Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 1463/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 1312/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ
DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 1463
Ședința publică de la 04 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Roxana Popa
JUDECĂTOR 2: Viorica Trestianu
JUDECĂTOR 3: Diana Manole
GREFIER - -
Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE I împotriva sentinței comerciale nr. 3166 din data de 05.08.2009 pronunțată de Tribunalul București Secția a VII-a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata SC JA COM SRL - PRIN LICHIDATOR JUDICIAR.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că recurenta prin cererea de recurs a solicitat și judecarea cauzei în lipsă, conform art. 242.
Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului comercial d e față, reține următoarele:
Prin sentința comercială nr. 3166 din 05.08.2008 judecătorul sindic din cadrul Tribunalului București Secția a VII-a Comercială a dispus închiderea procedurii insolvenței împotriva debitoarei SC JA COM SRL în contradictoriu cu creditoarea DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI I, radierea societății din registrul comerțului, notificarea sentinței de închidere, precum și descărcarea lichidatorului judiciar de orice îndatoriri și responsabilități cu privire la procedură și plata onorariului acestuia din fondul prevăzut de art. 4 din Legea nr. 85/2006.
În considerentele sentinței judecătorul sindic a apreciat ca neîntemeiată cererea creditoarei de autorizare în vederea formulării unei acțiuni în răspundere patrimonială împotriva administratorului debitoarei, reținând că nu se poate reține lipsa de diligență a lichidatorului judiciar în formularea unei asemenea cereri, existând o imposibilitate obiectivă de reconstituire a situațiilor contabile ale debitoarei. A mai reținut că omisiunea la care se referă art. 138 alin. 3 din Legea insolvenței nu poate fi dedusă din exprimarea unui punct de vedere care nu este pe placul creditorilor.
Pe fondul procedurii, a reținut că lichidatorul nu a identificat în patrimoniul debitoarei bunuri din a căror valorificare să poate fi acoperită creanța înregistrată în tabel, constatând incidența în cauză a dispozițiilor art. 131 din Legea insolvenței.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs creditoarea DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI I, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței recurate în sensul admiterii cererii de autorizare a formulării cererii întemeiate pe dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006, cu consecința trimiterii cauzei pentru continuarea procedurii.
În motivarea cererii, recurenta a arătat că soluția judecătorului sindic de respingere a cereri de autorizare a formulării cererii în răspundere este greșită, lichidatorul judiciar neindicând în raportul său persoanele vinovate de starea de insolvență. Această omisiune dă dreptul creditorilor să formuleze acțiunea în răspundere, în urma autorizării date de judecătorul sindic. Prin lipsa autorizării, creditoarea apreciază că au fost afectate drepturile și interesele creditorilor, prin imposibilitatea de a se mai recupera sumele datorate de debitoare prin executarea patrimoniului persoanelor din conducerea societății care au determinat starea de insolvență.
Deși legal citată, prin lichidator judiciar, intimata nu a depus întâmpinare la dosar și nu s-a prezentat la termenele acordate.
Analizându-se actele dosarului, precum și sentința atacată, prin prisma motivelor de recurs invocate, se rețin următoarele:
Din interpretarea dispozițiilor art. 138 din Legea nr. 85/2006, rezultă că legea recunoaște legitimare procesuală activă, în vederea formulării acțiunii în răspundere, în principal, administratorului judiciar sau lichidatorului, iar în subsidiar, comitetului creditorilor, în măsura în care acesta a fost autorizat de către judecătorul-sindic.
Cerința prealabilă a autorizării și condițiile prevăzute de lege pentru îndeplinirea ei definesc în fapt calitatea comitetului de titular în subsidiar al cererii de atragere a răspunderii, în raport de calitatea de titular în principal pe care legiuitorul o conferă administratorului judiciar sau lichidatorului. Obiectul analizei asupra autorizării îl constituie, în mod exclusiv, măsura în care sunt sau nu îndeplinite situațiile prevăzute de art. 138 alin. 3 din Legea nr. 85/2006, iar nu aspectele privind oportunitatea formulării cererii de atragere a răspunderii, probarea sau fondul său.
Singurele situații în care poate interveni autorizarea comitetului creditorilor sunt cele în care administratorul judiciar sau lichidatorul omite să indice, în raportul asupra cauzelor insolvenței, persoanele culpabile de ajungerea în stare de insolvență sau atunci când administratorul judiciar ori lichidatorul omite să formuleze acțiunea prevăzută de alin. 1 al art. 138 din lege, iar răspunderea persoanelor la care se referă alin. 1 amenință să se prescrie.
Acest text de lege trebuie corelat cu dispozițiile art. 59 alin. 1 din lege, care impun administratorului judiciar sau, după caz, lichidatorului, în cazul procedurii simplificate, obligația de a întocmi un raport asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția insolvenței debitorului, cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă.
În speță, în raportul de activitate depus la dosarul de fond la data de 05.08.2008, lichidatorul a arătat că este în imposibilitate de a prezenta cauzele și împrejurările care au condus la apariția stării de insolvență.
O asemenea împrejurare echivalează cu cea reglementată de art. 138 alin. 3 din Legea nr. 85/2006, întrucât lichidatorul a omis să formuleze acțiunea în răspundere.
Interpretarea pe care judecătorul-sindic o dă textului de lege, pornind de la analiza literală a verbului "a omite" utilizat de legiuitor, este una contrară finalității legii.
Este adevărat că legiuitorul a înțeles să folosească în text verbul "a omite", care în expresia literală înseamnă a neglija, a uita ceva ce trebuia făcut - ceea ce implică aspectul subiectiv referitor la o eventuală culpă a administratorului judiciar/lichidatorului cu privire la omisiunea respectivă.
Se cuvine însă subliniat că termenul la care s-a recurs nu asigură gradul de generalitate necesar unui text de lege cu privire la situațiile de fapt pe care trebuie să le reglementeze.
În această ordine de idei, se apreciază ca fiind greșită aplicarea textului de lege pe baza interpretării literale a verbului "a omite", iar omisiunea indicării persoanelor răspunzătoare sau a formulării acțiunii trebuie înțeleasă în mod obiectiv și general, în sensul simplei lipse a indicării sau formulării respective - în scopul unei aplicări unitare și nediscriminatorii a legii.
Astfel, dacă s-ar considera că doar în cazul omisiunii - înțeleasă în sensul său literal - indicării persoanelor vinovate sau a formulării acțiunii, legiuitorul ar fi avut în vedere admiterea cererii de autorizare, legea ar fi discriminatorie în celelalte cazuri, întrucât ar restrânge dreptul comitetului creditorilor de a obține autorizarea. Consecința ar fi că, deși cererea de atragere ar putea fi admisibilă, ei nu i se poate da curs de către comitet, iar persoanele care ar trebui să răspundă legal ar putea fi absolvite.
Trebuie pornit de la ideea că administratorul judiciar/lichidatorul are atribuția de a indica persoanele cărora le-ar fi imputabilă apariția stării de insolvență. Ca urmare a examinării făcute în îndeplinirea acestei atribuții, administratorul judiciar/lichidatorul va indica persoanele vinovate în raport, iar dacă nu le va cunoaște, va menționa această împrejurare. În această din urmă situație, nu se poate reține că ar fi vorba de omisiunea indicării persoanelor - în înțelesul literal -, deoarece acestea nici nu au fost cunoscute ca să nu fie uitate, sub aspectul indicării lor în raport.
Interpretând însă literal verbul "a omite", prima instanță a adus în discuție un element străin de definiția omisiunii, acela privind justificarea administratorului judiciar/lichidatorului pentru neindicarea persoanelor sau pentru lipsa formulării acțiunii în răspundere.
Or, această justificare a omisiunii nu se constituie într-un element intrinsec al acesteia, așa încât el nu trebuie avut în vedere.
În această ordine de idei, se subliniază faptul că judecătorul-sindic a constatat că lichidatorul nu a omis să formuleze cerere de atragere a răspunderii patrimoniale, ci nu a formulat-o tocmai pentru motivele arătate, cu toate că legea nu condiționează autorizarea comitetului creditorilor de indicarea motivelor care îl determină pe lichidator să nu formuleze acțiunea în răspundere, ci doar de omisiuneaindicăriipersoanelor vinovate de ajungerea în insolvență ori de omisiuneaformulăriiacțiunii în răspundere, sub amenințarea prescripției.
De asemenea, nu trebuie pierdut din vedere faptul că interpretarea literală este, în ordinea valorică a modalităților de interpretare a legii, printre ultimele sub aspectul certitudinii oferite, limbajul obișnuit fiind supus unei multitudini de înțelesuri. Ceea ce trebuie să primeze este interpretarea în sensul producerii de efecte juridice, în raport cu scopul legii, coroborarea textelor de lege, etc.
Pe de altă parte, este adevărat că legea impune, suplimentar cerinței omisiunii formulării acțiunii în răspundere, și existența amenințării prescripției unei asemenea acțiuni.
În speță, chiar dacă prescripția nu ar amenința dreptul comitetului la acțiune, închiderea procedurii dispusă prin sentința atacată este de natură, prin ea însăși, să dreptul la acțiune, căci ea are ca efect descărcarea de obligații a participanților la procedură, așa încât o cerere ulterioară de angajare a răspunderii ar putea fi considerată inadmisibilă.
Așa fiind, sub aspectul dreptului la acțiune, închiderea procedurii produce aceleași efecte ca și prescripția, conducând practic la stingerea dreptului.
În considerarea aspectelor reținute mai sus, se apreciază că doar printr-o interpretare a legii contrar finalității sale, judecătorul-sindic a respins cererea de autorizare, așa încât, reținând că lichidatorul a omis să formuleze acțiunea în răspundere - independent de motivele sale (imposibilitatea de a afla, uitare, neștiință, etc.), se impune ca, dând deplină eficiență art. 138 alin. 3 din Legea nr. 85/2006, creditoarea să fie autorizată să formuleze cererea întemeiată pe dispozițiile art. 138 din aceeași lege.
În această ordine de idei, împrejurarea că cererea este formulată de un creditor, iar nu de comitet nu este de natură să împiedice autorizarea, deoarece, pe parcursul procedurii, un singur creditor și-a declarat creanța, ceea ce conduce la imposibilitatea constituirii unui comitet al creditorilor, care, potrivit art. 16 din Legea nr. 85/2006, trebuie alcătuit din minimum trei creditori. Or, situația în care în procedură nu există decât un singur creditor nu trebuie să impieteze asupra posibilității de autorizare, întrucât creditorul respectiv are aceleași drepturi ca și comitetul creditorilor.
Având în vedere considerentele expuse mai sus, reținând că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea greșită a legii, Curtea, în baza art. 312 alin. 1, 2 și 3, raportat la art. 304 pct. 9.pr.civ. va admite recursul și va casa în tot sentința recurată, cauza urmând a fi trimisă la aceeași instanță, unde judecătorul sindic va proceda la autorizarea creditoarei pentru formularea cererii întemeiată pe dispozițiile art. 138 din Legea insolvenței.
De asemenea, în condițiile în care formularea cererii, ca și judecata ei trebuie, de principiu, să aibă loc în cursul procedurii, Curtea apreciază că dispoziția de închidere a procedurii, precum și măsurile subsecvente acesteia, nu pot subzista, așa încât le va înlătura.
Urmează ca dosarul să fie trimis primei instanțe, în vederea continuării procedurii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurenta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI I în contradictoriu cu intimata SC JA COM SRL, prin lichidator judiciar împotriva sentinței comerciale nr. 3166 din 05.08.2008 pronunțată de judecătorul sindic din cadrul Tribunalului București Secția a VII-a Comercială în dosarul nr-.
Casează sentința recurată.
Trimite cauza pentru continuarea procedurii de insolvență la aceeași instanță, respectiv, Tribunalul București Secția a VII-a Comercială.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 04.11.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
- -
Red. RP/4ex./30.11.2009.
Jud. fond / Tribunalul București Secția a VII-a Comercială.
Președinte:Roxana PopaJudecători:Roxana Popa, Viorica Trestianu, Diana Manole
