumă de 1.318,58 lei solicitată în petitul cererii de față.
Eronată este și interpretarea judecătorului-sindic conform căreia dezactivarea debitoarei din rețea determină inexistenta raporturilor contractuale dintre părți în baza cărora creditoarea poate pretinde diferența de penalitate necuprinsă în hotărârea de somație. Încetarea contractului nu produce efecte asupra obligaților restante ale părților la data încetării sau asupra obligațiilor care supraviețuiesc, prin natura lor, respectivei încetări. Or, chiar dacă intimata a fost dezactivată permanent din rețea în urma efectului pactului comisoriu de grad IV prevăzut la art. 23.2, în temeiul căruia și contractul a încetat de plin drept, obligațiile scadente și restante la acea dată nu sunt afectate de încetarea raporturilor contractuale între părți, ci continuă să-și producă efectele până la stingerea lor integrală. În speță, fiind vorba de facturi fiscale neachitate până în prezent, acestea continuă să genereze penalități de întârziere pentru fiecare zi de întârziere până la data achitării lor integrale. Respectivele daune-interese constituie, în fapt, accesorii ale obligației principale, urmând, în esență, soarta juridică a acestora, indiferent de evoluția raporturilor contractuale dintre părți. Altfel spus, dreptul de a pretinde penalitățile de întârziere subzistă dreptului de a cere plata facturilor fiscale, dreptul de a recalcula cuantumul acestora putând fi pretins oricând de către creditoare, până la prescripția dreptului de a pretinde principalul. De altfel, creditoarea a anexat la cererea de insolvență modul de calcul al penalităților pentru toate facturile, inclusiv cele scadente și neachitate, pentru a face dovada curgerii acestora în continuare, de la data cererii de somație și până la data formulării cererii de insolvență. Pentru aceste considerente, interpretarea instanței de fond cu privire la reactualizarea penalităților de 1% pe zi de întârziere în cuantum de 1.318,58 lei este eronată și nelegală, instanța interpretând greșit și modul de calcul al daunelor-interese pentru nerespectarea duratei contractuale agreate de părți.
În ceea ce privește penalitatea pentru nerespectarea duratei contractuale, respectiv echivalentul în lei al sumei de 1.000, recurenta susține că a solicitat prin cererea de insolvență diferența de curs valutar de la data formulării cererii de somație și până la data înregistrării cererii de insolvență. La baza acestui calcul, anexat cererii introductive, stau dispozițiile art. 16.2.2 din contractul de abonament, articol care stabilește că: abonatul va putea fi obligat de către să plătească, în plus față de celelalte sume datorate, și o penalitate de încetare a contractului înainte de termen, pentru flecare terminal activat, în echivalentul în lei al sumei de 200, Ia cursul valutar din ziua efectuării plății, precum și la returnarea fără cost către, cu titlu de penalitate contractuală, a terminalului utilizat. Cum nici la data formulării cererii de somație și nici la data cererii de insolvență această daună nu era achitată, pentru a putea calcula contravaloarea acesteia în lei la cursul leu/dolar din ziua plății, creditoarea a ales cursul valutar al băncii centrale de la momentul cererii de chemare în judecată. Raționamentul avut la bază este același ca și în cazul calculul pentru penalitățile de întârziere, încetarea contractului neproducând efecte asupra obligațiilor care supraviețuiesc încetării convenției, una dintre aceste obligații reprezentând și dauna compensatorie pentru nerespectarea duratei contractuale, a cărei valoarea este determinată prin contract, respectiv 200 pentru fiecare telefon conectat în rețea.
În drept a invocat art. 304 pct. 9, art. 312 alin. 3 și 4 și art. 379 din Codul d e procedură civilă, art. 43 din Codul comercial și art. 8 din Legea nr. 85/2006.
Debitoarea intimată, deși legal citată, nu s-a prezentat la dezbateri și nici nu a formulat întâmpinare în cauză.
Examinând recursul declarat de creditoarea B, prin prisma criticilor formulate, a dispozițiilor art. 304 pct. 9 și 3041din Codul d e procedură civilă, cât și din oficiu în baza art. 306 alin. 2 din același cod, Curtea constată că acesta este fondat, urmând să-l admită ca atare, având în vedere următoarele considerente:
Prin recursul formulat societatea creditoare a susținut, în esență, că hotărârea atacată este netemeinică și nelegală întrucât cererea sa de chemare în judecată în mod greșit a fost respinsă de tribunal, în speță fiind îndeplinite toate condițiile necesare deschiderii procedurii insolvenței, în sensul că creanța față de intimata debitoare este certă, lichidă și exigibilă, în cuantum mai are decât valoare-prag impusă de lege.
Potrivit art. 3 pct. 6 din Legea nr. 85/2006, modificată, în vigoare la data pronunțării sentinței recurate, prin creditor îndreptățit să solicite deschiderea procedurii insolvenței se înțelege creditorul a cărui creanță împotriva patrimoniului debitorului este certă, lichidă și exigibilă de mai mult de 30 de zile, iar conform pct. 1 al aceluiași articol, insolvența este acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor exigibile, ea fiind prezumată ca fiind vădită atunci când debitorul, după 30 de zile de la scadență, nu a plătit datoria sa față de unul sau mai mulți creditori. Articolul 31 din același act normativ statuează că orice creditor îndreptățit să solicite deschiderea procedurii colective împotriva unui debitor prezumat în insolvență poate introduce o cerere introductivă, în care va preciza: a) cuantumul și temeiul creanței; b) existența unei garanții reale, constituite de către debitor sau instituite potrivit legii; c) existența unor măsuri asigurătorii asupra bunurilor debitorului; d) declarația privind eventuala intenție de a participa la reorganizarea debitorului, caz în care va trebui să precizeze, cel puțin la nivel de principiu, modalitatea în care înțelege să participe la reorganizare, anexând, totodată, documentele justificative ale creanței și ale actelor de constituire de garanții. Nu în ultimul rând, potrivit pct. 12 al art. 3, valoarea-prag reprezintă cuantumul minim al creanței necesară pentru a putea fi introdusă cererea creditorului, ea fiind de 10.000 lei, iar pentru salariați, de 6 salarii medii pe economie.
Ca atare, dispozițiile legale privind procedura insolvenței se aplică dacă sunt îndeplinite cele două condiții de fond prevăzut de art. 1 și art. 3 pct. 1 din legea amintită, respectiv debitorul să aibă calitatea de comerciant, să fie o societate agricolă, un grup de interes economic sau orice altă persoană juridică de drept privat care desfășoară și activități economice, și debitorul să se afle în insolvență.
Debitoarea recurentă este o societate comercială cu răspundere limitată și este știut faptul că societățile constituite cu respectarea formalităților prevăzute de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările ulterioare, au calitate de comerciant de la data înmatriculării în registrul comerțului.
Insolvența debitorului fiind o condiție a aplicării procedurii reglementate de Legea nr. 85/2006, modificată, cel care solicită declanșarea acestei proceduri trebuie să administreze dovezi din care să rezulte: neplata la scadență a datoriilor și lipsa lichidităților, iar pentru a veni în sprijinul creditorilor legiuitorul român, prin art. 3 pct. 1 lit. a), a prezumat starea de insolvență a patrimoniului debitorilor în situația în care aceștia, după 30 de zile de la scadență, nu au plătit datoria față de unul sau mai mulți creditori. Insolvența este strâns legată de incapacitatea de plată, privită ca încetare efectivă a plăților. Această incapacitate exprimă starea patrimoniului debitorului, care face imposibilă plata datoriilor exigibile cu sumele de bani disponibile. Așadar, insolvența semnifică insuficiența reală a lichidităților, absența fondurilor bănești necesare plății obligațiilor scadente. Atunci când, indiferent din ce motiv, debitorul nu reușește să producă lichidități într-un ritm adaptat obligațiilor asumate (pentru că, spre exemplu, elementele active ale patrimoniului său nu sunt lichide sau, fiind investite în operații de lungă durată, nu pot fi afectate plății datoriilor), el se găsește în insolvență ca urmare a incapacității sale de a plăti, adică de a-și onora creditorii cu sumele pe care le datorează, această stare subzistând și atunci când lipsa lichidităților își are sorgintea în blocajul financiar.
În conformitate cu Legea nr. 85/2006, modificată, creditorul nu poate declanșa procedura decât pentru creanțe certe, lichide și exigibile, condiții reglementate de art. 379 din Codul d e procedură civilă, care se aplică, potrivit art. 149 din lege, și în această materie, cel din urmă text statuând că dispozițiile Legii insolvenței se completează, în măsura compatibilității lor, cu cele ale Codului d e procedură civilă, Codului civil, Codului comercial și ale Regulamentului (CE) 1.346/2000 referitor la procedurile de insolvență, publicat în Oficial al Comunităților Europene nr. L 160 din 30 iunie 2000. Caracterul cert al creanței vizează atât existența acesteia, cât și cuantumul său, iar caracterul lichid al creanței presupune că întinderea acesteia, având ca obiect o sumă de bani, să fie determinată sau determinabilă. În plus, creanța trebuie să fie exigibilă, adică să fie ajunsă la scadență, toate aceste condiții fiind, fără nici un dubiu, îndeplinite în speță.
Sub acest aspect, în mod greșit judecătorul-sindic a reținut că din înscrisurile depuse la dosar de creditoarea recurentă nu rezultă că ea ar deține o creanță certă, lichidă și exigibilă de mai mult de 30 de zile al cărei cuantum este mai mare de 10.000 lei, împrejurare, de altfel, necontestată de către debitoare nici în prima instanță și nici în recurs.
Astfel, caracterul cert al creanței rezultă atât din cuprinsul sentinței civile nr. 12678 din 15 octombrie 2008 Judecătoriei Sectorului 1 B, hotărâre prin care debitoarea intimată a fost somată, ca în termen de 10 zile de la comunicare, să plătească creditoarei suma de 7.549,72 lei reprezentând contravaloare servicii și penalități calculate până la data introducerii cererii de emitere a unei somații de plată, cum, de altfel, se arată fără echivoc în cuprinsul considerentelor, la care se mai adaugă 41,9 lei cheltuieli de judecată, cât și din clauzele contractului nr. -/26.05.2006 și a anexei pentru conectări multiple încheiat între părțile aflate în litigiu.
În conformitate cu art. 16.2.1 din condițiile generale de furnizare a serviciilor de telecomunicații, în cazul plății cu întârziere a sumelor datorate, va putea solicita abonatului penalități de 1% pe zi de întârziere, penalități calculate la sumele achitate cu întârziere. Cu alte cuvinte, penalitățile de 1% sunt calculate pentru fiecare zi de întârziere la plata facturilor scadente și restante, ele continuând să curgă, în virtutea clauzei contractuale citate, până la achitarea integrală a debitului asupra cărora acestea sunt calculate. Întrucât la data formulării cererii de deschidere a procedurii insolvenței societatea debitoare nu achitase facturile fiscale scadente și restante, creditoarea este îndreptățită să calculeze penalități de întârziere și ulterior formulării cererii de emitere a unei somații de plată, în urma unui simplu calcul matematic rezultând suma de 1.318,58 lei, solicitată în cuprinsul cererii introductive.
De asemenea, art. 24.1 din contract are următorul conținut: Efectele încetării contractului. Obligații restante. Obligați care supraviețuiesc încetării. Încetarea contractului nu va produce efecte asupra obligațiilor restante ale părților la data încetării sau asupra obligațiilor care supraviețuiesc prin natura lor încetării contractului. Ca atare, judecătorul-sindic în mod greșit a considerat că dezactivarea debitoarei din rețea începând cu data de 23 iulie 2007, raportat la prevederile cuprinse în art. 16.2.2. alin. 3 pct. III, ar determina inexistenta raporturilor contractuale dintre părți în baza cărora creditoarea poate pretinde diferența de penalități calculată ulterior formulării cererii de emitere a unei somații de plată, încetarea convenției neproducând efecte asupra obligaților restante ale părților la data încetării sau asupra obligațiilor care supraviețuiesc prin natura lor respectivei încetări. Or, chiar dacă intimata a fost dezactivată permanent din rețea ca urmare a încetării contractului potrivit pactului comisoriu de grad IV prevăzut la art. 23.2, obligațiile scadente și restante la acea dată nu sunt afectate de încetarea raporturilor contractuale între părți, ele continuând să-și producă efectele până la data stingerii lor integrale, și cum în speță este vorba de facturi fiscale neachitate până în prezent, este fără putință de tăgadă că acestea continuă să genereze penalități pentru fiecare zi de întârziere până la momentul achitării lor integrale.
În ceea ce privește penalitatea pentru nerespectarea duratei contractuale, respectiv echivalentul în lei al sumei de 200 pentru fiecare terminal activat, Curtea constată că și această sumă este certă, lichidă și exigibilă, prin cererea de deschidere a procedurii insolvenței creditoarea recurentă solicitând doar diferența de curs valutar de la data formulării cererii de somație și până la înregistrarea cererii introductive, la baza acestei pretenții stând dispozițiile art. 16.2.2 pct. IV din contractul de abonament, care stabilește că abonatul va putea fi obligat de către să plătească, în plus față de celelalte sume datorate, și o penalitate de încetare a contractului înainte de termen, pentru flecare terminal activat, în echivalentul în lei al sumei de 200, Ia cursul valutar din ziua efectuării plății, precum și la returnarea fără cost către, cu titlu de penalitate contractuală, a terminalului utilizat. Având în vedere că nici la data formulării cererii de somație și nici la data cererii de insolvență această daună nu era achitată, în mod corect, pentru a calcula contravaloarea acesteia în lei, creditoarea s-a raportat la cursul valutar al Băncii Naționale a României de la momentul cererii de chemare în judecată, în condițiile în care, astfel cum s-a arătat mai sus, încetarea contractului nu produce efecte asupra obligațiilor care supraviețuiesc încetării convenției, una dintre aceste obligații reprezentând și dauna compensatorie pentru nerespectarea duratei contractuale, a cărei valoarea este determinată prin convenția părților.
Față de cele arătate, Curtea constată că creanța societății recurente îndeplinește toate condițiile cerute de legiuitor pentru a se putea solicita deschiderea procedurii de executare colectivă, inclusiv cea a valorii-prag prevăzută de art. 3 pct. 12 din Legea nr. 85/2006, ea fiind în cuantum de 10.010,7 lei (singura sumă ce nu poate fi avută în vedere la determinarea acestui prag fiind doar cheltuielile de judecată aferente cererii introductive, împrejurare care nu prezintă, însă, relevanță juridică), iar după admiterea căii de atac și modificarea hotărârii atacate se va dispune trimiterea cauzei Tribunalului Timiș, prin judecătorul-sindic, în vederea luării măsurilor corespunzătoare administrării procedurii insolvenței.
Văzând că recurenta a solicitat obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată constând doar în taxele judiciare aferente exercitării recursului, reținând culpa procesuală a acesteia din urmă, în baza art. 274 din Codul d e procedură civilă, potrivit căruia partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuieli de judecată, Curtea va obliga debitoarea la plata sumei de 19,65 lei către creditoare cu acest titlu, potrivit ordinului de plată nr. 2/27.08.2009 emis de Cabinet de Avocat din Baroul București.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de creditoarea B împotriva sentinței comerciale nr. 859 din 28 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr- și, în consecință:
Modifică în tot hotărârea atacată, în sensul că admite cererea formulată de creditoarea B în contradictoriu cu debitoarea.
Dispune deschiderea procedurii insolvenței împotriva societății debitoare.
Trimite cauza Tribunalului Timiș, prin judecătorul-sindic, în vederea luării măsurilor corespunzătoare administrării procedurii insolvenței.
Obligă debitoarea intimată la plata către creditoarea recurentă a sumei de 19,65 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 3 noiembrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red. - 16.11.2009
Tehnored. - 17.11.2009/ 2 ex.
Prima instanță: Tribunalul Timiș
Judecător-sindic:
Președinte:Csaba Bela NaszJudecători:Csaba Bela Nasz, Raluca Suciu, Maria
