Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 1385/2008. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr-

Număr în format vechi 1940/2008

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI -SECȚIA A V-A COMERCIALĂ

Decizia comercială nr.1385

Ședința publică de la 15.12.2008

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Iulica Popescu

JUDECĂTOR 2: Maria Speranța Cornea

JUDECĂTOR 3: Elisabeta

Grefier

*************

Pe rol soluționarea recursului formulat de recurenta AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, în contradictoriu cu intimata SC SRL - prin lichidator judiciar, împotriva sentinței comerciale nr.453/22.08.2008, pronunțată de Tribunalul Ialomița, în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de grefier, care învederează Curții lipsa părților, precum și faptul că recurenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă conform disp.art. 242 pct.2 civ.

Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.

CURTEA,

Prin sentința comercială nr. 453F/22.08.2008 pronunțată de Tribunalul Ialomița, judecătorul - sindic în baza articolului 131 din Legea nr.85/2006 a dispus închiderea procedurii insolvenței privind pe debitoarea SC SRL și radierea acesteia din registrul comerțului, reținând faptul că nu au fost găsite bunuri în averea debitoarei susceptibile de valorificare.

Împotriva acestei sentințe comerciale, AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI B în termenul legal prevăzut de articolul 301 Cod procedură civilă a declarat recurs pentru soluționarea căruia la Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a a Comercială la data de 22.10.2008 a fost înregistrat dosarul nr-.

Recurenta consideră că sentința atacată este nelegală deoarece instanța de fond în mod greșit a închis procedura insolvenței atâta vreme cât cererea de atragere a răspunderii patrimoniale a fostei conduceri a debitoarei nu a fost soluționată definitiv și irevocabil (articolul 304 punctul 9 Cod procedură civilă).

Intimata legal citată nu a formulat întâmpinare.

Curtea, verificând legalitatea lucrărilor dosarului de fond potrivit criticilor formulate constată că recursul este nefondat pentru următoarele motive:

Potrivit dispozițiilor articolului 131 din Legea nr. 85/2006 "În orice stadiual procedurii prevăzute de prezenta lege, dacă se constată cănu există bunuriîn averea debitorului .judecătorul - sindic va putea da o sentință de închidere a procedurii, prin care se dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat".

Așadar, potrivit textului de lege menționat, judecătorul - sindic poate închide procedura insolvenței, în orice stadiu s-ar afla aceasta, atunci când constată că în averea debitorului nu există bunuri susceptibile de valorificare pe calea executării silite.

Legiuitorul, după cum se poate observa, nu condiționează opțiunea judecătorului sindic de a închide procedura decât de îndeplinirea condițiilor expres și limitativ prevăzute de articolul 131 nu și de aceea de soluționare definitivă și irevocabilă a cererii de atragere a răspunderii patrimoniale întemeiată pe dispozițiile articolului 138 din Legea nr.85/2006, formulată anterior momentului închiderii procedurii.

În opinia Curții, pentru soluționarea de către judecătorul sindic a cererii de atragere a răspunderii patrimoniale a persoanelor vinovate de cauzarea stării de insolvență a societății debitoare este suficient ca o astfel de acțiune să fi fost formulată pe parcursul derulării procedurii insolvenței dar și nu soluționată irevocabil, până la momentul închiderii acesteia, întrucât așa cum prevăd dispozițiile articolului 142 alineat 1 din Legea nr. 85/2006 executarea silită împotriva persoanelor prevăzute la articolul 138 alineat 1 Cod procedură civilă găsite vinovate de starea de insolvență urma să se efectueze de către executorul judecătoresc, conform Codului d e procedură civilă, iar sumele rezultate din executare să fie repartizate tot de către acesta în temeiul tabelului definitiv consolidat de creanțe pus la dispoziție de către lichidator.

În această situație, de ce ar fi trebuit respinsă cererea lichidatorului de închidere a procedurii? (așa cum susține recurenta).

Constatând că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de articolul 131 din Legea nr.85/2006, și cunoscând dispozițiile articolului 142 alineat 1 din aceeași lege, care îi permiteau recurentei - creditoare valorificarea creanței pe calea executării silite potrivit normelor de drept comun în eventualitatea admiterii cererii întemeiată pe dispozițiile articolului 138 alineat 1, judecătorul - sindic în mod corect a dispus închiderea procedurii de vreme ce fuseseră identificate bunuri în averea debitoarei susceptibile de valorificare.

Întrucât etapa finală de executare a unei hotărâri judecătorești, se făcea în orice situație, potrivit normelor de drept comun, Curtea în baza dispozițiilor articolului 312 alineat 1 Cod procedură civilă raportat la articolul 304 pct 9 Cod procedură civilă, va respinge recursul ca nefondat, apreciind că sub aspectul producerii efectelor juridice, este irelevant faptul dacă acțiunea în atragere a răspunderii patrimoniale a fost soluționată definitiv și irevocabil anterior ori ulterior închiderii procedurii falimentului.

În consecință, soluția instanței de fond va fi menținută ca legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, în contradictoriu cu intimata SC SRL - prin lichidator judiciar, împotriva sentinței comerciale nr.453/22.08.2008, pronunțată de Tribunalul Ialomița, în dosarul nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi 15.12.2008.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

GREFIER

Red.Jud.

Tehnored.

2 ex.

29.12.2008

Tribunalul București - Secția a VII a Comercială

Judecător sindic:

Președinte:Iulica Popescu
Judecători:Iulica Popescu, Maria Speranța Cornea, Elisabeta

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 1385/2008. Curtea de Apel Bucuresti