Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 1464/2009. Curtea de Apel Bucuresti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ

Dosar nr- (Număr în format vechi 1011/2009)

DECIZIA COMERCIALĂ NR. 1464

Ședința publică de la 04.11.2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Roxana Popa

JUDECĂTOR 2: Viorica Trestianu

JUDECĂTOR 3: Diana Manole

GREFIER - -

Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta - PROFIL GRUP SRL - PRIN ADMINISTRATOR SPECIAL împotriva sentinței comerciale nr. 830 din data de 16.02.2009 pronunțată de Tribunalul București Secția a VII-a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - SRL, SERVICIUL PUBLIC PENTRU FINANȚE PUBLICE LOCALE SECTOR 6, ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 6, DIRECȚIA GENERALĂ IMPOZITE SI TAXE LOCALE SECTOR 4 și CABINET INDIVIDUAL DE INSOLVENȚĂ.

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurenta prin administrator, cu delegație la fila 15 din dosar și intimata Cabinetul Individual de Insolvență prin, cu delegație la fila 14 din dosar, lipsind celelalte părți.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:

Recurenta prin administrator, arată că nu este în măsură la acest termen să depună dovezile privind reglarea situației de la Administrația Financiară întrucât vor fi eliberate de la Administrație după data de 17 decembrie și solicită acordarea unui termen în acest sens, depune la dosar în cadrul probei cu acte două contracte de prestări servicii cu care dorește să dovedească că societatea desfășoară activitate.

Mai arată că din motive medicale precum și datorită faptului că societatea figurează în faliment este foarte greu să mai încheie contracte.

Intimata prin reprezentant, arată că având în vedere situația din dosarul de față, lasă la aprecierea instanței cererea de amânare a cauzei.

Curtea în urma deliberării, asupra cererii de amânare a cauzei, respinge cererea având în vedere că nu s-au făcut dovezi cu privire la punctaj în condițiile în care la termenul anterior s-au făcut dovezi privind existența acestor demersuri.

Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă părților cuvântul pe cererea de recurs.

Recurenta prin administrator, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și respingerea cererii de deschidere a procedurii insolvenței, solicită de asemenea, să se țină cont de faptul că în urma acestor contracte va putea achita o parte din datorii.

Intimata prin reprezentant, solicită respingerea recursului ca nefundat, în decurs de un an de la deschiderea procedurii societatea nu a avut activitate, nu a depus actele solicitate de lichidator deși a fost notificat iar contractele depuse la acest termen de recurentă sunt încheiate din anul 2008. În concluzie, solicită menținerea sentinței pronunțată de Tribunalul București ca fiind temeinică și legală.

CURTEA

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a VII-a Comercială sub nr-, creditoarea - SRL a solicitat instanței deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitoarei - Grup SRL, motivat de faptul că debitoarea se află în insolvență fiind în imposibilitate de a achita o creanță certă, lichidă și exigibilă în sumă de 13.781,11 lei.

Prin sentința comercială nr.3026/30.06.2008, instanța a admis cererea creditoarei - SRL, și a dispus deschiderea procedurii generale de insolvență împotriva debitoarei - Grup SRL.

La data de 22.09.2008 a avut loc Adunarea generală a creditorilor debitoarei - Grup SRL iar din procesul-verbal încheiat rezultă că administratorul societății debitoare și-a manifestat intenția de a propune un plan de reorganizare prin care va achita în integralitate creanțele stabilite în tabelul preliminar.

Prin sentința comercială nr.830/16.02.2009, pronunțată în dosarul nr-, instanța a dispus în baza art.107 lit.A pct.b, c din Legea nr.85/2006 intrarea în faliment prin procedura generală a debitoarei - Grup SRL.

În motivarea sentinței instanța a reținut în esență că societatea debitoare nu și-a manifestat intenția de reorganizare a activității, nu mai desfășoară nici un fel de activitate și nu deține bunuri reprezentative ce pot fi valorificate.

Împotriva sentinței comerciale nr.830/2009 a formulat recurs debitoarea - Grup SRL, recurs ce a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București sub număr unic - din 29.04.2009.

În motivarea recursului, recurenta arată, în esență, că instanța în mod greșit a reținut că debitoarea nu și-a declarat intenția de reorganizare, fapt ce vine în contradicție cu raportul nr.1 de activitate al administratorului judiciar și cu procesul-verbal al adunării creditorilor din data de 22.09.2008.

De asemenea, instanța în mod greșit a reținut că, starea de insolvență a fost contestată de debitor întrucât societatea debitoare nu a formulat contestație împotriva cererii de deschidere a procedurii insolvenței, astfel că în mod greșit instanța a reținut situația de fapt și în mod greșit a dispus în baza art.107 lit.A pct.b, c din Legea nr.85/2006 deschiderea procedurii insolvenței, în cauză nefiind aplicabile dispozițiile legale menționate.

În susținerea recursului, recurenta a depus la dosar acte.

Analizând sentința recurată în raport de motivele de recurs formulate, Curtea constată că recursul este fondat pentru următoarele considerente:

Prin sentința comercială nr.3026/2008 s-a dispus în temeiul art.33 alin.6 din Legea nr.85/2006 deschiderea procedurii insolvenței asupra debitoarei - Grup SRL.

Din considerentele sentinței (fila 31 dosar fond) rezultă că debitoarea nu a formulat contestație împotriva cererii creditoarei în condițiile art.33 alin.2 din Legea nr.85/2006, situație în care în cauză nu sunt incidente dispozițiile art.107 lit.A pct.b, așa cum a reținut instanța de fond.

Debitoarea și-a manifestat intenția de reorganizare a societății, urmând ca după stabilirea prin punctaj a creanței Administrației Finanțelor Publice Sector 6 să se propună un plan de reorganizare în vederea achitării tuturor creanțelor, fapt ce rezultă din raportul nr.1 întocmit de administratorul judiciar (fila 118 dosar fond) și din procesul-verbal al Adunării Creditorilor debitoarei - Grup SRL încheiat la 22.09.2008 (fila 138 dosar fond) și din procesul-verbal al Adunării Generale a Acționarilor debitoarei din 22.09.2008 (fila 140 dosar fond).

Față de considerentele expuse Curtea constată că în mod greșit instanța de fond a reținut că în cauză sunt îndeplinite condițiile art.107 lit.A pct.b, c din Legea nr.85/2006 întrucât debitoarea și-a declarat intenția de reorganizare și nu a contestat starea de insolvență.

Având în vedere că instanța de fond a reținut greșit situația de fapt aplicând în mod greșit dispozițiile art.107 lit.A pct.b din Legea nr.85/2006, Curtea în temeiul art.304 pct.7, 9 și art.3041Cod procedură civilă, va admite recursul, casează sentința recurată și trimite cauza pentru rejudecare la aceeași instanță, pentru a se stabili corect situația de fapt în raport de care se va dispune sau nu aplicabilitatea dispozițiilor art.107 Cod procedură civilă.

Cu ocazia rejudecării instanța va avea în vedere și probatoriul administrat în recurs de recurenta debitoare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de recurenta - PROFIL GRUP SRL prin administrator special cu sediul în B,-, -.1,.4,.25, sector 6, împotriva sentinței comerciale nr.830 din data de 16.02.2009 pronunțată de Tribunalul București Secția a VII-a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - SRL cu sediul în comuna Mănăstirea, sat, șos. B-T, nr.232C, județul D, SERVICIUL PUBLIC PENTRU FINANȚE PUBLICE LOCALE SECTOR 6 cu sediul în B,-, sector 6, ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 6 cu sediul în B,-, sector 1, DIRECȚIA GENERALĂ IMPOZITE SI TAXE LOCALE SECTOR 4 cu sediul în B,--54, sector 4, și CABINET INDIVIDUAL DE INSOLVENȚĂ cu sediul ales în B,-,.5,.20, sector 5.

Casează sentința recurată.

Trimite cauza pentru continuarea procedurii la aceeași instanță respectiv Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 04.11.2009.

Președinte, Judecător, Judecător,

- - - - - -

Grefier,

- -

Red.Jud. - 2.12.2009

Tehnored. - 3.12.2009

Nr.ex.: 8

Fond: Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială

Președinte:

Președinte:Roxana Popa
Judecători:Roxana Popa, Viorica Trestianu, Diana Manole

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 1464/2009. Curtea de Apel Bucuresti